Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Praedicationes

(voi. 8)

Teologie pentru azi
Bucureşti
2014

2

Predică la praznicul Naşterii
Domnului [2013]

Iubiţii mei 1 ,

y 7

numai oamenii care caută noul,
noutatea ontologică se bucură
de. ..naşterii

Plictisiţii de viaţă, de propria lor
viată si a altora, nu se mai bucură de

y y 1

nimic.

Pentru naştere. ..trebuie să crezi în
viaţă, să te bucuri de bucuriile altora, să
ştii să fii aproape de alţii, să îţi faci timp
pentru alţii...

Pentru naştere... trebuie să crezi în

y

om, în potenţele sale, în îndumnezeirea
lui.

1 Scrisă în ziua de 24 decembrie 2013. Zi de
marţi cu soare.

Altfel de ce am mai naşte copii şi i-
am mai creste si am mai avea relaţii cu

y y y

oamenii, dacă, în mod fundamental, noi
nu considerăm pe fiecare nou-născut şi
pe fiecare om un Sfânt în devenire 7 .

De aceea, când te bucuri de oameni
e semn că te bucuri de Dumnezeu,
pentru că numai viaţa cu Dumnezeu dă
sens vieţii dimpreună cu oamenii.

Astăzi suntem in Biserică... sau ne
comportăm eclesial acolo unde suntem,
pentru că trăim bucuria înspăimân-
tată . . .bucuria cutremurătoare . . .bucuria
recunoscătoare pentru faptul că Fiul lui
Dumnezeu S-a făcut... Fiul Fecioarei.

Ce semn mai mare de preţuire şi de
încredere în om din partea lui Dumnezeu
decât acesta: faptul întrupării Lui?

Ce dovadă mai mare de frumuseţe
dumnezeiască decât aceasta, în care
Dumnezeu Se face om... pentru a ne
învăţa să ne îndumnezeim?

Pentru că, privind istoria lumii... şi
păcatele ei. ..doar puţini aşteptau Mân-
tuirea lui Dumnezeu cu adevărat, adică
pe Maşiah [n , wa]...însă nu se aştepta
nimeni ca El, Hristos, Dumnezeul
nostru, să facă toate cele pe care le-a
făcut pentru noi...

Pentru că iubirea lui Dumnezeu
niciodată nu poate fi... aproximată în
dorul ei continuu după mântuirea
oamenilor.

Ea întrece toate aşteptările
noastre...

însă întruparea Lui a fost şi este o
cutremurare nu numai pentru oa-
meni. ..ci a fost si este o bulversare si

y y

pentru Puterile cele cereşti. Pentru că,
„cu cutremur, Ostile îngereşti s-au
spăimântat, căci ca un Prunc mic ai
binevoita fi, Cel ce ai împodobit cerul cu
stele. Şi în ieslea vitelor ai fost culcat,
Cel ce ţii toate marginile pământului cu
mana .

Pentru că cerul şi pământul sunt
înspăimântate, în iubirea lor pentru
Dumnezeu, de „rânduiala'7 iconomia/
lucrarea Lui mântuitoare, prin care am
cunoscut cu toţii „milostivirea" lui Dum-
nezeu 3 .

în ce constă înspăimântarea iubi-
toare a îngerilor şi a oamenilor? în
iubirea copleşitoare a lui Dumnezeu
pentru om, Care a mers până la capăt
pentru mântuirea oamenilor, adică până
la moartea pe Cruce şi pogorârea Lui în
Iad.

Tocmai de aceea, când ne plac
iubirile care se jertfesc... care suferă toate
pentru persoana iubită... trebuie să ştim
că toate îşi găsesc rădăcina în iubirea lui
Dumnezeu pentru oameni. Pentru că,
numai dacă Dumnezeu Se uită pe Sine
pentru oameni, oamenii se pot uita pe ei
înşişi pentru cei pe care îi iubesc.

2 Mineiul pe decembrie, tipărit în zilele păstoriei
Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. a
6-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 363.

3 Ibidem.

Şi când vedem iubirea martiricâ a
Sfinţilor Lui, câte au suportat ei pentru
Dumnezeu, din iubire pentru Dumne-
zeu.. .trebuie să înţelegem că iubirea lor
îşi trage seva din iubirea Lui pentru
oameni.

Pentru că El ne-a învăţat să iubim

y

/"^ v /TA • .

ara sfârşit...

Căci cel care ne iubeşte doar până
la un punct din viaţa noastră... sau numai
când ne e bine... şi când şi lui îi e bine
lângă noi. ..nu iubeşte total. Nu iubeşte
ara sfârşit...

Dumnezeu.. .şi nici oamenii. ..nu
suportă sfârşitul]

Pentru că nu există sfârşit al vieţii,
al iubirii, al dăruirii.

Şi de aceea, cei care respectă
naşterea omului şi puterea lui de a
crea... respectă iubirea lui Dumnezeu,
încrederea lui Dumnezeu, bucuria lui
Dumnezeu pentru fiecare om. ..pe care îl
face ca pe un un ic şi îl tratează ca atare.

Din acest motiv profund, al relaţiei
ontologice cu Dumnezeul nostru, a nu
ne bucura de ceea ce ne-a făcut
Dumnezeu, a nu lucra la măsura puterii
noastre, a nu pune în valoare darurile lui
Dumnezeu, înseamnă a nu ne bucura de
unicitatea noastră dorită de Dumnezeu
şi de iubirea Lui personală faţă de noi.

Şi dacă nu ne respectăm unicitatea
şi potenţele sau modul personal în care
ne putem pune în valoare potenţele, nu
ne bucurăm de unicitatea întrupării

Sale, prin care El 5-a dăruit cu totul
nouă.

însă, pentru că Fiul lui Dumnezeu
Se naşte astăzi într-un spaţiu umil,
sărăcăcios, în frig, alături de animale, e
lecţia Lui profundă pentru noi, că
trebuie să cuprindem în persoana
noastră pe toţi oamenii şi întreaga
creaţie, pentru că nimic nu e de
nevăzut. ..şi de neiubit pentru noi.

Dacă ne interesează orice om şi
dacă ne interesează orice creaţie a Lui,
dacă suntem deschişi spre toată ştiinţa şi
cunoaşterea Lui înseamnă că nu ne e

y

„ruşine" să ne recunoaştem neştiutori,

77 y y t 7

învăţăcei ai lui Dumnezeu, pe care El îi
duce spre cunoaşterea voii Lui.

A coborî în smerenie alături de
Domnul înseamnă a ne mărturisi
păcatele, a ne mărturisi patimile, a ne
mărturisi puţina... capacitate de a dialoga
şi de a înţelege şi de a iubi oamenii.

Pentru că smerenia şi candoarea se
regăsesc în persoana Lui. Sfinţenia şi cu-
răţia, măreţia dumnezeiască şi fragili-
tatea constituţiei umane sunt în Pruncul

y

Iisus, Care e veşnic după dumnezeirea
Lui si deofiintă cu Tatăl si cu Duhul

y y y

Sfânt.

Dar peştera se face „ca un palat
frumos" 4 pentru Maică şi pentru Fiul
ei. ..dar şi pentru noi, cei care vedem
icoana naşterii Lui în toată perspectiva ei
cosmică.

4 Idem, p. 370.

Cum din peştera Vitleemului
începe recrearea omului, a întregii
creaţii, care e o recreare dinăuntru si nu

y 7 y

dinafară ei.

Pentru că Dumnezeu coboară până
la noi. ..pentru ca noi să ne umplem de
slava Lui şi să ne ridicăm până la El.

De aceea, praznicul de azi, numit:
Naşterea Domnului, e văzut în relaţie cu

t 7 t

Arătarea Domnului la Botez 5 , adică cu
revelarea/ descoperirea faptului că Fiul
este Unul din Treime.

Iar când ne raportăm la praznicul
Naşterii Lui şi îl vedem ca pe un praznic
al cadourilor, al bucuriei faţă de
totL.dar, mai ales, fată de cei săraci si

y 7 7 y y

uitaţi... atunci scoatem în evidentă latura

y y

smerită a naşterii Lui din Fecioară.

y

însă la Botezul Său, când El ne
spune explicit că Dumnezeul nostru e
treimic, atunci înţelegem că revelarea
Lui e sensul întrupării Sale.

Adică El pentru asta S-a născut ca
om şi a venit în mod umil printre
oameni, pentru ca să ne înveţe pe toţi, în
smerenie, cum să ne umplem de viaţa Sa
cea veşnică.

y

Naşterea Lui a fost tainică 6 dar

y

„steaua Te-a arătat încăput în peşteră
[după umanitatea Ta], pe Tine, cel
neîncăput" [după dumnezeirea Ta] 7 .
Căci El este „Aşteptarea neamurilor,

5 Idem, p. 371.

6 Idem, p. 378.

7 Idem, p. 380.

[Care] a venit şi ne-a mântuit pe noi din
robia vrăjmaşului" 8 , a Satanei.

Magii I-au adus daruri şi I s-au
închinat cu adevărat, „luminaţi fiind
prin credinţă". „Păstorii au văzut
minunea, iar îngerii cântau şi ziceau:
slavă întru cei de sus lui Dumnezeu!" 9 .

Şi după cum există un singur Domn
şi o singură peşteră, tot la fel există o
singură Biserică a Lui, neîntreruptă, care
conţine toate cele ale Tradiţiei Vechiului
şi Noului Testament şi întru care noi ne
bucurăm astăzi.

Pentru că ne bucurăm cu tot
trecutul şi cu tot prezentul de iubirea lui
Dumnezeu cu oamenii.

îngerii şi oamenii lui Dumnezeu
sunt la unison în faţa Lui şi prăznuiesc
dumnezeieşte.

y

însă praznicul Bisericii e praznicul
lui Dumnezeu si El, întru umilinţa Lui

y 7 y

plină de dumnezeire, Se află pe Sfânta
Masă şi ni Se dă nouă, tuturor, spre
mâncare şi spre băutură sfântă,
îndumnezeitoare.

Pentru că praznicul nu e praznic
fără prezenţa Lui îndumnezeitoare
alături de noi si în noi. ..ci numai El, Cel

y 7

care Se află in mijlocul nostru, şi Care ne
îmbie prin toate ale Lui spre sfinţenia
comuniunii prezente şi veşnice cu El, e
Cel care face praznicul, Care ne umple
de bucurie dumnezeiască, Care ne

8 Idem, p. 383.

9 Idem, p. 384.

cutremură cu cutremurare dumneze-
iască.

Pentru că în fiecare Dumnezeiască
Liturghie noi retrăim toată iconomia
mântuirii noastre şi... retrăirea începe la
Proscomidiar 10 , cu naşterea Lui din
Fecioară, atunci când scoatem Agneţul
din prescură. ..prescură ce o închipuie pe
Maica Domnului, iar tăierea Agneţului
pătrat înseamnă. ..naşterea Lui, prin care
Şi-a asumat întreaga umanitate în
persoana Sa. Apoi punem Steaua peste
Trupul Lui, // învelim pe Pruncul Iisus în
veşminte, adică acoperim şi Discul şi
Potirul... pentru că Proscomidiarul, locul
unde pregătim Cinstitele Daruri. ..e
atunci peştera Vitleemului, e peştera
Nativitătii 11 .

y

10 Imaginea supra e preluată de aici:
http://cristinadavidniculiu.files.wordpress.com

/2012/12/proscomidiarul-cu-cinstitele-

daruri.jpg?w=ii82.
11 A se vedea:

IO

Iar fiecare dintre noi suntem
pomeniţi acolo, la Proscomidiar, la
picioarele Domnului, ale Pruncului
Iisus... fiecare dintre noi fiind daruri ale
bunătăţii Sale.

y

Iar toate darurile pe care noi le
aducem în Biserica Sa sau le facem
oamenilor sunt daruri din darurile Sale
fată de noi, adică sunt iubire din iubirea

y 7

Lui de oameni.

Ce ne-a mai învăţat Domnul prin
naşterea Lui? Că „prin naştere [a Lui] a
pecetluit fecioria, prin scutece legăturile
păcatelor a dezlegat şi cu pruncia a
vindecat durerile Evei, cele cu întrista-
re .

Adică naşterea nu exclude asceza
fecioriei, dezlegarea de păcate înseamnă
şi suferinţă, asumarea lor dureroasă, nu
numai iertare sacramentală iar întru-
parea Lui a însemnat transformarea
naşterii oamenilor din naştere spre
moarte.. în naştere spre viaţă şi spre
bucuria veşnică.

Troparul praznicului subliniază
faptul că naşterea Lui ne-a adus nouă
„lumina cunoştinţei" 13 . Pentru că numai

77 y y

harul Lui ne aduce adevărata înţelegere,
adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu si

y y

a oamenilor. însă harul Său, în Biserica
Sa, stă alături de cunoaşterea Lui.

http : / / en.wikipedia.org/ wiki/ Chur ch_of_the_N

ativity.

12 Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, cit. ant.,

p. 384.

13 Idem, p. 385.

Harul dumnezeiesc necreat nu
exclude cunoaşterea teologică ci el ne
dăruie însăşi înţelegerea a ceea ce
cunoaştem. Pentru că, pe măsură ce
cunoaştem, ajutaţi fiind de harul lui
Dumnezeu, pe cât ne deschidem lui
Dumnezeu prin ceea ce cunoaştem, pe
atât ne şi umplem de înţelegerea Lui.

Acesta e motivul pentru care
erudiţia teologică nu presupune, în mod
neapărat, şi o viaţă sfântă: pentru că
putem cunoaşte anumite lucruri ale
Tradiţiei şi teologiei Bisericii şi fără o
înţelegere duhovnicească a lor.

însă o viaţă sfântă presupune
întotdeauna cunoaşterea teologică, adică
citirea şi făptuirea a ceea ce citim, însă
luminarea lui Dumnezeu, adică ultimul
cuvânt asupra a ceea ce cunoaştem, e
aşteptat de la Dumnezeu, e darul Lui.

De aceea. ..se vorbeşte aici de

y

lumina cunoştinţei. Adică de prezenţa
slavei lui Dumnezeu în noi, care ne
lămureşte, ne aprofundează lucrurile
ştiute.

y

Şi când auzim că, în mod sinodal,
s-a scris un anumit text... dimpreună cu
Dumnezeu, trebuie să înţelegem tocmai
prezenţa lui Dumnezeu în mod direct,
simţit, copleşitor.. .prin care sinodalii au
înţeles voia lui Dumnezeu.

însă luminarea lui Dumnezeu ne
face să aprofundăm datele teologice ale
Tradiţiei Bisericii. Ea e prezenţa Lui în

modul nostru de-a fi şi de-a scrie
teologie.

Fără această pecete a voii lui
Dumnezeu cu noi, fară această încredin-
ţare a noastră de către Dumnezeu, nu
există teologie ortodoxă autentică.

Pentru că teologia ortodoxă este
îndreptarul pentru o autentică viaţă
ortodoxă, pentru o viaţă eclesială,
pentru că viaţa eclesială are ritmul ei
plin de har şi de adevăr, care devine
ritmul vieţii noastre.

y

într-o sedelnă a Utreniei, Pruncul
Iisus e numit deja „Mielul lui Dumne-
zeu" 14 . Pentru că Naşterea Lui e un drum

y

spre Cruce şi spre înviere.

Fiul Se întrupează pentru a fi
„Lumină strălucită" 15 pentru lume. Dar
El este „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai
înainte de veci" 16 . Pentru că este, în
acelaşi timp, Cel vechi de zile şi Cel abia
născut.

Din Sinaxarul zilei aflăm că steaua
a mers „de la miazănoapte la miazăzi" 17 ,
adică de la nord la sud. Cutremurarea
sfântă a păstorilor la vederea Sfinţilor
îngeri . Pe când magii I se închinau,
Irod „s-a tulburat, semeţindu-se luptă-
torul împotriva lui Dumnezeu, a omorî
pe Hristos" 19 .

14 Idem, p. 388.

15 Idem, p. 389.

16 Idem, p. 390.

17 Idem, p. 391.

18 Ibidem.

19 Idem, p. 393.

13

în faţa Maicii lui Dumnezeu... cea
mai bună atitudine este aceea „să iubim
tăcerea" 20 . Pentru că nu suntem în stare
să îi compunem cântări pe măsura
curăţiei sale. însă, pentru că păcătoşenia
noastră e multă si avem nevoie de
ajutorul ei, cântările noastre trebuie să
fie pline de evlavie şi de bucurie
dumnezeiască.

Hristos este „Răsăritul răsăritu-
rilor" 21 , adică începutul oricărui început
bun.

Dacă nu începem cu Dumnezeu
lucrurile. ..nu le vom începe bine. Pentru
că a începe cu Dumnezeu înseamnă a
începe lucruri personalizatoare, care ne
schimbă în bine.

Păstorii îl slăvesc, Magii îi aduc
daruri, îngerii cântă în faţa Lui şi a
oamenilor aflaţi în praznic...

Nimeni nu stă degeabal

Pentru că nimeni nu e scos din
ecuaţia praznicului dumnezeiesc...
pentru că praznicele lui Dumnezeu sunt
pentru toată lumea, sunt atotcuprin-
zătoare. Cerul şi pământul participă la
ele.

Numai că noi trebuie săfremătăm
de bucurie, să fim în mişcare, în praznic,
în dăruire, în dialog, în comuniune, în
deschidere continuă...

Praznicul e o deschidere ce tot se
deschidel

Ibidem.
Idem, p. 394.

14

E deschiderea lui Dumnezeu spre
noi, pentru ca să ne facă tot mai
cuprinzători în viaţa şi acţiunile noastre.

De aceea, Dumnezeul nostru
treimic, iubiţi fraţi si surori, să ne facă

7 y y y 7

pe noi praznice ale Sale, praznice vii,
preafrumoase, în care să cânte împreună
cu noi, acum si veşnic!

7 y y

La mulţi ani, multă bucurie si

y 7 y

împlinire dumnezeiască tuturor citito-
rilor, colaboratorilor şi prietenilor noş-
tri!

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe
toţi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

15

Predică la Duminica după
Naşterea Domnului [2013]

Iubiţii mei 22 ,

y 7

ultima duminică a lui 2013, care
face parte din praznicul Naşterii Dom-
nului, ne vorbeşte despre fugă... despre
călătoria într-o ţară străină. ..şi despre
întoarcerea acasă.

A cui? A Domnului, a Maicii
Domnului şi a Sfântului Iosif, logodnicul
Maicii Domnului.

Pentru că Evanghelia zilei este Mt.
2, 13-23.

Au plecat în Egipt noaptea, după
revelaţia îngerului (v. 13-14). Adică pe
fiiriş, pentru ca să nu fie omorât
si. ..Domnul...

y

Şi au stat acolo până la moartea lui
Irod (v. 15), a celui care a ucis, prin
porunca lui, 14.000 de Prunci, care şi ei
sunt pomeniţi azi, ca Sfinţi ai lui
Dumnezeu.

Predică scrisă în ziua de 27 decembrie 2013.

i6

De unde înţelegem, că cel care
iniţiază un genocid, un omor sistematic
al unui popor, e vinovatul prim al
omorurilor, desi toti subalternii lui

7 y y

participă la masacru. Dar, în acelaşi
timp, că a muri pentru Hristos înseamnă
a fi viu şi împreună cu El în ceruri.

însă din Vieţile Sfinţilor 23 aflăm că
nu numai cei 14.000 de Prunci au fost
martirizaţi de Irod, pentru că nu L-a
prins şi omorât pe Domnul, ci şi alţii.

Datorită Domnului... pentru că nu
L-a omorât pe El. ..Irod îl omoară pe
Sfântul Simeon Purtătorul de Dumnezeu
şi pe Sfântul Arhiereu Zaharia, pentru că
nu l-a predat pe Sfântul Ioan Boteză-
torul. Omoară toti membrii Sinedriului,

y 7

în afară de unul, pe care îl orbeşte. Arde
de vii 4 oameni iar pe alţii i-a omorât în
alt fel...

Pentru că invidia lui la adresa
Domnului era mare...

Şi invidia, ura, prostia, necredinţa,
extremismul nasc tot felul de calamităţi

y

sociale. Tocmai de aceea nu trebuie să
încurajăm niciodată dispreţul la adresa
altora şi violenţa împotriva lor.

Pentru că vedem, din viata

7 y

Domnului, că nu duce la nimic bun lupta
împotriva vieţii oamenilor.

Fuga în Egipt (v. 15) cât şi uciderea
Pruncilor (v. 18) fuseseră profeţite.

23 A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-
sf_14000_prunci_din_betleem.html.

17

Şi i-a strălucit din nou în vis îngerul
Domnului... şi 1-a învăţat pe Sfântul Iosif
că trebuie să se întoarcă acasă (19-
20). ..iar el s-a arătat credincios şi
ascultător vedeniilor primite de la
Dumnezeu.

S-a întors în Galilea...si a locuit în

y

Nazaret, tot după povăţuirea extatică a
Domnului, pentru ca să se împlinească
profeţia, cum că El Se va numi Nazoreos
(v. 23).

De unde înţelegem că trebuie să
plecăm undeva, să călătorim şi să ne
întoarcem aşa după cum doreşte
Dumnezeu. Pentru că viata noastră tre-

y

buie să fie după voia Lui. ..pentru ca să fie
o viată bună, binecuvântată de El.

y 7

Şi, o, Dumnezeule, cât de bine se
potriveşte această Evanghelie cu starea
actuală a naţiunii române!...

Nu suntem noi poporul, care
trebuie să meargă la muncă în altă parte,
pentru că murim de foame în ţara
noastră?

Nu suntem noi goniţii din ţara
noastră din cauza.. .incompetenţei, a
furturilor si a destructurării anti-

y

naţionale a propriilor noastre industrii?

Nu suntem noi ai nimănui... atunci
când nu sunt locuri de muncă?

Şi minimalizarea din propria
noastră tară. ..se extinde si în ţările unde

y y y

mergem, chiar dacă, în aparenţă,
câştigăm mai mult. ..şi mai repede...
Cu ce costuri interioare însă?

i8

Cine devenim după ce facem munci
care nu ne onorează?...

Dar aceasta fiind ultima duminică
din anul civil... azi e si un moment de

y

bilanţ.

Pentru că întoarcerea acasă e când
vrea Dumnezeu...

însă noi, cei care suntem în
ţară. ..sau departe de ea. ..trebuie să ştim
faptul, că oriunde am fi şi oricine am
fi...dacă suntem creştin-ortodocşi, atunci
trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu
şi în respect şi iubire faţă de oameni.

Ce am făcut? Ce trebuie să facem?
Spre ce mergem?

Sfârşitul de an. ..ne pune să ne
întrebăm.

Orice zi este un timp al analizei...

însă, la sfârşit de an, autoanaliza,
verdictul asupra propriei tale vieţi, e şi
mai acut.

Numai că nu trebuie să ne cerem
lucruri exterioare. ..ci, în primul rând,
schimbările propriei noastre fiinţe.
Schimbările de adâncime.

Cine suntem noi cu Dumnezeu?
Asta e problema de fond pe care trebuie
să o analizăm!

Sau ce am făcut, împreună cu
Dumnezeu, în acest an?

Pentru că de întrebarea asta tine si

y y

modul cum am fugit de păcate. ..dar şi
cum ne-am refugiat în virtute.

Pentru că virtutea, binele, este un
refugiu, o scăpare, o alinare, o vindecare,

19

o întraripare duhovnicească, numai
atunci când e viată cu Dumnezeu.

Dacă am făcut toate dimpreună cu
Dumnezeu, pentru că suntem în
intimitate cu El, atunci am făcut binel

Si binele acesta nu înseamnă

y

contorizare de fapte. ..ci înseamnă starea
noastră interioară.

Cum suntem, ce emană din noi, cât
de văzători ai oamenilor suntem, cât de
mult preţ dăm pe ce e bun. ..înseamnă
binele nostru.

De aceea, trebuie să experimentăm
şi fuga dimpreună cu Dumnezeu şi
călătoria cu Dumnezeu dar si stabilitatea

y

dimpreună cu El.

Putem să fugim de rău... dimpreună
cu El...

Putem să călătorim spre inima
oamenilor şi spre cunoaşterea lui
Dumnezeu... dimpreună cu El...

Şi ne putem întoarce acasă, de
fiecare dată, pentru tăcerea cu El, pentru
bucuria dimpreună cu El, pentru munca
dimpreună cu El.

Aşadar, dacă ne simţim împliniţi, e
darul lui Dumnezeu.

Iar dacă nu ne simţim împliniţi e
iarăşi darul Lui.

Pentru că Dumnezeul nostru
treimic ne cheamă pe toţi la o continuă
depăşire de sine, chiar dacă stabilitatea şi
bucuria noastră în Dumnezeu ne
împlinesc.

20

Vă doresc tuturor sănătate multă,
înţelepciune străvăzătoare şi bucurie
dumnezeiască!

Vă suntem alături, pe drumul
dumneavoastră şi vă rugăm să ne fiţi
alături.

Să avem parte de un 2014 mai lin şi
încurajator pentru toţi! Amin.

21

Predică la praznicul tăierii
împrejur a Domnului [1 ianuarie
2014]

Iubiţii mei 24 ,

y 7

în prima zi a lui 2014, când
prăznuim tăierea împrejur cea după trup
a Domnului, prăznuim de fapt două
lucruri capitale: tăierea împrejur a
Domnului, adică circumcizia 25 Sa si

7 y

punerea numelui Său.

24 Scrisă în ziua de 31 decembrie 2013, zi de
marţi. Ultima predică pe 2013...

25 A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Circumcizie.

22

Pentru că şi noi, creştinii, primim
nume la 8 zile, din punct de vedere
eclesiaL.după care ne botezăm în
numele Prea Sfintei Treimi în scurt timp
de la naşterea noastră.

y

Pentru că trebuie să avem cu toţii

y

un nume., .binecuvântat si dorit de

y

Dumnezeu... dar, mai întâi de toate,
trebuie să trecem prin apa Botezului,
pentru ca să avem o viaţă împreună cu
Dumnezeu...

Şi când sărbătorim tăierea Sa
împrejur, sărbătorim Botezul Bisericii,
pentru că tăierea împrejur a Vechiului
Legământ preînchipuia Dumnezeiescul
Botez dar sărbătorim si ziua când

y

Domnul a primit numele de Iisus, după
cum a fost revelat acest lucru Prea
Curatei Fecioare Măria de către Sfântul
Arhanghel Gavriil.

însă odată cu tăierea Sa împrejur
începe vărsarea sângelui Său pentru
noi...

începe drumul Crucii... pentru
mântuirea noastră, a tuturor...

Căci Cel fără de păcat pătimeşte
pentru păcatele noastre.

El, Făcătorul Legii, împlineşte
Legea şi profeţiile 26 .

De aceea Se taie împrejur şi
primeşte un nume în a 8-a zi de la
naşterea Lui: pentru a ne arăta că
Botezul Bisericii e viaţă dumnezeiască,

Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, P- 12 -

care se împlineşte în ziua a 8-a a
împărăţiei Sale.

Iar cântările zilei subliniază faptul
că Domnul, Cel ce S-a întrupat pentru
noi. ..şi S-a născut în peştera Vitleemului
şi 5-a înfăşat cu scutece, „nu S-a scârbit
de trupeasca tăiere împrejur 27 .

Pentru că tăierea Sa împrejur nu e
văzută doar ca o suferinţă a trupului Său
fraged ci ca o curăţire profundă,
lăuntrică, a sufletului şi a trupului Său, a
întregii Sale umanităţi, de care ne
împărtăşim fiecare în viaţa noastră
eclesială.

Căci tăierea împrejur a Legii, fiind o
preînchipuire a Botezului Bisericii, ne
arată ce imens har ne aduce Dumne-
zeiescul Botez, dacă sădeşte în noi
puterea de viaţă dumnezeiască a Treimii,
prin care putem să luptăm cu tot păcatul
şi cu toată patima în fiinţa noastră, să le
biruim prin har şi să ne umplem de slava
lui Dumnezeu.

De aceea, când eşti cu Dumnezeu,
ai viaţă dumnezeiască în tine. Dar şi
nume cucernic, plin de tărie dumne-
zeiască, pentru că e nume pus cu

binecuvântarea Sa.

28

Iisus înseamnă Mântuitor. Si

y

acesta e numele Domnului, alături de
Hristos, care înseamnă Uns. Iisus
Hristos: adică Mântuitorul Cel uns cu

27 Idem, p. 13.

28 A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Isus_din_Nazaret.

2 4

putere de sus. Cel plin de slava lui
Dumnezeu. Pentru că Maşiah/ Hristos
se referă la faptul că umanitatea Lui e
plină de slava dumnezeirii Sale.

Iar dacă avem o viaţă pe măsura
numelui binecuvântat de Dumnezeu,
atunci avem o viaţă sfântă, bine -plăcută
lui Dumnezeu.

La Botez primim un nume
creştin... care, atunci când devenim
monahi, ni se schimbă în altul, pe care îl
alege stareţul sau episcopul în locul
nostru. Şi asta pentru a arăta că numele
e primit prin luminare dumnezeiască şi
nu e o simplă numire a cuiva.

Iar numele nostru, dacă se leagă de
numele vreunui Sfânt sau e numele unui
Sfânt, ni-1 face pe acela apropiat de
noi. ..si călăuzitor al nostru.

însă azi, la început de an
calendaristic, sărbătorim şi un fiu... şi o
mamă... pentru că fiul acesta e mai
cunoscut în Biserică decât mama lui.

E vorba de Sfântul Vasile cel
Mare 29 , a cărui Dumnezeiască Liturghie
am slujit-o azi. ..şi de mama lui, de Sfânta
Emilia 30 . Iar aproape 600.000 de
români 31 poartă numele Sfântului
Vasile. ..însă există şi români care poartă
numele mamei sale, al Sfintei Emilia.

29 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Vasile_cel_Mare .

30 Idem: http://orthodoxwiki.org/Emily.

31 Idem:

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/12/31/ura
ri-pentru-2014/.

25

De aceea, dacă ai nume.. .dacă îţi
respecţi numele... adică, dacă ai cuvânt în
viaţa ta.. .eşti credibil la modul profund.

Dar ca să ai un nume.. .trebuie să ai
o operă în spate, o viaţă dedicată unui
crez, unei împliniri... o muncă asiduă, pe
brânci...

Pentru că numele nu se face uşor...

y

Trebuie să demonstrezi că poţi să
faci ceva anume... şi pentru acest lucru să
fii cinstit, să fii apreciat, să fii elogiat...

A trecut revelionul... au trecut
colindele. ..au trecut artificiile. ..şi am
intrat în primul praznic al lui 2014 cu
multă responsabilitate.

Pentru că acest praznic ne duce
spre Botezul Lui...

Căci Cel ce Se taie astăzi împrejur
pentru noi. ..tot El Se va boteza pentru
noi, transformând astfel profeţia despre
Botez.. .într-o Sfântă Taină a Bisericii
Sale.

Iar Dumnezeiescul Botez, ca orice
Taină a Bisericii, deşi ne dăruie harul
dumnezeiesc într-un mod foarte
repede... totuşi el, harul dumnezeiesc, are
nevoie de o continuă experiere, apro-
fundare a lui, simţire a lui... intrare a lui,
conştientizată, în întreaga noastră fiinţă.

Adică Tainele Bisericii sunt lucrări
îndumnezeitoare cu consecinţe veşnice,

y y 7

în care aprofundăm, la nesfârşit, urmă-
rile lor sfinte.

Dar şi numele nostru are valenţe
mereu conştientizabile în relaţie cu

26

Dumnezeu, pentru că înţelegem că el
vorbeşte în mod profund despre noi.

Aşadar, iubiţii mei, începem un nou
an civil, anul 2014 de la Hristos şi
suntem în anul bisericesc 2013-2014.

Suntem pe drum, călătorim spre
împărăţia lui Dumnezeu, dimpreună cu
El şi ne asumăm întreaga lume, după
pilda Domnului, pentru a o purta în
rugăciunile şi în străduinţele noastre
ascetice.

Cădem adesea. ..ne e greu.. .avem
nevoie de ajutor în mod con-
tinuu... Dumnezeu ne umple de mult har
tot timpul... şi suntem pe calei

Iar a fi pe cale, dimpreună cu
Dumnezeu, înseamnă a trăi mereu din
mila Lui. Pentru că mila lui Dumnezeu e
cea care ne vindecă continuu si ne ridică

y

continuu din neputinţele noastre şi ne
facem să lucrăm cele ale Lui.

De aceea, să începem 2014 cu
nespusă încredere în Dumnezeu, în Cel
ce le face pe toate/oarte bunel

Să fim cu El în toate zilele noastre!

Să îi spunem Lui lucrurile de care
avem nevoie. ..chiar dacă El le ştie pe
toate...

Pentru că Domnul vrea să învăţăm

y

să formulăm cereri. ..să formulăm strigări
iubitoare către Sine. ..dar şi dumnezeieşti
cântări de laudă.

Astfel, I-am mulţumit şi îi
mulţumim Domnului pentru toate. îi
mulţumim pentru toate cele din

27

urmă. ..dar şi pentru cele de dinaintea
noastră.

Toate sunt ale Sale si avem nevoie

y

mereu de prezenţa Lui în viaţa noastră.

La mulţi ani, multă pace şi bucurie
şi împlinire duhovnicească în tot ceea ce
faceţi!

y

Vă sunt aproape cu prezenţa, cu
sfatul şi cu rugăciunea... şi vă cer să îmi
fiţi aproape prin cele pe care Dumnezeu
vă luminează. Amin!

28

Predică la Duminica dinaintea
Botezului Domnului [2014]

© Iuliana Negru

Iubiţii mei 33 ,

în prima duminică a lui 2014
începem Evanghelia după Marcu, pentru
că avem azi Mc. 1, 1-8. Care e o discuţie
despre Sfântul Ioan Botezătorul, ce se

32 Preluată de aici:
http://icons-

paintings.blogspot.ro/2013/02/botezul-
domnului.html.

33 Scrisă în ziua de 4 ianuarie 2014, zi de
sâmbătă.

29

continuă mâine, în ziua praznicului, dar
si marţi, când avem soborul său.

Pentru că Domnul vine „să se
boteze de la Ioan, ca să sfărâme cu
dumnezeirea [Sa] capetele cele nevăzute
ale balaurilor " 34 în apele Iordanului.

Si balaurii amintiţi aici sunt

y y

demonii...

Iar Ioannis Botezătorul, care
propovăduia şi zicea că „vine după mine
Cel ce este mai tare decât mine, Căruia
nu sunt vrednic, aplecându-mă, a
dezlega cureaua sandalelor Lui" [Mc. 1,
7, GNT], „cuprins a fost de frică, dar nu
s-a oprit Dumnezeiescul Botezător. Că
măcar că s-a sfiit a se apropia iarba de
foc, dar auzind: Lasă acum, a alergat,
plinind porunca [Lui] ca o slugă. Şi
dumnezeiescul glas [al Tatălui] a auzit
de sus, mărturisind pe Fiul Cel mai
'nainte de veci" 35 .

Pentru că duminica de azi ne
pregăteşte pentru praznicul de mâine.
Ne introduce în atmosfera lui...

Pentru că Ioan Botezătorul a slujit
Domnului, L-a botezat pe El cu apă, în
faţa mulţimii, pentru ca să-L indice lor
pe Hristos. însă când Domnul a ieşit din
apă. ..atunci a urmat Botezul Treimii,
pentru că Duhul a coborât întru Fiul
[Mc. 1, io, GNT] iar Tatăl a confirmat că
Iisus Hristos este Fiul Său Cel veşnic
[Mc. î, u].

Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, P- 9 1 -
Idem, p. 93.

30

Iar Ioan a văzut, în mod extatic,
coborârea Duhului şi glasul Tatălui! Şi
de aceea mărturia lui este mărturia
Bisericii lui Hristos.

Pentru că acesta e motivul pentru
care Botezul Domnului este numit
dumnezeiasca arătare/ revelare/ desco-
perire/ vedere extatică a Prea Sfintei
Treimi: căci acum, la Botezul Lui,
Dumnezeu S-a revelat pe Sine ca Treime
de persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

De unde trebuie să înţelegem că
Dumnezeu a fost dintotdeauna Treime,
dar că noi am aflat acest prea-
dumnezeiesc lucru, dogma de căpătâi a
Bisericii, numai în clipa Botezului
Domnului.

Şi acesta e lucrul principal pe care îl
învăţăm din acest praznic: că
Dumnezeul mântuirii noastre e Dumne-
zeul treimic.

Al doilea lucru pe care îl aflăm e că
Botezul Lui a fost pentru noi, pentru a ne
înnoi pe noi cei învechiţi în păcate 36 .
înnoire pe care toţi o primim la Botezul
nostru şi care este împărtăşire de
nestricăciune 37 . Adică de har.

Mai pe scurt, că Dumnezeul nostru
treimic, prin Dumnezeiescul Botez,
datorită iconomiei mântuirii lui Hristos,
ne curăţeşte ontologic pe fiecare în parte
prin aceea că ne umple de slava Sa. De
aceea, sfinţirea apei celei mari de mâine

Idem, p. 199.
Idem, p. 95.

3i

e o coborâre reală de harm apă. ..şi în noi
înşine. Acelaşi lucru petrecându-se şi la
Botezul nostru.

Pentru că Biserica ne dăruie har
prin Tainele şi Ierurgiile sale.

Şi acesta e lucrul fundamental pe
care ni-l dăruie Dumnezeu prin Biserica
Sa: harul Său, slava Sa, cea care ne
îndumnezeieşte pe noi.

Aşadar, numai în Biserica Sa El

y 7

coboară harul mântuirii şi sfinţirii
noastre şi harul Său e real şi necreat, şi
pătrunde şi transfigurează întreaga
noastră fire omenească.

De aceea, dacă de la El
coboară har, în mod real, în Biserica Sa,
atunci asta e dovada concretă că El e viu
si ne comunică si nouă din sfinţenia Lui.

y y y

Dar apa sfinţită este apă care
sfinţeşte toate cele ale noastre. Casele,
lucrurile, animalele, păsările, pământul,
copacii, florile. ..sunt sfinţite de către noi
cu apă de la Dumnezeu, cu apă plină de
har, apă care nu se strică, dar care
curăţeşte şi sfinţeşte toate, pentru că e
plină de slava lui Dumnezeu.

Iar dacă, în ciuda păcatelor noastre
celor multe, Dumnezeu coboară slava Sa
în apa noastră. ..atunci trebuie să trăim
cu mare cutremurare această milă a lui
Dumnezeu fată de noi.

y

Apa va fi destulă pentru toţi, pentru
că Dumnezeu ne umple din destul de
bunătatea Lui!

32

Trebuie să o aşteptăm fiind plini de
rugăciune şi de iertare. Trebuie să o
aşteptăm cu delicateţe duhovnicească.

Pentru că Domnul „a binecuvântat
firea apelor" 38 prin Botezul Său şi „le-a
sfinţit" 39 . Iar El cere de la noi să ne golim
de patimi, pentru ca să ne umplem de
apa slavei Sale.

Pentru că, în orice clipă a vieţii
noastre eclesiale, noi trăim din şi prin
har împreună cu Dumnezeu, de aceea
nu ne putem vedea şi înţelege fără El.

Apostolul zilei [Evr. u, 9-10; 32-40]
ne vorbeşte despre credinţa Sfântului
Avraam, care aştepta „cetatea... cu
temelii" (v. 10, GNT), adică Biserica Lui.

Pentru că toti Sfinţii Vechiului

y y

Legământ au suferit toate din iubire de
Dumnezeu... fără însă a vedea făgăduinţa
[ir\v ki\OLyyelioLv] (v. 39) şi fără a trăi
desăvârşirea (v. 40) adusă de Hristos în
Biserica Sa.

Căci desăvârşirea lui Hristos o
primim începând de la Botez, în viaţa
Bisericii Sale, împreună cu El, într-o
împreună-lucrare continuă şi îndumne-
zeitoare pentru noi.

Aşadar, Biserica vorbeşte despre
mântuire nu ca despre un ideal
nerealizabil sau care se petrece în
veşnicie. ..ci ca despre o realitate
ontologică în care creştem continuu
începând de la Botezul nostru.

38 Ibidem.

39 Idem, p. 123.

33

Acum e timpul mântuirii şi al
sfinţeniei] Acum e timpul sinergiei/ al
conlucrării dintre Dumnezeu si om în

y

folosul omului! Pentru că toate în
Biserica Lui sunt trăire a vieţii Lui si nu

y y

simbolism gol, fără relevanţă ontologică.

De fapt, asta e diferenţa dintre viaţa
teolog ico-harismatică a Bisericii şi orice
alt fel de viaţă, care are în prim-plan o
filosofie sau o ideologie anume: că
Biserica ne umple de viaţa lui Dumne-
zeu, pe când viaţa departe de El e o
neîmplinire continuă.

Astfel, dacă Evanghelia zilei
vorbeşte despre Sfântul Ioan Boteză-
torul, Apostolul zilei vorbeşte despre
toti Sfinţii Vechiului Testament, care au

y y 7

aşteptat acelaşi lucru: venirea lui
Hristos.

Iar când Ioan L-a văzut pe Hristos,
„când a văzut Mergătorul -înainte pe
Domnul slavei venind către sine, a
strigat: Iată, Cel ce izbăveşte lumea din
stricăciune, a venit! Iată, Cel ce ne
mântuieştepe noi din necaz! Iată, Cel ce
dăruieşte iertare păcatelor, pe pământ,
din Fecioară curată a venit pentru mila
[Sa faţă de noi]! Şi în loc de robi fiii lui
Dumnezeu ne face. Si în locul

y

întunericului luminează omenirea, prin
apa Dumnezeiescului Său Botez.

Deci veniţi cu un glas să-L slăvim
pe Dânsul, împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt" 40 .

Idem, p.124.

34

De aceea, iubiţii mei, şi noi suntem
chemaţi la înnoire duhovnicească con-

y

tinuă, la bucurie sfântă, la viată curată si

7 7 y y

rara prihana!

Suntem chemaţi să ne bucurăm

y

dimpreună cu Dumnezeu şi să îl
mărturisim pe El prin tot ceea ce facem
şi spunem.

Numai aşa arătăm că preţuim
timpul, timpul dăruit nouă de Dumne-
zeu, dat nouă pentru a ne îmbogăţi în
toată virtutea şi sfinţenia.

La mulţi ani, multă putere de
muncă si multă luminare în tot ceea ce

y

faceţi! Dumnezeu să fie cu noi toti si să

y y y

ne întărească spre tot lucrul bun. Amin!

35

Predică la Botezul Domnului
[2014]

© Silvia Dimitrova-Potter

Iubiţii mei 42 ,
în Sfânta Icoană de fată a

y

praznicului, Domnul, Cel ce S-a botezat

41 Preluată de aici:

http:// christhum.wordpress.com/ 2013/ 02/20/re
cording-of-rachmaninoff-vespers-by-the-hertford-
college-chapel-choir / .

42 Scrisă în ziua de 5 ianuarie 2014, zi de
duminică.

36

în repejunile Iordanului, în apa sa
curgătoare. ..e în centrul Icoanei, al râului
şi al privirii noastre.

Pentru că El este persoana centrală
a praznicului: Cel ce S-a botezat pentru
noi, pentru mântuirea noastră, El
neavând păcat.

La dreapta Sa este Sfântul Ioan
Botezătorul, cel ce atinge creştetul
Stăpânului cu cutremurare sfântă... iar la
stânga Sa sunt Sfinţii îngeri, nevăzuţi
pentru oamenii de atunci. ..dar prezenţi
continuu lângă Domnul. Şi sunt
prezentaţi. ..într-o continuă slujire şi în-
chinare în faţa Stăpânului.

închinarea lor, pe de o parte a
râului iar, pe de altă parte a râului,
închinarea Sfântului Ioan, care ştie pe
cine botează.

Iar dacă, de partea Sfântului Ioan,
securea stă la rădăcina copacului... şi e o
atenţionare pentru noi, cei care suntem
indiferenţi la curgerea timpului... şi la
nepocăinţa noastră.. .în râu vedem peşti,
peşti privitori spre Domnul... dar şi doi
oameni, cărora Domnul le arată
inconsistenta existentei lor.

De aceea, ei stau în fund. ..în apa
istoriei. ..pierzând timpul. ..pe când peştii
sunt activi: privesc spre Domnul. Pentru
că peştii suntem noi, cei care ne-am lăsat
prinşi şi renăscuţi de El prin Botez.

însă apa cât şi harul sunt de un
albastru ultra-marin.. .albastrul care mie

37

îmi place foarte mult, pentru că e un
albastru al abisalităţii, al profunzimii.

Iar autoarea Icoanei de fată a
albăstrit apa cât şi harul în mod voit,
pentru ca să arate că apa e sfinţită de
către pogorârea harului dumnezeiesc în
apă.

Pe verticala harului îl avem pe
Tatăl, în partea de sus a Icoanei, într-o
reprezentare solară, Sfântul Duh, Care
de la Tatăl purcede, este iconizat sub
chipul porumbiţei albe iar Fiul e Cel ce
Se botează în Iordan. Pentru că această
Dumnezeiască Icoană e prima în care ni
se vorbeşte despre Dumnezeul nostru
treimic.

De aceea, Hristos, Fiul Tatălui, Cel
ce S-a întrupat pentru noi, a venit şi S-a
botezat în Iordan ca „să zdrobească
capetele balaurilor în apă" 43 . însă
balaurii sunt atât de minimalizaţi la
nivel iconic... încât sunt prezentaţi aici ca
nişte mici şerpişori negri, care sunt cu
toţii sub platforma pe care stă Domnul,
pentru că El i-a biruit în mod desăvârşit
pe demoni.

Sunt 7 şerpişori în Icoană.. .nu
pentru că ar fi doar j demoni. ..ci pentru
ca să ne arate că demonii luptă
împotriva darurilor Sfântului Duh. Ei
luptă împotriva întregii sfinţenii...

De aceea, noi afundăm pruncul sau
adultul care se botează cu totul în apă,
de trei ori, în numele Prea Sfintei

Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, P- H 2 -

38

Treimi, pentru ca omul să moară în
Botez pentru păcate şi să învieze la o
viată nouă, întru slava Treimii.

y 7

Si din acest motiv viata eclesială e

y y

plină de dinamism, de bucurie sfântă, de
acţiuni ascetice, pentru că e viaţă nouă,
e viată sfântă, e viată trăită cu

y 7 y

Dumnezeu.

Iar cine nu trăieşte asa, atunci si -a

y y 7 y

astupat viaţa cea nouă.. .prin mulţime de
păcate... Şi nu e nimic mai dureros... decât
să ucizi viaţa duhovnicească din tine
însuţi... printr- o existenţă trăită la
întâmplare.

Căci păcatele noastre sunt stâncile
goale din jur.. .iar iarba puţină e lipsa
faptei bune la aceia... care nu trăiesc
dimpreună cu El.

însă Biserica este râul care coboară
din cer şi care ne spală pe toţi de păcate
si ne dă apa vieţii în noi însisi. Pentru că

y L j y y

Biserica îşi are fundamentul în cer şi
fundamentul Bisericii e viaţa Dumne-
zeului treimic şi El, Dumnezeul nostru,
ne leagă pe fiecare dintre noi cu Sine şi
între noi prin harul Său, care e viaţa şi
bucuria noastră.

Dar numai cei botezaţi, în care

y 7

gâlgâie viaţa veşnică. ..şi care trăiesc în
sfinţenie. ..stiu cum este harul lui

y y

Dumnezeu. Ei ştiu ce ne aduce el, cum
ne curăţeşte el, cum ne înviază din
morţi, cum ne umple de strălucire
dumnezeiască...

39

Pentru că numai cei care sunt plini
de viaţa lui Dumnezeu, adică de harul
Său necreat, de slava Lui veşnică, stiu

7 y 7 y

cum se sfinţeşte apa, cum se sfinţeşte
omul, cum se sfinţesc toate prin lucrarea
dumnezeiască a Treimii.

însă, dacă harul coboară la
noi... atunci harul sfinţeşte toate! Pentru

y y

că Dumnezeu doreşte ca întreaga Lui
creaţie să fie plină de binecuvântare şi
de sfinţenie.

Iar când noi, astăzi, stropim toate
cu apa cea sfântă... facem asta pentru că
Dumnezeu doreşte ca toate ale Sale,
toate făcute de El, să fie pline de curăţie
si de sfinţenie.

y J t

De aceea, astăzi, „făptura se
luminează" 44 prin curăţia pe care o
aduce harul dumnezeiesc în creaţia Sa.

y

„Astăzi toate se veselesc, cele
cereşti împreună cu cele pământeşti" 45 ,
adică îngerii împreună cu oamenii,
pentru că astăzi ni s-a arătat harul lui
Dumnezeu 46 , cel care ne împacă pe toţi
cu Dumnezeu.

Aşa stând lucrurile, iubiţii mei, să
bem apa sfinţeniei şi să trăim viaţă
sfântă!

Adică pe fiecare zi să ne depărtăm
de rău şi să lucrăm binele, găsindu-ne
mereu împlinirea în poruncile Domnu-
lui.

44 Idem, p. 143.

45 Ibidem.

46 Ibidem.

40

Luaţi apa lui Dumnezeu şi păstraţi-
o în casele dumneavoastră, pentru că e
semnul sfinţeniei Lui, al faptului că El e
viu şi lucrează minuni în mijlocul nostru!

Iar celor care nu cred că Biserica
Ortodoxă e Biserica lui Dumnezeu, dati-
le să vadă apa aceasta.. .care nu se
strică.. .dar înviază şi bucură sufletele
celor care beau din ea cu credinţă şi cu
pocăinţă.

Căci a Lui e slava, cinstea şi
închinăciunea, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, a Dumnezeului nostru
treimic, Care S-a revelat astăzi la Botezul
Domnului. Amin!

Predică la soborul Sfântului
Ioan Botezătorul [7 ianuarie 2014]

Iubiţii mei 47 ,

y 7

ca la fiecare mare praznic al
Bisericii, a doua zi avem sobo-
rul... Sfântului sau al Sfinţilor care au

y

contribuit la praznic.

De aceea îl avem astăzi în prim-plan
pe Sfântul Ioan: pentru că el a contribuit
în mod fundamental la praznicul Bote-
zului Domnului. Şi când spunem sobor,
spunem adunarea Bisericii pentru a-l
cinsti pe Sfântul Ioan, pe înainte-
mergătorul Domnului.

însă cine este Botezătorul Dom-
nului? Este „tăinuitorul Treimii" 48 . Adică
cel ce a văzut în mod mistic revelarea

47 Predică scrisă în ziua de 6 ianuarie 2014, zi de

luni.

48 Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, P-

42

Treimii la Botezul Domnului şi a
păstrat-o în inima sa, vederea lui
extatică devenind parte a Tradiţiei
Bisericii, pentru că ea a fost inserată
apoi în Sfintele Evanghelii.

El ne-a indicat persoana Domnului,
a Mielului lui Dumnezeu, Care ridică
păcatul lumii 49 . De aceea e Profetul care
şi-a văzut împlinirea profeţiei 50 .

însă, totodată, Sfântul Ioan este un
reper de sfinţenie şi de viaţă ascetică 51
dar şi un mijlocitor neîncetat pentru noi.

Tocmai de aceea el e iubit în
poporul nostru şi mulţi îi poartă numele,
pentru că este o bucurie a celor
credincioşi.

y

Si cum să nu bucure inima un om,

y 7

care nu se uita la plăcerile trupului ci
prefera viaţa ascetică a pustiei?

Cum să nu bucure curăţia si

y y

sfinţenia?

y

Iar cel care a suferit toate pentru
Domnul, până la moarte martirică, este
sprijinul vieţii noastre, pentru că ne face
să fim responsabili faţă de viaţa noastră.
Şi ce înseamnă a fi responsabil, decât a
dori viaţa de sfinţenie? Pentru că apa pe
care am sfinţit-o ieri este apa în care s-a
coborât harul Treimii. Dar nu putem să
simţim harul Treimii în această apă,
până nu o luăm cu pocăinţă şi cu dorinţa
de a ne îndrepta viaţa.

49 Ibidem.

50 Idem, p. 163.

51 Idem, p. 167.

43

Adică, pe măsura noastră,
Dumnezeu cere de la noi toti să fim

y

ascetici, după pilda Sfântului Ioan,
pentru ca prin toate ale noastre să
simţim prezenţa şi lucrarea lui Dumne-
zeu în viata noastră.

y

Când eram mic, bunica mea,
Floarea, mă trezea de dimineaţă în

7 y

această zi. ..cu un scop bine determinat.

Pentru că pe 6 ianuarie luam Sfânta
Agheasmă Mare de la Biserică şi o aveam
acasă. ..pe 7 mă trezea dis-de-dimineaţă,
înainte să dea de mâncare la păsări,
pentru ca să botez păsările...

Nu ştiam eu să spun troparul... ca
preotul. ..dar spuneam ceva adaptat. ..şi le
stropeam pe fiecare în parte, magaziile,
fântâna, copacii de pe lângă casă...
simţind că fac un lucru important: le
pun pe toate în paza lui Dumnezeu.

Acum, privind lucrurile retros-
pectiv, îmi dau seama că această

44

raportare la animale, păsări, copaci şi
flori, case şi oleaburi a creştinilor
ortodocşi e una profund bisericeas-
că... pentru că misiunea Bisericii e să
sfinţească toate.

Şi cu apa sfântă pe care o luăm de
la Biserică asta trebuie să facem: să
stropim spre sfinţire toate cele ale
noastre.

La fel, tămâierea mormintelor.. .dis-
de-dimineaţă...e iarăşi o tradiţie popu-
lară cu un profund simţ eclesial, pentru
că vede în cimitir nu un loc de uitare. ..ci
de dragoste, de rugăciune, de recule-
gere. ..pentru că aici vin să îşi spună
iubirea, focul, oful, dorul. ..faţă de cei
plecaţi. ..la Domnul.

Căci natura înconjurătoare este
acasă noastră, care se va transfigura
dimpreună cu noi la a doua Sa venire
întru slavă. ..si nu un loc al uităriil

y

Din Biserică se extinde în toată
creaţia slava lui Dumnezeu, pentru că
toată lumea e chemată la sfinţenie, la
împlinirea întru slava Lui.

De aceea, prin apă şi prin poame şi
prin lucruri binecuvântate şi sfinţite la
Biserică, prin toată înduhovnicirea
noastră, noi sporim sfinţenia şi
frumuseţea duhovnicească în această

y

lume sau noi iradiem în jurul nostru
sfinţenia primită de la Dumnezeul
nostru treimic.

Căci dacă nu răspândim mireasmă
duhovnicească în jur, atunci răspândim

45

îndoială, urât, necredinţă, răutate,
invidie, intoleranţă, răceală... multă ră-
ceală si indiferentă...

y y

Iar Sfântul Ioan Botezătorul e pus
în prim-plan astăzi, tocmai pentru ca să
vedem cum arată omul nevointelor: e

y

plin de dorirea lui Dumnezeu şi de uitare
de sine.

Dar cum Ioannis, din greacă,
înseamnă, în ebraică, Iohanan 52 , adică:
Domnul este milostiv, înţelegem că în
viata Sfântului Ioan s-a întâlnit

y

aşteptarea lui Dumnezeu cu miluirea lui
de către El. Pentru că viata ascetică este

y

semnul că noi // iubim pe Dumnezeu
atât de mult, încât, pe fiecare zi, viaţa
noastră este un efort continuu pentru a fi
cu El.

Aşadar, iubiţii mei, să fim serioşi,
adică responsabili, în fiecare clipă a vieţii
noastre! Să arătăm tuturor cine este
Dumnezeul nostru.

Şi putem arăta, prin tot ceea ce
facem, cine e viu în noi şi cine ne
stăpâneşte întreaga fiinţă.

Dumnezeu să ne întărească în toate
zilele vieţii noastre! Amin.

y

52 A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Yohanan.

Predică la Duminica după
Botezul Domnului [2014]

Iubiţii mei 53 ,

y 7

fiind încă în praznicul Botezului
Domnului, Evanghelia de azi [Mt. 4, 12-
17] ne invită la pocăinţă şi, în mod
implicit, la o aprofundare continuă a
dreptei credinţe.

Pentru că atunci când ne simţim

y

din în ce în ce mai păcătoşi, adică pe
măsură ce ne vedem şi mai scrupulos
păcatele şi patimile noastre, e semn că
am crescut în cunoaşterea teologică şi în
simţirea prezenţei lui Dumnezeu în
viata noastră.

y

53 Predică scrisă în ziua de 11 ianuarie 2014, zi de
sâmbătă însorită.

47

Căci numai când stai în relaţie cu
Dumnezeu şi aprofundezi dogmele
credinţei înţelegi că păcatul, adică orice
ieşire din relaţia cu Dumnezeu, e un
atentat la teologie dar şi la sănătatea ta
interioară.

Şi de aceea, în mod continuu, e
nevoie de pocăinţăl Adică de
recunoaştere corectă, brutală, profundă,
a realităţii noastre interioare. ..în faţa lui
Dumnezeu şi de dorinţa de a ne umple
de slava Lui.

Pentru că atunci când cerem mila
lui Dumnezeu nu cerem altceva decât
slava Lui. Decât harul Său. Decât relaţia
iubitoare a lui Dumnezeu cu noi.

Iar astăzi când ni se vorbeşte

y

despre apropierea împărăţiei (v. 17), ni
se vorbeşte, de fapt, despre posibilitatea
reală de a ne afla in relaţie cu
Dumnezeu, prin harul Său.

Relaţie cu El care începe de la
recunoaşterea dureroasă a stării noastre
interioare... în faţa Lui.

Şi când începe drumul personal în
relaţia cu Dumnezeu... începe cu dure-
rea, cu ruşinea faţă de păcatele noastre,
cu profunda nemulţumire faţă de cine
suntem şi ce am făcut... împreunate însă
cu nădejdea că El e săturarea fiinţei
noastre.

Că El, Dumnezeu, ne poate ridica
din starea noastră urâtă.

De aceea, pocăinţa nu e o continuă
alergare exterioară după Dumnezeu ca

4 8

El să ne ierte ci o recunoaştere interioară
a păcătoşeniei noastre, în mod continuu,
în fata Lui, în care simţim tot mai mult

y 7 y

iertarea Lui în viata noastră.

y

Fapt pentru care, trăind mila Lui,
bunătatea Lui în noi, datorită strigării
continue către El... putem să venim şi să
ne mărturisim păcatele în mod
sacramental şi să ne unim cu Sine
euharistie, pentru că venim cu dorul
iubirii către El, cunoscând mila Lui faţă
de noi.

Dar dacă pocăinţa nu e apropierea
noastră de fiecare zi de Dumnezeu... cum
să venim să îi slujim Lui, Celui mai Sfânt
decât întreaga făptură?

Pocăinţa e curăţire continuă: acesta

y j

e adevărul abisal al vieţii sfinte, al vieţii

y 7 y

ortodoxe!

Căci recunoaştem, de fiecare dată,
când greşim. ..şi Dumnezeu înţelege
neputinţa noastră. Şi când îţi recunoşti
imediat greşeala.. .e semn de delicateţe.
Adică e semn că nu ai nevoie să ţi se
bată clopotul la urechi. ..ca să te pocă-
ieşti.

y

Tocmai de aceea, El ne curăteste si

7 y y y

ne umileşte mereu inima, ne face gândul
ascultător, ne domoleşte interior simtu-

7 y y

rile.. .pentru că ne face să înţelegem viaţa
numai în coordonatele poruncilor Sale.
Pe măsură ce ne recunoaştem

y

neputinţa şi greşelile, pe atât simţim
bunătatea Lui cu noi şi cu întreaga
făptură.

49

Pentru că numai cel care s-a
bucurat de mila Lui înţelege să ierte
aproapelui său. înţelege de ce atâtea
căderi, orori, de ce atâta decadenţă...

De aceea, pocăinţa ne face să
simţim harul împărăţiei, ne facem să ne
simţim aproape de viaţa ortodoxă,
tocmai pentru că ne împacă cu noi, cu El
si cu toti în inima noastră.

y y

Pocăinţa ne face să ne rugăm.

Ea ne face să cerem sfat.

Ea ne face să cerem ajutor.

Ea ne face să fim simpli. ..şi să
precumpănească în noi dorinţa de a
ajuta, de a fi de folos confraţilor noştri...

Bem pe fiecare zi din Agheasmă
Botezului... si simţim via ta lui Dumnezeu

y y 7

curătindu-ne.

y

Dacă ne-am pocăi cu adevărat. ..am
simţi izvorul harului ţâşnind în noi. ..aşa
cum cade apa sfântă în. ..pahar...

Pentru că de aceea bem apa cu har:
pentru ca să vedem că harul din apă e
acelaşi cu harul din noi... căci el ţâşneşte

t y y y

în noi ca un izvor, atunci când suntem
plini de frumuseţe dumnezeiască.

Iar dacă acum, datorită neputinţei
noastre, harul ni se dă amestecat cu apă
sau cu mâncare, înduhovnicindu-ne tot
mai mult, harul, care e acum zzvor,
devine dulceaţă dumnezeiască în noi,
bucurie sfântă, vedere dumnezeiască...

Şi toate aceste experienţe dumne-
zeieşti pornesc de la frica de Dumnezeu
şi de la pocăinţa atotcuprinzătoare,

50

adică de la pocăinţa pentru fiecare păcat.
De la părerea de rău profundă pentru tot
ceea ce am făcut si facem rău...

y

însă pocăinţa reală nu e incompa-
tibilă cu bucuria, cu dialogul, cu frumu-
seţea! Pentru că pocăinţa e cea care ne
linişteşte, care ne simplifică, care ne
umple de zâmbet bun, calm, duios, care
ne încântă sufletul cu adevărul şi cu
sfinţenia cuvintelor dumnezeieşti.

Pentru că numai atunci când
admiţi cine eşti. ..începi să vezi bine
lumea.

Când presupui că eşti „curat", că
eşti „sfânt", că „nu ai nevoie" de o
cunoaştere si mai înaltă... sau când crezi

y y

că „nu ai nevoie" de Dumnezeu ca să te
înţelegi. ..nu cauţi împărăţia, adică relaţia
cu Dumnezeu, pentru că presupui că
„deja le ai".

Dar pocăinţa te face să te simţi
aproape. ..tot mai aproape. ..şi mai
aproape pe fiecare zi. ..de Dumnezeu,
fără să trăieşti starea orgolioasă, cum că
cunoaşterea Lui „îţi este de ajuns".

Niciodată cunoaşterea iubitoare a
lui Dumnezeu sau a unui om nu ne este
de ajunşi

Pentru că iubirea cunoaşte.. .si tot

7 y

vrea să cunoască.. .si nu se mai satură de

y

cunoaşterea Celui iubit, pentru că în
cunoaşterea Lui, El este întotdeauna

y 7

altul şi mai profund, şi mai curat şi mai
vrednic de iubit.

5i

Pentru că iubirea e mereu o
împlinire, care nu se mai satură de
cunoaşterea celuilalt, pentru că şi
cunoaşterea e mereu o dorire vie a

y

celuilalt.

Si de aceea, Domnul vorbeşte

y 7 y

despre pocăinţă, adică despre schim-
barea interioară continuă, în sensul de
apropiere de Dumnezeu sau de
împărăţia Lui sau de apropierea lui
Dumnezeu de omul care se schimbă,
pentru că iubirea nu e niciodată statică
ci e mereu o purtare interioară, plină de
recunoştinţă si de încântare, a celui

y y y 7

iubit.

Da, din experienţa mea eclesială
ştiu faptul, că Dumnezeu e mereu
aproape de cel care se încrede în El mai
presus de toate!

El e atât de aproape de noi. ..şi de
căutările noastre. ..încât nu mai ştie ce să
ne facă pentru ca... să ne simţim
împliniţi. Dorinţa lui Dumnezeu e atât
de mare pentru împlinirea noastră
interioară... încât ne-a dăruit întreaga
sfinţenie si cunoaştere a Bisericii Sale

y y y

pentru ca să ne potolească iubirea,
căutarea, dorul de sfinţenie. Ni le-a pus
pe toate la îndemână. ..pentru că doreşte
să ne sfinţească prin toate ale Lui.

De aceea, nimic din Biserica Lui nu
e de prisos. ..ci totul e spre binele
nostru... numai că avem nevoie de ochii
pocăinţei... pentru ca să înţelegem ce rost

52

au dogmele, slujbele, Tainele, regulile
vieţii cuvioase, ale sfinţeniei ortodoxe.

Şi pentru că păcatul se ţine scai de
noi... nu putem trăi fără spovedanie şi
fără pocăinţă continuă.

Iar când în anul acesta omagial
euharistie, Spovedania e pusă în relaţie
directă şi interioară cu Euharistia, avem,
de fapt, în faţa noastră, imaginea
nevoilor noastre curente: iertarea şi
umplerea noastră de sfinţenie.

Pentru că Spovedania înseamnă să
dai afară din tine tot ceea ce e impropriu
sălăsluirii lui Dumnezeu în tine. ..iar

y

Euharistia înseamnă să îl primeşti pe Cel
pentru Care ţi-ai curăţit casa fiinţei tale.

Te laşi curăţit de El adică, şi apoi îl
primeşti, pe Cel ce este adevărata
curăţire, bucurie si sfinţenie.

y 7 y y

Pentru că El îşi pregăteşte în noi
venirea, când ne curăţeşte de păcate. ..şi
tot El vine în noi, în mod fiinţial, prin
Dumnezeiasca Euharistie, pentru ca să
facă în noi praznic, praznic fără sfârşit...

Şi mă gândesc adesea, cu durere, la
„poporul care stă în întuneric"...

Pentru că lumina Treimii nu a
pătruns. ..în tot omul. ..care vine în
lume...

Cât să vorbim... cum să vor-
bim.. .pentru ca să-i convingem pe oa-
meni, că au nevoie de Dumnezeu mai
mult decât de ei însisi?!

y y

Cum să îi convingem că lumina cea
mare a lui Dumnezeu, poate pătrunde în

53

fiecare dintre ei, pentru a-i învia din
păcatele lor la o nouă viaţăVA

însă, aşa cum plagiatul înseamnă
repetare fără implicare reală. ..tot la fel,
apelând la cuvintele Bisericii, diverse
organizaţii religioase. ..îi atrag pe oameni
spre. ..promisiuni deşarte.

Le promit. ..ce nu le pot da.. .pentru
că îi rup de viaţa sacramentală a
Bisericii, adică de harul dumnezeiesc al
Sfintelor Taine.

însă doar Biserica lui Hristos,
Biserica Ortodoxa, poate da ceea ce
promite Dumnezeu omului: apropiere
reală de Dumnezeu.

Ideologiile, ereziile, minciunile
colosale nu te unesc cu Dumnezeu.. .dar
iertarea Lui şi împărtăşirea cu Sine e
dăruire de viaţă veşnică pentru toţi cei
care cred în El şi intră, prin Botez, în
Biserica Lui.

De aceea, să-I mulţumim Domnului
pentru toate imensele binefaceri ale
vieţii noastre şi să ne rugăm Lui, ca El, în
marea Sa iubire de oameni, să îi facă
părtaşi pe toţi la aceste mari binefaceri
ale Sale!

Pentru că toti avem nevoie de

y

marea Sa descoperire în viaţa noastră,
prin care ieşim din întunericul
neînţelegerii la lumina vieţii veşnice.
Amin!

54

Predică la pomenirea Sfântului
Antonie cel Mare [17 ianuarie 2014]

Iubiţii mei 54 ,

y 7

în PSB 16 55 (editat în 1988), între p.
191-245, Părintele Dumitru Stăniloae a

54 Scrisă în seara zilei de 16 ianuarie 2014. Zi de

joi-

55 A se vedea:

https://archive.org/stream/Psb-
ColectiaParintiSiScriitoriBisericesti/i6SfAtanasieCelM
are-Scrieri!i#page/ni/mode/2up.

55

tradus şi editat Viaţa Sfântului Antonie
cel Mare 56 , astăzi pomenit, scrisă de
către Sfântul Atanasie cel Mare 57 .

Şi astfel, într-un mod fericit, avem
o mărturie de primă mână, adică o
mărturie duhovnicească, trecută prin
sufletul unui alt Sfânt. Care 1-a privit pe
Sfântul Antonie în adâncul său... şi 1-a
înţeles la cote mari.

y

Tocmai de aceea, în loc de Vieţi de
Sfinţi istoricizate, cu multe detalii
contextuale. ..avem nevoie de Vieţi de
Sfinţi, care să fie înţelegeri duhovniceşti
în primul rând, pline de echilibru şi de
trezvie dumnezeiască.

Pentru că ele trebuie să ne
transmită chipul duhovnicesc profund al
Sfinţilor, care să stârnească în noi râvna

y 7

dumnezeiască pentru o viaţă curată,
sfântă.

Şi astfel, din sursa citată, aflăm că
Sfântul Antonie era egiptean, a crescut
creştineşte, a rămas orfan de ambii
părinţi în adolescenţă, astfel încât, pe la
18-20 de ani, ajunge să îngrijească de
sora lui mai mică 58 .

Auzind la Biserică Mt. 19, 21, adică
porunca Domnului de a ne vinde avuţiile

56 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Antonie_cel_Mare.

57 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Atanasie_al_Alexan

driei

58 Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri. Partea a II-
a. Epistole. Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie,
trad. din gr., introd. şi note de Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 192.

56

şi de a-I urma Lui, Sfântul Antonie şi-a
vândut pământul şi lucrurile şi a mai
păstrat puţini bani pentru sine şi sora
lui 59 . Dar auzind si cuvântul de la Mt. 6,
34: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine", el
a vândut tot ce avea, a lăsat-o pe sora lui
unor fecioare credincioase şi a început
să trăiască anahoretic 60 .

în p. 194 se vorbeşte despre primele
lui ispite. Pentru că demonii „aruncau în
el gânduri spurcate" 61 . I se arată Satana
sub forma unei femei... pentru ca „să
apară iarăşi în el dulceaţa plăcerii" 62
desfrânate. După ce 1-a ispitit în multe
feluri cu desfrânarea, Satana i-a vorbit
cu glas lui Antonie, ca să îl facă să se
mândrească 63 . însă Sfântul nostru nu s-a
lăsat amăgit de demoni, pentru că a
înţeles că „demonul e mult iubitor de
păcat" 64 şi că va încerca să îl facă să
păcătuiască în diverse feluri.

Sfântul Antonie şi-a sporit asceza,
pentru ca să prevină mişcările tactice ale
demonilor.

De aceea, el a început să privegheze
toată noaptea, să mănânce doar la
apusul soarelui, apoi odată la două sau la
4 zile 65 . Mânca doar pâine şi sare, bea
doar apă şi dormea pe o rogojină 66 .

59 Idem, p. 192-193.

60 Idem, p. 193.

61 Idem, p. 194.
62 Ibidem.

63 Idem, p. 195.

64 Idem, p. 196.

65 Idem, p. 197.

66 Ibidem.

57

La un moment dat s-a închis într-
un mormânt. ..şi era hrănit cu pâine, de
către cineva, din când în când 67 . însă
demonii vin într-o noapte şi îl bat,
umplându-1 de răni. Motivul? Demonii
se temeau „ca nu cumva Antonie să ia pe
încetul în stăpânire pustiul cu nevoinţa
lui" 05 . Adică să nu mai vină si alti
nevoitori alături de el...

Numai că, de ce s-au temut
demonii. ..nu au scăpat. Chiar aşa s-au
petrecut lucrurile: Sfântul Antonie a fost
cel care a adus mulţi oameni în pustie,
pentru ca să se nevoiască dumnezeieşte!

După bătăi... când îl lăsaseră
aproape mort. ..demonii vin şi fac
gălăgie: „făcură în acea noapte prin
lovituri un astfel de zgomot, încât părea
că tot locul se cutremură". Iar demonii
erau văzuţi de Antonie ca intrând prin
pereţi... „prefăcuţi în năluci de fiare şi
şerpi y .

Nu, nu avea năluciri. ..ci demonii
luau tot felul de forme pentru a-1
înfricoşa! Astfel că el îi vede pe demoni
sub formă de „lei, de urşi, de leoparzi, de
tauri, de şerpi, de aspide, de scorpioni şi
lupi" 70 . Ispitiri pe care Dali le-a pictu-
ralizat în tabloul de aici 71 .

67 Idem, p. 198.

68 Ibidem.

69 Ibidem.

70 Ibidem.

71 A se vedea:

http://mediavisuallit.wikispaces.com/Salvador
+Dali%27s+The+Temptation+of+Saint+Anthony.

58

în p. 199 ni se descrie o vedere
extatică a Sfântului Antonie, în care
Domnul i S-a arătat în lumina Sa
dumnezeiască. Şi El îi confirmă faptul că
a fost şi va fi mereu cu el în luptele sale şi
că îl va face cunoscut 72 .

Vederea extatică a avut-o la 35 de
ani neîmpliniţi 73 .

Demonul năluceşte apariţia unui
disc de argint în calea lui, în pustie. Apoi
demonii l-au făcut să vadă aur adevărat
aruncat în drum 74 . Locuieşte în casa,
care, până să vină el, era plină de
jivine 75 . încep să-1 viziteze oamenii,
demonii îi înspăimântă.. .şi el le spune că
„dracii pricinuiesc năluciri mai ales celor
ce se tem" 76 .

Tot din p. 200 aflăm că creştinii îşi
făceau semnul Sfintei Cruci împotriva
demonilor. E vorba de secolul al III-lea
d. Hr. Pentru că ei considerau Sfânta
Cruce drept împrejmuirea/ întrarmarea
lor împotriva demonilor 77 . Lucru pe care
îl facem şi noi, cei de azi, pentru că lupta
noastră e tot cu demonii, cu aceiaşi
demoni, şi mai experţi în rele... şi ei
resimt foarte dureros semnul mântuirii
noastre, adică însemnarea noastră cu
semnul Sfintei Cruci.

72 Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri. Partea a II-
a. Epistole. Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie,
ed. cit., p. 198.

73 Ibidem.

74 Idem, p. 199-200.

75 Idem, p. 200.

76 Ibidem.

77 Ibidem.

59

Sfântul Antonie cel Mare a trăit 20
de ani ca zăvorât. Adică ca monah
singur/ anahoret, care nu iese din casă şi
nu e văzut de oameni 78 .

însă, pentru că oamenii au dorit să
trăiască alături de el, au forţat usa
locuinţei lui si... au rămas uimiţi de

y y y

faptul, că după 20 de ani... „el avea
aceeaşi înfăţişare, [nefiind] nici umflat
prin nemişcare, nici subţiat de posturi şi
de lupta cu demonii" 79 . Iar cu sufletul
era curat, fiind „întreg egal cu sine, ca
unul ce era călăuzit de dreapta judecată
şi statornicit în ceea ce e propriu firii" 80 ,
adică în virtuţi. Si când a ieşit din

t y y

recluziune/ din zăvorârea lui, i-a
vindecat pe oameni de boli şi a alungat
demonii din oameni 81 .

începe să vorbească oamenilor. Să
îi sfătuiască duhovniceste. Mulţi vin si se

y y y

nevoiesc dimpreună cu el. Trece nevătă-
mat peste un râu plin de crocodili. Şi
îndemna la multă nevoinţă, pentru că
viaţa e scurtă 82 . Şi viaţa, adevărat, e
foarte scurtă. ..iar patimile de care
suferim sunt profunde şi greu de
vindecat total.

în p. 205, el vorbeşte despre frica
de chinurile Iadului care „topeşte
dulceaţa plăcerii şi ridică sufletul [care a
fost] aplecat [de desfrânare] spre cele de

7 Idem, p. 201.

79 Ibidem.

80 Ibidem.

81 Ibidem.

82 Idem, p. 201-202.

6o

jos". Iar virtutea se lucrează în lăuntrul
nostru, pentru că avem suflet raţional 83 .

Demonii sunt îngerii care au căzut
„de la cugetarea cerească"... şi ei îi
pizmuiesc pe creştini pentru că vor să se
suie la cer. De aceea, noi trebuie să
dobândim, „prin Duhul, darul deosebirii
duhurilor", ca să putem cunoaşte pe cele
care vin de la demoni 84 .

Tot în p. 207, Sfântul Antonie ne
spune că demonii iau diverse înfăţişări
pentru ca să ne înfricoşeze şi să ne
tulbure... şi sunt foarte insistenţi în
răutatea lor pentru că „sunt plini de
îndrăzneală [păcătoasă] şi de neruşi-
nare" 85 . Iar când „sunt biruiţi [de către
noi, demonii] ne atacă, iarăşi, în alt chip.
Se prefac că ghicesc şi că ne spun de mai
înainte ceea ce va veni după multe zile,
se arată înalţi ajungând până la acoperiş
şi groşi, ca pe cei ce nu i-au putut amăgi
prin gânduri să-i răpească prin astfel de
năluciri" 86 .

însă, când demonii nu biruiesc,
cheamă în ajutor pe căpetenia lor 8y . Aşa
că există şi „ajutor" demonic. .adică acela
în care demonii. ..sau oamenii „se
înfrăţesc" ca să facă rele. Dar Sfântul
Antonie ne povăţuieşte că nu trebuie să
îi luăm în seamă pe demoni, că nu
trebuie să ne înfricoşăm de nălucirile lor

3 Idem, p. 205.

84 Idem, p. 207.

85 Ibidem.

86 Ibidem.

87 Ibidem.

6i

şi să nu îi credem, pentru că ei mint tot

oo

timpul .

Tot în p. 208, Părintele nostru ne
spune că demonii, „adeseori, se prefac
chiar a cânta psalmi". Sau rostesc, ca „un
ecou", cele citite de noi 89 . Sau, când
dormim, demonii „ne scoală la
rugăciuni" 90 , nelăsându-ne să ne odih-
nim. Demonii se prefac că sunt „mo-
nahi", care par să vorbească „evlavios" 91 .
Iar atacurile lor continue au rolul de a ne
arunca în deznădejde şi nu de a ne umple
de râvna pentru virtute 92 .

Şi, în mod extins, Sfântul Antonie
ne explică faptul că demonii de aceea
apelează la înfricoşări şi năluciri: pentru
că nu pot nimic. Şi ei nu mai pot să ne
facă rău, pentru că Domnul, prin întru-
parea Sa, a slăbit puterile demonilor 93 .

în p. 214, Dumnezeiescul Antonie
ne spune că demonii sunt „laşi şi se tem
foarte mult de semnul Crucii Domnului,
fiindcă prin ea i-a dezbrăcat Mântui-
torul, dându-i pe faţă. Iar dacă, totuşi,
stăruiesc cu şi mai multă obrăznicie,
jucând teatru şi schimbând nălucirile,
nu vă înfricoşaţi, nici nu vă lăsaţi uimiţi,

y y 7 y y 7

nici nu le dati atenţie ca unora ce-ar fi

y y

buni" 94 .

88 Idem, p. 208.

89 Idem, p. 208-209.

90 Idem, p. 209.

91 Ibidem.

92 Ibidem.

93 Idem, p. 210-211.

94 Idem, p. 214.

62

însă greşeala multor confraţi e
tocmai asta: că se tem mai mult de
demoni decât de Dumnezeu si consideră

y

că ispitele demonilor sunt „mai puter-
nice" decât purtarea Sa de grijă faţă de
fiecare în parte şi de întreaga lume.

în p. 216, Sfântul Antonie vorbeşte
despre demonul care i s-a arătat şi i-a
spus că este „puterea lui Dumnezeu".
Pentru că 1-a biruit. ..demonul „a ieşit
prin uşă ca un fum". Iar în p. 217, el
mărturiseşte cum a venit însuşi Satana la
usa lui... si a vorbit cu el. Si Satana i-a

y y y

mărturisit Sfântului Antonie că el a
ajuns slab.. .iar creştinii se tulbură între
ei.

Sfântul Antonie s-a întristat pentru
că nu a avut parte de moarte muceni-
cească pe timpul împăratului Maximin 95 .
Se mută în alt loc de nevoinţă 96 ,
împletea coşuri 97 , iar din p. 225 autorul a
început să nareze unele minuni ale
Sfântului Antonie.

în p. 230 este descrisă o vedenie a
Sfântului, în care acesta 1-a văzut pe
Satana ca pe un uriaş, care sta împotriva
sufletelor celor care mergeau la ceruri.

Sfântul Antonie cinstea ierarhia
bisericească si învăţa si el de la alţii 98 .

y y y y

însă nu îi plăceau ereticii şi schis-
maticii 99 .

95 Idem, p. 219.

96 Idem, p. 221.

97 Idem, p. 222.

98 Idem, p. 231.

99 Ibidem.

63

Şi ne spune autorul nostru, că
Sfântul Antonie a adormit la vârsta de
105 ani 100 , cunoscându-şi sfârşitul de mai
înainte. Şi a adormit. ..„stând întins [iar]
faţa îi era plină de bucurie" 101 .

Iar dacă vrem să dovedim că
mergem pe urmele sale. ..şi ale tuturor
Sfinţilor... trebuie să arătăm si noi

y y

nevoinţă multă dar şi experienţă
duhovnicească profundă. Pentru că
nevoinţa aduce cunoaştere sfântă, atunci
când nevointa ne curăteste si ne umple

y y y y L

de smerenie si de cuviinţă dumne-

y y

zeiască.

Idem, p. 242.
Idem, p. 244.
A se vedea:

6 4

află în Biserica romano-catolică Sfântul
Trofim dinArles 103 , Franţa.

însă prezenţa lui duhovnicească în
viata noastră si sfaturile si luminările

y y y

sale sunt hrana si întărirea vieţii noastre.

y y

De aceea, să ne rugăm Sfântului
Antonie, Părintelui monahilor si sfătui-

7 y

torului tuturor, ca să ne înţelepţească în
toate ale noastre, pentru ca să facem
voia lui Dumnezeu cu mărime de inimă.

Sfinte Antonie, Părintele nostru, fii
cu noi în toate zilele vieţii noastre şi ne
miluieşte cu rugăciunile tale bine-
plăcute către Prea Curata şi Prea Sfânta
Treime, ca să ne mântuim şi noi,
păcătoşii! Amin.

http://www.johnsanidopoulos.com/2013/01/the

-relics-of-saint-anthony-great.html.

De unde am preluat imaginea supra.
103 Idem:

http : / /en . wikipedia .org/ wiki/ Chur ch_of_St ._Tr
ophime,_Arles.

65

Predică la Duminica a 29-a
după Rusalii [2014]

Iubiţii mei 104 ,

y 7

Evanghelia de azi [Lc. 17, 12-19] este
despre mântuirea celor excluşii

Iar dacă aici e vorba despre oameni
bolnavi de lepră, pe care Lev. 13, 46 îi
considera necuraţi şi îi punea să trăiască
în afara comunităţii. ..noi trebuie să îi
înţelegem pe toţi cei excluşi de noi din
diferite motive: boală, sărăcie, etnie,
credinţă...

y

Pentru că Dumnezeu a venit după
toţi. ..pentru toţi. ..pentru mântuirea
tuturor... adică a venit să caute, să
vindece şi să mântuiască pe tot
omul. ..indiferent dacă noi îl catalogăm

104 Scrisă în ziua de 18 ianuarie 2014, seara, zi de
sâmbătă.

66

într-un fel sau altul... potrivit „standar-
delor" noastre.

Domnul ne vorbeşte despre 10
bărbaţi leproşi, care au cerut mila
Domnului [v. 12-13]. ..şi P e care Domnul
i-a trimis la preoţii templului...

Pentru că preoţii trebuiau să
constate vindecarea lor, potrivit Lev. 14,
2.

Dar Domnul i-a trimis. ..şi ne
trimite şi pe noi la preoţii Săi pentru ca
să învăţăm poruncile Lui şi să ne
vindecăm prin ele. ..pentru că şi noi
suntem bolnavi ca leproşii Evangheliei.

Pentru că boala stă înăuntru, boala
e cuprinsă în patimile din noi, în
călcările noastre de poruncă, în certurile
noastre interioare cu Dumnezeu si cu

y

oamenii. ..si de bolile sufleteşti trebuie să

y y

ne învăţăm să ne vindecăm mai înainte
de a ne vindeca de cele trupeşti.

Pentru că bolile trupului se nasc
din bolile sufletului. Sunt o consecinţă a
lor...

De aceea, Dătătorul de poruncă,
Domnul. ..i-a trimis la preoţi, i-a trimis la
cei care trebuiau să le constate
vzndecarea...desi ei erau bolnavi...

y

însă leproşii L-au crezut pe
Acela. ..pe Care 11 strigaseră pe nume,
zicându-I Iisuse dar şi Stăpâne [v. 13]. L-
au crezut... şi au mers spre templu... ca şi
când ar fi fost vzndecatz...dar ei erau
bolnavi...

6 7

Pentru că v. 14 spune: „şi a fost în
mergerea lor [că] s-au vindecat", cf.
GNT.

S-au vindecat. ..în timp ce mergeau
spre templu... ca nişte leproşi... dar
împlinind porunca Celui care le-a spus
să se arate preoţilor.

Numai că nouă dintre ei s-au
mulţumit cu vindecarea trupului.

Cu o vindecare parţială...

Pentru că cine nu caută relaţia
veşnică cu Dumnezeu şi mântuirea
Lui. ..şi vine la Biserică doar pentru o
boală, o nevoie, o calamitate. ..vine
pentru puţin...

însă Dumnezeu îi dă acel puţin
omului... şi omul pleacă la casa lui
bucuros.

Numai că Domnul îi iubeşte pe cei
care înţeleg prin vindecarea trupului că
au nevoie de lucrul cel mai esenţial: de
vindecarea sufletului.

Dumnezeu îl iubeşte mult pe cel
care creşte în luciditate teologică, în
vedere de sine. ..adică în conştientizarea
profundă şi brutală a faptului... că are
nevoie de Dumnezeu mai mult decât de
sine.

Ce să faci cu mâini bune, cu ochi
buni, cu picioare sănătoase, dacă sufletul
e un iad ambulant 7 . Ce să faci cu o
memorie bună... dacă nu îţi plângi
niciodată păcatele? Ce să faci cu o
bunăstare materială excedentară, când

68

conştiinţa ta e roasă de nemulţumire si

y y y y

de frică?

Cine să te scape de frică, de
dezgust, de sila de tine... în afară de Cel
care vindecă toată boala şi neputinţa de
pe faţa pământului?

Zece leproşi la un loc. .neprimiţi,
excluşi... văzuţi bine doar de Dumnezeul

y y

întrupat... care se încred în Dumne-
zeu.. .care se duc acolo unde le-a indicat
Dumnezeu... dar numai unul... şi acela
samaritean [v. 16] s-a întors la
Domnul. ..ca să îi mulţumească [v. 18].
Si Domnul a subliniat etnia

y

lui. ..pentru că evreii nu îi suportau pe
samariteni. îi considerau necredin-
cioşi... impuri...

După cum nici noi, românii, nu îi
vedem cu ochi buni pe ţigani.

Dar Domnul vine şi ne spune
azi. ..că nu etnia, nu neamul, nu familia,
nu limba pe care o vorbim ne mântuieşte
de la sine. ..ci relaţia vie şi plină de iubire
cu Dumnezeu.. .în care noi îl recunoaş-
tem pe El ca Stăpânul şi Domnul nostru,
Cel căruia îi aducem slavă continuu.

Aşa că oricine. ..de oriunde. ..poate
deveni ortodox şi poate aduce slavă lui
Dumnezeu.. .chiar dacă noi îl considerăm
„un rebut", „un ratat", cineva care „nu ne
place".

Dar nu ne place... tocmai pentru că
nu vedem cât de rataţi suntem noi. ..în
noi înşine. ..în faţa Lui. ..atunci când ne

6g

considerăm „drepţi" şi îi vedem „rataţi"
pe ceilalţi.

Căci Cel care ne vindecă de boli si

y

de neputinţe de tot felul... cu atât mai
mult vrea să ne vindece de patimile
sufleteşti... Pentru că Dumnezeu iubeşte

y 7

sănătatea omului, frumuseţea lui du-
hovnicească, curăţia lui...

Şi dacă nouă ne place curăţenia,
frumosul, lucrurile cu bun gust. ..atunci,
la modul absolut, Dumnezeu, Cel care
ne dă să ne placă lucrul bun...zu/?eşte
binele din oameni.

Aşa că vindecatul care îl laudă pe
Dumnezeu... care îşi găseşte în El
bucuria... primeşte de la El mântuirea
Lui. Pentru că mântuirea e de la
Dumnezeu... dar conlucrarea cu El e cea
care ne mătură casa sufletului de patimi.

Iar că mântuirea e sinergie, e
împreună-lucrare cu Dumnezeu... vedem
din aceea că Domnul nu îi vindecă
sufleteşte pe cei nouă.. .care nu mulţu-
mesc. Nu îi mântuieşte pe cei care
consideră că au totul dacă au sănătate.
Care nu văd în El... sănătatea... ci se
bucură doar de sănătatea trupului.

Doar unul din io...doar puţini vor
mântuirea... şi doar aceia aleargă zilnic
după Domnul, chiar dacă au şi ei
căderile lor în păcat. ..pentru că doar ei
vor sinergia mântuirii.

Iar mântuirea e libertate de alegere,
e libertate iubitoare, e fugă iubitoare
după Dumnezeu.. .şi nu strângere cu uşal

70

Şi tocmai de aceea mântuirea e o
frumuseţe colosală: pentru că omul
aleargă după Dumnezeu după mărimea
inimii lui, a iubirii lui... şi face, împreună
cu El, tot lucrul bun pe care îl doreşte.

Pentru că mântuirea e iubire
veşnică pentru Dumnezeu... e starea de a
nu putea sta fără EL.e mergere
dimpreună cu El în tot locul şi în tot
ceasul...

Da, în versetul al 19-lea, în versetul
ultim al Evangheliei de azi, mântuirea e
pusă în relaţie cu credinţa. Dar şi ceilalţi
nouă s-au mântuit... prin credinţă!

Credinţa însă nu e de ajuns pentru
mântuire. Credinţa, ca încredere în El,
care nu rodeşte fapte, care nu are râvnă
pentru bine tot timpul... care nu
cutremură prin frumuseţea deciziilor
pentru Dumnezeu... e o credinţă care nu
suscită deloc interesul...

însă credinţa care cu tremură... care
bulversează... cave îi inspiră şi pe alţi oa-
meni ca să îi slujească lui Dumnezeu... e
credinţa care nu are odihnă, care e
mereu în mişcare... care rodeşte continuu
fapte exemplare.

Pentru că numai cu El, numai în
rugăciune şi în mulţumire continuă în
faţa lui Dumnezeu, numai fiind plin de
slava lui Dumnezeu... poţi să înţelegi
credinţa si roadele ei.

y y

Pentru că adevărata credinţă creste

y t

în noi mereu prin faptele bune. Faptele
bune sunt apa care udă credinţa, pentru

71

că credinţa e plină de roadele faptelor
bune.

Şi fapta bună a Evangheliei de azi e
recunoştinţa fată de Dumnezeu.

Recunoştinţă care costă mai mult

y y

decât o vindecare, decât o minu-
ne. ..pentru că recunoştinţa ne ţine în
viată sufletul. Ne înviază din moartea
sufletească.

Faptă bună e credinţa. Dar şi
încrederea în El. E nădejdea în El. E
iubirea Lui. Şi cine îl iubeşte pe
Dumnezeu, îl iubeşte evlavios, cu frică
sfântă de El, cu recunoştinţă.

7 y y

Tocmai de aceea ne reîntoarcem pe
fiecare zi spre El. ..şi spre Biserica
Lui... pentru că de acolo e viaţa, e
bucuria, e mântuirea, e fericirea noastră
veşnică. în El ne bucurăm si

y y

suntem... pentru că El ne poartă pe noi,
prin harul Său, în orice clipă a vieţii
noastre.

De aceea, dacă am fost iertaţi de El,
să nu considerăm pe nimeni nevrednic
de mila Lui! Să nu stăm în faţa fericirii
veşnice a oamenilor.. .adică să nu îi

y

excludem pe niciunul de la relaţia lui cu
Dumnezeu si cu comunitatea Bisericii.

y

Pentru că Dumnezeu îl vrea pe
fiecare dintre noi...z7 doreşte pentru
Sine. ..pentru că El ne-a făcut pe fiecare
în parte... şi pe fiecare în parte ne
ocroteşte.

Aşadar, iubiţii mei, în a treia
duminică din 2014, Dumnezeu ne

72

atenţionează că exclusivismul nu e de la
Dumnezeu!

Că Dumnezeu ne doreşte pe toţi
pentru El. ..pentru că ne doreşte binele
veşnic fiecăruia dintre noi.

Iar dacă El ne doreşte pe toţi.. .cine
suntem noi. ..ca să spunem altceva?

Toată binecuvântarea şi pacea de la
Dumnezeul nostru treimic! Amin.

Predică la Duminica a 32-a
după Rusalii [2014]

Iubiţii mei 105 ,

Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] ne
vorbeşte despre o altfel de excludere a
oamenilor.

Despre excluderea făcută.. in mijlo-
cul societăţii.

y

Despre cum poţi fi marginalizat şi
minimalizat chiar si atunci când esti în

y y

prim-planul societăţii.

Şi astfel, dacă cei 10 leproşi de
duminică era excluşii de la marginea
cetăţii, pe motiv de boală, după cum era
prescripţia Legii... Zacheos este exclusul
din mijlocul societăţii, pentru că era
întâiul între vameşi [dp^Lielcovrig] şi
bogat [ttA,ouolo(;] [v. 2].

Si când ai o funcţie si o poziţie

y y y r y

socială pe care toţi o detestă, pentru care
eşti blestemat de toţi... pentru că le ai în
mod nedrept. ..te simţi singur în mijlocul
tuturor.

Pentru că nu numai săracii sunt
singuri ci şi bogaţii şi infractorii şi
neiubiţii de tot felul sunt singuri.

Singurătatea fără ochi. ..sau cea cu
ochi mulţi împrejur. ..e la fel de dure-
roasă. E depersonalizantă...dacă nu ai o
mare experienţă duhovnicească.

105 Predică scrisă în ziua de 25 ianuarie 2014, zi
de sâmbătă, cu zăpadă spulberată de un vânt puternic.

74

Ba chiar e mai dureroasă cea din
urmă, singurătatea în mijlocul oame-
nilor.. .când vezi oameni în jurul tău,
când vezi tot felul de oameni... si tu nu ai
niciun prieteni Adică niciun om care să
te înţeleagă, şi să te iubească tocmai
pentru că te înţelege, şi să îţi fie aproape
tocmai pentru că dialogul prieteniei
înseamnă vindecarea de necomuniune.

Şi pentru că detestatul şef al
vameşilor era singur... şi „mic de statură"
[v. 3], mic de înălţime. ..a vrut să îl vadă
pe Domnul... fapt pentru care s-a urcat
într-un sicomorea [auKO|a,opeav] 106 [v. 4,
GNT] ca să îl vadă.

10 A se vedea:

http : / / ro.wiktionary.org/ wiki/ sicomor .

75

Aşa cum îl vedem în această Sfântă
Icoană. ..din care s-a scos mulţimea de
oameni [v. 3], realitatea brută... şi s-a
lăsat doar dialogul convertitor între
Domnul si Zacheos.

y

Şi e foarte important sensul acestei
surprinderi iconice a realităţii convertirii
lui Zacheos!

Pentru că iconarul nu ne duce în
casa lui Zacheos, acolo unde el promite
să dea milostenie şi să repare prejudiciile
făcute. ..ci ni-1 prezintă pe Zacheos din
momentul când a început convertirea
lui...

Pentru că convertirea lui a început
în copac... atunci când L-a văzut pe
Domnul, când a dat cu ochii de El si a
înţeles că trebuie să li urmeze...

y

Când a înţeles că El are

y

răspunsurile vieţii sale.

Căci convertirea începe când crezi
în Cel ce te cheamă, când te predai Lui,
când înţelegi că adevăratul tău drum e
cu Dumnezeu.

Tocmai de aceea, el a răspuns
imediat chemării Lui [v. 5]. ..şi Domnul,
cu adevărat, a rămas în casa Lui, în casa
sufletului său.

Pentru că a te converti... a te lăsa
schimbat de Dumnezeu spre ceea ce El
doreşte să faci... înseamnă a rămâne cu

y

Dumnezeu tot timpul. A fi cu El, în tine
însuţi, oriunde mergi şi orice faci.

Pentru că de aici încolo, raportarea
lui Zacheos şi a noastră, a celor ce am

76

crezut în Dumnezeu, ca şi Sfântul
Apostol Zacheos 107 , e din interiorul
nostru... e pentru că asta ne dorim cu tot
sufletul... şi nu pentru că cineva ne
porunceşte „să fim credincioşi" şi „să
facem lucruri bune" în viata noastră.

y

Tocmai de aceea e o mare diferenţă,
în Biserică, între cei care vin la Biserică
pentru că s-au convertit, au fost
schimbaţi de Dumnezeu, L-au cunoscut
în mod profund şi vor să fie toată viaţa şi
veşnicia cu Dumnezeu şi... cei care vin
pentru că aşa au moştenit de la
părinţi. ..sau vin ca să vadă cum e...sau
vin pentru anumite necazuri sau pentru
anumite nelămuriri.

Convertiţii însă sunt cei pe care Şi-i
doreşte Dumnezeu!

Pentru că ei fac de plăcere, cu
bucurie, voia lui Dumnezeu... nu aşteap-
tă ca să fie dădăciţi prea mult. ..nu
aşteaptă să li se spună că trebuie să facă
binele. ..ci ei fac binele după măsura
inimii lor.

însă Sfântul Zacheos L-a crezut pe
Domnul. ..pentru că s-a văzut gol în faţa
Lui. S-a văzut singur, neîmplinit, un avar
nesimţit. ..un indiferent la durerile

y

altora...

Averile si le-a considerat o mare

y

pagubă, o mare golătate şi singurătate
interioară. ..atunci când a simţit că

y

milostenia e adevărata avere a omului iar

107 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Zaheu.

77

adevărata bunătate şi împlinire interi-
oară e ascultarea de voia lui Dumnezeu.
Şi-a venit în fire\

A recunoscut că milostenia e bună,
că dialogul e bun, că ospitalitatea e bună,
că dreptatea e binele omului. ..şi că tot
binele pe care îl facem e mântuire a
noastră.

De aceea, începutul convertirii, al
schimbării interioare e considerat de
Domnul un astăzi al mântuirii... pentru
că „astăzi [arpepov] s-a făcut mântuire
[ocorripLa] casei acesteia!" [v. 9, GNT].

Pentru că Domnul stia că odată ce

y

se converteşte un om cu adevărat. ..se va

y

converti si casa lui... si mulţi alţii... pentru

y y y y U

că exemplul său aprinde credinţa şi în
alţii.

y

Şi aşa ajunge exclusul şi blamatul
Zacheos Apostol al Domnului 108 . Pentru
că El caută în adâncul omului. ..îl vede
abisal pe om.. .şi îl cheamă să facă
lucrurile de care era în stare. ..dar de care
nu se credea în stare.

Iar toate aceste exemple, care
premerg Triodului, sunt pentru ca să ne
arate că Dumnezeu găseşte Sfinţi... acolo
unde noi vedem doar rataţi. Că, în
definitiv, nimeni nu e ratat, nimeni nu e
exclus, nimeni nu e impropriu pentru
împărăţia lui Dumnezeu, dacă se
întoarce la El şi face voia Lui.

108 Idem:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-04-
sf_70_apostoli.html.

78

Iar această predică a Domnului faţă
de noi e cu totul încurajatoare.

Pentru că una e să stii că

y

Dumnezeu nu procedează ca oamenii,
nu îţi închide poarta pocăinţei. ..nu te
exclude dacă vrei să te curătesti de

y y

patimi... şi alta e să ai o perspectivă
torţionară a lui Dumnezeu, exclusivistă,
unde El taie şi spânzură... fără să ţină
cont. ..de ce vrea si omul...

y

Dumnezeul Bisericii, Dumnezeul
care ni S-a revelat nouă, e Dumnezeul
bunătăţii şi al milostivirii, Care e drept
în bunătatea Sa şi preamilostivîn iubirea
Sa fată de oameni.

y

Dar Care nu îl mântuieşte pe om cu
forţa... ci îl umple de har şi de toată
bunătatea pe măsura dorinţei lui, a
încordării lui, a ascezei lui.

Tocmai de aceea, mântuirea e
sinergică în Ortodoxie, e conlucrare
între Dumnezeu şi om tot timpul. ..e pe
cât doreşte omul.

Aşa se explică diferenţele mari între
Sfinţi: pentru că fiecare L-a iubit pe
Dumnezeu şi a împlinit voia Lui pe
măsura la cât a înţeles si la cât a dorit să

y y

fie cu El.

Mântuirea e drum continuu cu
Dumnezeu, e curăţire continuă de
patimi, e umplere de sfinţenia Lui. De
aceea, nicio greutate, nicio piedică,
niciun potrivnic nu ne poate smulge din
relaţia noastră cu Dumnezeu, pentru că
ea este rămânere cu Dumnezeu şi în

79

slava lui Dumnezeu, în adâncul fiinţei
noastre.

Da, „Fiul omului a venit să caute
[ţr\zr\oai] şi să mântuiască [otioai] pe cel
pierdut/ distrus/ pierit [io aTToA<(oA<6<;]" [v.
10, GNT]!

A venit să-1 mântuiască pe cel care
crede că nu mai are nicio... alternativă,
nicio scăpare...

A venit să-1 mântuiască pe cel
dispreţuit.

A venit să-1 mântuiască pe cel
singur, pe cel bolnav, pe cel încurcat în
minciună şi eroare, în fraudă şi
incompetenţă, în nesiguranţă şi în
superbie.

A venit să îl mântuiască pe cel care
se consideră „elitist", „iluminat", „pros-
per"... şi să îl facă să înţeleagă că e
păcătos, mic şi meschin.

Pentru că mântuirea, la Dumnezeu,
nu înseamnă să îţi laude impostura şi
nesimţirea. ..ci să ţi le facă într-atât de
mult dezgustătoare... meat să vrei să
scapi de ele ca de o stare de greaţă.

Fiul omului a venit ca să caute
omul în noroi, în cârciumă, în bordel, în
minciuna de sine, în ratare...

El ne caută mereu pentru ca să ne
arate cât de simplă şi de duioasă e
mântuirea: ca recunoaşterea de sine, ca
lacrimile, ca întoarcerea din iad, ca
simplitatea, ca bunătatea.

însă pe cei pierduţi/ pe cei distruşi/
pe cei ruinaţi interior, Dumnezeu... îi

8o

caută, pentru ca să îi facă uimire pentru
oameni.

Să le arate oamenilor pe cine
desconsiderau ei, pe cine nu dădeau doi
bani... si din care Dumnezeu iată ce face,
iată ce minuni face cu ei!

Sfântul Zacheos a devenit Apostol
al Lui şi e pomenit pe 20 aprilie.

El a fost primul episcop al Cezareei
Palestinei 109 , cf. Constitutiones Aposto-
licae 7, 46 110 . Iar sicomorul în care
Sfântul Zacheos s-a urcat 111 , ca să îl vadă
pe Domnul. ..e până azi un loc de
închinare sfântă pentru ortodocşi.

109 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Cezareea.

110 Constitutiones Apostolicae: textum graecum
recognovit, praefatus est, annotationes criticas et
indices subiecit, ed. Guil Ultzen, Ed. Suerini et
Rostochii: Sumtibus Stillerianis, 1853, p. 186. Preluată
de pe:

http://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=hvd.hnp4
en;view=iup;seq=220.
111 A se vedea:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/tara-
sfanta/mari/img_i385.jpg.

8i

Şi e încă în picioare.. .pentru ca să
ne amintească de verticalitatea vieţii
care se cere de la noi.

Aşadar, iubiţii mei, după ce am
văzut şi zăpada şi viscolul venite pe
pământ românesc, să-I mulţumim
Domnului pentru grija ce ne-o poartă!

Pentru că El trimite ploaie şi
ninsoare, ne dă vânt bun şi soare
prielnic, pentru ca în toate să simţim
prezenţa şi bunătatea Lui.

Iar dacă Sfântul Zacheos L-a simţit
pe Dumnezeu şi, dimpreună cu el,
milioane de oameni, care de 2.000 de ani
au slujit şi îi slujesc Domnului, pentru
toate acestea trebuie să fim recunos-
cători, pentru că Biserica Sa merge peste
veacuri plină de biruinţă.

Iar noi, ca ortodocşi, nu avem dubii
în ceea ce priveşte Biserica lui
Dumnezeu, pentru că suntem în Biserica
ce vine de la Domnul şi de la Apostolii
Lui... dar avem întotdeauna nevoie de a
împlini voia lui Dumnezeu şi de a vesti
mila Lui cu oamenii.

Dumnezeu să ne întărească pe toţi
pentru a duce vestirea Lui peste tot, ca
prin tot ceea ce facem şi spunem să se
vadă luminarea si mila Lui cu noi. Amin!

y

82

Predică la Sfinţii Trei Ierarhi
[30 ianuarie 2014]

Iubiţii mei 112 ,

Sfinţii Păzitori ai teologilor, Sfinţii
Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de
Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de
Aur, sunt sărbătoriţi astăzi ca o unime,
datorită unei vedenii pe care a văzut-o
Sfântul Ierarh Ioan al Evhaitelor 113 .

O vedenie trăită în secolul al 11-lea
d. Hr., ca un răspuns la o problemă a
zilei.

Pentru că oamenii credincioşi ai

y

Bisericii, îşi puneau problema care este
„cel mai mare" dintre cei 3 teologi ai
Bisericii.

Iar Sfântul Mitropolit Ioan al
Evhaitelor i-a văzut, în vedenie, pe cei 3
Sfinţi Ierarhi astăzi pomeniţi, care i-au
spus:

„Noi, precum vezi, una
suntem la Dumnezeu şi nu este
între noi nicio sfadă sau împo-
trivire, ci fiecare în vremea sa
pornindu-se de Dumnezeiescul
Duh, am scris învăţăturile spre

112 Scrisă în ziua de 29 ianuarie 2014, zi de
miercuri, cu ninsoare şi vânt.

113 A se vedea:

http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.co
m/2012/06/14/14-iunie-sf-proroc-elisei-sf-metodie-
patriarhul-constantinopolului-sf-ioan-mitropolitul-
evhaitelor-sf-cuv-nifon-proloagele-de-la-ohrida/.

83

mântuirea cea de obşte şi folosul
oamenilor; şi acelea pe care le-am
învăţat noi înşine, le-am dat şi
altora spre înmulţirea talantului
nostru şi nu este între noi vreunul
întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi
de unul, cei doi urmează.

Deci, sculându-te, porun-
ceşte acelora care se separă,
sfadindu-se, să nu se despartă,
luptându-se pentru noi, căci
pentru aceasta şi noi ne-am
sârguit cât am fost vii, şi după
mutarea noastră, ca să împăcăm
lumea şi să o aducem într-o unire.

Deci, împreunându-ne într-
o zi, când ţi se va părea ţie că este

de cuviinţă, fa nouă praznic
cuviincios.

Apoi, spune şi celorlalţi care
vor fi mai pe urmă, cum că noi
suntem una la Dumnezeu şi noi
negreşit vom mijloci înaintea lui
Dumnezeu cele pentru mântuire,
pentru cei ce ne vor săvârşi
praznicul pomenirii noastre" 114 .

După cum se observă, Sfinţii sunt
una la Dumnezeu şi vor unitate în
Biserică iar rolul teologiei este tocmai
acela de a aprofunda credinţa şi viaţa
ortodoxă, care ne unesc, care ne leagă pe
unii de alţii.

y

Iar zilele de prăznuire, ca şi cea de
acum, sunt dorite de Dumnezeu si de
Sfinţii Lui, pentru că ele sunt de mare
folos duhovnicesc pentru viaţa noastră.

Noi avem nevoie de Sfinţi, de
prezenţa lor în viaţa noastră, pentru ca
să ne înveţe, în mod punctual, ce să
facem în toate zilele vieţii noastre.

De aceea, superbia, aroganţa faţă
de Sfinţi, lipsa de rugăciune faţă de ei,
nedorinta noastră de a le cere sfatul si

y J y

ajutorul, arată că nu dorim să fim
prietenii Stăpânului şi comoştenitori cu
ei ai împărăţiei Sale. Din aceeaşi pagină
citată anterior, aflăm însă şi înfăţişarea
celor 3 Sfinţi Ierarhi astăzi pomeniţi.

114 Ibidem:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-30-
sfintii trei ierarhi.html.

85

Iar dacă ştim înfăţişarea lor fizică,
din care deducem asceza lor şi trăirea lor
mistică, duhovnicească... putem să facem
comparaţie cu înfăţişarea noastră.

Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur
„era scund de statură, cu capul mare, cu
trupul drept şi subţire, cu nasul plecat,
alb la faţă şi cam palid, având pleoapele
ochilor adâncite şi luminile lor mari.
Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu
fruntea lată şi mare, cu urechile cam
plecate, cu barba mică şi rară, cu părul
galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile
lui erau adâncite înăuntru, de multă
postire şi nevoinţă".

Şi faţa îi era plină de bucurie
duhovnicească, fiind plin de postire şi de
nevointă...

y

Pentru că teologia şi nevoinţa
duhovnicească sunt cele care îl lumi-
nează pe om, îl umplu de slava lui
Dumnezeu.

Sfântul Arhiepiscop Vasile cel Mare
era „la statura corpului foarte înalt,
uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi
palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate şi
ridicate în sus, asemănându-se omului
îngrijit, având nasul plecat, cu faţa cam
zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor,
păros la trup, barba căruntă pe jumătate
şi destul de lungă".

Iar trupul suplu, uscat de post, e o
urmare a cercetărilor teologice şi a
ascezei duhovniceşti profunde.

86

Sfântul Patriarh Grigorie Teologul
era „potrivit la statura corpului său,
puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprânce-
nele potrivite, căutătura veselă şi blândă,
la ochiul cel drept avea un semn de la o
lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă
şi potrivită şi pe margini se arăta cam
afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb".

Iar cine are ochi veseli si blânzi e

y

semn că are o profundă cunoaştere a lui
Dumnezeu, de sine si a oamenilor.

Pentru că numai Dumnezeu ne
învaţă blândeţea duhovnicească, profun-
dă şi ne umple de veselie dumnezeiască.

Sfântul Vasile cel Mare 115 adoarme
la vârsta de 49 de ani. Fiind născut în
330 şi adormit în 379.

115 Idem:

http : / / r o . wikipedia . org/wiki/ Vasile_cel_Mar e .

Sfântul Ioan Gură de Aur 11 se naşte

y

în 347 şi adoarme în anul 407. Adică 60
de ani de viată.

y

Sfântul Grigorie Teologul 117 se naşte
în c. 329 şi adoarme pe 25 ianuarie 389
sau 390. Adică 60/ 61 de ani de viaţă.
Desi de aici 118 aflăm că a trăit 80 de ani.

y

116 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Ioan_Gur%C4%83_
de_Aur.

117 Idem:

http : / /en . wikipedia .org/ wiki/ Gr egory_of_Nazia

nzus.

118 Idem:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-30-
sfintii trei ierarhi.html.

88

însă puţinii lor ani de viaţă, în
comparaţie cu imensitatea operei lor, au
îmbogăţit Biserica cu opere teologice
unice.

Pentru că nimeni nu poate fi
înlocuit. ..şi nimeni nu te mai poate
continua, dacă tu nu îţi termini operele
începute...

Sfântul Grigorie a fost al 35-lea
Patriarh al Constantinopolului 119 , între
379-381 (adică 2 ani), pe când Sfântul
Ioan al 37-lea, între 398-404 (adică 6
ani). Sfântul Vasile a fost ales Arhi-
episcop al Cezareei Capadociei pe 14
iunie 370 (pentru 9 ani de zile).

Şi cu toate că anii lor de episcopat,
însumaţi, sunt 17 (2 + 6 + 9), episcopatul
lor reprezintă un etalon pentru toţi
episcopii Bisericii, pentru că sunt o
expresie vie a ceea ce înseamnă episcopul
Bisericii.

Mai concret, dacă episcopul se
îngrijeşte, deopotrivă, de scris, de slujit
şi de chivernisirea Bisericii, fiind omul
ascezei şi al vieţii mistice, atunci e
înrudit duhovniceste cu aceşti trei mari
ierarhi ai Bisericii.

Dar si fiecare dintre noi trebuie să

y

ne înrudim duhovniceste cu cei 3 mari
Sfinţi Părinţi ai Bisericii, prin dorinţa
noastră continuă de a citi, de a ne ruga,
de a lucra în Biserică si societate cu

y

119 Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Ecumenic
al_Patriarchs_of_Constantinople.

89

multă bucurie şi împlinire duhovni-
cească.

în Patrologiae Graeca, tomurile
dedicate Sfântului Vasile cel Mare sunt:
29 120 (omiliile la Hexaemeron, la Psalmi
şi cele 5 cărţi împotriva ereticului
Eunomiu), 30 121 (predici la Psalmi,
comentariul la Sfântul Isaia, cartea
despre feciorie, scrieri împotriva lui Arie
şi Eunomiu), 31 122 (două cărţi despre
Botez, Dumnezeiasca sa Liturghie,
Rugăciunile de exorcizare şi alte scrieri)
şi 32 123 (tratatul despre Sfântul Duh şi
epistolele sale).

în aceeaşi colecţie patristică,
volumele dedicate operelor Sfântului
Grigorie Teologul sunt volumele 35 124
(predici 1-26), 36 125 (predici 27-45, Dum-
nezeiasca sa Liturghie, pentru ca din col.
733-734 să aflăm că s-au mai păstrat doar
3 fragmente din Rugăciunile sale de

120 Idem:

http://books.google.com/books?id=OQ8RAAA
AYAAJ.

121 Idem:

https : / / archive.org/ details/ patr ologicur sus45m
igngoog.

122 Idem:

http://books.google.com/books?id=Zhf2AAAA

MAAJ.

123 Idem:

http://books.google.com/books?id=phQRAAA
AYAAJ.

124 Idem:

http://books.google.com/books?id=ZhURAAA
AYAAJ.

125 Idem:

http://books.google.com/books?id=7BURAAA
AYAAJ.

90

exorcizare), 37 126 (scrisorile şi poemele
sale) şi 38 127 (poeme, epitafuri şi epi-
grame... volumul nefiind dedicat exclusiv
lui, ci şi Sfântului Cezar, fratele său).

Opera Sfântului Patriarh Ioan Gură
de Aur o găsim în PG 48 128 (unde a scris
despre feciorie, despre Preoţie, contra
iudeilor şi neamurilor, plus alte predici),
49 129 (cele 21 omilii la statui, cele două
cateheze pentru cei iluminaţi prin Botez,
cele 3 omilii despre imbecilitatea
demonilor, 9 despre pocăinţă, predicile
sale panegirice), 50 130 (continuarea la
predici panegirice), 51 131 (25 omilii la
Noul Testament), 52 132 (epistolele sale),
53 133 (omiliile la Facerea), 54 134 (conti-

126 Idem:

http://books.google.com/books?id=s3oJ5wrIBu

oC.

127 Idem:

http://books.google.com/books?id=C8UwLaIru

MEC.

128 Idem:

http://books.google.com/books?id=Iy7pSZ3hI

MIC.

129 Idem:

http://books.google.com/books?id=ZohFFexOp

mYC.

130 Idem:

http://books.google.com/books?id=vrLhjddZri

oC.

131 Idem:

http://books.google.com/books?id=anRvF4pKa

jIC.

132 Idem:

http://books.google.com/books?id=zoJ8avi57X

oC.

133 Idem:

http://books.google.com/books?id=rE6s64QH

WcgC.

134 Idem:

9i

nuarea omiliilor la Facerea, alte 9 predici
la Facerea, cele 5 predici despre Sfânta
Anna, mama Sfântului Profet Samuil, 3
omilii la Sfântul David şi Saul), 55 135 (co-
mentariile la Psalmi), 56 13 (comentariile
la Sfântul Isaia, cele 6 omilii despre
Serafimi, comentariul la Sfântul Profet
Daniil şi la alte locuri VT), 57 137
(comentariul la Evanghelia Sfântului
Matei), 58 138 (continuarea comentariului
la Matei), 59 139 (comentariul la
Evanghelia Sfântului Ioan), 60 140
(comentariul la Faptele Apostolilor şi la
Romani), 61 141 (comentariile la I şi //
Corinteni şi Galateni), 62 142 (comentariile

http://books.google.com/books?id=fWfTbyBH

D6sC.

135 Idem:

http://books.google.com/books?id=gWmJGoqg

oh4C.

136 Idem:

http://books.google.com/books?id=DG5FdYQE

I20C.

137 Idem:

http://books.google.com/books?id=vFTgA6jiBp

IC.

138 Idem:

http://books.google.com/books?id=uPYP9iue3

ucC.

139 Idem:

http://books.google.com/books?id=zo9JD5utn_

4 C.

140 Idem:

http://books.google.com/books?id=lHsQYhPA

YZgC.

141 Idem:

http://books.google.com/books?id=3dhsDrbZq

k8C.

142 Idem:

http://books.google.com/books?id=E_gbZgKru

-QC.

92

la Efeseni, Filipeni, Coloseni, I şi //
Tesaloniceni, I şi II Timotei, Tit şi
Filimon), 63 143 (comentariul la Evrei, alte
omilii şi predici, Dumnezeiasca sa
Liturghie) şi 64 144 (alte omilii ale sale şi
fragmente).

Asa că multul scrisului lor ne

y

îndeamnă şi pe noi la multul citit, scris
şi tradus şi nu la lene, la letargie!

Căci Sfinţii astăzi pomeniţi ne
îndeamnă să fim activi în viaţa Bisericii
şi a lumii, să iubim pe Dumnezeu şi
prietenia între noi, să iubim studiul şi
nevointa duhovnicească.

y

De aceea, să îi rugăm pe Sfinţii
noştri Părinţi, să ne facă şi pe noi să
ardem de dragostea lui Dumnezeu. Din
care vine toată evlavia si toată cuviinţa

y y

în relaţiile dintre noi.

y

Pentru ca Dumnezeul nostru
treimic să fie slăvit întru noi, prin
pogorârea slavei Sale în fiinţa noastră,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

143 Idem:

http://books.google.com/books?id=Zga4BQtGh

XkC.

144 Idem:

http://books.google.com/books?id=ool7wPOur

114C.

93

Predică la întâmpinarea
Domnului [2014]

Iubiţii mei 145 ,

y 7

din modul cum stim să îi

y

întâmpinăm pe oameni, arătăm cum //
întâmpinăm pe Dumnezeu în fiecare zi a
vieţii noastre!

y

145 p rec li c ă scrisă în ziua de 1 februarie 2014, zi
de sâmbătă friguroasă.

94

Din modul cum ştim să vedem, să
înţelegem, să-i observăm în profun-
zime. ..pe oameni.

Pentru că raportarea noastră intimă
la Dumnezeu transpare în raportarea
noastră fată de oameni.

y

Dumnezeu trebuie înţeles si iubit,
faţă de El trebuie să ne manifestăm plini
de evlavie si de atenţie... Iar această stare

y y

pe care o avem în faţa lui Dumnezeu, o
avem şi în relaţiile cu oamenii şi cu tot
ceea ce ne înconjoară.

Căci noi, oamenii, ne manifestăm
holistic, ca un întreg. ..şi dacă suntem
una în faţa lui Dumnezeu, trup şi suflet,
tot la fel suntem si în fata oamenilor.

y y

Acesta e motivul pentru care
iubirea de Dumnezeu e legată de iubirea
fată de oameni... si iubirea fată de

J j y y

oameni, cea autentică, cea reală, pro-
fundă, duhovnicească, se naşte din
iubirea faţă de Dumnezeu.

Aşa că, dacă îl întâmpinăm pe
Dumnezeu cu sinceritate şi cu multă
sfială, dacă // credem pe El în toate cele
ale Sale şi potrivit Tradiţiei Bisericii
Sale... şi pe oameni îi vom primi în inima
noastră cu atenţie si cu conştiinţă.

y y y y

Păsându-ne de ei, ca de noi. ..pentru că,
împreună cu toţi, suntem chemaţi la a fi
moştenitori ai împărăţiei Sale.

în Evanghelia praznicului de azi
[Lc. 2, 22-40], primirea în braţe a
Domnului (v. 28), de către Sfântul
Simeon, este întâmpinarea Lui.

95

Iar când „L-a primit pe El întru
braţe", Simeon „a binecuvântat pe
Dumnezeu [e\)Xoyr\oev iov 0e6v]" [Lc. 2,
28, GNT]...

Pentru că întâmpinarea cuiva ţine
de înţelegerea lui, înţelegere care naşte
evlavie, respect, admiraţie faţă de
cineva.

Si e normal ca atunci când nu

y

înţelegi. ..când nu sesizezi cine este cel
din faţa ta... sau când nu înţelegi omul
din opera lui... să nu te ridici plin de
respect, de evlavie, de admiraţie, de
iubire fată de el.

y

Dar Simeon, despre care Lc. 2, 25
spune că „Duhul Sfânt era peste el", cât
şi Profetesa Anna, care era plină de
„postiri şi rugăciuni [vr|amoa<; Km
der\oeoiv]" [Lc. 2, 37, GNT], // înţeleg pe
Pruncul adus la Templu, de Prea Curata
Sa Maică si de Sfântul Iosif, si îl
mărturisesc tuturor ca Stăpân [AeoTTOiric]
[v. 29] şi ca Răscumpărător al oamenilor
[v. 38].'

Pentru că Sfânta Anna „vorbea
despre El tuturor celor care aşteptau
răscumpărarea [Xuipcoaiv] Ierusalimu-
lui" [Lc. 2,38, GNT].

însă numai Stăpânul întregii creaţii
poate fi şi Răscumpărătorul oamenilor
din robia demonilor, a păcatelor şi a
morţii. Din această întreită şi groaznică
robie.

O simplă revoluţie, o simplă
schimbare de conducere, prin eliminarea

96

romanilor din Ierusalim, nu însemna
răscumpărarea reală a lui IsraiL.ci
răscumpărarea reală a oamenilor este
duhovnicească şi ontologică, profund
umană, şi, prin aceasta, universală.

Pentru că răscumpărarea făcută de
Hristos în umanitatea Sa, prin aceea că a
vindecat umanitatea noastră de păcat şi
de moarte şi a îndumnezeit-o, devine o
împărtăşire a întregii umanităţi de
răscumpărarea Lui, în măsura în care
crede în El şi trăieşte întru El.

Căci Hristos Dumnezeu doreşte să
ne umple pe toţi de slava Lui, pentru ca
să ne umplem de puterea de a birui în
noi păcatul, moartea şi pe demoni.

De aceea, Biserica Ortodoxă vor-
beşte despre bucurie şi împlinire în mod
ascetic, pentru că reala bucurie şi
împlinire a omului vin prin credinţa în
Hristos şi prin învingerea, prin puterea
Lui, a tot păcatul în noi înşine. Bucuria
vine din lăuntrul nostru, pentru că acolo
se petrec biruinţele împotriva păcatului.

Şi vine din lăuntrul nostru, pentru
că acolo, de la Botezul nostru, avem
harul Prea Sfintei Treimi, care ne ajută
să facem tot lucrul bun si ne luminează
mintea spre toată înţelegerea dumneze-
iască.

De ce doar ei doi L-au întâmpinat
pe Domnul? Pentru că doar ei doi,
Simeon şi Anna, L-au înţeles. Pentru că
ei se pregăteau pentru... vederea Lui.
Pentru înţelegerea Lui.

97

De aceea nu trebuie să ne mire că
sunt atât de puţini oamenii duhovni-
ceşti, oamenii care se umplu pe fiecare zi
de slava lui Dumnezeu, de teologie şi de
înţelegerea profundă a oamenilor.

Pentru că atâţia vor, de fapt. ..să fie
cu Dumnezeu.

Atâţia trăiesc realmente cu

y

Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii lor.

Iar cum Dumnezeu iubeşte liberta-
tea oamenilor, ca ei să vină în mod liber
şi cu toată iubirea spre El, pentru că L-au
înţeles pe El din revelările Lui, tocmai de
aceea El Se află în Sfinţii Lui, prin slava
Sa şi Se bucură întru ei, pentru că şi
Sfinţii Lui îşi găsesc iubirea, împlinirea
si odihna numai în slava Sa.

y

Troparul zilei vorbeşte despre
veselia lui Simeon, „a Bătrânului
Drept" 146 , atunci când L-a primit în braţe
pe Mântuitorul sufletelor noastre 147 .

Căci El este Cel pe care Moisis L-a
văzut „sub întuneric [utto iov yvo$ov m ]"
în muntele Sina şi despre care au vorbit
Profeţii 149 .

De aceea, în mod liturgic, noi
trebuie să îl întâmpinăm „cu cântări
dumnezeieşti" 150 pe Hristos iar pe

14 Mineiul lunei lui fevruarie, ed. BOR 1893, p.

18.

147 Ibidem.

148 A se vedea:

http : / / analogion.gr/glt/ texts/Feb/ 02 .uni .htm .

149 Mineiul lunei lui fevruarie, ed. cit., p. 19/ Ed.
grecească a Mineiului:

http://analogion.gr/glt/texts/Feb/02.uni.htm.

150 Mineiul lunei lui fevruarie, ed. cit., p. 19.

98

oameni să-i întâmpinăm cu toată deschi-
derea şi atenţia noastră.

Pentru că trebuie să căutăm în
oameni binele pe care l-au făcut şi îl
fac... dar, mai ales, să sesizăm binele de
care sunt în stare si la care trebuie să îi

y

îndemnăm.

Din acest motiv, un real Părinte
duhovnicesc nu poate încuraja păcatul,
extremismul, indolenţa, delăsarea în
oameni ci, dimpotrivă, toată înclinarea
omului spre bine, spre virtute, spre
atenţie, spre evlavie, spre o viaţă
echilibrată.

Trebuie să îi facem pe oameni să îşi
conştientizeze starea de păcătoşenie dar
si rădăcinile de bine din ei, care trebuie

y 7

să înmugurească şi să dea roade. Pentru
că omul are multe păcate... dar şi multe
posibilităţi ca să facă binele.

Pentru că el poate să muncească
pentru alţii, în mod fizic, intelectual sau
duhovniceşte dar şi să dăruiască din cele
ale sale.

Şi atunci când munceşti pentru
oameni, în favoarea lor... îi faci şi pe ei să
se trezească din letargie, din somnolenţa
păcatului şi să facă lucruri frumoase,
coerente, valorice.

Pentru că Domnul S-a smerit pe
Sine întru toate... spre folosul nostru... şi
El este exemplul prim de întrajutorare a
semenilor noştri.

y

De la El învăţăm continuu să
căutăm binele şi folosul duhovnicesc al

99

celorlalţi, deopotrivă şi al nostru, pentru
că împlinirea noastră nu e în rău ci în
facerea de bine.

Maica lui Dumnezeu, născând mai
presus de fire pe Domnul şi fără lehuzie,
nu avea nevoie de perioada de curăţire
impusă de Lege. Dar ea s-a smerit pe sine
şi a ascultat Legea.

Pentru că şi Dătătorul Legii 5-a
întrupat şi a împlinit Legea, desăvârşind-
o în umanitatea Sa, pentru ca să ne
înveţe să trecem întotdeauna de la literă
la duhul şi înţelegerea textului... după
cum trebuie să trecem de la înfăţişarea
omului. ..la adâncul vieţii şi al experienţei
sale.

Adică nu trebuie să ne uităm la
aparenţe. ..şi să ne încurcăm în ele. ..ci să
mergem spre adâncul omului cu
înţelegerea lui. ..pentru că, pe acest drum
al înţelegerii, ne binecuvintează
Dumnezeu cu adevărata raportare la oa-
meni.

Sfântul Simeon profeţeşte despre
Domnul şi spune că El „stă întru căderea
[tttcoolv] şi învierea [avâozaow] multora"
[v. 34, GNT], pentru că va fi „întru semn
al împotrivirii [de, arpelov 6ivziXey6\ievov]
[Ibidem].

Pentru că mulţi / se împotrivesc... m
cuvânt şi în faptă, pentru că faptele lor
sunt rele [In. 3, 19].

Şi în aceasta constă „judecata [r\
KpLOLg]" lumii: în faptul că lumea iubeşte
mai mult întunericul decât Lumina

lOO

[Ibidem], decât pe Hristos, Lumina
lumii.

Şi de aceea, El este un semn al
multor împotriviri, al multor contestări,
pentru că El e Adevărul şi nu minciuna
sfruntată. Iar cei care vor minciuna sau
vor adevărul diluat, amestecat cu min-
ciună. ..nu vor adevărul întreg.

Dar Biserica păstrează şi mărturi-
seşte despre Hristos întregul adevăr al
persoanei şi al operei Sale.

De aceea, cei care / se împotrivesc
lui Hristos, se împotrivesc şi Bisericii
Sale şi caută „biserici" şi „spiritualităţi"
paralele cu Hristos şi cu Biserica Lui.

Căci Sfântul Simeon, Purtătorul de
Dumnezeu, vorbeşte despre noi şi despre
lumea noastră. Pentru că profeţia lui e în
lucru, e în acţiune. ..se petrece acum!

Pentru că Cel care ne desparte pe
unii de alţii e Hristos, adevărata
raportare la Hristos.

Şi dacă vrem să trăim în Biserica
Lui, în Biserica Ortodoxă, atunci El este
întru învierea noastră din morţi, pentru
că ne scoate din moartea păcatului şi ne
face vii întru El, prin harul Său.

Dar dacă nu trăim după exigenţele
Lui, atunci cădem în moarte, pentru că
nu vrem să trăim din şi prin viaţa
veşnică, care izvorăşte din persoana Sa
divino -umană.

Iar când Simeon s-a referit la Maica
Domnului şi la sabia care va trece prin
sufletul ei [Lc. 2, 35]. ..s-a referit şi la

lOl

suferinţa prin care vom trece fiecare
dintre noi în drumul mântuirii noastre.

Pentru că sabia a străpuns sufletul
ei când Domnul era maltratat cu ură
demonică şi apoi a fost răstignit pe
Cruce. ..dar şi pe noi ne străpunge sabia
durerii de fiecare dată când păcă-
tuim... când suntem trădaţi.. .când ne
simţim părăsiţi...

Dar sabia este întotdeauna pentru
ca „să se descopere/ reveleze gândurile/
judecăţile [5mkoyio\ioi] din multe inimi"
[Lc. 2, 35, GNT].

Ispitele, durerile, suferinţele noas-
tre sunt pentru ca să vedem ce. ..idei
avem.. .şi ce idei au şi alţii despre noi. Ce
crezuri avem, ce înrădăcinare în adevăr
avem.. .şi dacă, după toate greutăţile. ..noi
rămânem tot cu El... si nu cu mintirea de
sine.

Dar pentru ca să fim cu El trebuie
să creştem mereu întru înţelegerea Lui.
Să ne întărim duhovniceşte şi să ne
umplem de toată înţelepciunea lui
Dumnezeu, de toată teologia Sa
experimentală [Lc. 2, 40].

Pentru că numai când ne umplem
de tot adevărul Lui, ne umplem şz de
slava Lui. Pentru că slava Lui se pogoară
acolo, în omul unde este întreaga
teologie a Bisericii, crezută şi trăită în
mod intim, în fiecare clipă a vieţii sale.

Aşadar, iubiţii mei, nu-L putem
întâmpina pe El, dacă nu îl cunoaştem,

102

dacă nu îl ştim, dacă nu îl vedem, dacă
nu îl simţim cu noi tot timpul!

De aceea, mulţi dintre noi,
nemergând cu El tot timpul... îl confundă
cu altcineva.

însă El nu este un triumfalist, nu
este un meschin, nu este un lăudăros, nu
este un insensibil la durerile si

y

nedreptăţile altora, nu iubeşte slava
trecătoare şi nu Se conformează cutu-
melor noastre rigoriste şi inumane.

Dumnezeul nostru e Dumnezeul
delicateţii şi al bunei-voiri, al simplităţii
şi al bucuriei, al entuziasmului pentru
bine si al sfinţeniei.

y y

Dumnezeu ne vrea liberi cu
adevărat, liberi în lăuntrul nostru,
neînfricoşaţi de demoni si de oameni,

y y y 7

dar plini de evlavie şi de sfinţenie în
toate zilele noastre.

El ne vrea un praznic continuu, o
bucurie plină de lucru, de lucrare sfântă,
în care să ne găsim împlinirea împlinind
pe alţii, iubind pe alţii, îmbrăţişând pe
alţii.

y

Acesta e motivul pentru care, în
viata de zi cu zi si la nivel online, vă

y y 7

îmbrăţişez prin tot ceea ce fac şi doresc
binele vostru real, pentru că binele făcut
cu Dumnezeu, binele plin de slava lui
Dumnezeu, e binele care rămâne veşnic.

De aceea, să ne dorim cu toţii
binele care nu trece si bucuria care nu

y

trece, adică adevărata relaţie cu Dumne-
zeu si cu oamenii.

y

103

Şi bucurându-ne de zăpada aceasta,
primită în dar de la Dumnezeu, să vrem
să fim şi noi albi la suflet, prin
Spovedanie şi prin împărtăşirea cu
Domnul, pentru ca El să fie în noi
Bucuria noastră cea veşnică. Amin!

y

104

Predică la Duminica a 33-a
după Rusalii [2014]

Iubiţii mei 151 ,

Evanghelia zilei [Lc. 18, 10-14], care
ne vorbeşte, la începutul Triodului,
despre închipuirea de sine a fariseului şi
recunoaşterea de sine a vameşului, este o
imagine familiară interiorităţii noastre.

O ştim prea bine. Ne caracte-
rizează!...

Ea ne vorbeşte despre. ..multe, prea
multe clipe din viaţa noastră. Căci fie-
care dintre noi suntem când unul, când

151 Predică scrisă în seara zilei de 8 februarie
2014. Zi de sâmbătă.

io 5

altul, în diverse momente ale zilei şi ale
nopţii. ..şi ale vieţii noastre.

Tocmai de aceea înălţarea de sine,
ce trăim noi, în noi, vizavi de ceea ce
credem că suntem în fata altora.. .e o

y

stare zdrobită în smerenie de Dumnezeu,
în vedere de sine... si smerenia, care e o

y 7

continuă coborâre în durere si în

y

conştientizarea de sine. ..nu îsi doreşte
slava deşartă, goală, fără consistenţă
personală.

Smerenia nu îşi doreşte să
parvină. ..ci să se golească de rău.

însă când nu vrem smerenia...
pendulăm continuu între exagerarea de
sine. ..şi constatarea stării personale
lamentabile.

Pentru că într-o clipă.. .ni se pare că
suntem importanţi, frumoşi, impunători
prin ceea ce ştim şi facem.. .netrecă-
tori... după cum tot o clipă ne trebuie ca
să ne simţim goi, neîmpliniţi, fricoşi,
laşi, fără apărare, fără putere, fără...
bucurie...

Vrem să părem alţii. ..în faţa
oamenilor. Ne închipuim alţii. De obicei
„mai buni", mult „mai capabili"...

Iar închipuirea de sine nu ne lasă să
ne spovedim curat lui Dumnezeu.
Pentru că închipuirea de sine defor-
mează realitatea noastră interioară. O
coafează...

însă când vrei să mergi în faţa lui
Dumnezeu nu trebuie să mergi cu
adevăruri coafate, cu cuvinte şi cu o

io6

atitudine ţanţoşă, prin care cauţi să „îţi
scuzi" păcatele... ci trebuie să fii un
judecător nemilos cu tine, drept, care îţi
spui toată viaţa lui Dumnezeu... aşa cum
este...

Vederea de sine...e o mărturisire cu
lacrimi si cu durere în fata lui

y y

Dumnezeu a adevărului nostru interior.

De aceea, pregătirea pentru Paşti,
pentru trecerea spre comuniunea
veşnică cu Dumnezeul treimic, începe
de la vederea de sine a vameşului... care e
îndreptare, prin har, înaintea lui
Dumnezeu [Lc. 18, 14] .

Pentru că e un mare har de la
Dumnezeu să vrei să te vezi asa cum

y

eşti. ..să îţi vezi atent păcatele. ..şi, în
urma constatării profunde a stării tale,
pe fiecare zi, să vrei să te schimbi de la
rău spre bine.

De aceea: îndreptare. îndreptare a
vieţii. Schimbare continuu de macaz. ..de
la rău... spre alipirea de Dumnezeu.

Pentru că îndreptarea vieţii e
activă, e prin tot ceea ce crezi şi faci şi
doreşti pe care zi.

îndreptarea ortodoxă e ascetică şi
are relevanţă ontologică.

Ea are loc în noi şi ne umple de har.

Ea reprezintă o continuă schim-
bare, săpare în noi, prin har şi prin fapte
bune, prin pocăinţă şi prin înţelegeri
teologice, a fiinţei noastre.

Pentru ca harul lui Dumnezeu să
ţâşnească în noi... în mod simţit si

t j t y

107

îndumnezeitor... aidoma unei fântâni
arteziene într-un parc plin de verdeaţă.

Căci după cum a învăţa o limbă
străină înseamnă a învăţa grafie, cuvinte,
legături între cuvinte, semnificaţii,
modul de a fi al limbii, tot la fel a-ţi
îndrepta viaţa, în Ortodoxie, înseamnă a
păşi pe drumul curăţirii de patimi, al
luminării dumnezeieşti, al simţirii haru-
lui şi al înduhovnicirii continue.

Pentru că drumul vameşului de la
templu spre casă. ..a fost o pogorâre a
harului lui Dumnezeu în el, prin
pocăinţa şi schimbarea continuă a vieţii
lui.

Dumnezeu ne-a dat o imagine
simplă despre cât de uşor se petrec şi
păcatele. ..dar şi îndreptările/ ridicările
noastre din păcate.

Ne-a atenţionat să ne privim serios,
în adâncul nostru, şi pe drum şi la
Biserică şi acasă.. .şi oriunde. ..pentru că
oriunde putem păcătui... dar, tot la fel,
peste tot, oriunde ne putem şi pocăi.

Iar când am făcut păcatul, când am
căzut în ceva anume. ..tot atunci trebuie
să cădem în fata lui Dumnezeu, a slavei
Sale, recunoscând faptul că păcatul ne
aparţine in întregime şi să ne pocăim
pentru păcatul nostru.

Adică să ne pară rău, cu adevărat şi
din toată fiinţa noastră, pentru ce am
făcut. Să nu ne găsim nicio „plăcere" în
păcatul nostru şi nicio „îndreptăţire"
pentru faptul de a păcătui.

io8

Şi astfel să scriem păcat cu păcat pe
foaia noastră de spovedanie... că altfel le
uităm.. .să ne pocăim pentru ele. ..şi apoi
să venim la preotul duhovnic şi să le
mărturisim de la cap la coadă. ..pentru ca
să primim iertarea desăvârşită, de la
Hristos Dumnezeu, prin preot, pentru
ele.

O imagine despre interiorul nostru,
iubiţii mei, despre sufletul nostru pe
care îl vede Dumnezeu clipă de clipă!

Atotvederea Lui nu ne scapă din
atenţie...

Tocmai de aceea, a ne judeca pe noi
înşine înseamnă a ne găsi păcătoşi de
relele pe care le-am făcut dar, în acelaşi
timp, să vedem că toată îndreptarea/
schimbarea/ înfrumuseţarea noastră am
facut-o cu Dumnezeu, prin harul Său şi
prin toată fapta cea bună.

Ceea ce a uitat fariseul din parabolă
a fost aceea că îndreptăţirea de sine, care
merge mână în mână cu minimalizarea
celorlalţi, nu ne face mai buni decât
suntem.. .ci vanitoşi.

Ne face să ne îngâmfăm pentru
câteva lucruri bune pe care le-am
făcut. ..pe care le-am făcut nu singuri ci
cu ajutorul lui Dumnezeu.. .dar să trecem
cu vederea toate păcatele pe care le-am
făcut. ..cât şi lucrurile bune pe care nu le-
am început deloc.

îngâmfarea e o perspectivă falsi-
ficatoare de sine, pentru că unilatera-
lizează doar binele pe care l-am făcut.

Insă pogorârea în pocăinţă şi
recunoaşterea faptului că avem continuu
nevoie de mila şi de ajutorul lui
Dumnezeu, ne fac să fim realişti cu noi

7 t

înşine şi cu ceea ce putem să facem.

Pentru că Cel care ne întăreşte să
facem lucruri bune, adică să ne pocăim,
să îi slujim Lui, să scriem, să predicăm,
să muncim... e Dumnezeu... si nu are rost

y

să ne arătăm CVul lui Dumnezeu,
pentru că El ni-l ştie mai înainte... ca să
ne naştem.

De aceea, starea de om simţit, de
om smerit, de om care îsi vede si bunele

7 y y

şi relele. ..e plăcută de oricine, pentru că
te arată om sociabil şi cu vedere profundă
a lucrurilor.

Pentru că omul pocăit, îndreptat,
schimbat, înduhovnicit e o mare binecu-
vântare pentru viaţa socială, atâta timp
cât el este un factor de echilibru, de
unitate şi de înţelepţire continuă.

„Să nu ne rugăm ca fariseul,
fraţilor", ne învaţă Triodul, astăzi
început, „că cel ce se înalţă pe sine, se va
smeri. Să ne smerim înaintea lui
Dumnezeu ca vameşul, prin postire,
strigând: Dumnezeule, milostiveşte-Te
spre noi, păcătoşii!" 152 .

Pentru că postirea şi pocăinţa şi
toată fapta noastră bună sunt în faţa lui
Dumnezeu, a Celui care ne cercetează
inimile şi conştiinţa, şi Care ne ridică/

Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 14.

no

ne îndreaptă din căderile noastre, spre
simţirea slavei Sale.

Pe scurt: nicio clipă a vieţii noastre
nu e străină de ochii lui Dumnezeu si în
fiecare clipă putem să cădem din
mântuirea lui Dumnezeu.

De aceea, ridicându-ne din fiecare
păcat al nostru, să îl vedem pe Tatăl şi
pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul
nostru treimic, ca început şi cuprins şi
împlinire a vieţii noastre, pentru că El
este bucuria noastră cea veşnică. Amin!

Predică despre problemele vieţii
[12 februarie 2014]

Iubiţii mei 153 ,

dacă oamenii, din ce în ce mai mult
(observ asta cu durere, cu adâncă
durere...), nu mai ştiu să vorbească
direct şi cu sens sau să se exprime în
scris cu eleganţă, dacă li s-a destructurat
interior puterea de a urmări şirul
expunerii, e semn că sunt agitaţi.

Că sunt profund agitaţi. ..neliniştiţi
în fiinţa lor.

y

Că sunt mereu fugăriţi de frica
reală că nu se ridică la nive-
lul... aşteptărilor...

Societatea în ansamblu... dar şi
lumea lor mică (familie, rude, serviciu,
prieteni, cunoscuţi) le cer lucruri peste
puterile lor.

Nu vor sau, mai ales, nu pot să se
ridice la înălţimea aşteptărilor pe care
alţii le au de la ei.

y

Dar frica de acum... când sunt mai
mari. ..sau maturi. ..e rodul indolentei de-o
viaţă, a indolenţei nerealiste, aceea din
cauza căreia nu şi-au făcut temele la
timpul lor.

La grădiniţă, la cea mai mică
durere, au fugit la părinţi...

153 p rec li c ă scrisă în seara zilei de 11 februarie

2014.

112

La şcoală au dat fuga la părinţi ca
să ducă daruri la profesori... şi să îi treacă
clasa.

Au aşteptat ca părinţii să îi însoare,
să le dea casă, să le facă menajul. ..deşi
acum sunt căsătoriţi...

Dar când sunt puşi în faţa timpului
limită, când sunt somaţi să fie maturi,
când sunt trataţi cu indiferentă si
nimeni nu îi poate scăpa de dure-
re. ..atunci a dori e, în fiinţa lor, mai
puternic decât a putea.

îşi doresc să aibă bani... dar nu ştiu
cum se fac.

îşi doresc să fie respectabili... dar
ara şcoala.

Nu vor să se spetească muncind, să
înnebunească de durere, de stres, de
emoţie... dar vor totul pe tavă.

De aceea frica, care îi face afazici la
gândire, e mai puternică în ei decât grija
faţă de cuvinte, de gesturi, de privirile
celorlalţi.

y

Nu se mai pot stăpâni pentru că
sunt robii multor patimi.

Iar grijile sau problemele sunt
continue amânări niciodată soluţionate.

y

Da, ştiu, cineva care îţi spune verde
in faţă adevărul e un om „rău",
„insensibil"!

însă tu când eşti sensibil cu alţii?
Când zz vezi pe cei pe lângă care treci, pe
cei lângă care trăieşti? Ce vei face mâine,
dacă acum, la 25, la 35, la 45 de ani nu
poţi comunica. ..din cauza, patimilor care

ii3

te sleiesc, din cauza vieţii extreme, fără
odihnă, fără calm?...

înţeleg foarte bine de ce astfel de
oameni îsi doresc foarte mult divertis-
mentul: pentru că râsul pare că nu le
face reproşuri.

Numai că râsul e primul nostru
reproş... reproş mocnit. ..pentru că ne
arată fără valoare.

îi înţeleg, de asemenea, şi pe cei
care cred că îşi pot arunca amarul într-o
sticlă de vin. Pentru că dezamăgirea
crede că poate scăpa printr-un alt exces.

însă excesele scad prin abstinenţă şi
nu prin mărirea cangrenei.

Un om care a curvit scapă de
plăcere prin înduhovnicirea ei, prin
căutarea curătiei lui Dumnezeu.

y

Un om care a băut mult scapă de
beţie prin setea continuă după adevărul
lui Dumnezeu.

Şi oricât vi s-ar părea de „ciudat",
de plăcere şi de durere se scapă prin
mult citit teologic şi duhovnicesc,
printr-o pocăinţă plină de atenţie, prin
post, printr-o curăţie continuă şi printr-
o dorinţă continuă după sfinţenia lui
Dumnezeu trăită la Sfintele slujbe ale
Bisericii.

Pentru că păcatul, fiind o realitate
ontologică nefastă, fiind proprietatea
noastră şi boala noastră, se vindecă prin
virtuţile dumnezeieşti, prin împlinirea
voii lui Dumnezeu cu noi.

ii 4

Şi dacă avem probleme reale, atunci
ele au un singur nume: patimile noastre.

De care ne vindecăm prin continuul
bine al rugăciunii, al postului, al curăţiei,
al facerii de bine, al evlaviei, după cum
prin continua indiferenţă şi lipsă de
atenţie. ..am lăsat ca patimile noastre să
fie mai puternice decât noi.

însă pe acest păcat, care ne
poleieşte continuu cu urât, nu-1 putem
dezrădăcina de unii singuri... chiar dacă
l-am făcut de unii singuri.

Avem nevoie de harul lui
Dumnezeu, de energia Sa necreată şi
dumnezeiască, care e curăţirea noastră
de orice păcat. Har pe care îl primim
prin Sfintele Taine şi Sfintele Slujbe ale
Bisericii şi, mai ales, spovedindu-ne şi
împărtăşindu-ne mereu cu Domnul.

Căci curăţia bisericească a omului,
adevărata lui frumuseţe ontologică, se
trăieşte prin harul Său. Se trăieşte când
harul lui Dumnezeu ne ajută să
împlinim poruncile Lui şi să facem fapte
bune în mod continuu.

Iar gândurile bune, sentimentele
bune, rugăciunea pentru altul, grija
pentru el, bucuria de a-i face daruri şi
surprize frumoase, de a-1 ajuta constant,
sunt faptele bune izvorâte din dragoste
de Dumnezeu şi de oameni.

Insist pe faptul că adevăratele
probleme ale omului sunt patimile sale.

Răutatea e o patimă. Delăsarea e o
patimă. Nesimţirea e o patimă.

H5

Nemunca e o patimă. Negrija de
aproapele şi de binele tuturor e o
patimă. Indiferenţa e o patimă.
Necomunicarea e o patimă.

Cum să afli durerea altuia, dacă nu
vorbeşti cu el? Si cum să vorbeşti cu

t y j

cineva, dacă omul nu te simte sincer ci
duplicitar? Pentru ce să mai răspunzi
răului cu rău, când vezi că omul e plin
de răutate şi de prostie?

Atenţionarea, mustrarea prind la
omul cu bun simţ. ..şi nu la cel care
merge ca tractorul pe trotuar.

Unii, e drept, au nevoie de multe
palme de la Dumnezeu ca să înţeleagă ce
să facă. Si cu mulţi dintre noi asa s-au

y y y

petrecut lucrurile...

Dar toate sunt spre folosul nostru,
tot greul, toată umilinţa, toată durerea,
dacă ne liniştim, dacă ne punem
nădejdea numai în Dumnezeu şi dacă
încercăm să facem lucrurile cu bine-
cuvântarea lui Dumnezeu.

Cu oamenii cu care vorbesc... îi
întreb adesea cum simt criza începută în
2009. Şi dacă simt că vom ieşi din ea. ..în
curând... Si cei mai mulţi dintre ei sunt

y y

sceptici. îmi spun că va fi şz mai rău. ..şi
se uită la 2014.. .ca la un început care nu
stiu unde duce...

însă eu văd în teama aceasta de
ziua de mâine un semn bun, de
îndreptare, a oamenilor.

Dacă te gândeşti la ziua de mâine...
înseamnă că ai învăţat din plin lecţia

n6

austerităţii, lecţia lui Dumnezeu, Care a
vrut să-ţi spună prin intermediul ei că
trebuie să fii ponderat, că trebuie să te
limitezi la cât poţi şi la cât ai, la
posibilităţile pe care le ai.

Asa că oamenii bulversaţi, contor-

y y 7

sionati în ei însisi, neliniştiţi, frivolizati

y y y 7 y y 7 y

de dorinţe dar şi de frică, vor înţelege
lecţia neorânduielii, atunci când îsi vor

t 7 y

da seama că nu pot mai mult. ..decât pot.
Că a cere lucruri mari de la ei
înşişi... înseamnă a muri înainte de
vreme.

Si a-ti recunoaşte limitele. ..e o mare

y f j

linistirel

Cum e o mare sporire duhovni-
cească faptul de a te împărtăşi, cu
bucurie si smerenie, de roadele darurilor

y 7

duhovniceşti ale altora.

y

Dacă altul traduce şi tu nu poţi,
dacă altul cunoaşte si tu nu stii, dacă

y y y 7

alţii pot să facă lucruri pe care tu nu poţi
să le faci, atunci învaţă de la ei cu
bucurie şi cu recunoştinţă. Mulţumindu-
le şi lor, ca unora care se ostenesc la
educarea, la cizelarea ta... dar, în primul
rând, lui Dumnezeu, Celui care ne dă
daruri tuturor pe măsura noastră.

Ieşirea din probleme se face, aşadar,
prin recunoaşterea lor.

Prin recunoaşterea lor.. .şi prin
rugăciune multă către Dumnezeu,
pentru ca El să ne dea puterea să le
purtăm sau să le rezolvăm.

ii 7

Dacă fugi de probleme, atunci ele
se înmulţesc.

Si dacă se înmulţesc... atunci creste

y y y

neorânduiala, frica, oboseala extremă,
descurajarea în noi.

De la un timp, când am înţeles că
fiecare durere, nedreptate care mi se
face sau bucurie pe care o trăiesc sunt
daruri de la Dumnezeu care mă zidesc,
am început să îi mulţumesc Lui pentru
tot binele şi pentru toată durerea pe care
o trăiesc.

Am devenit din ce în ce mai
mulţumit or... şi pe fiecare zi simt să mă
rog pentru oameni, să îi înţeleg, să nu le
fiu nicidecum o povară...

Iar dacă nu vrei să fii o
povară... atunci încerci, pe fiecare zi, să
te curăţeşti de pa timi... pentru că lucru-
rile pentru care nu eşti plăcut... sunt cele
care te fac dizgraţios.

Iar păcatul e singurul lucru
dizgraţios la noi, pentru că celelalte sunt
fireşti.

De aceea, iubiţii mei, acum, când
ne pregătim pentru Postul Mare, vă rog
să ne vedem problemele personale ca pe
nişte probleme ale mântuirii. Care ţin de
relaţia noastră cu Dumnezeu si cu

y y

oamenii şi cu întreaga existenţă.

Pentru că păcatele noastre sunt
cele care stau împotriva mântuirii
noastre, a fericirii noastre veşnice.

Şi îl rog pe Dumnezeul nostru
treimic să ne întărească pe fiecare în

n8

parte, pe fiecare zi, pentru ca să ne
înţelegem bolile noastre sufleteşti si să le
vindecăm prin harul Său.

Pentru că fără El nu putem face
nimic, dar stând în Biserica slavei Sale,
cu ajutorul confraţilor noştri, putem să
venim către El cu pocăinţă şi cu
schimbare continuă a vieţii noastre.
Amin!

Predică despre pragmatism [13
februarie 2014]

Iubiţii mei 154 ,

Sfântul Profet Isaias vorbea la un
moment dat despre Hristos în aceşti
termeni: „Ca Păstor [I1oi|jtiv] va paşte
turma Lui si braţul Lui va aduna mieii si

y y y

va mângâia pe cele care au în pântec"
[Is. 40, n, LXX].

Adică vorbea despre El în termeni
pragmatici.. .în termeni direcţi, aşa cum
ne cere nouă capitalismul să fim: să fim
„mobili", mereu „disponibili", să scoatem
bani din piatră seacă, să vedem
„oportunităţile" la orizont, să ne îm-
plinim „planul" de afaceri.

însă, pentru ca să lucrezi ca Hristos
în Biserică şi în societate. ..trebuie să
mergi pe teren.

Trebuie să îţi laşi confortul acasă,
trebuie să îţi laşi grijile faţă de sănătate
şi faţă de imaginea personală acasă.. .şi să
pleci. ..după turmă.

Oriunde ar fi membrii. ..viitoarei
turme.

Noi, ortodocşii, care ne-am pome-
nit mulţi la Biserică.. .nu cam ştim în
România ce înseamnă „să convingi"
oameni să vină la Biserică.

154 p rec li c ă scrisă în noaptea zilei de 12 februarie

2014.

120

Şi nici ce înseamnă să fii teolog şi
preot pentru secolul 21...

La noi pare totul „de-a gata", uşor,
plauzibil...

Dar Hristos, mai întâi, fuge după
turmă, îşi câştigă turma, pentru că îi
adună pe miei, pe cei foarte mici, dar şi
pe mamele mieilor, implicit şi pe taţii
mieilor.

El Se adresează tuturor.

însă ca să îi convingi pe cei
mici... trebuie să le vorbeşti pe limba lor.

Şi copiii îşi dau seama şi cine îi
minte... dar şi cine a venit nepregătit la ei.
Cât şi pe cei care nu au nervi pentru
copii.

Propovăduirea ortodoxă, cartea
ortodoxă, Bisericile, Mănăstirile orto-
doxe însă se fac cu bani.. .pentru că totul
se face cu bani.

însă, mai întâi de toate, se fac cu
har. Harul, dăruirea şi banii necesari
construiesc lucrurile rotunde, fru-
moase. ..şi numai dacă eşti pragmatic
reuşeşti.

y y

însă reuşeşti doar când
pragmatismul e al unei persoane
duhovniceşti, plină de teologie. ..şi nu
când eşti un şmecher care profiţi de
oameni.

Pentru că pragmatismul real e pe
termen lung. ..şi nu pe termen scurt.

Dacă crezi că doar ridicarea
Bisericii sau a capelei sau a cabinetului
medical înseamnăpragmatzsm, atunci te

121

înşeli. Pragmatismul real trebuie să se
arate tocmai după ce ai făcut clădirile. ..şi
asta din discuţiile cu oamenii. Din ceea
ce faci în interiorul oamenilor.. .si nu în

y

faţa lor.

Dar, adesea, preoţii noştri ridică
doar clădiri... .însă nu nasc si ortodocşi

y j

autentici prin slujirea şi propovăduirea
lor. Sunt concentraţi la clădiri. .pe când
oamenii pleacă... din parohia lor.

Şi că lucrurile nu merg bine la noi,
se vede din nivelul scăzut de muncă
teologică, de amabilitate teologică, de
discuţie teologică, de frumuseţe teolo-
gică care există în România.

Indiferenta, intoleranta si aroganta

y 7 y y O y

în materie de relaţie arată carenţele

7 y

noastre.

Cei care s-au crezut pragmatici în
căsătorie. ..au ajuns să vadă că pragma-
tismul financiar sau organizatoric nu
creează iubire.

Cei care au afaceri doar pe bază de
profit... dar umilesc oamenii... îşi dau
seama în cele din urmă că vor fi lăsaţi de
izbelişte de angajaţi, tocmai atunci când
se aşteaptă mai puţin.

Pentru că pragmatismul real se
bazează pe credinţa sănătoasă în
Dumnezeu, pe iubirea de oameni şi pe
specializări reale.

Ca să faci lucruri pentru oameni...
trebuie să le faci dimpreună cu ei.

122

Ai nevoie de asentimentul lor real şi
nu mimat, de entuziasmul lor şi nu de
grimasele lor.

Pentru că Păstorul nostru, al
tuturor, are relaţii reale cu noi,
frumoase, sfinte, pline de adevăr şi aşa
vrea să avem relaţii si între noi.

y y

Ce înseamnă însă, să ai un
Dumnezeu real 7 .

înseamnă să ai o Biserică reală. Si

y

Taine reale. Şi har. Şi mântuire reală,
înseamnă ca Ortodoxia să ne arate că ne
putem mântui, că ne putem sfinţi, că are
relevanţă ontologică.

Căci dacă nu ne sfinţim în mod
real.... atunci nu trăim în Biserica una,
sfântă, catolică şi apostolică.

Dacă Biserica Ortodoxă nu ar fi
Biserica reală. ..dacă nu ar veni de la
Hristos, dacă nu ar fi cea care a luat
fiinţă la Cincizecime, de ce ne-am fi
minţit cu existenţa ei, dacă ea nu ar fi
fost Biserica lui Hristos?

Cum să schimbi Biserica pe un
surogat de biserică, dacă Biserica e una?

De aceea, gândind pragmatic în
materie de eclesialitate, nu poţi fi decât
ortodox, pentru că ortodocşii sunt în
Biserica lui Hristos de la Cincizecime.

Orice altă credinţă, care nu e a

y 7

Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, e o
impostură.

Pentru că credinţa, ca si limba, ca si

y 7 y 7 y

obiceiurile bune se transmit din genera-

123

ţie în generaţie. ..şi toţi se împărtăşesc de
ele.

Nu sunt un moft ci o avere
fundamentală a unei naţiuni.

Ce înseamnă a avea un învăţământ
bun? înseamnă a avea un învăţământ cu

y

materii de studiu, care să cuprindă toată
istoria unei ştiinţe sau a unei tehnologii.
Ca să înveţi matematică trebuie să

y

o iei cu începutul. Să parcurgi lucrurile
din secol în secol. ..pentru ca să ajungi la
înţelegerea ultimelor discuţii în dome-
niu.

Ca să cunoşti literatura şi cultura
română nu poţi începe cu Eminescu, ci
trebuie să o iei cu secolul I creştin si cu

y y

primele scrieri în latină. ..şi cu primele în
română dar cu grafie slavonă... şi apoi
ajungi la cele apropiate de limba noastră
curentă.

Istoria, dacă e ascultată cu atenţie,
te învaţă adevărul.

Istoria Bisericii e plină de adevăruri
mântuitoare.

Pentru fiecare secol al Bisericii ai
biblioteci întregi de citit.

Trebuie să o iei cu începutul, să nu
bagatelizezi lucrurile, să studiezi cu
evlavie. ..si vei vedea câtă ordine, câtă

y 7

frumuseţe, câtă împlinire există în
teologia Bisericii. ..fie că vorbim despre
ce a scris Sfântul Apostol Pavel sau
Sfântul Maxim Mărturisitorul sau
Părintele Dumitru Stăniloae.

124

însă toate ale Bisericii, cu mare
acurateţe, au trecut de la secol la secol,
pentru că Biserica păşeşte, prin fiecare
secol, ca o fecioară plină de slavă
dumnezeiască, pentru că e mireasa lui
Hristos.

în viata cu Dumnezeu trebuie să fii

y

pragmatic... pentru că mântuirea e
pragmatică. Se face prin credinţă, prin
rugăciune, prin post, prin teologie.

A teoretiza şi teorie vin din greacă
la bază, nu din franceză şi germană după
cum spune DEX-ul nostru... pentru că ele
înseamnă a vedea pe Dumnezeu.

Teoria e vedere a lui Dumnezeu,
adică experienţă.

Pentru ca să scrii teorie trebuie să
ai practică.

Cartea se naşte din viată si nu din
fantezie.

De aceea, greul e practica... greul e
greul... pentru că a şti înseamnă a fi.

Iar despre acest a fi care cunoaşte,
ne vorbeşte Domnul în In. 17, 3, când
spune: „aceasta este viaţa veşnică: ca să
Te cunoască pe Tine, singurul Dumne-
zeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care
L-ai trimis" [GNT] .

însă cunoaşterea este teorie, adică
experienţă reală a lui Dumnezeu.

E vedere a slavei Lui, e simţire a
Lui, e înţelegere luminată a voii Lui.

Căci cine înţelege că Tatăl e
singurul Dumnezeu adevărat, înţelege, la
fel, că şi Fiul şi Duhul sunt tot singurul

12 5

Dumnezeu adevărat, pentru că
Dumnezeul nostru e tripersonal şi nu
monopersonal.

Iar credinţa în El nu înseamnă să

y

aştepţi de la Dumnezeu totul, ca „un
leneş teologic". ..ci să conlucrezi cu El pas
cu pas la curăţirea ta de patimi şi la
umplerea ta de cele bune.

De unde si românul vorbeşte

y y

despre „para mălăiaţă"...şi „gura lui
nătăfleaţă"...ca despre o anti-muncă,
pentru că munca e conlucrare cu
Dumnezeu şi nu presupune pasivitate
din partea omului.

De aceea, eu cred că ortodoxul
conştient de ceea ce este el, adică fiul
Bisericii lui Hristos, e adevăratul om
pragmatic. Are pragmatism soteriologic,
pragmatismul mântuirii. Tot ce face,
face cu sens comunional, pentru ca şi el
şi cei dimpreună cu el să se bucure.

Pentru că bucuria este esenţa
pragmatismului ortodox, bucuria harică,
bucuria de la Dumnezeu şi nu dezolarea.

De aceea, pe fiecare zi mă rog
pentru luminarea oamenilor. Pentru că
oamenii au nevoie de Dumnezeu, să se
lase învăţaţi de Dumnezeu despre cele
pe care trebuie să le facă.

Mă rog pentru luminarea oameni-
lor.. .pentru că fiecare slujbă ortodoxă
este pentru luminarea noastră.

Aşa că, dimpreună cu toţi, trebuie
să ne dorim luminarea de la Dumne-
zeu... pentru ca să fim cu adevărat

126

lucrători, pragmatici, coerenţi în tot
ceea ce facem. Amin!

Predică „despre una, despre
alta" [14 februarie 2014]

Iubiţii mei 155 ,

y 7

în cântecul de aici 156 , „despre una,
despre alta"...e o discuţie despre muzicăl
Căci muzica e „ca un zbor cu parapanta":
împlinitoare. în cântec. .la un moment
dat...e desemnată drept vindecare a
omului.

Dar „despre una, despre alta", e şi
discuţia despre viaţă. ..despre teolo-
gie. ..despre om, despre fiecare dintre
noi.

La Spovedanie vorbim despre
diverse lucruri. La predică vorbim
despre diverse lucruri. Viaţa e cuprinsă
din lucruri amestecate: şi vesele şi triste.
Când vin unele le pierdem pe altele. Iar
când discutăm... discutăm „despre multe
si de toate".

y

Unii îşi doresc „multe", adică
diverse lucruri... alţii îsi doresc „mai

y y 77

mult", într-un singur sens. ..pe când alţii
vor „să rămâi mai mult timp" cu ei. Şi
fiecare dintre ei... cred că vor lucrurile
care trebuie. ..de care au nevoie. însă
diversitatea din viaţa noastră vorbeşte

155 Scrisă în noaptea zilei de 13 februarie 2014.

156 A se vedea:

http : //www.y outube .com/watch ?v=3tWhSMkN

£24.

128

despre complexitatea lucrurilor pe care
ni le dorim, de care avem nevoie.

Avem nevoie de cărţi dar si de

t y

mâncare, de aer liber dar şi de nou, de
discuţii dar si de tăcere, de iubire dar si

j y 7 y

de libertate, de confort dar şi de asprime,
de afundare în trecut dar şi de evaluare
de sine, de întâlnire cu tine... dar şi de
u/tare.

Domnul însuşi a predicat despre
pocăinţă dar şi despre iertare.

Despre fecioare dar şi despre
desfrânate.

A mâncat cu vameşii şi cu păcătoşii
dar şi cu Sfinţii.

S-a făcut tuturor toate, pentru ca să
trezească în oameni conştiinţa, între-

> y 7

barea... iubirea.. .admiraţia.. .credinţa...

într-o predică a sa, pastorul
adventist Cornel Dărvăşan povesteşte,
cu mare tandreţe, cum a vrut să îsi facă

y 7 y

pisoii, pe când era mic... adventişti 157 .
Adică să-i facă să nu mănânce carne de
porc...

Dar când, într-o zi, pisoii săi au
mâncat untură pe pâine, de la un
vecin. ..atunci cerul a căzut peste
el... pentru că pisoii, „păcătuind" atât de
grav... nu mai puteau „să intre în cer", în
„cerul adventist "...Şi el a povestit acest
lucru, pentru ca să le picteze coreligio-
narilor săi ce înseamnă să fii fanatic. Şi

157 Idem:

http : //www.y outube .com/watch ?v=9MnviWG
mnT4&feature=youtu.be .

129

că fanatismul nu priveşte niciodată
profund lucrurile. ..ci parţial, dintr-o
singură latură/ perspectivă a realităţii.
Pentru că fanatismul e ce vreau eu, care
gândesc simplist lucrurile. ..şi care cred
că „ce gândesc" eu...e „tot ce trebuie"
gândit.

în locul fanatismului exclusi-
vist... trebuie să fim încăpători!

Atât de încăpători încât să ştim să
armonizăm, în noi, contrariile.

Adică Domnul a stat de vorbă cu
oamenii păcătoşi, cu decăzuţii lui Israil,
cu cei excluşi, iar noi ne credem „Sfinţi",
doar pentru că vrem să stăm de vorbă
„cu oameni duhovniceşti"?

De ce vrem noi să avem de-a face
doar. ..cu oameni duhovniceşti, dacă noi
nu suntem duhovniceşti?

Nu e o mândrie ascunsă aici, foarte
parşivă... care ne face să ne credem „la fel
de sfinţi" ca Sfinţii? Ba da!

Pentru că noi presupunem că „îi
înţelegem" pe Sfinţi... chiar şi dacă „nu
suntem" Sfinţi. Dacă nu suntem ca ei.

Mulţi nu gândesc nici
măcar., .inteligent...

Grosierul primează. Gândirea
trupească. Şi dacă nu i-ai primit aşa cum
vor.. .nu mai vor veni a doua oară pe la
tine. Pentru că ei se uită doar la
exteriorul lucrurilor, la ceea ce pare să
spui. ..căci nu văd ce ai tu, în tine, de
spus pentru ei.

130

Ca să fii inteligent trebuie să ştii
când eşti penibil. Sau să recunoşti când
experienţele altora te depăşesc. Când nu
mai ai acces la ele.

De aceea, omul sufletesc, intelec-
tualul, cel care poate să înţeleagă ce e o
idee si cum se formează ea...e un incult,

y 7

atunci când vine vorba despre experien-
ţele duhovniceşti, mistice, care sunt
numai luminare şi vedere dumne-
zeiască.

Asa că nu e de mirare că oamenii

y

trupeşti, plini de patimi, cât şi cei mai
mintoşi... nu îl înţeleg decât vag,
exteriorist...pe omul duhovnicesc, pe cel
care face paşi mari în sfinţenie, care este
o realitate ontologică... şi nu o poezie
învăţată din cărţi.

y y

Vorbim „despre una, despre
alta". ..despre ceea ce „ne vine" în minte
si în inimă.

y

Pentru că rădăcina minţii noastre e
în inimă şi noi simţim cu mintea şi
acţionăm din străfundul inimii.

Fapt pentru care, tot ceea ce facem,
facem cu întreaga noastră fiinţă... şi nu
parţial, nu doar cu o... parte din noi.

Căci Domnul nu a greşit deloc [El
nu greşeşte niciodată!], atunci când ne -a
spus că „cele [care] ies din gură, ies din
inimă [ck zx\q KapSiag]" şi „acelea îl
spurcă pe om" [Mt. 15, 18, GNT].

Gândim cu inima şi acţionăm din
inimă, pentru că nu putem separa

i3i

mintea de inimă şi de voinţă, de acţiune,
adică nu putem separa sufletul de trup.
Moartea e separare a sufletului de

trup!

Până atunci însă.. .tot ceea ce
facem, facem holistic, facem ca un
întreg... tocmai de aceea şi pocăinţa e un
plâns, o durere, o dezamăgire, o tristeţe,
un dor al omului întreg. ..şi nu doar a
câteva organe din noi.

Ceea ce iese din noi... aceea a şi
intrat în noi... cu acordul nostru!

Pentru că mulţi cred că absolut tot
ceea ce vedem, auzim, mirosim.. .aceea şi
devenim în mod automat.

însă noi suntem selectivi... pe măsu-
ra la ceea ce vrem să fim.

Facem binele pe care îl dorim. ..şi
păcatul pe care îl dorim, tocmai de aceea
şi binele şi răul ne aparţin, chiar dacă
binele îl facem dimpreună cu Dumnezeu
şi răul dimpreună cu demonii.

Şi demonii nu sunt deloc...
vetuşti.. .ci au o originalitate a răutăţii
continuă, în ciuda prostiei pe care o
aduce păcătuirea continuă. ..tocmai de
aceea stau pe buzele tuturor... alături de
Dumnezeu.

De ce oamenii drăcuie? Pentru că
simt prezenţa demonilor...

Nu vorbesc despre fiinţe imaginare,
când dau dracului pe unul sau altul. ..ci
despre fiinţe pe care îţi place să le
pomeneşti. ..tocmai când îţi place să nu
faci binele.

132

Când îţi place să fii pervers. ..îţi
place să şi vorbeşti pervers.

Când stii că nu vrei să te tii de

y y

promisiune... îţi place să minţi... pentru că
minciuna îţi pare „fără urmări" catastro-
fale în tine. Minciuna pare doar.. .vorbe...

Când eşti înconjurat de bandiţi, de
„şmecherii vieţii". ..e „în aer" şmeche-
ria... şi tinzi să fii şi tu „ca ei"... pentru ca
nu cumva „să pari mai prost", „mai slab",
„mai fără şcoala vieţii"...

Pentru că predica e „despre
una. ..despre alta"...Maximilian, cel cu
cântecul... având în gând şi alt sens al
cuvintelor.. .una şi alta fiind „Măria,
Ioana. ..tu eşti campioana" 158 . Campioana
la desfrâu.

Sau „târfele face ce vrea.../ Să-mi
scuzaţi gramatica": alte versuri
memorabile din acelaşi cântec citat

y

supra...care fac din dezacordul grama-
tical o aluzie la păcatul curviei.

Argoul e vorba de năduf a. omului
necizelat, dintr-o bucată, pe când
jargonul e infatuarea intelectualului
pirpiriu, care crede că ştiinţa înseamnă
doar câteva zeci de cunoştinţe înmaga-
zinate.

însă cunoaşterea reală e oboseala
reală.

E măcinarea, jdrelirea (formă
regională a lui zdrelire) profundă a

158 Idem:

http : //www. versuri .r o /versuri/ eedfhf_grasu+xx
1+maria+ioana.html.

i 3 3

fiinţei noastre, în căutare de experienţa
adevărului.

Ce este adevărul? Este conlocuire cu
Adevărul!

Conlocuire cu Dumnezeu, intimi-
tate cu El. ..prin harul Căruia ne nevoim
să înţelegem tainele creaţiei, ale
Scripturii, ale Părinţilor, ale oamenilor,
ale vieţii.

y

De aceea, cunoaşterea e asceză şi
nu relaxarel

Protestantismul vorbeşte despre
mântuire... ca despre o lene teologică.

Pentru Luther 159 sau Calvin 160 ...
mântuirea e ce a făcut Hristos pentru
noi, ce a făcut în persoana Sa. ..dar nu
vine nimic haric în om. în omul de acum,
în cel de azi. „Glorificarea" e rezervată
doar veşniciei în perspectiva lor.. .pe când
acum e şomaj teologic, pentru că „El a
făcut totul în locul nostru".

Reduc iconomia lui Hristos la
Cruce, la moartea Lui pe Cruce. Fac din
Cruce o necesitate care elimină păcatul,
dar nu vorbesc deloc despre trans-
figurarea umanităţii lui Hristos, adică
despre latura ontologică a mântuirii
noastre. Pentru că mântuirea este „o
eliminare juridică" a păcatului pentru ei
si nu o îndumnezeire a umanităţii.

y t

însă Biserica lui Hristos, Biserica
Ortodoxă, vorbeşte despre mântuire

159 Idem:

http : / / r o . wikipedia . org/ wiki/Martin_Luther .

160 Idem:

http : //r o .wikipedia . org/ wiki/Jean_Calvin .

134

ascetică, despre mântuire transfigura-
toare a umanităţii noastre. Pentru că
Hristos Dumnezeu a făcut toate pentru
noi. ..dar mai trebuie ca si noi să ne

y

facem proprii primirii sfinţeniei Lui.
Noi nu suntem nişte pietrei
Nu suntem bucăţi de sină de trenl

J 7

Ci noi, oamenii, creaţi după chipul
lui Dumnezeu de însuşi Dumnezeu,
suntem chemaţi la o transfigurare
dinamică, adică la o continuă umplere de
slava Lui.

Oamenii au nevoie de cu vzn te... dar
şi de faptei De faptele noastre pentru ei.

Pentru că vorbirea devine fariseism
fără fapte. Concrete fapte...

Vorbirea multă se transformă în
festivism, în aroganţă jalnică, în
dictatorialism.

Şi de aceea e bine. ..ca pe fiecare zi
să vorbim „despre una, despre alta"... unii
cu alţii. Să ne împărtăşim idei, crezuri,
frici, griji, bucurii, speranţe, idealuri,
prostii, aiureli... pentru că din toate „iese
ceva" până la urmă.

Nu trebuie să ne fie frică să
vorbim. ..să fim noi înşine!

Viaţa trece ca un intercity pe lângă
noi. ..şi ne lasă goi...

Trebuie să avem la ce să ne gândim.
Trebuie să avem memorie. Trebuie să
avem amintiri frumoase.

Faceţi-vă amintiri frumoase, iubiţii
mei, pentru ca să aveţi mângâiere a
duhului vostru!

135

Faptele bune sunt mângâierea,
îndrăzneala noastră la Dumnezeu... deşi
„nimic nu împlinim cum se cuvine" iar
„dreptatea noastră este ca o cârpă
lepădată" înaintea Lui.

Dumnezeu să ne dea cuvinte prin
care să ne iubim unii pe alţii!

Dumnezeu să ne dea îmbrăţişări,
postiri, rugăciuni, cadouri pentru alţii!

Dumnezeu să ne dea zâmbet. ..şi
inimă bună, pentru ca să îi înţelegem şi
pe Sfinţi şi pe păcătoşi, şi pe Drepţi şi pe
nedrepţi!

Dumnezeu să ne dea. ..lucrurile de
care avem nevoie fiecare! Amin.

Predică despre conştiinţa de
sine [15 februarie 2014]

Iubiţii mei 161 ,

un scriitor român contemporan
consideră că „literatura română e o
literatură europeană normală, cu autori
hiperconştienţi de arta lor, foarte teh-
nici, complecşi şi totuşi uşor de înţeles şi
iubit" 162 . Şi îi dau dreptate!

Pentru că nu poţi să scrii literatură
de calitate fără să stii cine esti. Fără să ai

y j

puterea de a descrie lucrurile, de a le
descrie într-un mod personal, de a le
intui esenţa lor, de a le dezvălui
universalitatea în experienţa umană.

Iar dacă, pentru literatură, e nevoie
să te cunoşti pe tine însuţi. ..cu atât mai
mult e important să ştii cine eşti ca om al
credinţei.

Pentru că literatura poate fi şi un
efort autonomist, ghetoizant, dispreţu-
itor la adresa semenilor.. .pe când statu-
tul nostru eclesial este incompatibil cu...
lipsa de relaţie cu Dumnezeu şi cu
oamenii.

Intrarea noastră în Biserică, prin
Botez, este intrarea în relaţie harică cu

1 1 Scrisă în noaptea zilei de 14 februarie 2014.

162 Mircea Cărtărescu, Pururi tînăr, înfăşurat în
pixeli (din periodice), Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003,
p. 200.

137

Dumnezeu şi un început al comuniunii
de viaţă şi de iubire în trupul mistic/
tainic al Bisericii.

Dumnezeiescul Botez ne face
locaşuri ale slavei Dumnezeului treimic
dar şi mădulare ale Bisericii. Organe vii
ale Bisericii, fiecare având rostul nostru
personal şi daruri personale de la
Dumnezeu.

De aceea, Biserica, atât ca spaţiu
eclesial dar şi ca mod de a fi, e locul unde
noi ne dăm seama cine suntem, ce vrem,
ce trebuie să facem.

Biserica e locul unde noi simţim
prezenţa lui Dumnezeu şi unde aflăm că
suntem oameni creaţi de Dumnezeu si
nu animale instinctuale.

Iar prezenţa Lui şi conştientizarea
faptului că suntem lucrul mâinilor Sale
dă multă lumină vieţii noastre, mult
sens, multă linişte, pentru că ştim spre
Cine să ne îndreptăm întrebările,
dorinţele, aşteptările.

Am privit atent, adesea, cum se
închină copiii la Sfintele Icoane...

Ei nu văd pictură. ..ci o persoanăl

Ei pupă Icoana. ..dar văd mai
departe de ea... după cum noi, privind o
fotografie a unei fiinţe iubite... o vedem
de departe. ..dar o vedem şi in noi.

Adică copiii intuiesc într-un mod
curat sensul teologiei icoanei: acela de a
vedea prin materie. ..persoana vie din
împărăţia lui Dumnezeu.

138

Pentru că Icoana e deschidere spre
Dumnezeu şi spre Sfinţii Lui şi nu
închidere în lume, în spaţiu, în artă...

Icoana ne pune în relaţie de
iubire. ..cu Dumnezeu, pe când primirea
lui Hristos euharistie, ne aduce în noi
simţirea persoanei Lui, care e curăţie,
delicateţe, gingăşie, bucurie, entuziasm,
iertare, avânt spre bine, sfinţenie.

Noi avem nevoie să îl mâncăm şi să
îl bem pe Dumnezeu, avem nevoie să
ascultăm cuvintele Lui, să înţelegem
dogmele Sale revelate, avem nevoie de
continua Sa iertare sacramentală pentru
că păcătuim şi iar păcătuim... şi avem
nevoie de curăţia Lui.

y

Pentru că atunci când am înţeles că
Biserica Lui e Biserica curătiei si a

y y

sfinţeniei. ..păcatele nu ne mai satisfac,
chiar dacă sunt plăceri scurte, rapide,
dezolante...

Conştientizarea de sine adevărată
este eclesială.

Doar ca om al Bisericii înţelegi ce
înseamnă nevoia de mântuire. Care e o
nevoie dogoritoare, copleşitoare. ..care e
totuna cu dorul nostru cel mai profund
după curăţie, după sfinţenie, după
înţelegere experimentală, practică.

De aceea, Tudor Arghezi dorea o
vedere mistică a lui Dumnezeu, conform
versului său: „Vreau să Te pipăi şi să
urlu: Este!" 163 . Mulţi doresc asta.. .însă

A se vedea:

139

vederea dumnezeiască este o urmare a
curăţirii de patimi şi nu a orgoliului]

Experienţa mistică o trăieşti pentru
că ai nevoie de ea.. .şi nu pentru ca să faci
paradă de ea!

...Pentru ca să ne cunoaştem pe noi
înşine... trebuie să ne vedem în oglinda
poruncilor lui Dumnezeu. Trebuie să
învăţăm poruncile lui Dumnezeu pe
măsură ce le punem în practică.

Şi copiii, prima oară, învaţă să se
roage, să postească, să stea în genunchi,
să fie cuminţi, să fie atenţi, să fie
respectuoşi, să fie ascultători, să caute
frumuseţea interioară.

y

Trebuie să învăţăm să iertăm.

y

Trebuie să învăţăm să ascultăm oamenii.

y

Trebuie să învăţăm să nu minţim... si să

y j y

nu ne minţim.

Păcatul atrage ruşinea. Când
ruşinea se înstăpâneşte în noL.e semn că
am devenit oamenii pe care nu ni-i
dorim.

A fura. ..înseamnă şi a risipi timpul,
energia pe lucruri care nu duc nicăieri.

A desfrâna înseamnă. ..şi a ne moleşi
interior.

A nu cinsti pe cineva pentru ceea ce
este. ..înseamnă a-l invidia. Cunoaşterea

y

teologiei dumnezeieşti şi a faptelor
dumnezeieşti ale evlaviei înseamnă a

y

ucenici la şcoala revelaţiei lui Dumne-
zeu.

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/
psalm6.php.

Pe măsură ce cântăm, ce citim, ce
slujim în Biserică, fiecare din postura
noastră. ..ne înţelegem rolul şi locul în
lume.

Tocmai de aceea optăm pentru a
trăi în societate, pentru a avea o
familie. ..sau pentru a intra într-o
Mănăstire.

Opţiunea noastră o verificăm în
Biserică.

Dacă ne tragem puterea duhovni-
cească din comuniunea cu Dumnezeu şi
cu oamenii, atunci oriunde am fi... găsim
o împlinire pe fiecare zi prin ceea ce
facem.

De aceea, conştientizarea de sine
este un continuu şi nu doar o clipă.

Pe fiecare zi avem nevoie să
rămânem. ..în ceea ce stim că suntem.

Motiv pentru care, ca ortodocşi, nu
putem să facem. ..unele lucruri... pe care
alţii le fac cu largheţe...

Doamna Lidia Stăniloae spunea
despre tatăl ei, în acest sens: „L-am auzit
de nenumărate ori pe tata spunând: „Eu
sunt preot, nu pot face asta!". Sau: „Noi
suntem o familie de preot şi trebuie să
ne purtăm ca o familie de preot" 164 .

Tot la fel, noi, cu toţii, ca ortodocşi,
dacă suntem conştienţi de rolul nostru

y y

în Biserică şi în lume, de faptul că nu
trebuie să smintim prin comportamentul

164 Lidia Stăniloae, Tatăl meu, Dumitru
Stăniloae, în Părintele Dumitru Stăniloae - mărturii şi
evocări, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi
Dobrogei, Bucureşti, 2013, p. 18.

i4i

nostru sau să invităm la lene şi la
relaxare păcătoasă, trebuie să ştim că
unele lucruri nu sunt. ..pentru noi.

Lenea, fariseismul, plagiatul,
parvenitismul, mimarea durerii şi a bu-
curiei nu sunt pentru noii

Nu sunt pentru noi stridenţele,
luxul, indiferenţa, bădărănia, aroganţa!

Chiar dacă avem de suferit din
cauza evlaviei sau a bunului nostru
simţ. ..trebuie să arătăm că suntem
ucenicii lui Dumnezeu şi nu ahtiaţi după
notorietate şi trai bun cu orice preţ.

Conştiinţa de sine începe cândva...
când Dumnezeu doreşte acest lucru.

Pentru mine a început când încă nu
învăţasem să merg în picioare. ..şi am
găsit o nucă. O nucă pe jos. ..căzută din
ciocul ciorilor, care ne furau nucile din
pom...

Şi nu mă interesa să o sparg (nu
ştiam că nucile se sparg. ..sau ce e o
nucă). ..ci doar să văd ce e în ea...

Şi faptul de-a dori să văd ce e în
ea. ..a devenit fundamental pentru mine...
pentru că atunci, ca şi azi, mă
interesează să pătrund în lucruri cu
mintea mea. ..pentru ca să contemplu ce
sunt...

Nu să posed ce sunt lucrurile. ..ci să
le contemplul

Mai târziu, când mi-am dat seama
că aceasta a fost prima conştientizare de
sine a mea.. .şi că mi-am pus problema
cunoaşterii practice în termenii contem-

142

plăriL.am înţeles că sensul meu, al vieţii
mele, a început de atunci să îmi fie
luminat de Dumnezeu.

Dacă coborâm în noi. ..dacă ne
rejudecăm continuu viaţa şi experienţele,
este imposibil să nu ajungem, cu harul
lui Dumnezeu, la rolul nostru în viată. La
lucrurile de care suntem în stare. ..şi care
ne împlinesc.

De aceea, când văd oameni care se
întreabă ce să facă, chiar şi la vârste de
30, 50, 70 de ani...e semn că le e lene să
se muncească cu cunoaşterea de sine.

Dumnezeule Cel veşnic, dă-ne
tuturor să ne cunoaştem pe noi înşine. ..şi
să ne facem proprii chemării pe care Tu
ne-ai dat-o! Dă-ne, Doamne, să ne
uimim de raţiunile Tale din lucruri si din

y y

noi, de sensul vieţii noastre, providenţiat
de milostivirea Ta! Prea Curata mea
Treime, dă-ne ochi să ne vedem, ochi
duhovniceşti, blânzi, ca de porumbiţă,
pentru ca, prin toate ale noastre, să Te
slăvim pe Tine în vecii vecilor. Amin!

Predică la Duminica a 34-a
după Rusalii [2014]

Iubiţii mei 1 5 ,

la Evanghelia de azi [Lc. 15, 11-32] se
predică adesea despre o întoarcere.. .0
singură întoarcere a fiului risipitor.
Pentru că despre una singură vorbeşte şi
Evanghelia.

Numai că parabola este o lecţie de
viaţă dar nu un program existenţial.

Prin ea, Domnul ne spune ce
trebuie să facem când ne dăm seama că
am greşit. ..şi cum trebuie primiţi cei care
au greşit. ..dar nu ne spune, pas cu pas,

1 5 Scrisă în ziua de 15 februarie 2014, spre
Vecernie. O zi de sâmbătă cu soare.

144

ce se întâmplă în viaţa lui Valentin sau a
Măriei.

Pentru că viata celor doi. ..si a

y y

fiecăruia dintre noi este un unicat.

La fiecare se petrec altfel lucrurile...
dar lecţia de viaţă a Evangheliei, în
generalitatea ei, se pliază pe viaţa
fiecăruia dintre noi.

Din ea noi învăţăm esenţa

y t

convertirii şi a iertării. ..dar fiecare trăim,
în mod personal, şi convertirea şi
iertarea.

Pentru că, în existenţa noastră,
câteva lucruri sunt sigure: toţi avem
nevoie de iertare şi de înţelegere, pentru
că toţi păcătuim, dar, fiecare dintre noi,
trebuie să învăţăm să-i iertăm pe alţii aşa
după cum ne iartă Dumnezeu.

Adică să învăţăm de la Dumnezeu

y

cum iartă El pe oameni...

Şi pentru ca să învăţăm cum iartă
Dumnezeu... trebuie să învăţăm din
propria noastră experienţă.

Dacă am avut parte de o convertire,
de una reală, atunci am fost despărţiţi de
El de un mod de a fi indiferent si

y

impropriu Bisericii şi am fost uniţi, prin
luminarea lui Dumnezeu, de Dumnezeu
si de Biserica Lui.

y

A fi scos de Dumnezeu din
gândurile tale egoiste, din dezordonarea
vieţii tale, din viciile tale, pentru o viaţă
curată şi lipsită de extreme înseamnă a
trăi o convertire, o întoarcere reală la

145

Dumnezeu şi la normalitatea vieţii
umane.

Convertirea e începutul vieţii reale
si conştiente cu Dumnezeu. Esenţa ei e

y y y

întoarcerea la Dumnezeu.

De aceea, Biserica, prin oamenii ei,
trebuie să înveţe mereu de la Dumnezeu,
cum să-i primească pe cei... întorşi.

La noi, în România, lucrurile sunt
uşoare. ..pentru că cei care se convertesc
la credinţă, deşi sunt botezaţi ortodox
de mici, în marea lor majoritate, sunt
vorbitori de limbă română.

Dar într-o lume plurală, cu mai
multe naţii, Biserica trebuie să îsi creeze

y 7 j

oameni specializaţi, pentru a vorbi cu
vorbitorii de altă limbă decât cea
majoritară.

Şi la noi, în România, cred că e
nevoie să avem oameni specializaţi,
teologi specializaţi, care să vorbească cu
romii, cu maghiarii, cu germanii, cu
turcii, cu arabii, cu chinezii (veniţi masiv
la Bucureşti)...

Pentru că trebuie să vorbeşti si să îl

y y

spovedeşti pe om în limba lui. ..dacă
devine ortodox.

Dar Biserica, ne spune Domnul în
parabola de azi, trebuie să înveţe să-i
întâmpine pe oameni.

în Lc. 15, 20, participiul aorist activ
Spoqjcov, de la verbul ipexco (a alerga)
[GNT], reprezintă dinamismul Bisericii.

Pentru că Tatălui, adică lui
Dumnezeu, / s-a făcut milă de fiul

146

întors, pocăit şi „a alegat [8pa|icov] [şi] a
căzut pe grumazul lui [ki\ei^eoev kl iov
xpâxr\Xov auiou]" [Lc. 15, 20, GNT].

De aici, fiecare dintre noi, ierarhie,
monahi si credincioşi, trebuie să

y y 7

învăţăm cum se face. ..când oamenii vor
să îl cunoască pe Dumnezeu: să ne fie
milă de ei şi să zz călăuzim spre
Dumnezeu.

Dar mila faţă de altul nu înseamnă
să îl privim de sus. ..ci să conştientizăm
nevoia lui reală de mila şi ajutorul lui
Dumnezeu, de îndreptarea lui în bine.

Când vedem că un copil e avzd de
studiu... atunci suntem bucuroşi să îl

y

ajutăm. Ne e milă de el şi nu vrem să
rămână la lucruri facile, pentru că nu
vrem să se piardă... darurile date lui de
Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu e avid de
fiecare dintre noi si doreşte vindecarea

y y

tuturor de boala păcatului, a neştiinţei, a
trăirii în rele.

De aceea, El aleargă spre noi. ..dacă
vede că noi alergăm spre El.

Şi întoarcerea noastră spre El. ..nu
se face numai odată în viată. ..ci de
fiecare dată când am căzut într-un păcat,
când ne e greu, când vrem să ne
bucurăm de Dumnezeu, când vrem să
fim cu El.

De aceea am spus că în parabolă e
vorba doar despre o întoarcere. ..la
Dumnezeu. însă viaţa omului e plină de

147

astfel de.. .întoarceri smerite şi pline de
dor către Dumnezeu.

La un moment dat, doamna
preoteasă 166 îmi spunea că greul vieţii
ortodoxe constă nu în prima smerire... ci
în repetarea continuă a primei sme-
rirL.ca şi când ar fi prima. Iar dacă
oamenii s-ar întoarce mereu, ca prima
dată, la Dumnezeu... în urma fiecărui
păcat. ..asta s-ar observa din delicateţea
şi bunătatea şi milostivirea cu care
tratează pe fiecare om în parte.

Pentru că suntem delicaţi pe cât am
înţeles delicateţea şi aşteptarea şi mila şi
bucuria lui Dumnezeu cu noi.

Dacă „dumnezeul nostru" este însă
legalismul, exclusivismul, căutarea
nodului în papură, grobianismul, uşură-
tatea..^ semn că nu am ucenicit la
Dumnezeul revelaţiei, la Dumnezeul
Ortodoxiei.

De aceea, din cauza noastră, a
impostorilor evlavioşi care suntem, mulţi
nu-L mai vor pe Dumnezeu! Nu mai vor
viaţa cu Dumnezeu, pentru că nu-i mai
vor pe oamenii Bisericii.

Noi, noi si nu alţii, suntem cei care

7 y y 7

punem ziduri în faţa celor care vin la
Biserică si în fata celor care încă nu au

y y

înţeles ce înseamnă să intri pe uşile
Bisericii. Şi când mă gândesc la asta.. .mă
înfior... pentru că mă înfioară faptul să

A se vedea:
http://www.teologiepentruazi.ro/cv-dr-
gianina-maria-cristina-piciorus/.

148

fiu potrivnicul lui Dumnezeu, a acestui
singur Dumnezeu, Care aleargă după
oameni, după a le face bine. După a-i
vindeca, după a-i însănătoşi abisal.

Dacă vă întrebaţi de ce fiul
convertit după vameşul îndreptat,
răspunsul e acesta: pentru că El doreşte
să-i convingă pe toţi de imensa Lui
bunătate şi înţelegere.

Dumnezeu nu taie capul cu securea
celui care se pocăieşte ci îl ia în braţel

El nu ne scoate ochii cu reproşuri ci
ne vindecă abisal şi ne odihneşte întru
pacea Sa!

Iar dacă ai pace.. .ştii să întâmpini
cu pace...

La Institutul Penticostal din
Bucureşti, unde am fost în ultimul timp
să studiez în bibliotecă, tinerii studenţi,
cât şi profesorii, se salută, în mod inva-
riabil, cu: „Pace!". După cum ortodocşii
din Oastea Domnului te salută cu: Slăvit
să fie Domnul!

Invariabilitatea e stresantă...

însă dacă ai pacea lui Dumnezeu în
tine. ..nu o transmiţi altora doar printr-
un cuvânt sau printr-o sintagmă, ci în
multe feluri... numai să vrei. ..şi să ştii să
vorbeşti oamenilor în multe feluri.

De aceea, Dumnezeu cheamă în
multe feluri la pocăinţă pe oameni...
oamenii sunt dzverşz...cei care se pocă-
iesc si se întorc la Biserică.. .iar noi
trebuie să vorbim divers cu oameni atât

i 4 9

de diverşi şi profunzi în căutările şi în
nevoile lor.

Diversitatea trebuie să se vadă în
predică, în mâncare, în modul de a te
îmbrăca, de a sluji, de a vorbi, de a gândi
relaţiile cu oamenii.

y

Pentru că, dacă nu ştii să spui în
multe feluri.. .acelaşi lucru.. .eşti anchilo-
zat, eşti vetust, nu te poţi adapta, nu ştii
să comunici. ..şi să-i întâmpini pe oa-
meni.

Dar a spune în multe feluri, pe
înţelesul tuturor, dogmele credinţei, nu
trebuie să fie o pedanterie, ci o nevoie
reală.

Oamenii au nevoie să afle despre
Dumnezeu.. .si dacă au nevoie. ..trebuie

y

să le vorbeşti pe înţelesul lor şi la nivelul
lor.. .despre acelaşi Dumnezeu triperso-
nal.

De aceea nu trebuie să ne mire
faptul că unii vor mai mult decât alţii să
se roage sau să citească sau să slujească,
pentru că nu suntem la fel în adâncul
nostru.

Trebuie să înţelegem particularită-
ţile altora şi să nu îi stânjenim în viaţa
lor de rugăciune şi de cunoaştere teolo-
gică.

Iar pe cât dovedim echilibru, bun
gust, delicateţe, perspectivă în relaţiile
cu oamenii, pe atât dovedim că relaţia
noastră cu Dumnezeu e o continuă
învăţare şi schimbare dumnezeiască.

i 5 o

Dumnezeu să ne caute pe toţi şi să
ne unească cu Sine!

Dumnezeu să ne unească cu Sine si

y

între noi, pentru ca să trăim din plin
bucuria comuniunii Sale.

Căci a Lui e slava, cinstea si

7 y

închinăciunea, a Tatălui si a Fiului si a

7 y y

Sfântului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin!

Predică despre căutarea adevă-
rului [17 februarie 2014]

Iubiţii mei 167 ,

un teolog calvin, Cornelius
Plantinga jr. 168 , spunea într-un inter-
viu 169 din toamna lui 2013, că
„predicatorul nu trebuie să se ruşineze
să caute adevărul oriunde Duhul Sfânt 1-
a semănat". înaintea lui însă, cu 19
secole, altcineva a spus acest lucru cu
multă tărie şi în mod providenţial:
Sfântul Iustin Martirul si Filosoful 170 .

Pentru că astfel Biserica a fost
selectivă cu cultura şi ştiinţa păgână şi a
asimilat adevărul de pretutindeni.

în Apologia a doua în favoarea
creştinilor, adresată Senatului Roman 71 ,
Sfântul Iustin afirmă: „toate acelea care
se spun corect de către toţi, sunt cele ale
noastre, ale creştinilor" 172 .

1 7 Predică scrisă în zilele de 14-15 februarie

2014.

168 A se vedea:

http :// worship . calvin . e du/about/staff-
directory/cornelius-plantinga-jr.

169 Idem:

http : / / www.youtube.com/watch ?v=6SW8Kvm
TyMM.

170 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Iustin_Martirul.

171 Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Senatul_roman.

172 Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia
a doua în favoarea creştinilor, trad. şi note de Pr. Prof.

152

Si el se referea atunci la cele care se

y

spun corect/ adevărat în filosofic

însă noi, cei de azi, putem spune
acest lucru despre tot adevărul din
ştiinţă, din fîlosofie, din cultură, din
artă, din viaţa oamenilor: că el aparţine
Bisericii Ortodoxe, Bisericii lui Hristos,
pentru că e luminarea lui Hristos
Dumnezeu.

Olimp N. Căciulă, în Apologeţi de limbă greacă, traci.,
introd., note şi indice de Pr. Prof. T.[eodor] Bodogae,
Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D.[umitru] Fecioru,
în PSB, voi. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980, p. 87.

153

Şi astfel, deodată, spaţiul căutării
adevărului e întreaga creaţie.

Putem căuta oriunde adevărul lui
Dumnezeu... pentru că Dumnezeu poate
fi regăsit si în natură si în oameni si în

O y y y

cărţi si în ştiinţă si în viată.

y y y y y y

Dumnezeu e peste tot prin slava
Sa.. .tocmai de aceea nu trebuie să
trecem cu vederea nicio sursă a noastră
de înţelepţire.

Putem învăţa din diverse ştiinţe,
teologii, culturi, în mod selectiv şi cu
inimă bună, tot ce e adevărat şi profund.

Dar, cel mai aproape de fiecare,
putem învăţa din viaţa şi din experienţa
oricărui om pe care îl întâlnim, cu care
vorbim, pe care îl ascultăm.

De aceea îmi place să ascult şi să
vorbesc cu oamenii, cu tot felul de
oameni... pentru că nu plec niciodată cu
mâna goală de la ei.

Fie că e vorba despre o poveste de
viaţă, un cuvânt, o lămurire, o luminare
datorită lor, anumite expresii... discuţia
cu ei înseamnă tot atât efort cât aş fi
depus pentru a citi o carte. ..sau pentru a
mă ruga.

Pentru că atunci când vorbim cu
oamenii îi citim, de fapt, interior dar ne
şi umplem de modul lor de-a fi.

Da: ne umplem şi de bunele şi de
relele lor!...

Dar numai astfel avem o întâlnire
directă cu viaţa oamenilor.. ..pentru că
oamenii nu sunt cifre statistice ci

154

persoane reale, în carne şi oase, cu care
se poate discuta.

Numai după ce îi întâlnim... ştim şi
pentru ce să ne rugăm.

Pentru că una e să ai un pomelnic
în faţă, cu zeci de nume, care nu îţi spun
nimic... şi alta e să ştii pentru cine te
rogi... şi, mai ales, ce să ceri lui
Dumnezeu pentru ei. Pentru că i-ai
văzut cum sunt...

De aceea, oamenii care nu iubesc
oamenii... nu iubesc nici cărţile. Pentru
că în cărţi vedem adâncul oamenilor.

Iar teologia este despre adâncul
oamenilor, despre cum sunt ei creaţi de
Dumnezeu şi despre ce pot să facă,
împreună cu Dumnezeu, dacă L-ar lăsa
pe Dumnezeu să îi schimbe.

Dogmele Bisericii sunt despre
adevărul existenţial, adică despre
adevărul comuniunii.

Pentru că adevărul e participare la
viaţa lui Dumnezeu, participare eclesială
la viaţa lui Dumnezeu, prin care
înţelegem, tot mai mult, nu doar că
există Dumnezeu si Sfinţi si îngeri ci... si

y y y O y

cum e Dumnezeu, cum sunt Sfinţii si

7 y y

îngerii Lui, ce fac ei pentru noi, cum se
manifestă ei în viata noastră.

y

Fără doar şi poate, pentru a găsi
adevărul lui Dumnezeu trebuie să citim
cărţile Bisericii. Trebuie să citim

y

Scriptura, pe Sfinţi, cărţile de cult,
diverse cărţi şi tratate teologice, scrise

155

de oameni ai Bisericii Ortodoxe timp de
2.000 de ani.

Dar trebuie să le citim în Biserică,
ca oameni vii ai Bisericii, care mergem la
slujbe, care ne rugăm, care ne spovedim,
care postim, care ne împărtăşim, care
vedem suferinţa şi durerea de lângă noi.

însă, a ne citi sursele credinţei nu
înseamnă a respinge tot ce nu e ortodox,
tot ce nu ne place în mod deplin, tot ce
nu e ca noi.

Bibliotecile, programele TV,
onlineul promovează diversitatea... di-
versitatea lumii reale, aceea pe care o
întâlnim pe stradă... şi în fiecare oraş şi
sat în parte, de aici sau de oriunde.

Da, e bine, e foarte bine, să ne
cunoaştem identitatea, trăind si studiind

y 7 y

teologia ortodoxă! însă, în acelaşi timp,
trebuie să ştim şi să vorbim despre ea.. .şi
despre noi. ..în mod coerent şi în
cunoştinţă de cauză. ..cu alţii.

Cum l-am putea convinge pe un
evreu sau pe un musulman sau pe un
iehovist că credinţa ortodoxă e credinţa

y y

realei şi singurei Biserici a lui Hristos,
când noi nu stim modul lor de-a fi si de-

t y

a gândi?

Cum să le vorbeşti tinerilor pe
înţelesul lor, când nu stai lângă tineri şi
nu le înveţi modul de-a fi?

Cum să le vorbeşti copiilor,
adulţilor, bătrânilor despre lucrurile care
zz dor... dacă nu ţi-a spus nimeni ce îl
doare 7 .

i 5 6

Spre exemplu, eu, pe când eram
copil... nu aveam probleme cu
comunismul, cu lupta de clasă, cu
Ceauşescu... pentru că pe mine nu mă
interesau toate astea. Ci pe mine, la 5-6
ani, mă întrista foarte mult că nu aveam
prieteni de joacă, care să gândească
lucrurile în stil mare.

îmi creasem, în spatele casei, în
căpşunii bunicii mele, o ţară, pe vreo 10
metri. ..o ţară proprie, numită Ţara
Dorului. .care avea case, palat, fluviu,
grădini, Biserică, fiind locuită de
oameni... de plastic, dar pe care îi
hrăneam pe fiecare zi. ..pentru că nu
aveam cu cine să mă joc. .în sensul
acesta mare, serios, de-a pune lumea la
cale...

Ca adolescent am avut problema
persoanei iubite. Cine e ea, de ce, ce face.

Ca tânăr am avut problema găsirii
oamenilor preocupaţi de autenticitate.
Pentru că am căutat să găsesc oameni...
asemănători mie, cu care să am emulaţii
în domeniul creaţiei.

Acum, în primă maturitate, am
problema spaţiului de discuţie, a găsirii
oamenilor proprii pentru a-mi discuta
cărţile, pentru a scrie altele, pentru a
învăţa de la alţii, pentru a lucra
împreună cu alţii.

Şi n-am găsit pe nimeni din
Biserică, care să-mi predice, în mod
punctual, despre problemele mele de

157

viaţă, semn că nu ne oprim la lucruri
punctuale... ci avem graba generalizării.

însă a căuta adevărul înseamnă a-l
căuta punctual.

Pentru ca să ştii ceva concret, legat,
coerent. ..trebuie să studiezi sistematic.

Adică citesc cărţi despre crearea
lumii, a omului, despre căderea în păcat,
despre mântuirea prin Hristos, despre
cine e Hristos, cine e Dumnezeul
treimic, cum a apărut Biserica, ce găsim
în Biserică, cine sunt Sfinţii Bisericii,
care e scopul omului, ce se va petrece cu
istoria, ce înseamnă veşnicie, ce
înseamnă suflet, de ce vom fi judecaţi, ce
înseamnă Rai si Iad, ce înseamnă să

y 7

alegi, să iubeşti, să mărturiseşti adevărul.
Din cărţile acestea. ..afli diverse

y

nume de Sfinţi, de nume de opere de-ale
lor, Icoane de-ale lor, Sfintele lor
Moaşte. Vrei să afli tot mai mult despre
ei, despre realitatea Bisericii.

Fapt pentru care toată viaţa ta e o
căutare. ..şi o găsire, o bucurie şi o
tristeţe. ..o încântare şi o dezamăgire.

Pentru că nu le vei înţelege pe toate
din câteva zeci de cărţi, ci, uneori,
pentru câteva rânduri, cuvinte... ai nevoie
de ani întregi... de o viaţă de om.. .şi chiar
de o veşnicie.

y

De aceea, citirea de cărţi,
rugăciunea, pelerinajele, mersul regulat
la Biserică fac parte din nevoinţa
ortodoxă, din modul de-a fi al unui
ortodox.

i 5 8

Ortodocşii merg la studii, în
pelerinaje, îşi pomenesc pe cei adormiţi,
fac pomeni şi dau pomelnice la Sfânta
Liturghie, pentru ca fiecare să fie
pomenit, acolo, cu miridă/ firimitură de
pâine, la Sfânta Proscomidie... pentru că
îi gândim pe fiecare. ..în relaţie vie cu
Dumnezeu.

Cunoaşterea lui Dumnezeu implică
cunoaşterea oamenilor.

Adevărul lui Dumnezeu are de-a
face cu adevărul oamenilor.

Şi minciuna are de-a face cu
adevărul lui Dumnezeu, pentru că
erezia/ minciuna/ unilateralitatea, puse
lângă adevărul lui Dumnezeu, par tot
mai dizgraţioase, tot mai puerile.

Dar cine caută adevărul, îl găseşte,
pentru că Dumnezeu sprijină această
bună căutare a noastră.

Uneori e nevoie de mulţi ani de
căutare...

însă, pentru a găsi adevărul sau,
mai corect-spus, pentru ca Dumnezeu să
te lumineze cu adevărul Său, trebuie să
te coci pentru primirea lui. Să creşti, să
te maturizezi... să te schimbi... pentru a fi
propriu primirii adevărului.

Cu alte cuvinte, căutarea adevă-
rului lui Dumnezeu se face în ritm
propriu, încet dar profund, pentru ca, la
un moment dat, un om sau un eveni-
ment, un cuvânt sau însuşi Dumnezeu
să Se reveleze în viaţa noastră şi să ne
cheme spre Sine.

159

Căutarea Lui e interioară şi tot
acolo se face şi găsirea Lui.

îl găsim pe Cel pe care îl
căutam... pentru că El era punctul de
plecare al căutării noastre.

Şi fiecare dintre noi avem dreptul
creational, fiind creaţii ale lui Dumne-
zeu, să îl cunoaştem pe Dumnezeu şi să
ne împlinim în relaţia veşnică cu Sine.

De aceea, iubiţii mei, să ne facem
cu toţii mijlocitori ai mântuirii
oamenilor!

Să facem din vorbirea si din viata

y y

noastră un îndemn bun, la credinţă si

7 y y

evlavie, pentru fiecare om în parte.

însă nu trebuie să confundăm
convertirea reală a oamenilor cu venirea
lor interesată la Biserică.

Credincioşii reali ai lui Dumnezeu

y

sunt cei care au fost schimbaţi şi sunt
schimbaţi continuu de Dumnezeu în
adâncul lor, în adevărata Lui Biserică.

De aceea, nu orice convertire
religioasă, la o biserică eterodoxă sau
sectă anume, înseamnă şi convertire
adevărată, pentru că convertirea
adevărată înseamnă intrare reală pe
calea sfinţeniei, prin curăţirea continuă
de patimi.

Dumnezeul nostru treimic să ne
dea tuturor răspunsuri la căutările
noastre, adică mângâieri dumnezeieşti pe
drumul nostru continuu spre Sine!
Amin.

Predică despre libertate [19
februarie 2014]

Iubiţii mei 173 ,

y 7

unul dintre cele mai mari daruri pe
care le-am primit de la Dumnezeu cu
toţii e acela de a fi liberi. De a fi liberi să
alegem ceea ce ne dorim.

Viata, sănătatea si libertatea sunt

j 7 y

trioul de daruri dumnezeieşti prin care îl
putem cunoaşte pe Dumnezeu.

Tocmai de aceea, a alege binele
care ne împlineşte sau a alege răul care
ne distruge, înseamnă a ne alege propria
cale în cunoştinţă de cauză.

Şi întreaga istorie a lumii e o
nesfârşită sumă de alegeri, bune sau rele,
care au personalizat pe oameni sau i-au
făcut să se urâţească interior nespus de
mult.

Protopărinţii noştri, Adam şi Eva,
fiind amăgiţi de Satana, au călcat
porunca lui Dumnezeu şi au cunoscut
consecinţele dramatice ale păcatului:
nevederea slavei lui Dumnezeu, greul,
suferinţa, îmbătrânirea continuă şi
moartea.

însă apoi s-au pocăit de fapta lor,
după cum spune Tradiţia Bisericii şi îi
vedem în Icoana învierii Domnului, cum

173 p re( li c ă scrisă în seara zilei de 19 februarie
2014. Zi de miercuri, cu mult soare. ..şi linişte seara.

i6i

sunt ridicaţi din Iad de către Domnul, ei

y 7

fiind între Sfinţii împărăţiei lui
Dumnezeu.

Sfântul Adam e cel pe care Domnul
îl ţine de mână, în alb iar Sfânta Eva,
mama tuturor celor vii, e în roşu, în
spatele soţului ei şi cu braţele întinse
către Domnul... căci El e adevărata viată

y

a întregii umanităţi.

Au ales păcatul... dar au ales şi
pocăinţa.

Iar mulţi dintre Sfinţii Bisericii au

y y

fost nişte păcătoşi notorii dar care, mai
apoi, au cunoscut şi iertarea lui
Dumnezeu şi umplerea de slava Lui.
Pentru că au înţeles că viciile nu îi duc la

y

niciun bine, însă viata cu Dumnezeu e

7 y

adevărata si sfânta viată a oamenilor.

y J y

Pentru că nu e nimic mai frumos
decât a-L alege pe Dumnezeu în
cunoştinţă de cauză si din toată fiinţa ta.

y y y y

Nu cred că as fi fost un om

y

credincios, dacă mi s-ar fi spus că

162

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu,
Care nu iubeşte libertatea ci ne-a
predestinat pe unii, din veci, la moarte
iar pe alţii la viaţă.

După cum nu-mi plac dictatorii, nu
mi-ar fi plăcut nici acest fel de
dumnezeu cu vederi înguste, fricoase.

Nu-mi place predestinarea, soarta,
fatumul, fatalitatea, implacabilul.

Nu-mi plac întâmplarea, lucrurile
aleatorii, lipsa de certitudini, de lucruri
clare.

După cum nu îmi plac nici jocurile
prestabilite, nici rebusurile cu un singur
fel de răspuns, nu îmi plac oamenii care
au răspunsuri calpe la probleme
complexe, pentru că nu îmi plac
situaţiile. ..în care nu poţi să optezi. în
care nu poţi să mergi pe scurtătură... pe
unde vrei tu... pentru că simţi că e mai
propriu pentru tine...

Şi nici dumneavoastră nu cred că
suportaţi ca cineva să ia decizii în locul
dumneavoastră.

Iar când un om sau o societate se
osifică, se maşinalizează, când fac pe
fiecare zi acelaşi lucru, fără bucurie, fără
împlinire, fără entuziasm... nici omul şi
nici societatea nu sunt normali.

Pentru că normalitatea înseamnă
întotdeauna o alegere. ..şi întotdeauna
alegerea se face într-un spaţiu al
libertăţii si al bucuriei.

în In. 8, 31-32, Domnul are un
cuvânt pentru iudeii care crezuseră în El.

i63

Şi El le spune: „Dacă voi rămâneţi
în cuvântul Meu, cu adevărat ucenicii
Mei sunteţi. Si veti cunoaşte adevărul

y y y y

[ir\v OLlr\QeioLv], şi adevărul vă va face
liberi [eXeuGepcoaei]" [In. 8, 31-32, GNT].

Pentru că a rămâne în cuvântul/ în
ascultarea de El înseamnă a face toate
ale Lui cu iubire şi cu încredere totală,
desăvârşită în Hristos Dumnezeu.

y

Căci asta e iubirea adevărată pentru
Dumnezeu: în care eşti cu totul integrat
în ea. ..şi nu doar la nivel raţional sau de
decizii. Si nu doar de ochii lumii. Si nu

y y

doar pentru ca să pari „credincios".

Eşti aşa tot timpul, şi în culcare şi
în sculare... pentru că iubirea pentru El e
toată viata ta.

Dumnezeu Se iubeşte cu totul,

y 7

deplin. ..şi tocmai împlinind poruncile
Lui cunoaştem adevărurile Sale,
adevăruri care ne fac tot mai liberi de
neştiinţă, de prostie, de patimi, pentru
că aflăm cum să luptăm împotriva a tot
felul de patimi.

Tocmai de aceea, adevărata
libertate vine din adevărul lui
Dumnezeu, pe când păcatul vine din
mintirea de sine. Din socotirea viciului si

t y

a păcatului drept „un bine", când el este
o anti-frumuseţe interioară.

Dar ca să nu mai păcătuieşti trebuie
să afli adevărul despre ce înseamnă
păcat şi ce înseamnă virtute. Şi acest
adevăr îl învăţăm de la Dumnezeu.

164

însă nu putem învăţa nimic de la
nimeni... dacă nu vrem. Şi a vrea face
parte din chipul lui Dumnezeu în om, ca
şi a gândi şi a dori, a acţiona.

Tocmai de aceea împlinirea omului
în relaţia cu Dumnezeu e sinergia/
conlucrarea dintre voia lui Dumnezeu si

y

voia noastră de a fi şi de a rămâne cu El.
Si în întreaga existentă asa stau

y O y y

lucrurile: muncim pentru că dorim, ne
iubim pentru că ne înţelegem reciproc,
ne întâlnim pentru că avem lucruri în
comun, scriem pentru că avem aceleaşi
valori, sperăm pentru că privim în
aceeaşi direcţie.

y y

însă cum ar arăta o lume în
care... nu ai putea să alegi nimic... ci aerul,
mâncarea, casele, hainele, vieţile oame-
nilor ar fi la fel? Cum ar arăta o lume
fără diversitate şi fără opinii personale?
Nici nu ne putem imagina aşa ceva la
cote mari!

Pentru că omul e creat de
Dumnezeu ca să aleagă, ca să
experimenteze, ca să se bucure de viaţă,
de viaţa cu El, pentru că aceasta e
împlinirea lui.

De aceea, în viaţa Bisericii, când
vorbim de ascultare duhovnicească
încercăm să ne descoperim adevărata
libertate: libertatea de a ne bucura, cu
toată fiinţa noastră, de binele lui
Dumnezeu.

Iar a renunţa la păcat, la alegeri
rele, la obiceiuri păcătoase, în ascultarea

i6 5

liberă, dorită, faţă de un Părinte
duhovnicesc, înseamnă a experimenta
adevărul despre tine, adevăr care te face
tot mai liber de posesivitatea maladivă,
păcătoasă, asupra ta, asupra lucrurilor
tale, asupra perspectivei tale faţă de
viată.

y

Iudeii, care primiseră sfaturile de
mai sus, i-au replicat Domnului că ei nu
sunt sclavii/ robii nimănui [In. 8, 33].
însă El le-a spus ceea ce ne spune şi
nouă: „tot cel care face păcatul [xr\v
0L\iapi:i0Lv], sclav/ rob [SouXoc] este păcatu-
lui" [In. 8, 34].

însă suntem sclavi pentru că
alegem păcatul. ..şi nu pentru că nu ştim
că păcătuim şi de aceea ajungem
păcătoşi fără ştiinţa noastră.

Nu, nu ajungem păcătoşi fără să
vrem, după cum nu ajungem nici Sfinţi
fără să vrem! Ci în tot lucrul pe care îl
facem în viaţa noastră trebuie să vrem,
să alegem, să înfăptuim.

De aceea, păcatul şi virtutea se fac
în urma unor alegeri personale, iar
judecata Domnului ţine cont de alegerile
noastre.

Pentru că devenim ceea ce alegem
să fim. Nu ajungem oi sau capre [Mt. 25,
33] pentru că ne-a luat valul. ..ci pentru
că alegem să fim ori oi ascultătoare ale
lui Dumnezeu, ori capre neascultătoare
de Dumnezeu.

i66

Deciziile ne aparţin. ..iar deciziile
noastre sunt binecuvântarea sau bleste-
mul nostru.

De aceea, iubiţii mei, trebuie să
iubiţi libertatea oamenilor, pentru că e
un dar al lui Dumnezeu!

Să o iubiţi si în cei Sfinţi cât si în

y y y y

cei păcătoşi, pentru că ea arată că omul
poate alege, că are demnitatea de-a alege
şi nu e un robot.

însă suntem răspunzători de
libertatea noastră de-a alege, pentru că,
pe baza ei, ne deschidem drumul spre
Rai sau spre Iad.

Dumnezeu să ne lumineze tuturor
mintea pentru ca să alegem voia lui
Dumnezeu în detrimentul voii noastre si

y

adevărul Său eliberator în detrimentul
conjecturilor noastre oarbe despre
adevăr!

Si trăind în adevărul Său, cu

y 7

adevărat, vom vedea cum libertatea
duhovnicească creşte în noi, deopotrivă
cu încrederea în Dumnezeu şi cu
recunoştinţa imensă pentru mila Sa
copleşitoare faţă de noi. Amin!

167

Predica întâi despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles

Iubiţii mei 174 ,

y 7

Sfântul Ierarh Caesarius de Arles 175
s-a născut în anul 470 în Burgundia 176 , la
Chalon-sur-Saone 177 şi din 503 a fost
episcop de Arles 178 .

174 Scrisă în ziua de 20 februarie 2014. Zi de joi.

175 A se vedea:

http : / / en . wikipe dia . or g/ wiki / Caesarius_of_Ar le

s.

176 Idem:

http : //r o . wikipedia . org/ wiki/Burgundia .

177 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Chalon-
sur-Sa%C3%B4ne .

i68

El a adormit pe 27 august 543 179 ,
fiind pomenit şi de noi şi de romano-
catolici pe 27 august. ..iar aici vom
discuta despre teologia sa, pe care o
putem desprinde din predicile ediţiei
citate.

Sfântul Ierarh Caesarius (numele
său fiind românizat de mulţi ca Cezar si

y y

îl veţi găsi citat ca Cezar din Arelate)
insista pe citirea zilnică a Sfintei
Scripturi 180 . Pentru ca astfel, cunoscând
Scriptura, să predicăm din ea în
duminici şi de praznice în Biserică dar şi
în societate să vorbim potrivit Scripturii,
oriunde ne ducem 181 .

în aceeaşi primă predică, el
subliniază obiceiul canonic al Bisericii
de a nu hirotoni diacon sau preot înainte
de vârsta de 30 de ani 182 iar confraţilor
episcopi, care nu se credeau în stare să
predice, le recomandă „vechiul obicei al
Sfinţilor", care se păstra în Răsărit, şi
anume ca „predicile să fie citite în
Biserică pentru mântuirea sufletelor" 183 .
Iar pe diaconii care sunt vrednici să

Voi cita: Saint Caesarius of Arles, Sermons, voi.
I (1-80), translatedby Sister Mary Magdeleine Mueller,
O. S. F, in The Fathers of the Church, voi. 31, Pub.
Fathers of the Church, Inc., New York, 1956, p. v.
Abreviat FC 31, p.

178 A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Arles. Cf. FC 31, p.

viii.

179 Ibidem.

180 Idem, p. 4.

181 Idem, p. 10.

182 Idem, p. 15.

183 Ibidem.

169

citească Sfânta Evanghelie la slujbe, îi
îndeamnă, deopotrivă, ca în Biserici să
citească din cărţile Sfinţilor Ilarie de

y y

Pictavium 184 , Ambrozie de Milan 185 ,
Augustin de Hippo 18 şi orice predică a
altui Sfânt Părinte 187 . Pentru că Sfântul
Caesarius considera deopotrivă de
legitime predica din Scriptură şi predica
Părinţilor Bisericii.

„Sfinţii Părinţi din vechime", spune
el, „cu mare râvnă şi trudă evlavioasă au
scris cărţi fără număr spre folosul
tuturor Bisericilor" 188 . De aceea, nu
trebuie să ne lenevim să le dăruim fiilor
Bisericii această comoară, dacă noi nu
suntem în stare să scriem ca ei 189 .

Sfântul Caesarius îi consideră pe
preoţi ochii Bisericii, ochii lui Hristos,
Care e Capul Bisericii 190 . Pentru că ei
trebuie să vadă ce lipseşte în Biserică şi
să împlinească lipsurile confraţilor lor.

Domnul ne cheamă la sfinţenie,
pentru că El e Sfânt 191 . Şi se referă la
substantivul grecesc aghios/ sfânt, pe
care îl traduce cu: „nu este de pe

ului.

po.

184 A se vedea:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Ilarie_de_Poitiers .

185 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Ambrozie_al_Milan

186 Idem:

http : / /en . wikipe dia . or g/ wiki / Augustine_of_Hip

187 FC 31, p. 16.

188 Idem, p. 17.

189 Ibidem.

190 Idem, p. 18.

191 Idem, p. 20.

170

pământ" 192 . Pentru că suntem chemaţi la
faptul de a ne umple de slava lui
Dumnezeu, printr-o viaţă curată, iar
slava Lui cea necreată si veşnică e

y y

dumnezeiască şi ne face şi pe noi
dumnezeieşti.

y

Biserica este a lui Hristos si

y

primeşte ajutorul Lui în mod continuu
iar cele două Testamente ale Scripturii îi
indică Bisericii sensul ei, Sfântul
Caesarius folosind de mai multe ori
sintagma: „corabia Bisericii" 193 .

Deopotrivă, el foloseşte şi sintagma
„turma lui Hristos" 194 pentru Biserică,
ambele indicând unitatea Bisericii si

y

unicitatea ei. Pentru că e doar o
turmă. ..si doar o corabie a Bisericii si nu

y y

mai multe iar toti credincioşii sunt uniţi.

y y j 7

în mod tainic/ mistic, cu Dumnezeul
treimic, prin slava Sa cea veşnică.

în finalul predicii întâi, el vorbeşte
despre „Treimea, Care este Dumnezeu"
şi Care va da răsplătiri veşnice celor
credincioşi şi despre Judecătorul cel
veşnic, Care ne va judeca pe toţi 195 .

în a doua predică a acestei ediţii
patristice, Sfântul Ierarh Caesarius îi
aseamănă pe preoţii Bisericii cu nişte
vaci şi pe credincioşi cu viţeii lor 196 . însă
comparaţia este în sensul cel mai bun al
cuvântului. Pentru că vacile Bisericii,

192 Idem, p. 21.

193 Idem, p. 22.

194 Idem, p. 23.

195 Idem, p. 24.

196 Idem, p. 30-31.

171

prin mâncarea adevărului revelat,
produc laptele pentru viţeii lor şi îi
hrăneşte cu el 197 .

y

Căci preoţii Bisericii, „citind con-
tinuu cuvântul lui Dumnezeu.. .rumegă
flori de pe diferiţii munţi ai Sfintei
Scripturi... [făcând din ele] laptele du-
hovnicesc pentru fiii lor" 198 .

Pentru că nu e de ajuns să citeşti
lucruri disparate, ci trebuie, în primul
rând, să le înţelegi profund şi să le legi
într-o singură expunere coerentă şi con-
cisă. Pentru că astfel vom avea o expu-
nere vie, clară, personală a teologiei
cuiva şi nu un text compilat, cu
fragmente puse cu furca în expunere.

Aşadar, reţinem de la Sfântul

y 7 y

Caesarius, că preoţii sunt ochii Bisericii,
care văd nevoile ei reale în mod constant
dar tot ei sunt şi vacile Bisericii, cele care
produc hrana, vie, duhovnicească, prin
cuvânt şi prin exemplul personal. Pentru
că turma raţională a Bisericii are nevoie
de cuvintele pline de raţiune dreaptă şi
de sfinţenie, de cuvinte de la Dumnezeu,
pentru ca să gândească evlavios, să
iubească curat si să lucreze cele

y

frumoase ale Ortodoxiei.

Hrana creştinilor e Dumnezeiasca

y

Scriptură 199 . Dar ea are nevoie de
interpretarea preoţilor Bisericii. Pentru
că preoţii Bisericii trebuie „să descopere/

197 Idem, p. 31.

198 Ibidem.

199 Ibidem.

172

să reveleze tainele Sfintei Scripturi" 200 .
De aceea, credincioşii, prin hrana
cuvântului predicată de preoţi, se
hrănesc constant din „ugerele Sfintei
Biserici , adică din învăţătura ei sfânta.

Şi constat, cu multă bucurie, atât
consistenţa scripturală a predicilor
Sfântului Caesarius de Arles, pentru că
citează foarte mult Scriptura, cât şi
sensul duhovnicesc/ mistic al interpretă-
rilor sale scripturale, care denotă faptul
că avea darul contemplării dumnezeieşti.
Nu rămânea la litera cuvintelor dumne-
zeieşti, ci vedea duhovniceşte profundul
Scripturii.

în a 5-a predică, autorul nostru
vorbeşte despre păcatele preoţilor şi
despre impactul catastrofal pe care ele îl
au asupra Bisericii 202 . Pentru că prin
păcatele noastre zz smintim pe mulţi şi îi
ducem în pedepsele cele veşnice ale
Iadului 203 . însă, „El zz pedepseşte pe toţi
cei pe care El îi iubeşte, [şi] El nu iubeşte
un om, dacă nu-l pedepseşte pe el" 204 .
Dacă nu îl pedepseşte spre îndreptarea
sa, ca un Părinte adevărat. De aceea,
Dumnezeu, Cel care îşi îndreaptă fiii
prin pedepsele Sale pedagogice, îşi arată
prin ele „inexprimabila bunătate" pe
care o are 205 . Pentru că puţina pocăinţa

200 Ibidem.

201 Idem, p. 32.

202 Idem, p. 34.

203 Ibidem.

204 Idem, p. 35.

205 Idem, p. 36.

173

de aici, ne face să moştenim împărăţia
Sfinţilor.

y

Căci, după moarte, când „trupul,
care este iubit mult acum, începe să fie
mâncat de viermi în mormânt, sufletul
va fi prezentat/ înfăţişat lui Dumnezeu,
în cer, de către îngeri. Atunci, dacă a
fost bun, sufletul va fi încununat, pe
când, dacă a fost rău, va fi aruncat în
întunericul cel mai dinafară" 206 .

Sfântul Ierarh Caesarius vorbeşte
despre Biserica una, despre episcopii,
preoţii şi diaconii ei, despre credincioşii
Bisericii lui Hristos, despre cum trebuie
să ne conformăm viaţa după Scriptură şi
Părinţii Bisericii, despre Judecata lui
Dumnezeu Cel în Treime slăvit si
închinat, şi despre Rai şi Iad. Iar în
citatul ultim ne vorbeşte despre Judecata
particulară, a fiecărui om după moarte,
la care sufletul nostru va fi condus de
Sfinţii îngeri.

Şi acestea sunt predici ortodoxe de
secol 6, din Franţa ortodoxă, ale unui
ierarh ortodox, care vorbeşte despre
nişte lucruri care ne sunt proprii şi nouă,
celor de azi. Pentru că credinţa lui e si

t y

credinţa noastră, pentru că e credinţa
aceleiaşi Biserici a lui Hristos, care a
ajuns până la noi.

în a şasea predică, în primele
fraze. ..Sfântul Ierarh Caesarius, episco-
pul Arlesului, foloseşte expresia:
„mântuirea noastră comună, pe care

Idem, p. 37.

i 7 4

Domnul ne-a dat-o" 207 . Şi se referă la ce
a făcut Hristos pentru noi, pentru
Biserica Sa. Se referă la iconomia/
rânduiala mântuirii Sale, pe care noi ne-
o însuşim prin întreaga viaţă liturgică şi
ascetico-mistică a Bisericii. Căci ceea ce
a făcut El în trupul Său, trebuie să facem
şi noi, în fiinţa noastră, prin toată asceza
noastră: să ne umplem de slava Lui, care
să ne transfigureze deplin, adică atât
sufletul cât şi trupul nostru. Pentru că
numai atunci primim cu adevărat mân-
tuirea Lui, când ea, în mod ontologic,
inundă întreaga noastră persoană.

Căci Domnul, odată pentru
totdeauna, a îndumnezeit umanitatea Sa
şi a ridicat-o de-a dreapta Tatălui. însă
noi ne transfigurăm prin sfinţenia Bise-
ricii, adică prin Sfintele ei Taine, prin
care coboară slava Lui în noi.

Tocmai de aceea, în comparaţie cu
protestantismul, care nu este interesat
de sacramentologie, adică de Sfintele
Taine, Biserica nu poate fi închipuită fără
Sfinte Taine, adică fără sfinţenia ei, care
e sfinţenia lui Dumnezeu si care ni se
împărtăşeşte prin Sfintele Taine.

Pentru că sfinţenia nu e un concept
sau un comportament moral.. .ci o reali-
tate dumnezeiască care se împărtăşeşte
ontologic, pe care o trăieşti ca pe
prezenţa harică a lui Dumnezeu în fiinţa
ta, ca pe conlocuirea cu Dumnezeu.
Sfinţenia e umplerea noastră de sfinţenia

Idem, p. 38.

175

lui Dumnezeu, care este evidentă în noi
până şi pentru cei foarte păcătoşi.

Predica era socotită de Sfântul
Caesarius o lucrare folositoare pentru
suflet 208 . Şi ea trebuie primită cu „urechi
ascultătoare" 209 , adică cu un efort
constant de înţelegere şi de aprofundare
a celor predicate. Pentru că predica nu
se termină odată cu rostirea ei ci ea
tocmai de atunci începe. Pentru că
predica trebuie să devină propria
noastră viaţă, propria noastră schimbare
de profunzime.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt
„lumina si hrana veşnică a sufletului" si

77 y y y

fără ele sufletul nu poate fi viu 210 . însă
cei păcătoşi vor avea parte de focul cel

• 211

veşnic .

Pentru a nu ajunge acolo, e nevoie
ca „sabia Duhului Sfânt şi secera Crucii
să taie [din noi] toate dorinţele, prin
care gândim sau dorim [să facem] binele
pentru alţii cu rea intenţie şi să ţinem
numai ceea ce e înţeles ca dreptate si
milă" 212 .

Tot în această predică, el ne
vorbeşte despre „inima zdrobită şi arată
de plugul Evangheliei şi plugărită de
Cruce" 213 , care arată în noi „zdrobire prin
pocăinţă, uşurare prin milostenie şi

208 Ibidem.

209 Idem, p. 40.

210 Ibidem.

211 Idem, p. 42.

212 Idem, p. 43.

213 Ibidem.

176

pregătire prin dragoste pentru semănă-
tura Domnului" 214 .

Aşadar, iubiţii mei, învăţând de la

y 7 y 7 y

acest Ierarh Sfânt al Bisericii cum să ne
raportăm la Dumnezeu şi la oameni,
învăţăm că e bine să îi privim pe toţi
Sfinţii în mod profund şi să adâncim
continuu cuvintele lor.

Că nu trebuie să dispreţuim pe
nimeni dintre Sfinţi... si că nu trebuie să

y y

punem sub obroc/ sub tăcere cuvintele
lor, care ne pot ajuta enorm de mult în
viaţa noastră.

Sfinte Ierarhe Caesarius, îţi
mulţumesc că m-ai întărit să vorbesc

y

astăzi despre sfintele tale cuvinte şi să
învăţ, si să învăţăm cu toţii, să te iubim

y 7 y y y 7

si te ascultăm! învată-ne să te ascultăm,

y y 7

pe tine şi pe toţi Sfinţii Părinţi ai
Bisericii, cu inimă deschisă şi cu gânduri
înalte, pentru ca tot ce aflăm să ne îm-
podobească fiinţa cu podoabă dumne-
zeiască. Ai milă de noi în toate zilele
vieţii noastre, ajută-ne pe noi în toate
durerile şi aşteptările noastre, ca să ne
mântuim şi noi, păcătoşii! Amin.

214 Ibidem.

177

Predica a 2-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles

Iubiţii mei 215 ,

în prima predică despre teologia
Sfântului Caesarius de Arles am discutat
primele 6 predici ale sale din FC 31. Şi în
ele am descoperit atenţia sa cuvioasă
faţă de Scriptură şi contemplaţiile sale
mistice la Scriptură.

215 Scrisă în noaptea zilei de 20 şi în dimineaţa
zilei de 21 februarie 2014. Joi spre vineri.

178

A 7-a predică, Sfântul Caesarius şi-
o începe vorbind despre dulceaţa
Sfintelor Scripturi, pe care o simţi în
tine, atunci când te ocupi, pe fiecare zi,

2l6

cu citirea de câteva ore a Scripturii .
Atunci te umpli de bucurie, spune el,
pentru că se împlineşte cu tine spusa ei,
că „la legea Domnului va cugeta ziua şi
noaptea" [Ps. 1, 2] 217 . Căci în „hambarul
inimilor voastre trebuie să fiţi în stare să
pregătiţi grâul cel duhovnicesc şi să
depozitaţi mărgăritarele Scripturii în
vistieria sufletelor voastre" 218 .

Sfintele Scripturi nu sunt cărţi pur
omeneşti, el accentuând insuflarea lor
dumnezeiască. Pentru că ele „ne-au fost
trimise nouă, ca nişte scrisori, din patria
noastră cerească. Patria noastră e
Paradisul si Părinţii noştri sunt Patriar-
hii, Profeţii, Apostolii şi Mucenicii,
îngerii sunt locuitorii ei, Hristos este îm-
păratul nostru" 219 .

După discuţia despre insuflarea
dumnezeiască a Scripturii, Ierarhul
nostru vorbeşte despre căderea lui Adam
în păcat şi despre existenţa noastră ca
exilaţi pe acest pământ 220 . Dar după ce
ni i-a trimis pe Patriarhi şi Profeţi, a
coborât El însuşi la noi 221 , „pentru ca să
ne elibereze din tirania şi îngâmfarea

21(3 FC 31, p. 45-

217 Idem, p. 45-46.

218 Idem, p. 46.

219 Ibidem.

220 Ibidem.

221 Idem, p. 46-47.

i 7 9

Diavolului, şi prin exemplul blândeţii
Sale să ne îndemne la adevărata
umilinţă, prin suferinţele Patimilor Sale
să ne elibereze pe noi de povara Vrăj-
maşului nostru celui vechi, să coboare

y 7

întru Iad ca să mântuiască Sfinţii cei

y

vechi, care au fost ţinuţi robi de păcatul
strămoşesc, să urce în înălţime, ca să
trimită pe Sfântul Duh din cer, ca să ne
întărească pe noi împotriva laţurilor
Diavolului, şi să trimită pe Apostolii Săi
ca să predice împărăţia lui Dumnezeu
de la un capăt la celălalt al lumii" 222 .

Şi deodată, într-o singură frază
fluviu, am intrat în teologia dogmatică a
Sfântului Caesarius! Care ne vorbeşte

y

despre răscumpărarea prin Hristos,
despre adevărata viaţă creştină, despre
scoaterea Sfinţilor Vechiului Testament

y

din Iad, despre înălţarea Sa la cer şi
trimiterea Duhului Sfânt, care ne ajută
împotriva demonilor şi ne întăreşte în
propovăduirea credinţei.

Finalul predicii a 7-a e triadologic:
„Poate El [Fiul] va binevoi a ne da
aceasta, Care dimpreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt trăieşte si împărăteşte" 223 .

y y L y y

Referindu-se la „ochii inimii"
noastre, autorul ne spune că „sunt
asupriţi de relele obiceiuri [pe care le
avem şi de aceea] ei nu numai că nu sunt
în stare să primească lumina cuvintelor
lui Dumnezeu, ci, mai mult [decât atât],

Idem, p. 47.
Idem, p. 49.

i8o

sunt chinuiţi cu durere mare, dacă
aceasta zz sileşte pe ei" 224 . Pe cale de
consecinţă, pentru a putea primi şi vedea
lumina lui Dumnezeu trebuie să ne
curăţim de patimi. Căci „dragostea
pentru lume" ne face să nu putem primi
„dulceaţa lui Hristos" în lăuntrul
nostru 225 .

Mâncarea duhului nostru, ne spune
Sfântul Caesarius, e formată din „faptele
evlaviei" 226 . Şi avem şi în predica a 8-a
un final triadologic 227 .

Odată cu predica a 9-a, el începe
un comentariu la Crezul Bisericii 228 . Si

y

ne spune că „credinţa este în nădejde",
pe când „viaţa este în realitate", numind
viaţă sălăşluirea în împărăţia lui
Dumnezeu 229 . Pentru Sfântul Caesarius,
Crezul Bisericii este „o construcţie
nespus de frumoasă, care are un început
bun", adică credinţa în Dumnezeu 230 .
Dumnezeu este „fundamentul, viaţa
veşnică, culmea" 231 întregii bunătăţi şi
sfinţenii.

Iar credinţa „este intrarea în viaţă,
începutul căii, fundamentul mântuirii.
[Iar] dacă un om gândeşte că el cuprinde
sfintele taine mai degrabă prin înţelegere
decât prin credinţă, el este aidoma cuiva

224 Idem, p. 51.

225 Idem, p. 52.

226 Idem, p. 53.

227 Idem, p. 54.

228 Ibidem.

229 Ibidem.

230 Idem, p. 55.

231 Ibidem.

i8i

care părăseşte calea şi caută o alta,
zidind o clădire fără fundaţie sau cău-
tând o intrare printr-un zid închis" 232 .

Iar aici el numeşte înţelegere,
înţelegerea filosofică, autonomistă, care
dispreţuieşte credinţa si consideră că

L j y y y

poate afla alt adevăr decât cel revelat
Bisericii.

însă din aceeaşi pagină 55, con-
ştientizăm faptul că Sfântul Caesarius de
Arles nu comentează Crezul niceo-con-
stantinopolitan, adică Crezul ecumenic ci
Crezul apostolic. Şi dacă a făcut acest
lucru e semn că Crezul apostolic era
mult mai cunoscut în eparhia sa decât
cel ecumenic, creat în 381.

Textul Crezului apostolic, pe care el
nu îl numeşte apostolic ci doar Crezul, e
acesta:

„Eu cred în Dumnezeu,
Tatăl atotputernic, Făcătorul ce-
rului şi al pământului. Eu cred
în Iisus Hristos, Unul-născut al
Său, Fiul cel veşnic. El a fost
zămislit de la Duhul Sfânt [şi] a
fost născut de Fecioara Măria. El
a suferit sub Pontiu Pilat, a fost

y 7

răstignit, a murit şi a fost
îngropat. El S-a pogorât întru
Iad. A treia zi El a înviat din
morţi [si] S-a înălţat întru cer. El

y L y J y

stă de-a dreapta lui Dumnezeu,
Tatăl atotputernicul. De acolo,

232 Ibidem.

182

El va veni să judece viii şi morţii.
Eu cred în Duhul Sfânt, [în]
Sfânta Biserică catolică, [în] co-
muniunea Sfinţilor, [în] iertarea
păcatelor, [în] învierea trupuri-
lor [si în] viata veşnică. Amin" 233 .

Anterior, în predica a 3-a, el a
introdus Crezul Sfântului Atanasie cel
Mare/ Crezul atanasian 234 , referindu-se
astfel la două crezuri, pe care romano -
catolicii le folosesc şi astăzi, dar nu s-a
referit şi la Crezul ecumenic al Bisericii,
alcătuit la Sinodul II Ecumenic si care

y

este normativ pentru întreaga Biserică.
„Toti creştinii se odihnesc în

77 y y

Treime" 235 , în Dumnezeul treimic. Cu
această afirmaţie plină de frumuseţe îşi
începe el comentariul la Crezul Sfinţilor
Apostoli! Şi Dumnezeu are „o fiinţă fără
început şi sfârşit" iar Fiul este egal cu
Tatăl 236 . Şi se aminteşte de Ponţiu Pilat
în Crez, pentru ca să se indice faptul că
Acela a fost Hristosul, Cel care a fost
osândit de către guvernatorul Ponţiu
Pilat la moarte 237 . Iar expresia „de-a
dreapta" Tatălui, ne atenţionează el, nu
trebuie înţeleasă trupeşte, pentru că ea
indică „slava dumnezeiască" 238 .

233 Ibidem.

234 Idem, p. 26-28.

235 Idem, p. 56.

236 Ibidem.

237 Idem, p. 57.

238 Idem, p. 58.

i8 3

Sfântul Duh e împreună cinstit cu
Tatăl şi cu Fiul iar „în Sfânta Treime
niciuna [dintre persoane] nu trebuie
crezută mai mare sau mai mică" 239 .
„Pentru că puterea şi demnitatea [per-
soanelor] Treimii este egală 240 .

A io-a predică a Sfântului Caesarius
începe prin a sublinia cu putere faptul că
fiecare persoană a Treimii este Dumne-
zeu dar că „nu avem trei dumnezei, ci
numai unul" 241 . Dar după ce afirmă că
Fiul este egal cu Tatăl după dumnezeire,
dar inferior Lui după umanitate, autorul
nostru, din păcate, propovăduieşte pe
Filioque, considerând că „Sfântul Duh
purcede din Ambii", adică din Tatăl şi
din Fiul. Fără a face vreo precizare
referitoare la consecinţele pe care le
dezvoltă opinia filioquistă.

însă Biserica Ortodoxă nu acceptă
această învăţătură eretică, pe care
romano-catolicii dar şi protestanţii o
propovăduiesc, ci rămâne la afirmaţia
scripturală a Domnului: „Care din Tatăl
purcede" [In. 15, 26, GNT].

Sfântul Ierarh Caesarius mărturi-
seşte pururea fecioria Maicii Domnului
şi lipsa ei de păcat 242 . Domnul a fost
răstignit „pentru păcatele noastre" 243 şi
El a coborât în Iad, pentru a-i scoate pe
cei Drepţi din Iad şi a-i lua cu Sine în

239 Ibidem.

240 Ibidem.

241 Idem, p. 59.

242 Ibidem.

243 Ibidem.

184

Paradisul ceresc 244 . Lucru pe care îl
mărturiseşte atât cultul cât şi iconografia
Bisericii Ortodoxe.

Domnul „a asumat trupul omenesc"
şi „a îndurat toate. ..ca să ne scoată pe
noi din ghearele Iadului" 245 . Referindu-
se la potirul suferinţei pe care îl beau
Sfinţii Mucenici, Sfântul Caesarius atestă
faptul că Sfântul Apostol Petru a fost
răstignit, iar că Sfântului Apostol Pavel i
s-a tăiat capul 246 . Pentru că datele
despre modul cum au murit cei doi Sfinţi
Apostoli şi alţi mulţi Sfinţi ai Biserici
erau tezaurizate de Biserică. Pentru că
vieţile Sfinţilor erau arhivate şi păstrate
cu sfinţenie de către Biserică. Căci altfel

y

cum ar mai fi ajuns la noi, vieţile şi
cărţile si lucrurile si Sfintele Moaşte ale

y y y y

Sfinţilor, dacă Biserica ar fi fost indife-
rentă fată de ele?

y

în predica a n-a, Sfântul Caesarius
vrea să ne explice de ce Domnul ne-a
eliberat pe noi prin Patimile Sale şi nu
prin puterea Sa 247 . Şi el afirmă că, „fără
îndoială, Domnul nostru putea să-1
biruie pe Diavol şi să-1 elibereze pe om
din robia lui prin puterea Sa
dumnezeiasca * .

însă El a luat trupul nostru, „„în
asemănarea trupului păcatului" [Rom. 8,
3]. ..deşi El a fost fără păcat. ..împlinind

244 Idem, p. 60.

245 Ibidem.

246 Idem, p. 61.

247 Idem, p. 62.

248 Ibidem.

i8 5

astfel dreptatea şi condamnând păcatul
în trup" 249 .

Pe Cruce, Domnul „a îndepărtat
păcatul lumii, a distrus moartea şi 1-a
biruit pe Diavolul" 250 . El a suferit toate
cu răbdare 251 , pentru că „a împlinit taina
Crucii, raţiunea pentru care El a venit
întru lume. Adică prin aceasta a şters în-
scrisul păcatului, şi puterea Vrăjmaşului,
pe care 1-a momit prin cârligul Crucii, a
stăpânit-o. [Şi] pe când dreptatea şi
raţiunea au fost păstrate, Diavolul a
pierdut prada pe care o apucase" 252 .

De aceea, moartea Domnului este
spre folosul omului, pentru că, prin
moartea Sa, Hristos a plătit datoria lui
Adam către Dumnezeu 253 . Căci păcatul
strămoşesc nu putea să fie iertat cu
uşurinţă 254 si de aceea a fost nevoie de

y y y

jertfa Domnului. Iar El a biruit „nu prin
putere, ci prin umilinţă; nu prin
violenţă, ci prin dreptate" 255 puterea
demonilor.

în a 12-a predică, Sfântul Ierarh
Caesarius afirmă că credinţa nu ne
eliberează de una singură ci e nevoie şi
de faptele credinţei 256 . Şi el spune, „deşi
un om trebuie să împlinească, dacă e
posibil, tot ceea ce el a făgăduit, atunci

249 Idem, p. 64.

250 Ibidem.

251 Idem, p. 65.

252 Ibidem.

253 Idem, p. 65-66.

254 Idem, p. 66.

255 Ibidem.

256 Idem, p. 69.

i86

prima făgăduinţă minunată pe care noi
am facut-o lui Dumnezeu, când noi am
fost renăscuţi în Botez, ar trebui în mod
special să o păzim, cu ajutorul Său.
[Căci] noi am fost întrebaţi la Botez,
dacă ne vom lepăda de Diavol, de
pompa/ alaiul/ fastul lui, şi de lucrurile
lui. [Şi] noi am răspuns, în mod liber, că
ne vom lepăda de ele" 257 .

Astfel, ierarhul nostru atestă
învăţătura Bisericii cum că credinţa şi
faptele bune sunt de nedespărţit, alături
de har, în mântuirea noastră dar, în
acelaşi timp, că lepădările de Satana erau
realităţi liturgice şi ale Bisericii din
Franţa secolului al 6-lea d. Hr. Iar
Sfântul Caesarius ne sfătuieşte aici să ne
împlinim făgăduinţele pe care I le-am
făcut lui Dumnezeu 258 .

în 12. 4, el vorbeşte despre „Taina
Botezului" 259 . Iar „cel care crede [în
Dumnezeu], dar [căruia] zz lipseşte făptu-
irea, este numit aidoma demoni-
lor.. .[căci] demonii cred că Dumnezeu
există, dar ei nu împlinesc ceea ce El
porunceşte" 260 . De aceea, cel care nu are
fapte bune este un om necredincios,
pentru că el nu împlineşte făgăduinţele
pe care le-a făcut la Botez 261 .

în 12. 6, el vorbeşte despre faptul,
că „întreaga virtute a credinţei... constă

257 Ibidem.

258 Ibidem.

259 Idem, p. 70.

260 Idem, p. 72.

261 Ibidem.

187

în două lucruri: primul,... ca noi să
credem foarte ferm că ceea ce
Dumnezeu a făgăduit este adevărat,
celălalt [fiind], ca să ne fixăm/ stabilim
în minţile noastre că ceea ce Dumnezeu

y

ne-a ameninţat nu e fals" 262 .

De aceea, trebuie să credem cu
întreaga inimă şi minte că pe măsura
faptelor bune făcute vom primi şi
răsplătirea promisă şi, la fel, fără nicio
ezitare, să credem că, dacă am făcut
răul, vom suferi pentru el „pedeapsă fără
sfârşit" 263 .

y

Dar Sfântul Caesarius ne spune şi
faptul că vom cunoaşte că avem o
credinţă deplină, când vom împlini prin
fapte ceea ce am crezut în inima noastră
şi când ne întoarcem, fără amânare, de
la rău pentru a face binele 264 .

Aşadar, iubiţii mei, curăţirea reală

y 7 y 7 y

de patimi arată că credinţa noastră e vie
şi vrea să se odihnească numai în
Dumnezeu.

Pentru că credinţa vie ne umple,
prin faptele bune ale evlaviei, de slava
lui Dumnezeu cea veşnică.

y

Iar noi trebuie să ne dorim să fim
cu Dumnezeu pentru veşnicie. Amin!

262 Idem, p. 73.

263 Ibidem.

264 Ibidem.

i88

Predică la Duminica înfricosă-
toarei Judecăţi [2014]

de la iertarea fiului pocăit, de
duminica trecută, care ne încurajează pe
toţi să ne schimbăm viaţa prin pocăinţă,
Evanghelia de azi [Mt. 25, 31-46] ne

265 Scrisă în ziua de 22 februarie 2014, zi de
sâmbătă înnorată.

189

duce, în mod abrupt, la Judecata lui
Dumnezeu.

La judecata finală/ de apoi/
universală/ de obşte, de după venirea
Domnului si învierea tuturor celor

y

adormiţi şi transfigurarea celor vii, care
vor fi găsiţi atunci pe pământ. ..pentru că
toţi vom da seamă de credinţa, de fapte-
le, de iubirea noastră, de consecinţele
vieţii noastre în istorie.

Lăsăm sec de carne, cu alte cuvinte,
cu întipărirea în noi a cutremurului
interior pentru starea noastră lăuntrică.

Pentru că, dacă nu ne temem şi nu
ne înfricoşăm de consecinţele păcatelor
noastre si dacă nu căutăm să ne curăţim

y y

de păcate, înseamnă că avem o con-
ştiinţă adormită, care nu mai sesizează

y y 7

moartea sufletească adusă de păcatele
noastre. Dar dacă ne vedem păcatele în
mod profund, atunci avem îngrijorare vie
faţă de răspunsul pe care îl vom da, în
mod personal, la înfricoşătoarea Judeca-
tă a Domnului.

Din slujba zilei, înţelegem că
Hristos Domnul este Preadreptul
Judecător al lumii, că judecata noastră se
va face în prezenţa Puterilor cereşti şi că
„oamenii cu frică vor fi judecaţi" 2 de
către El.

Vor fi judecate faptele noastre, iar
hotărârea Domnului, pentru fiecare
dintre noi, va fi definitivă. Pentru că
fiecare dintre noi vom fi găsiţi vrednici

Triodul, ed. BOR 2000, p. 39.

de Rai sau de Iad, conform cu ceea ce
am făcut şi suntem.

Vorbind despre Iad, cântările
liturgice ale zilei îl desemnează ca fiind
„focul cel veşnic, întunericul cel mai din
afară şi tartarul, viermele cel cumplit şi
scrâsnirea dinţilor cea neîncetată" 267 .

y y

Pentru că în durerea lui vor merge cei
„ce au greşit peste măsură... cu vicleană
voie" 268 . Căci păcatele noastre de-o via-
ţă L-au vizat pe Domnul, pentru că pe El
L-am mâniat prin lucrarea lor 269 .

Atributele Iadului cât şi ale Raiului
descrise în Triod sunt scripturale.

în Mt. 25, 41 avem „focul cel veşnic
[to ttup io alcovLoy]". în Mt. 25, 46:
„pedeapsă/ osândă veşnică [koXoloiv
odcoviov]". Mt. 5, 29 şi 30 amintesc de
gheenna [cf. GNT] iar Mt. 5, 22 de
„gheenna focului [zr\v yeevvav tou

TTUpOţ]".

în Mt. 8, 12 găsim textul: „Iar fiii
împărăţiei [cu sensul că ei trebuiau să
moştenească împărăţia lui Dumnezeu
dar nu şi-au dorit acest lucru] vor fi
aruncaţi întru întunericul cel mai din

y

afară [io oKOiog io e^dkepov]! Acolo va fi
plângerea şi scrâsnirea dinţilor [6
KA<au0|j,6c; kocl 6 ppuyi-iog tqv oSovtcov]".

Despre tartarul Iadului vorbeşte II
Petr. 2, 4: „Dumnezeu nu a cruţat pe
îngerii care au păcătuit [se referă la

267 Idem, p. 40.

268 Ibidem.

269 Ibidem.

191

demoni] ci, [cu] lanţurile întunericului,
i-a aruncat în tartar [lapmpcooag], i-a dat
să fie păziţi întru judecată". Iar expresia
„viermele lor nu moare [6 okgoAx|£ ocutcov
ou xelevxâ]", cu referire la chinurile
conştiinţei pe care le trăiesc cei păcătoşi
în Iad, e regăsibilă la Mc. 9, 48 în GNT,
pe când în MGK e prezentă în Mc. 9, 44,
46, 48 [6 o"kgoAx|£ ocutcov Sev xeXema].

în Evanghelia zilei, Raiul e sinonim
cu „împărăţia [Baoikdav] pregătită... de
la întemeierea/ începutul lumii" [Mt. 25,
34] şi cu „viaţa veşnică" [Cwf]v odcoviov]"
[Mt. 25, 46]. Pentru că toţi suntem
chemaţi la a fi membri ai împărăţiei Sale.

Numai că, pentru a moşteni
împărăţia lui Dumnezeu, noi trebuie să
arătăm faptele credinţei noastre la Jude-
cata Domnului. Pentru că credinţa se

y

manifestă în mod integral. Omul trebuie
să fie credincios în tot sufletul şi trupul
lui şi nu doar la nivel mental sau
atitudinal!

Căci credinţa nu este doar o
cunoaştere intelectuală a lui Dumnezeu,
prin care, dacă citim Scriptura şi pe
Sfinţi, ne-am „asigurat" mântuirea ci e o
cunoaştere cu toată fiinţa noastră a Lui,
o cunoaştere continuă, o rămânere

y 7

continuă în slava Lui şi în fapte bune,
pentru că prin tot ceea ce facem pentru
El, ne umplem de slava Lui.

De aceea, în Evanghelia de azi se
subliniază faptul că credinţa dă de
mâncare, alină setea, alină singurătatea,

192

e ospitalieră, e smerită, vede profund
lucrurile, nu stă la distanţă de dramele
oamenilor ci le asumă şi le poartă şi
încearcă să le vindece sau măcar să le
aline.

Pentru că Domnul, la Judecata Lui,
ne vrea să fim ca El. Ne vrea plini de
iubire si de atenţie si de frumuseţe du-

y y y y

hovnicească. El ne vrea Sfinţi si cuviosi si

y y y y

plini de maturitate duhovnicească.

Pentru că numai un om imatur
duhovniceşte nu e pătruns de durere
când vede oameni flămânzi, goi, singuri,
nedreptăţiţi, ultragiaţi. Dar cel care îşi
vede păcatul şi neputinţa şi ştie ce cere
Dumnezeu de la noi, cum vrea El ca să
fim, e numai rană, numai durere, numai
plâns pentru durerea imensă a întregii
umanităţi.

y

Căci lecţia fundamentală a Evan-
gheliei de azi e aceasta: creştinii
ortodocşi sunt chemaţi să poarte în ei
toată drama şi aspiraţia spre bine a
umanităţii. Să compătimească profund
cu fiecare semen în parte, pentru că îl
consideră pe fiecare ca pe un frate şi ca
pe un moştenitor al împărăţiei. Să îl
poarte în rugăciunea, în asceza şi în
iubirea lui pe fiecare şi pe toţi la un loc,
pentru că a te îngriji de toţi... înseamnă a
te îngriji şi de tine.

însă, dacă nu vezi flămânzi,
însetaţi, străini, singuri, neputincioşi de
tot felul pe lângă tine, când numărul lor
e imens. ..e pentru că nu te vezi decât pe

193

tine. Şi dacă te vezi doar pe tine, tocmai
de aceea nu ai proiecte de viaţă
generoase ci înguste, care se reduc la
tine si la traiul tău.

y

Judecata lui Dumnezeu e dreaptă,
pentru că e cea mai profundă şi mai
cinstită si mai umană dintre scanările

y

fiinţei noastre. El va privi în abisul
existenţei noastră, va vedea adâncul
nostru imens şi va decide conform cu
ceea ce vede că suntem. Pentru că faptele
credinţei noastre sunt cele care ne-au
personalizat într-un anume fel, pe când
păcatele noastre sunt cele care ne-au
ruinat. Tocmai de aceea, judecata Lui va
fi dreaptă şi definitivă, pentru că ea va fi
ceea ce suntem si vrem noi si nu o

y y

presupunere despre ceea ce suntem.

însă Evanghelia de azi nu este un
îndemn la activism sociali Domnul nu
cere de la noi să îi ajutăm pe oameni în
indiferenţă totală faţă de o asumare
deplină a vieţii eclesiale. Ci, dimpotrivă,
să îi ajutăm pe oameni în mod profund,
văzând nevoile lor duhovniceşti şi
intelectuale si afective si materiale si

y y y

ajutându-i din ipostaza noastră de
oameni implicaţi cu totul în viaţa
Bisericii şi în drumul curăţirii de patimi.

Domnul vrea să vedem în fiecare
chipul Lui, prezenţa Lui, chemarea Lui,
dorinţa Lui de a-L iubi si de a comunica

y y

cu El. El vrea ca noi să-i preţuim profund
pe toţi oamenii şi să le dorim binele real
şi nu fantasmagoric. El vrea ca noi să nu

194

încurajăm păcatele oamenilor ci să fim o
oglindă reală, în care ei să îşi vadă şi
binele dar şi răul pe care îl fac şi şi-1 fac.

Pentru că prin toate cuvintele şi
faptele noastre trebuie să se vadă
credinţa, nădejdea şi dragostea noastră
pentru Dumnezeu, să se vadă fidelitatea
noastră fată de Biserica lui Hristos si fată

y y y

de Tradiţia ei si fată de toti Sfinţii ei.

y y y y y

Trebuie să fim receptaţi ca oameni
ai lui Dumnezeu, ca slujitori şi robi ai
Lui.

Trebuie ca toţi să vadă în noi
faptele şi slava lui Dumnezeu şi nevoia
lor de a ne vorbi şi de a fi cu noi trebuie
să fie împlinită de iubirea noastră pentru
ei.

Căci „împărăţia cerurilor este
petrecerea Sfinţilor cu Dumnezeu" 270 , pe
când „chinul si întunericul si cele

77 y y

asemenea [lor] sunt depărtarea de
Dumnezeu şi mustrarea sufletelor
pricinuită de conştiinţa că au fost lipsite,
din pricina nepăsării şi a desfătării
trecătoare, de strălucirea dumneze-
iască" 271 . Pentru că noi stim ceea ce
trebuie să facem... numai că nu ne
ascultăm conştiinţa si dragostea.

y y y O

De aceea, iubiţi confraţi, să căutăm

7 y y 7

să fim ai lui Dumnezeu prin tot ceea ce
gândim şi înfăptuim! Pentru că ceea ce
credem, aceea si facem iar ceea ce

7 y

facem, aceea şi suntem.

270 Triodul, ed. cit., p. 47.

271 Ibidem.

195

Să fim una cu credinţa noastră, cu
nădejdea şi cu dragostea noastră pentru
Dumnezeu şi pentru oameni. Adică să
fim oneşti si realişti cu noi în toate dar
plini de milă şi de înţelegere şi de
condescendentă fată de aspiraţiile si

y y U y y

neîmplinirile oamenilor.

Să îmbrăţişăm pe toţi în rugăciunea
noastră, în dorul nostru după mântuire,
pentru că acesta ne uneşte interior cu
Dumnezeul nostru treimic, a Căruia este
slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii
vecilor. Amin!

Predică despre repararea tim-
pului personal [23 februarie 2014]

Iubiţii mei 272 ,

scriind capitolul al 25-lea la cartea
mea, aflată în lucru, Atenţie teologică 273 ,
un capitol dedicat Părintelui Dumitru
Stăniloaeşi, în mod expres, teologiei din
cartea sa Chipul nemuritor al lui
Dumnezeu, am ajuns la cap. II. 7, care
tratează problema timpului personal. Şi
de acolo a venit ideea acestei predici.

Pentru că Părintele Dumitru
vorbeşte aici despre repararea trecutului
şi a prezentului şi despre pregătirea
noastră pentru viitor, prin pocăinţă şi
rugăciune şi milostenie.

Ce spune el? Că ne putem repara
trecutul păcătos prin milosteniile faţă de
oameni, în prezent. Şi „dacă nu-i mai
avem în trup pe cei faţă de care ne -am
făcut vinovaţi, îi avem pe alţii cărora le
putem face bine.

Şi prin aceasta facem bucurie lui
Dumnezeu si celor cărora le-am făcut

y

rău în trecut, căci ei văd din regretul
pentru relele ce le-am făcut lor, faptul că
ne simţim îndemnaţi să facem bine acum

272 Scrisă în ultimele 2-3 zile şi publicată în
seara zilei de 23 februarie 2014. Zi de duminică.

273 Acum ea poate fi downloadată de aici:
http://www.teologiepentruazi.ro/2014/03/04/atentie-
teologica/.

197

altora, îndreptându-ne pe noi înşine din
cauza lor, deci si fată de ei" 274 .

7 y y

Astfel, noi, în prezent, putem
îndrepta lucrurile din trecutul nostru,
dar şi din trecutul întregii umanităţi,
pentru că ne putem ruga şi da milostenie
pentru cei care, în trecutul Bisericii şi al
lumii, au greşit într-un fel sau altul.

Putem „repara urmele trecutului",
insistă Părintele Dumitru, căci
„generaţiile din toate timpurile se pot
ajuta unele pe altele să înainteze spre
veşnicie şi spre comuniunea între ele" 275 .

Pentru că ne putem pocăi pentru
păcatele pe care le-am făcut şi ne putem
hotărî să trăim cuvios, pentru un viitor
mai bun 2y6 .

Astfel vom face din timpul nostru
personal „o unitate şi o forţă de înaintare
spre veşnicie", în loc să „îl fărâmiţăm în
clipe prezente fără legătură între ele" 277 .

însă cum devine timpul nostru
personal, cu trecutul, prezentul şi
viitorul lui, o unitate şi o forţă de
înaintare?

Prin asumarea întregii noastre vieţi
ca dar adus lui Dumnezeu. Pentru că
pocăinţa noastră înseamnă curăţirea
noastră de păcate, prin care ne

274 Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui
Dumnezeu, voi. I, ed. îngrijită de Camil Marius
Dădârlat, col. Oikoumene. Mari autori creştini, Ed.
Cristal, Bucureşti, 1995, p. 138.

275 Ibidem.

276 Idem, p. 139.

277 Ibidem.

198

prezentăm lui Dumnezeu ca daruri ale
milei Sale.

Tocmai pentru că ştim cine ne
curăteste si de ce, noi venim cu tot

y y y 7

sufletul la Dumnezeu şi ne pare rău de
toate relele pe care le-am făcut. însă, în
acelaşi timp, simţim din plin mila şi
prezenţa Lui în viaţa noastră, lucru care
ne dinamizează foarte mult rugăciunea
şi dăruirea.

Noi, ortodocşii, ţinem foarte mult
să ne pomenim morţii. Să-i punem pe
toti înaintea lui Dumnezeu si să stăruim

y y

pentru iertarea lor.

Şi e semn de mare iubire şi preţuire
pentru ei atitudinea noastră. Pentru că
astfel arătăm că nu îi scoatem din istorie
şi din propria noastră istorie personală
cu ei, ci le ţinem vie prezenţa,
personalitatea, ţelul vieţii lor.

Iar dacă ceva se va schimba, în mod
fundamental, şi nu-i vom mai pomeni, e
semn că ne-am pierdut iubirea şi încre-
derea în iubire. Pentru că iubirea
niciodată nu crede în moarte, nu acceptă
moartea, pentru că ea îl simte pe cel
iubit ca viu. Si asa este: el e viu si

y y y

simţirea noastră nu e doar o proiecţie
mentală personală!

Şi pomenim sute de nume la Sfânta
Liturghie, pe lângă parastase, tocmai
pentru că nu ne privim morţii în afara
vieţii ci în viată. Toti cei morţi sunt în

y y y y

veşnicie, sunt vii. ..dar noi îi vrem pe toţi
în Raiul lui Dumnezeu.

199

De aceea, noi nu vrem orice fel de
viaţă pentru cei adormiţi ai noştri (căci
si Iadul e viată) ci vrem viata cu

y 9 / t

Dumnezeu pentru ei. Aşa că pomenirile
noastre sunt un ajutor pentru ei, o
continuare a eforturilor lor de curăţire

y

de patimi dar şi un ajutor pentru noi,
pentru că şi noi avem nevoie continuă
de curăţire interioară.

y

Şi toate pomenirile şi slujbele
noastre sunt o vindecare a întregii
umanităţi şi un mod de unire
duhovnicească între noi. Pentru că
arătăm că ne pasă, că gândim creşti-
neşte, că gândim ca Dumnezeu proble-
ma vieţii oamenilor, pentru că El caută
mântuirea întregii lumi şi nu doar a
unora.

însă pomenirile celor adormiţi sunt
şi o sfinţire a lumii, a materiei lumii, nu
numai a oamenilor. Pentru că facem
pomenire cu colivă, cu colaci, cu vin, cu
fructe, cu mâncăruri de tot felul... şi pe
toate le binecuvântăm şi le sfinţim.
Mâncarea pentru cei adormiţi e privită
astfel ca o milostenie plină de dragoste,
ca o rugăciune sfântă pentru ei şi cei
care mănâncă din cele binecuvântate,
învaţă să mănânce cu dragoste şi cu
rugăciune pentru cei adormiţi.

Pentru că atunci când primim
milostenie pentru cei adormiţi ne facem,
de fapt, responsabili pentru mântuirea
lor. Pentru că astfel suntem rugaţi să ne
rugăm pentru ei. Să îi avem şi noi în

200

inima noastră, pentru că am mâncat din
dragostea cu care ei sunt iubiţi de cei
care îi iubesc.

Tocmai de aceea, a participa la o
înmormântare, la un parastas sau la
Sfânta Liturghie înseamnă a participa la
iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi
la iubirea oamenilor pentru Dumnezeu
şi între ei. Pentru că nu ne ocupăm
numai cu retrăirea iconomiei mântuirii
noastre ci participăm, deopotrivă, şi la
asumarea şi purtarea întregii umanităţi,
dimpreună cu Domnul, în rugăciune.

La Proscomidiar, la fiecare
Dumnezeiască Liturghie, pe Sfântul
Disc, se fac grămăjoare substanţiale de
firimituri pentru cei vii şi pentru cei
adormiţi. Fiecare preot vine cu
pomenirile sale. ..şi toţi suntem ca
nisipul mării, acolo, în faţa Domnului.
Dacă am conştientiza acest lucru, adică
unirea dintre noi, care e harul lui
Dumnezeu, am şti să preţuim această
unitate sfântă a Bisericii, din care toţi
facem parte.

însă pentru a sta în unire cu cel de
lângă tine trebuie să vrei acest lucru... şi
să-1 faci să simtă si el acest lucru. La fel,
pentru a sta în unire cu strămoşii tăi şi
cu întreaga umanitate, prin rugăciune şi
milostenie, trebuie să faci aceste gesturi,
prin care ei să simtă că eşti una cu ei, în
duhul tău, cu aspiraţiile lor, cu viaţa lor.

Aşa că a repara istoria înseamnă a
ne repara relaţiile cu noi şi cu întreaga

201

umanitate. A repara istoria înseamnă a o
înţelege, a dori să o înţelegem cât mai
firesc cu putinţă, cât mai aproape de ea,
dar din ipostaza noastră de oameni care
avem nevoie de atenţia şi de ajutorul
altora. Pentru că nu numai alţii au

y

nevoie de noi ci si noi avem nevoie de

y

alţii. Iar prezenţa Sfinţilor lui Dumnezeu
în viaţa noastră, a tuturor, arată nevoia
noastră profundă de alţii, de rugăciunea
şi de sprijinul altora.

Acum, la lăsatul secului de carne,
când am mâncat ultima dată carne
înainte de Paşti, vă rog să vă puneţi
problema împăcării cu toţi, prin rugă-
ciune, înaintea lui Dumnezeu!

Şi vă garantez, din proprie
experienţă, că a cere mântuirea tuturor e
o mare bucurie si o mare eliberare de

y

egoism, de posesivitate, de aroganţă, de
singurătate, de obtuzitate, de indiferen-
ţă, de lene...

Vă rog să experimentaţi acest lucru
în fiinţa dumneavoastră, acum, înainte
de culcare... sau în orice zi a vieţii
dumneavoastră!

Pentru că veti simţi, din ce în ce

y y 7

mai mult, să vă rugaţi pentru toţi, tot
mai mult şi mai mult, pentru că asta vă
va împlini tot mai mult.

Pace şi putere de la Dumnezeu în
tot acest post care ne stă înainte! Amin.

202

Predica a 3-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles

Iubiţii mei 2?8 ,

y 7

orice primă întâlnire cu un Sfânt
Părinte al Bisericii trebuie să fie o
întâlnire cu textele sale, cu persoana sa
la primă mână. Tocmai de aceea şi prin
aceste două predici anterioare (prima 279

278 Scrisă în două zile şi publicată în dimineaţa
zilei de 24 februarie 2014. Zi de luni friguroasă.

279 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2014/02/20/pr
edica-intai-despre-teologia-sfantului-ierarh-caesarius-
de-arles/.

şi a doua 2 °), cât şi prin cea din faţă, v-
am pus înainte un Sfânt al Bisericii
nestudiat în spaţiul românesc, însă aşa
după cum reiese teologia sa din predicile
sale. Pentru că, adevărata cunoaştere a
cuiva nu e din comentariile despre el ci
din studierea operei sale.

în predica a 13-a, Sfântul Ierarh
Caesarius vorbeşte despre prăznuirea
duminicii de către Biserică, în compara-
ţie cu „nefericiţii evrei", care au rămas la
sabatul lor 281 . în 13. 3, el vorbeşte despre
Trupul şi Sângele Domnului, despre
Sfânta Euharistie şi despre ungerea cu
„uleiul binecuvântat" de către preoţi,
despre Sfântul Maslu. Ambele dăruite
unui om bolnav 282 .

De unde vedem că împărtăşirea
preceda ungerea cu untdelemnul sfinţit
al Maslului. Tocmai de aceea, dacă vom
insista pe spovedanie şi împărtăşire
înainte de Sfântul Maslu, dar şi pe post
şi rugăciune, pe citire şi evlavie, vom
simţi curăţirea lui Dumnezeu tot mai

y y

profund în Sfântul Maslu. Pentru că şi
Părintele nostru vorbeşte despre Maslu
ca despre Taina Bisericii, prin care se
primeşte, deopotrivă, sănătate trupească
şi iertarea păcatelor 283 .

280 Idem:

http://www.teologiepentruazi.ro/2014/02/21/pr
edica-a-2-a-despre-teologia-sfantului-ierarh-
caesarius-de-arles/.

28l FC 3 i, p. 76.

282 Idem, p. 77.

283 Ibidem.

204

în 14. 2, Sfântul Caesarius leagă
venirea la Biserică de milostenia faţă de
săraci 284 şi ne spune că Dumnezeu nu
ascultă rugăciunea celui plin de mânie 285 .
Predica a 15-a o rosteşte pentru ca să ne
înveţe că nu e de ajuns numai faptul de
a ne abţine de la a face răul, ci trebuie să

t 7

facem, mai întâi de toate, binele 28 . Căci
credinţa fară fapte este moartă [Iac. 2,
26Y 87 . Pentru că, „prin Botez, noi ne
eliberăm de toate relele, dar, cu harul lui
Dumnezeu, noi trebuie să ne umplem de
toate virtuţile, printr-o viaţă bună. Dacă
noi considerăm suficientă doar Taina
Botezului [pentru mântuire], fară fapte
bune, necurătia sufletului va fi scoasă

7 y

afară prin harul lui Hristos dar se reîn-
toarce [în noi]" [Ibidem]. Şi necurăţia se
întoarce în noi, prin păcatele pe care le
facem şi pe care nu le curăţim.

Creştinul e omul faptelor bune,
insistă el, în predica a 16-a 288 . Şi din 16. 2,
aflăm că „bunii creştini" ai timpului său,
care erau căsătoriţi, se împărtăşeau la
praznicele sfinte. însă trăiau în feciorie
câteva zile înainte de a se împărtăşi cu
Sfânta Euharistie, pentru că ei conside-
rau că trebuie să se împărtăşească cu
Domnul cu trupul şi inima curate 289 .
Lucru pe care îl fac ortodocşii până azi,

284 Idem, p. 80.

285 Idem, p. 81.

286 Idem, p. 83.

287 Idem, p. 87.

288 Idem, p. 88.

289 Idem, p. 89.

205

pentru că curăţia trupească şi sufletească
este pregătirea noastră, alături de
rugăciune, pentru a ne împărtăşi cu
Domnul.

în predica a 17-a, Sfântul Ierarh
Caesarius de Arles include începutul
predicii despre dragoste a Sfântului
Ierarh Augustin de Hippo 290 . în urmă-
toarea, el include o altă predică a
Sfântului Augustin despre faptele
bune 291 . Pentru că dragostea faţă de
Sfinţi se manifestă şi în modul în care îi
citezi şi îi aprofundezi. A 19-a e tot de la
Sfântul Augustin 292 . A 20-a este o selecţie
de texte din scrisoarea Despre viaţa
creştinilor, a Sfântului Fatalis, care mie
îmi este necunoscut 293 . Dar care, cu
siguranţă, era cunoscut de către
credincioşii săi, căci tocmai de aceea le-a
predicat despre el după Sfântul
Augustin.

Şi, o, Dumnezeule, câte lucruri
importante nu ştim despre Sfinţii lui
Dumnezeu şi despre istoria Bisericii
noastre!...

în 20. 4, în scrisoarea Sfântului
Fatalis, se vorbeşte despre alt lucru
important în viaţa Bisericii şi anume
despre „mijlocirea Sfinţilor" pentru noi.

290 Idem, p. 90-93.
A se vedea:

http : / / r o . wikipedia . org/ wiki/Augustin_de_Hip

ona.

291 FC 3 i, p. 98.

292 Idem, p. 98-102.

293 Idem, p. 103.

206

Căci, spune el, „prin mijlocirea
Sfinţilor poate El va binevoi să şteargă,
pe de-a-ntregul, perversitatea din
noi" 294 . Pentru că mântuirea noastră, a
tuturor, e, în mare parte, rodul rugăciu-
nilor şi al ajutorului primit de la Sfinţii
lui Dumnezeu. Căci Sfinţii lui Dumne-

y

zeu, ca şi aici, pe pământ, şi în împărăţia
lui Dumnezeu îşi asumă mântuirea
noastră ca pe o datorie a lor de fraţi, ca
pe o lucrare a lor de conştiinţă în viaţa
noastră, dorind să fim şi noi acolo unde
sunt ei. Pentru că împărăţia lui
Dumnezeu este dragoste şi atenţie reci-
procă şi nu izolarel

Predica a 21-a e iar de la Sfântul
Augustin 295 . Pe când a 22-a e a sa şi este
despre milă. în care spune, că „dacă ai
milă, îl ai pe Dumnezeu" 29 . Iar dacă nu
îl avem pe El, nu avem nimic 297 . Căci
„omul simte cu adevărat că este bogat,
dacă Dumnezeu a binevoit să locuiască
întru el" 298 .

In 22. 3, Hristos e prezentat ca Cel
ce sădeşte o plantă în inimile bune, iar
Diavolul ca cel ce sădeşte o plantă în
inimile rele 299 . Cu alte cuvinte, că
virtuţile sunt realităţile interioare harice

y y

pe care le lucrăm împreună cu
Dumnezeu, pe când viciile sunt realită-

294 Idem, p. 106.

295 Ibidem.

296 Idem, p. 115.

297 Ibidem.

298 Ibidem.

299 Idem, p. 116.

207

ţile devastatoare ale lăuntrului nostru pe
care le facem cu înrâurirea demonilor
asupra noastră.

în 23. 5, Sfântul Caesarius spune, cu
multă putere duhovnicească, că „adevă-
rata milă. ..este sufletul tuturor Scripturi-
lor, desăvârşirea profeţiei, sprijinul
cunoaşterii, rodul credinţei, bogăţiile
celui sărac, viaţa celui mort" 300 . Pentru
că Scripturile ne vorbesc despre mila lui
Dumnezeu faţă de noi, profeţiile se
împlinesc în mila Lui faţă de noi, cine
cunoaşte, cunoaşte din mila lui

y 7 y

Dumnezeu, cine are milă are pentru că e
credincios, cel sărac de fapte bune prin
milă se îmbogăţeşte iar cel mort cu
sufletul prin milostivire înviază la viaţa
cu Dumnezeu.

De aceea, el pune mila lui
Dumnezeu la baza revelaţiei dumne-
zeieşti, pentru că Dumnezeu face totul
în favoarea noastră. Spre binele nostru.
El ni S-a descoperit şi a venit în trup nu
pentru a ne minimaliza sau înjosi, ci
pentru a ne mântui şi a ne umple de
slava Lui cea veşnică.

y

Deşi Sfântul Augustin a adormit pe
28 august 430, la Hippo Regius, în
Algeria, acolo unde era episcop, totuşi
Sfântul Caesarius de Arles, după anul
503, când el devine episcop, predică cu
predicile Sfântului Augustin. Era la mai
bine de 70 de ani de la adormirea sa, iar
Sfântul Augustin al Algeriei era un

300 Idem, p. 122.

208

Părinte al Bisericii, o autoritate teologică
şi duhovnicească, pentru un episcop din
Franţa. Pentru că, după cum se observă,
autoritatea teologică a lui Augustin nu
este una dobândită peste veacuri, ci ea a
început din timpul vieţii sale şi nu a
încetat să se extindă în Biserică până azi.

Si e lucrul cel mai bun, ca în

y 1

Biserică Sfinţii să fie autorităţile care să

y y

ne îndrume în viaţă şi nu opinii şi
interese egoiste şi unilaterale. Dacă
învăţăm de la Sfinţi, de la toti Sfinţii si

y y 7 y y y

nu numai de la unii şi judecăm totul în
consens cu Biserica si cu Tradiţia ei, vom

y y 1

avea opinii foarte pline de adevăr, pentru
că vom judeca cu mintea Bisericii.

De aceea, eventualele greşeli
teologice ale Sfinţilor sau perspectivele

209

lor reducţioniste în unele probleme nu
trebuie exacerbate, ci trebuie să învăţăm
de la ei modul profund în care au gândit
şi trăit, ca un tot unitar, toate dogmele
dreptei-credinţe.

Pentru că greşelile sunt inevitabile,
şi la o aprofundare a lor şi ei s-ar fi putut
corecta, însă evlavia şi grija autentică
pentru Ortodoxie sunt cele care zz defi-
nesc pe adevăraţii teologi şi ortodocşi ai
Bisericii.

Da, mă doare profund, când
teologia Bisericii nu e învăţată de la
teologii ei, adică de la Sfinţi, ci de la
ageamii, de la oameni care nu au
intimitate reală cu Sfinţii!

y

Mă îndurerează extremismul, unila-
teralitatea în discutarea unei probleme,
pentru că teologul ortodox e omul
sintezei, e cel care îmbină contrariile
într-o singură formulă de credinţă şi de
viaţă şi nu maximalizează lucrurile
colaterale.

Si mi-as dori ca si dumneavoastră

y y y

să înţelegeţi că nu puţina cunoaştere
teologică şi nu puţina implicare în viaţa
Bisericii şi a lumii ne mântuiesc ci prea
multa cunoaştere, asceză si înduhovni-

y 7 y

cire a noastră.

Pentru că a te curăţi de patimi e un
supliciu zilnic şi nu o zburdare a
trupului.

Iar noi ne pregătim pentru postire,
pentru chinuirea trupului şi pentru

210

luminarea minţii şi pentru plângerea
păcatelor noastre şi nu pentru dans.

De aceea, să începem postul în
ritmuri teologice, în ritmurile profundei
teologii, care ne îndeamnă la echilibru şi
la o dreaptă şi profundă aşezare interi-
oară în viata Bisericii si a lumii noastre.

y y

Amin!

211

Iubiţii mei 301 ,

y 7

teologia e plină de logică duhovni-
cească, pentru că teologia e revelaţie
dumnezeiască.

Teologii Bisericii îşi însuşesc, pas
cu pas, prin viaţa lor eclesială, această
profundă supralogică dumnezeiască,

301 Scrisă în ziua de 25 februarie 2014. Zi de

marţi.

212

pentru că văd cum dogmele credinţei au
legătură interioară între ele.

De aceea, vom merge mai departe
în teologia Sfântului Ierarh Caesarius de
Arles, pentru ca să vedem modul în care
acesta cunoaşte si discută adevărurile

7 y

dumnezeieşti ale Bisericii.

y

în predica a 25-a, el vorbeşte din
nou despre faptele bune ale credinţei şi
subliniază că lui „Hristos îi este foame
acum, fraţilor, pentru că în persoanele
tuturor săracilor El însuşi binevoieşte să
îi fie foame şi sete 302 . Dar, totodată, că El
ne va răsplăti nouă în ceruri, pentru ceea
ce El a primit de la noi, ca milostenie,
prin intermediul săracilor 303 .

A 26-a predică e tot despre
milostenie, vorbind despre milă ca
despre ceva „dulce şi bun" [Idem, p. 132],
pentru că ea e plină de harul lui
Dumnezeu.

Şi foloseşte, ca şi în predica
anterioară, expresia: „dă un ban lui
Hristos, dacă doreşti să primeşti
împărăţia Lui" 304 , prin Hristos înţelegân-
du-se aici: săracii. Pentru că lor trebuie
să le dăm milostenie ca lui Hristos
însuşi.

în predica a 27-a, Părintele nostru
face referire la Păstorul 305 Sfântului

302 FC 31, p. 128.

303 Ibidem.

304 Idem, p. 134.

305 A se vedea:

http://www.earlychurchtexts.com/public/apost
faths/hermas.html.

213

Apostol Erma 3 ° 6 , vorbindu-ne despre
parabola ulmului şi a viţei de vze 3 ° 7 . Şi
găseşte că ulmul este omul bogat dar
fără milostenie, pentru că ulmul are
frunze dar nu are rod, pe când viţa de
vie este chipul slujitorilor lui Dumnezeu,
care arată faptele credinţei lor 3 ° 8 .

în a 28-a predică, care este tot
despre faptele milei, autorul nostru
accentuează legătura intimă între Capul
Bisericii şi trupul Bisericii, care sunt
credincioşii. Căci, spune el, „ei [Aposto-
lii] au văzut Capul, dar au crezut despre
trup, noi vedem trupul, de aceea credem
despre Cap" 3 ° 9 .

în 31. 4, el vorbeşte despre
pedepsele cele veşnice ale Iadului 310 . Iar
focul din Iad „turbează în mine, deşi mă
cruţă [nu mă nimiceşte]; chinuie, deşi
mă păstrează [în existenţă]" 311 . Arătând,
prin cele două cuplete lingvistice, că
focul Iadului ne chinuie veşnic dar fără a
ne nimici ontologic.

în 31. 5, Sfântul Caesarius foloseşte
expresia: omul este „zidit de mâna lui
Dumnezeu" 312 . Pe când predica a 32-a are
un titlu interesat şi realist până azi: „O

306 Idem:

http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.co
m/2012/05/31/ 31-mai-sf-ap-hermas-sf-mc-ermie-sf-mc-
filosofus-proloagele-de-la-ohrida/.

3 ° 7 FC 3 i, p.135.

308 Idem, p. 135-136.

309 Idem, p. 141.

310 Idem, p. 156.

311 Idem, p. 157.
312 Ibidem.

214

mustrare a celor care fac mereu
milostenii dar comit jafuri şi adultere pe
fiecare zi"...Desi astăzi sunt tot mai

y

puţini cei care fac milostenii, dar nu sunt
puţini hoţii şi adulterinii.

A 33-a este despre zeciuieli/ taxe
faţă de stat, rostită „înainte de naşterea
Sfântului Ioan Botezătorul" 313 . Ceea ce
arată că partea occidentală a Bisericii, în
secolul al 6-lea, cunoştea praznicul
naşterii Sfântului Ioan Botezătorul 314 , pe
care noi îl sărbătorim astăzi pe 24 iunie.

în 33. 3, el declară adulterul un
lucru „fără raţiune" 315 iar din 33. 4
vorbeşte despre praznicul naşterii
Sfântului Ioan Botezătorul ca despre un
praznic bucuros 316 .

însă, ca şi azi, cu Drăgaica 317
noastră, Sfântul Caesarius îi atenţi-
onează să nu facă de ziua Sfântului Ioan
fapte păgâneşti: „Nimeni să nu îndrăz-
nească, de praznicul Sfântului Ioan, să se
scalde în izvoare sau în mlaştini sau în
râuri, noaptea sau dimineaţa în zori.
Căci acest obicei vrednic de plâns a rămas
de la păgâni" 318 .

Tot aici, el ne sfătuieşte să nu
cântăm cântece desfrânate cu gura cu

313 Idem, p. 162.

314 A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Na%C8%99terea.
SP/oC3%A2ntului_Ioan_Botez%C4%83torul.

315 FC 31, p. 165.

316 Idem, p. 166.

317 A se vedea:

http : //r o . wikipedia . org/ wiki/Dr%C4%83gaica .

318 FC 31, p. 166-167.

21 5

care ne împărtăşim cu Hristos
euharistie 319 .

A 34-a predică a sa are drept
subiect iubirea de părinţi 320 , el punând în
prim-plan grija faţă de familie, apoi faţă
de rude, de slujitori şi de săraci 321 . A 35-a
începe cu afirmaţia că fiecare prăznuire
sfântă a Bisericii este o pregătire pentru
Sfânta Euharistie 322 . Adică împărtăşirea
euharistică este scopul fundamental al
Dumnezeieştii Liturghii.

A 36-a este despre iubirea vrăj-
maşilor noştri. Pentru că trebuie să ne
iubim vrăjmaşii la fel ca pe prieteni 323 ,
însă vrăjmaşul nostru, subliniază Sfântul
Caesarius, este şi propriul său vrăjmaş 324 .
De aceea, noi îl iubim pentru că e creaţia
lui Dumnezeu dar urâm păcatul, pe care
Diavolul l-a introdus în el cu consimtă-
mântui său 325 . Pentru că asa face si

y y

Dumnezeu: „urăşte boala dar iubeşte
omul bolnav" 326 .

Continuă subiectul şi în predica a
37-a. în 37. 3, el îl numeşte pe Sfântul
Întâi-Mucenic Ştefan „primul slăvit
exemplu al urmării lui Hristos" 327 . în 37.
4, Sfântul Caesarius distinge între
poruncă şi sfat evanghelic. Iar iubirea de

319 Idem, p. 167.

320 Ibidem.

321 Idem, p. 168.

322 Idem, p. 171.

323 Idem, p. 176.

324 Idem, p. 178.

325 Ibidem.

326 Idem, p. 179.

327 Idem, p. 185.

2l6

vrăjmaşi e o poruncă dumnezeiască, pe
când sfaturi evanghelice sunt fecioria,
abţinerea de la vin si carne, a vinde toate

y y 7

şi a le împărţi săracilor. Tot porunci
dumnezeieşti sunt şi a face dreptate, a
ne feri de rău si a face binele 328 .

y

în 39. 6, Postul învierii Domnului
este de 40 de zile 329 iar Paştiul reprezintă
viaţa veşnică 330 în comentariul augusti-
nian, pe care autorul îl citează. Sfinţii
Moise şi Ilie au postit 40 de zile şi la fel
şi Domnul 331 .

De aceea, postul nostru, care va
începe peste o săptămână, ca şi în
vechime, are tot 40 de zile.

Predica a 40-a începe cu o
afirmaţie revelaţională foarte importantă
şi anume: „judecăţile lui Dumnezeu
sunt, adesea, ascunse. ..dar ele nu sunt
niciodată nedrepte" 332 . Adică ce face
Dumnezeu cu noi nu e niciodată
nedrept, chiar dacă nouă ni se pare că
suferinţa, chinul nostru este excedentar.
Pentru că pe măsura durerilor, a
nedreptăţilor şi a suferinţelor de tot felul
e si harul si bucuria veşnică.

y y y

Predica a 41-a are un titlu post-
modern: „Despre indecenţa familiarităţii
cu femei străine şi despre martiriu" 333 .
Pentru că îmbină lucruri care, în mod

328 Idem, p. 186.

329 Idem, p. 189.

330 Idem, p. 199.

331 Ibidem.

332 Idem, p. 200.

333 Idem, p. 203.

21 7

aparent, nu se pot discuta „în aceeaşi"
predică. însă într-o predică se pot
discuta multe lucruri, toate lucrurile,
numai să nu ai preconcepţia că „unele
lucruri sunt de nediscutat".

Prima afirmaţie a predicii a 41-a e
aceea că nu trebuie să contestăm faptul
că nu pot fi şi azi Mucenici. Pentru că şi
timpurile de pace îşi au Mucenicii lor 334 .

Ba, mai mult, timpurile de pace au
Mucenici făcuţi pe tăcute, fără ochi prea
mulţi, pentru că se lucrează cu perfidie
împotriva oamenilor Sfinţi. Te omoară
pe muteşte.. .sau îţi înscenează moartea
de aşa manieră, încât să pară... „întâm-
plătoare". Numai că Dumnezeu îşi ştie
Mucenicii, şi pe cei de pe timp de pace şi
pe cei din timpuri furibunde de perse-
cuţie. Toti sunt Sfinţii Lui Mucenici si El

y y J 7 y

nu îi uită pe niciunul. De aceea, uitarea
noastră vinovată, a oamenilor, faţă de
Sfinţi, nu înseamnă şi o uitare din partea
lui Dumnezeu.

în 41. 3 găsim dezlegarea titlului
predicii a 41-a: pentru că se vorbeşte
despre „martirizarea zilnică" 335 a noastră
în lupta cu patimile. Iar femeia, pusă
lângă martiriu, a avut scopul de a
sublinia faptul că lupta împotriva
patimilor este un martiriu continuu.

în 42. 5 găsim un amănunt foarte
important pentru etosul ortodox: „Atât
de grav este acest păcat în Roma, [încât],

334 Ibidem.

335 Idem, p. 205.

2l8

dacă un om doreşte să se căsătorească,
dar ştie că nu e fecior/ virgin, el nu
îndrăzneşte să meargă să ceară binecu-
vântarea căsătoriei" 336 . Pentru că fecioria
a fost si este o mare virtute a tinereţii în

y j

Ortodoxie şi numai „relaxarea" sexuală a
ultimelor decenii a schimbat atmosfera
socială în privinţa moralităţii.

A 34-a predică se referă la
castitatea conjugală şi la faptul de a nu
avea concubine 337 . Adulterinul, spune el
în 34. 2, este viu cu trupul dar mort cu
sufletul 338 . în 34. 3, Părintele nostru
vorbeşte despre egalitatea bărbatului şi a
femeii în faţa legii lui Dumnezeu 339 .

Pentru că „ei au fost răscumpăraţi
împreună, printr-un singur preţ, scum-
pul sânge al lui Hristos. Ei sunt chemaţi
la aceeaşi credinţă si sunt adunaţi în

y y y y

singurul trup al lui Hristos" 340 . Ei,
bărbatul şi femeia, deopotrivă, „au pri-
mit Taina Botezului dimpreună, s-au
apropiat de altar şi au primit Trupul şi
Sângele Domnului în acelaşi timp, şi
aceleaşi învăţături [ale Bisericii] au fost
date pentru ambele sexe" 341 .

Aşadar, iubiţii mei, Dumnezeu cere

y 7 y 7

de la toţi împlinirea poruncilor Sale,
pentru că nimeni nu este exceptat de la
ele!

33 Idem, p. 213.

337 Idem, p. 214.

338 Idem, p. 215.

339 Ibidem.

340 Ibidem.

341 Idem, p. 216.

219

însă Dumnezeul nostru, Cel Căruia
noi îi slujim, e Dumnezeul milelor şi al
îndurărilor, adică al nesfârşitelor dăruiri
de har pentru noi, pentru ca să ne
ridicăm din păcatele noastre.

De aceea, nu trebuie să privim
relaţia cu Dumnezeu legalist sau con-
tractual, ci filial. Faţă de Dumnezeu
trebuie să ne manifestăm ca nişte fii
iubitori şi nu ca nişte manageri de
fabrică neimplicaţi în viaţa oamenilor.

Pentru că El dăruie mare milă celui
cu inimă sinceră şi doritoare de
îndreptare şi astfel, acela, poate să pro-
greseze foarte mult în bine.

Dumnezeu să ne întărească întru
toate, fraţii si surorile mele, acum si

7 y y 7 y

pururea şi în vecii vecilor. Amin!

220

Predica a 5-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles

i

Iubiţii mei 342 ,

y 7

în aparenţă, ni se pare că timpul
„ne stă la picioare". Că „ne aşteaptă". Că
ce nu facem astăzi, vom face mâine. Că
mâine va fi timp „mai mult" pentru „a
face".

însă timpul lui „a face" e doar pre-
zentul. Niciodată trecutul sau viitorul!

342 Predică scrisă în ziua de 28 februarie 2014,
ultima zi a lunii. O zi de vineri.

221

Putem doar să ne plângem trecutul şi să
cerem, de la Dumnezeu, un viitor pe
măsura aspiraţiilor noastre. ..însă doar
prezentul este în mâna noastră.

De aceea, Dumnezeiescul Pavel ne
învaţă să fim responsabili faţă de timpul
personal, atunci când ne spune: „răs-
cumpăraţi vremea/ timpul [e^ayopaCo-
\ievoi iov Kmpov], căci zilele sunt rele [ou
a\ irpepoa TTOVTpoa eloiv]" [Efes. 5, 16,
GNT]! Şi zilele rele sunt zilele grele,
pline de ispite şi de neputinţe şi de boli
de tot felul, care ne fac să pierdem mult
timp, foarte mult timp.

Aşa că, în predica de faţă, să
câştigăm ceva timp pentru a aprofunda
teologia Sfântului Ierarh Caesarius de
Arles, aşa cum am facut-o şi în cele 4
predici antecedente.

în predica a 44-a, Sfântul Caesarius
se ocupă de familie dar începe cu
sintagma „praznicele Mucenicilor" 343 . Şi
suntem îndemnaţi să-i urmăm pe
„Fericiţii Mucenici" în nevoinţele lor,
dacă vrem să ne împărtăşim împreună
cu ei de „fericirea veşnică" 344 .

însă legarea autorului de martiriu e
pentru a vorbi despre feciorie. După ce
citează două versete scripturale, în care
adulterinii sunt mărturisiţi ca improprii
împărăţiei lui Dumnezeu, Sfântul Caesa-
rius spune: „tinerii, bărbaţi şi femei, care
se îndreaptă spre a fi uniţi în căsătorie,

343 p£ ^ p 22Q

344 Idem, p. 221.

222

trebuie să îşi păstreze fecioria până la
căsătoria lor" 345 . După care, tot în 44. 2,
el califică avortul drept o crimă asupra
pruncilor nenăscuţi 346 .

în 44. 3, după cum a afirmat şi într-
o predică anterioară, Ierarhul nostru
vorbeşte despre cele câteva zile de
feciorie de dinainte de primirea Sfintei
Euharistii 347 . Pentru că împărtăşirea
noastră cu Domnul, subliniază autorul,
trebuie să se facă în „pacea
conştiinţei" 348 .

Dar, continuă el, „un bun creştin
nu ar trebui să trăiască în feciorie doar
pentru câteva zile înainte de a se
împărtăşi, ci el ar trebui să-şi cunoască
soţia [să aibă relaţii sexuale cu ea] doar
când doreşte să aibă copii" 349 . Căci „un
bărbat îşi ia o soţie pentru naşterea de
prunci, nu de dragul poftei" 350 . De unde
înţelegem, că din perspectiva Sfântului
Caesarius, căsătoria este profund asceti-
că, plăcerea sexuală fiind unită doar cu
naşterea de prunci.

însă autorul nostru nu e un om
care nu înţelege ispitele bărbatului
căsătorit! Pentru că în 44. 4, el le spune
bărbaţilor: „dacă în ciuda ascultării
voastre credincioase vă vedeţi asaltaţi de
trup [de pofta desfrânării], şi dacă de

345 Ibidem.

346 Ibidem.

347 Idem, p. 222.

348 Ibidem.

349 Ibidem.

350 Ibidem.

223

multe ori sunteţi convinşi să vă
cunoaşteţi soţia fără să doriţi copii, daţi
milostenie în fiecare zi" 351 . Alături de
milostenie el ne invită şi la postire, dar,
mai presus de toate, la iertarea
vrăjmaşilor 352 .

La o primă vedere, pare că autorul
ne invită să ne plătim, prin milostenii,
minutele de plăcere cu soţia. însă el,
aici, vede în mod profund izvorul
plăcerii sexuale.

Pentru că plăcerea sexuală înseam-
nă dorinţa de a-l poseda, de a-1 stăpâni,
de a-l învinge pe celălalt. Cerându-ne
milostenie zilnică, milostenia nu face
altceva decât să destructureze, din
temelie, dorinţa noastră de a-i stăpâni
pe alţii. Pentru că mila înseamnă a veni
spre alţii şi nu a-i stăpâni.

Dar mila, alături de post şi de
iubirea de vrăjmaşi, e o destructurare
enormă a egoismului, a plăcerii de a
poseda o femeie, de a te bucura de ea
doar la nivelul plăcerii.

Aşa că Sfântul Caesarius discută
aici esenţa problemei sexuale şi ne
răspunde la întrebarea: de ce nu ne
putem potoli dorinţele desfrânate?

Şi răspunsul lui e acesta: pentru că
nu luptăm împotriva lor în mod ascetic,
în mod susţinut, prin milostenie,
rugăciune, post, iertare etc, ci le oferim
substanţa care la înteţeşte.

351 Idem, p. 223.

352 Ibidem.

224

De aceea, renunţarea la asceză şi la
curăţirea de patimi înseamnă degringo-
ladă multă la nivel personal şi social.
Pentru că patimile noastre cresc pe zi ce
trece şi ne distrug şi pe noi şi pe cei din
jurul nostru şi mediul asupra căruia
acţionăm.

y

Desfrânarea, ura, violenţa, rapacita-
tea acumulate în noi, fără asceză, se
manifestă debordant. Lucru care dove-
deşte iar şi iar că viaţa eclesială este
etalonul vieţii sociale. Că fără cunoaşte-
rea lui Dumnezeu, fără lupta cu pati-
mile, fără dorinţa de a face bi-
ne, societatea devine o bombă cu ceas,
care poate exploda oricând.

în 44. 7, autorul ne vorbeşte despre
un alt lucru interesant. El ne spune că
un bărbat, care se culcă cu soţia sa în
perioada de menstruaţie, va naşte copii
leproşi, epileptici sau demonizaţi 353 . în
45. 2, el vorbeşte despre sufletele noastre
şi spune că ele sunt „templele vii ale lui
Dumnezeu" 354 . în finalul predicii a 45-a,
el se referă la „veşnicul Judecător", Care
ne va răsplăti după faptele noastre 355 .

în predica a 46-a e discutată patima
beţiei. Bineînţeles, e vorba de faptul de a
bea alcool şi nu apăl Şi el vorbeşte
despre viciul beţiei ca despre o faptă
foarte urâtă de Dumnezeu, pentru că e
ucigătoare de suflet 356 .

353 Idem, p. 225.

354 Idem, p. 228.

355 Idem, p. 231.

356 Ibidem.

225

în 46. 8, autorul e conştient de
necesitatea absolută a predicării în viaţa
Bisericii, pentru că el o consideră „o
obligaţie înaintea lui Dumnezeu" 357 .

Pentru că a spune adevărul lui
Dumnezeu oamenilor e obligaţia funda-
mentală a ierarhiei Bisericii. Căci dacă
Biserica nu spune adevărul lui Dumne-
zeu, cine îl poate spune în locul ei?
Numai că adevărul lui Dumnezeu
trebuie spus cu delicateţea şi cu înţele-
pciunea lui Dumnezeu, cu multă
sfinţenie. Altfel, el devine din medica-
ment o mitralieră cu care se omoară
oameni.

Şi observăm consecinţele predicării
în Biserică din vieţile schimbate,
transfigurate ale oamenilor dar şi din
eşecurile predicatoriale pe care le avem.
Pentru că oamenii, pe care nu-i putem
convinge de adevărurile lui Dumnezeu,
sunt eşecurile noastre predicatoriale şi
ale Bisericii.

Şi în a 47-a tot despre beţie a vorbit.
Căci s-a referit la acei oameni, care beau
atât de mult că îsi vomită stomacul 358 .
Toate cele din stomac...

însă în 47. 2, el vorbeşte despre
Mucenici şi spune: „Mucenicii se nasc în
fiecare zi. [Şi], într-adevăr, un Mucenic
este un martor. De aceea, dacă cineva
poartă mărturia adevărului şi judecă
toate lucrurile cu dreptate, Dumnezeu îl

Idem, p. 237.
Idem, p. 238.

226

va considera ca mucenicindu-se în toate,
căci el îndură pentru mărturia adevă-
rului şi a dreptăţii" 359 .

în 47. 4 se întoarce la discuţia
despre beţie şi ne spune că beţia nu este
un păcat minor. Şi tocmai de aceea,
datorită lui vom ajunge să fim chinuiţi
veşnic în Iad 360 .

Din discuţia de până acum asupra
teologiei Sfântului Caesarius de Arles,
am văzut că el vorbeşte numai despre
Rai şi Iad. Nu cunoaşte Purgatoriul 361 ,
despre care va vorbi teologia romano -
catolică. Doar o singură dată a avut o
expresie filioquistă, însă e un om al
ascezei, cerând creştinilor mireni o viată

7 y y

apropiată de cea a monahilor.

Asa că, iubiţii mei, a cunoaşte

y 7 y 7 y

adevărul Bisericii din operele Sfinţilor
Părinţi înseamnă a afla adevărul de la

y

sursele lui Dumnezeu!

Adică de la aceia întru care
Dumnezeu însuşi a revărsat bogăţie de
har şi de cunoaştere dumnezeiască.

Iar dacă fugim de cunoaşterea lui
Dumnezeu, fugim de cunoaşterea de
sine si de mântuirea noastră.

y

Dumnezeu să ne întărească pentru
postul care ne stă înainte şi în toate
ispitele şi durerile vieţii noastre. Amin!

359 Idem, p. 239.

360 Idem, p. 240.
361 A se vedea:

http ://r o . wikipedia . org/ wiki/Purgatoriu .

227

Predică la Duminica Izgonirii
lui Adam din Rai [2014]

Iubiţii mei 3 2 ,

y 7

începem luna lui martie şi lăsăm
sec de brânză prin întoarcerea spre
pocăinţă. Pentru că ne întoarcem la
momentul începutului durerilor noastre:
izgonirea Protopărinţilor noştri din Rai.

însă ne întoarcem... privind în noi
înşine si în întreaqa creaţie urmările du-

y y U y

reroase, dramatice, ale acestei izgoniri.
Pentru că postul pe care îl începem
mâine e o vindecare a noastră de
consecinţele păcatelor noastre. O

3 2 Scrisă în ziua de 1 martie, zi de sâmbătă
ploioasă.

228

vindecare bisericească de bolile
sufletului şi ale trupului.

Iar vindecările bisericeşti sunt
divino-umane, pentru că Dumnezeu con-
lucrează cu omul la vindecarea omului.

De aceea, în Sinaxarul acestei
duminici ni se spune: „am pătimit [şi
pătimim] atâtea, pentru că Adam n-a
postit o singură dată" 363 . Iar noi postim
de mâine, pentru ca să ne cerceteze
Dumnezeu cu harul Său şi să ne facă să
mergem pe drumul îndumnezeirii noas-
tre, care e drumul omului dintru înce-
put 364 .

Şi prin aceasta înţelegem de ce e
nevoie de cunoaşterea trecutului omului

y

şi al Bisericii: pentru ca să ştim care e
scopul vieţii noastre şi cum trebuie să ne
împlinim ontologic. Iar scopul vieţii
noastre este îndumnezeirea noastră,
adică umplerea noastră continuă de har
şi de virtuţi sfinte, care nu se poate face
decât în Biserică. De unde înţelegem că
scopul omului şi al creaţiei e acela de a
se înduhovnici prin viaţa Bisericii, care e
centrul de iradiere al Dumnezeului trei-
mic în lume.

De aceea, nu e o eroare faptul că
duminica trecută ne-am ocupat de
eshatologie şi de Judecata Domnului, iar
acum ne ocupăm de creaţie, de primele
lucruri si de mântuirea omului. Pentru

y

că mântuirea omului este tema funda-

363 Triodul, ed. BOR 2000, p. 106.

364 Ibidem.

mentală a ambelor duminici, numai că
în cea de dinainte am văzut împlinirea
mântuirii iar în cea de acum, noi punem
început ascetic mântuirii. Căci privirea
dinspre viitor spre trecut e tot atât de
legitimă ca şi cea dinspre trecut spre
viitor, atâta timp cât are în prim-plan
ridicarea omului din păcat, prin pocăinţă
si întoarcere la comuniunea de viată cu

y y

Dumnezeu.

însă ridicarea omului din boala
păcatului nu înseamnă doar o vindecare
a minţii omului de păcat ci o vindecare a
întregului om.

Pentru că păcatul nu afectează doar
o parte din om ci întregul om. Tocmai de
aceea şi postul, rugăciunea, milostenia,
iertarea, privegherea, slujirea lui Dum-
nezeu şi a aproapelui sunt holistice,
vizează întregul om, pentru că prin aces-
tea el se înduhovniceste cu totul.

Protopărinţii noştri au fost amăgiţi
de Satana „prin mâncare" 365 şi păcatul
ne-a dezbrăcat de „veşmântul cel de
Dumnezeu ţesut" 366 , adică de slava Lui.
Tocmai de aceea, acest cuvânt dur,
izgonire, pe care îl avem în titlul
duminicii de faţă, ne vorbeşte despre
această ieşire a noastră din vorbirea si

y y

vederea lui Dumnezeu, din comuniunea
cu El.

Iar Protopărinţii noştri Adam si

L y y y

Eva, fiind izgoniţii scoşi din Paradis, au

3 5 Idem, p. 99.
366 Ibidem. "

230

plâns păcatul lor, au plâns în cunoştinţă
de cauză, pentru că vedeau în ei
consecinţele lui. Pentru că ei au căzut
din bine, din binele comuniunii cu
Dumnezeu, întru care a fost creat omul
de către Dumnezeu.

Şi, aşa cum vă spuneam şi altădată,
Protopărinţii noştri Adam şi Eva s-au
sfinţit prin pocăinţa lor, s-au îndreptat.
Tocmai de aceea, Domnul i-a scos din
Iad, la învierea Sa din morţi, dimpreună
cu toţi Sfinţii Vechiului Legământ/
Testament şi i-a făcut moştenitori ai
împărăţiei Sale.

Din acest motiv, ei sunt pentru noi,
fiii Bisericii, Sfinţii Protopărinţi Adam şi
Eva, pentru că noi cunoaştem şi păcatul
dar şi îndreptarea lor. Căci mulţi Sfinţi
sunt amintiţi în Scriptură doar cu
păcatul lor dar nu şi cu îndreptarea lor.
însă datele Sfintele Tradiţii, la fel de
importante ca şi cele ale Sfintei Scripturi,
completează cele nespuse în Scriptură şi
astfel avem Icoana completă a vieţii lor.

Iar noi suntem pregătiţi pentru
post tocmai cu exemplul pocăinţei lor, cu
exemplul mântuitor al pocăinţei lor,
pentru ca să ne vindecăm şi noi trupul şi
sufletul de păcate, după cum au facut-o
si Protopărinţii noştri cei Sfinţi si toti

y U y y y y y

Sfinţii, cunoscuţi sau necunoscuţi de
către noi, ai lui Dumnezeu.

Neascultarea Protopărinţilor 367 este
şi realitatea vieţii noastre. Pentru că şi

Idem, p. 100.

231

noi ştim cum arată neascultarea de
poruncile lui Dumnezeu şi care sunt
consecinţele dramatice ale amăgirii
noastre de către demoni. Căci orice căl-
care de poruncă e o amăgire de sine,
pentru că încearcă „o mântuire", fără
Dumnezeu, de durere, de boală, de o
nevoie presantă.

Iar când păcatele aduc stricăciune
în noi tot mai mult şi mai mult, când
boala noastră se agravează, medicamen-
tul postului, care înseamnă renunţare
brutală la păcate, e amar.. .dar vindecător
în timp. Din acest motiv, postul şi
rugăciunea şi milostenia şi toate faptele
noastre bune nu sunt motive de laudă ci
sunt vindecări/ spălări/ curăţiri ale
sufletului şi ale trupului nostru de
păcate.

Căci aşa cum nu ne putem lăuda cu
faptul că am făcut o operaţie sau că
urmăm un tratament, pentru că asta
înseamnă că, anterior, am păcătuit grav
faţă de sănătatea noastră, tot la fel
postul, rugăciunea, abţinerea de la rele şi
împlinirea voii lui Dumnezeu sunt
necesităţi vitale pentru noi.

Postul şi plângerea păcatelor 368 ,
tânguirea realităţii vieţii noastre,
dimpreună cu cererea milei şi a iertării
lui Dumnezeu 3 9 sunt substanţa cântă-
rilor liturgice ale acestei zile şi ale
Postului Mare.

368 Idem, p. 101.

369 Idem, p. 106.

232

Pentru că Biserica nu numai că
propovăduieşte restaurarea omului în
relaţia cu Dumnezeu dar ea are şi posi-
bilitatea să înfăptuiască această re-
punere a noastră în har, această vinde-
care si înduhovnicire a fiinţei noastre. Iar

y y

fiecare dintre noi poate da mărturie
despre îndreptarea sa în relaţie cu
Dumnezeu. îndreptare care e o continuă
luptă cu păcatul, o continuă ridicare din
păcat, o continuă alipire, prin har, de
Dumnezeu.

Căci a posti înseamnă a nu mai dori
să fii cel de ieri.

A posti înseamnă să vrei să fii altul.
Să vrei să fii mereu altul.

înseamnă să te întraripezi de dorul
de Dumnezeu.

înseamnă să recunoşti că ai nevoie
de El mai mult decât de sănătatea şi de
hrana şi de apa şi de somnul şi de
liniştea ta.

Postul este o sforţare a întregii
noastre fiinţe spre Dumnezeu, care e
umplută de harul Său şi e întărită de El
pentru a se ruga, pentru a nădăjdui,
pentru a iubi, pentru a face lucruri
simple dar importante pentru alţii.

Postul simplifică nevoile noastre
fizice dar amplifică nevoia duhului
nostru de a aprofunda adevărurile Lui şi
de a ne umple de slava Lui.

Postul ne aprinde inima pentru
rugăciune şi ne face să ne vedem

233

neputinţele, durerile, frustrările, neîn-
ţelegerile, limitările, aproximările.

De aceea, omul care posteşte se
cunoaşte pe sine tot mai mult dar,
totodată, cunoaşte tot mai mult mila lui

7 j

Dumnezeu cu el şi rolul purtării Sale de
grijă în viaţa sa.

Postul e durere, e neputinţă, e
sleire a trupului... dar e, în acelaşi timp,
lăţire si ardere a mintii, e întetire a

y y y 7 y

vâlvătăii iubirii, e claritate în mişcări şi
în gânduri, e sprinteneală în gesturi, e
scăpare de moleşeală, e o vedere, tot mai
străvăzătoare, a aproapelui meu.

Cu alte cuvinte, mă nevoiesc puţin
şi câştig multl

Pentru că postul e doar începutul
meu, dorinţa mea de a o rupe cu
păcatul... căreia Dumnezeu îi iese în
ajutor, o sprijină şi o împlineşte. Şi noi
vedem, fiecare dintre noi, vedem în noi
cum Dumnezeu împlineşte gândul
nostru cel bun şi cum ne ajută să facem
paşi de uriaşi. ..din paşii de furnică ai
postului nostru.

Aşa că postul, în ultimul rând
înseamnă slăbire de kilograme sau dietă
medicală, pentru că el înseamnă, mai
întâi de toate, vindecare de păcate,
punerea noastră sub ascultarea lui
Dumnezeu, conducerea noastră de către
El spre tot binele.

Iar Evanghelia de azi [Mt. 6, 14-21] a
vorbit despre umplerea noastră de har ca
despre comoara noastră [v. 21]. Pentru

234

că adevărata comoară e acolo unde ne e
inima, adică întreg sufletul nostru.
Comoara e în noi, e harul Său, şi de
aceea trebuie să trăim potrivit comorii
lui Dumnezeu din noi, conform vieţii
duhovniceşti.

Aşadar, iubiţi confraţi, „călătoria
virtuţilor s-a deschis" 370 , postul e timpul
vindecării, al înfrumuseţării prin har şi
cine se nevoieşte, acela întinereşte du-
hovniceşte! Pentru că, în Biserica lui
Dumnezeu, tinerii pot fi bătrâni la minte
iar bătrânii se pot întineri duhovniceşte
continuu prin vieţuire dumnezeiască.

Şi îmi place la culme să întâlnesc
copii şi tineri bătrâni la minte, cu
scopuri mari, cu fapte mari, după cum şi
maturi si bătrâni vioi la minte, curaţi la

y 7 y

inimă, fără priviri perverse şi semeţe,
prin care dovedesc că n-au pierdut
timpul degeaba.

Da, timpul zboară ca un porumbel
alb, frumos, curat. ..şi ne lasă cu ochi
triştii

Şi nu mai avem o altă viaţă, în care
să reparăm ce am făcut prost acum, ci
viata noastră de acum e biletul de intrare

y

în veşnicie, care are doar două variante:

y 7

cu sau împotriva lui Dumnezeu. Raiul
sau Iadul. Fericirea veşnică sau drama

y

veşnică.

y

Să nu ne pierdem timpul, iubiţii
mei, şi nici încrederea neclintită în
Dumnezeul mântuirii noastre!

Triodul, ed. cit., p. 108.

235

Nu suntem niciodată singurii Nu
suntem niciodată părăsiţii Nu suntem
niciodată ai nimănuil

Ci noi am fost, suntem şi vom fi, cu
harul Lui, ai lui Dumnezeu, Cel întreit în
persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, a
Căruia este slava, cinstea si închină-
ciunea în vecii vecilor. Amin!

236

Iubiţii mei 371 ,

y 7

când oamenii îti închid usa

y y

...Dumnezeu îti deschide mai multe usi,

y y 7

tocmai pentru ca nedreptatea să fie
devoalată!

Şi, la fel, când ni se pare că nu mai
avem scăpare... că ne sufocăm de atâtea

371 Predică scrisă în ziua de 3 martie 2014. în
prima zi a Postului Mare.

237

ispite, griji, nefericiri, scăparea de la
Dumnezeu e întotdeauna minunată,
paradoxală şi întăreşte credinţa noastră.

Pentru că Dumnezeu vede, în orice
situaţie din viata noastră, un moment al

y y 7

mântuirii, un pas spre El. Şi trebuie să
învăţăm de la Dumnezeu cum să ne

y

comportăm cu oamenii: ca întâlniri
soteriologice.

Aşa că, în prima zi a Postului Mare,
mergem mai departe cu cercetarea
teologiei Sfântului Caesarius de Arles,
pentru a ne regăsi pe noi în teologia lui
cât şi puncte de legătură între noi.

Predica a 48-a se ocupă iarăşi de o
temă scripturală majoră: în Scriptură
sunt binecuvântaţi întotdeauna cei
smeriţi, pe când cei mândri sunt
blestemaţi 3 ^, în 48. 7, el numeşte iubirea
şi smerenia „cele două aripi prin care
sufletele smerite sunt înălţate la

y

ceruri" 373 , însă prin mândrie şi zgârcenie
„ne coborâm în Iad, prin imitarea
Diavolului, care este autorul mândri -

ei" 374 .

în a 49-a, Sfântul Caesarius se
ocupă cu modul în care Dumnezeiasca
Scriptură zz vede pe văduve, orfani şi
săraci 375 . Si ea este tot la fel de actuală,

y 7

ca şi următoarea, în care îi îndemna pe
credincioşi să nu mai caute atât de mult

y

sănătatea trupească, ci să caute, în

372 FC 31, p. 243.

373 Idem, p. 249.

374 Idem, p. 250.

375 Ibidem.

238

primul rând, „sănătatea inimii", adică a
sufletului lor 376 . Iar dacă în a 49-a
predică e vorba despre excluderea
socială, tot mai extinsă în societatea
noastră, în care nu ne pasă de cei care nu
sunt ca noi. ..în a 50-a, el subliniază
faptul că sănătatea duhovnicească e
prioritară în faţa celei trupeşti.

în 50. 1, ca şi când secolul al 6-lea e
secolul al 21-lea, autorul nostru vorbeşte
despre cum se duceau contemporanii lui
la ghicitori când aveau probleme de
sănătate. Si Sfântul Ierarh Caesarius îsi

y y

exprimă durerea faţă de micimea de
minte a celor care, în loc să vină la
Biserică pentru vindecarea lor autentică,
se duceau la „clarvăzători", ghicitori şi
vrăjitori şi îşi atârnau de ei amulete
diavoleşti şi scrisori magice 377 . Fără doar
şi poate, amuletele şi scrisorile fiind
primite de la vrăjitori în urma unor
sume de bani sau obiecte. De aceea,
decadenţa religioasă de atunci, chiar
dacă acum îmbracă forme mai „stilate", e
aceeaşi în esenţă. Căci atunci, ca şi azi,
se duceau şi cereau „ajutorul" demonilor
dar nu lui Dumnezeu. Dădeau bani
vrăjitoarelor şi diverşilor impostori
„religioşi", în loc să îşi pună toată
nădejdea în mila şi ajutorul lui
Dumnezeu pentru a se vindeca de boli.
însă lor si nouă, Sfântul Caesarius

y 7

ne spune: „Grăbiţi-vă la Biserică, ungeţi-

Idem, p. 253.
Idem, p. 254.

239

vă cu ulei sfânt, şi primiţi-L pe Hristos
euharistie! Dacă veţi face aceasta, veţi
primi sănătatea sufletului cât şi pe cea a
trupului" 378 .

Şi după cum a spus şi într-o predică
anterioară, Părintele nostru uneşte
Sfântul Maslu cu Sfânta Euharistie, pre-
zentându-ni-le ca medicamente sacra-
mentale împotriva bolii. Pentru că boala
are nevoie de întâlnirea cu harul dumne-
zeiesc ca să se vindece.

în 50. 2, Sfântul Caesarius îl citează
pe Virgilius 379 , cu versul 7. 338 din
Aeneid 380 , folosit ca evidenţiere a răutăţii
Satanei: pentru că „el are o mie de feluri
de a ne face rău" 381 .

Acesta este un mic exemplu, despre
cum filosofia, literatura, ştiinţa, politica,
experienţa cotidiană pot deveni locuri
teologice, atunci când sunt preluate şi
prelucrate în mod teologic. Dar pentru a
asimila totul teologiei trebuie să fii mai
întâi un teolog al experienţei, un mădular
viu al Bisericii, pentru ca să ştii cum şi să
ai nevoie să faci asta. Altfel tot împrumu-
tul introdus în discursul teologic e ca
nuca în perete, pentru că nu se inte-
grează de la sine. Tot în 50. 2, el prezintă
veşnicia cu Dumnezeu ca pe o vedere

37 Idem, p. 254.

379 A se vedea:

http : / / en.wikipedia.org/ wiki/ Virgil .

380 Idem:

http://www.sa cred-
texts.com/cla/virgil/aen/index.htm.

381 FC31, p. 255.

240

continuă, în slavă, a lui Hristos,
dimpreună cu Sfinţii Lui 382 . în 51. 4, ne

sfătuieşte să nu facem vrăji pentru a avea

• 383'
copir .

Pe când în 53. 1, Sfântul Caesarius
foloseşte sintagma: „maica lor, Biserica".
O sintagmă pe care romano-catolicii o
folosesc frecvent în ziua de azi, cu sensul
că Biserica e maica noastră duhovni-
cească. Cea care ne-a renăscut prin
Botez.

în 55. 1, într-o predică despre
multele păcate pe care le naşte beţia,
Părintele nostru vorbeşte despre „mânia
excesivă" ca despre un rău mare 384 .
Mânie excesivă, care, într-o predică a
Sfântului Vasile cel Mare, era caracteri-
zată ca nebunie temporară.

în 55. 2, el îi mustră pe cei care, de
pomenirile Sfinţilor Mucenici, se îmbată,
dansează si cântă cântece desfrânate si

y y

fac pantomimă într-un mod diavolesc 385 .
Probabil că se referă la anumite ocazii
punctuale, în care poporul „se distra"
rara cuviinţa.

y

în predica a 62-a, pocăinţa e
considerată o întoarcere la „comuniunea
cu Biserica" 386 . Lucru pe care îl regăsim,
în Taina Sfintei Spovedanii, în a 3-a
rugăciune. în rugăciunea de după spove-
direa păcatelor. Pe când 65. 1 conţine, în

382 Ibidem.

383 Idem, p. 258.

384 Idem, p. 271.

385 Ibidem.

386 Idem, p. 303.

241

prima ei frază, expresia: „viclenia
Diavolului", sintagmă prezentă până azi
în cultul ortodox.

în 65. 2 regăsim o altă expresie care
a ajuns un loc comun în predica
ortodoxă actuală: „omul închide uşa
milei dumnezeieşti" 387 prin nepocăinţa
sa. Şi cei mai mulţi au în vedere, când
spun uşă, Apoc. 3, 20.

Şi e un mare adevăr acest lucru:
pentru că nu Dumnezeu nu e darnic cu
noi, ci noi nu suntem darnici cu
sănătatea noastră, pentru ca să cerem
mila Lui.

De aceea, câţi am cunoscut mila

7 y

Lui si marea Sa iubire de oameni,

y 7

trebuie să le spunem şi altora ceea ce ne-
a învăţat Dumnezeu. Pentru că si alţii

y y y

trebuie să trăiască iertarea lui Dumne-
zeu, curăţia Lui, pacea Lui.

Aşadar, iubiţii mei, la începutul
Postului Mare, vă doresc să fiţi bucuroşi

7 y y

şi împliniţi în toate faptele bune!

Toată binecuvântarea şi rugăciunea
din partea mea. ..şi nu suntem singurii

Niciodată, nicicând...

Amin!

Idem, p. 312-313.

242

Predica a 7-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles

Iubiţii mei 388 ,

y 7

această a 7-a predică la Sfântul
Caesarius e ultima din acest ciclu. Dar
sper că aţi înţeles cât de important e să
analizăm, în mod atent, teologia unui
Sfânt Părinte al Bisericii. Pentru că
numai în acest fel putem să ne
intimizăm, în mod real, cu gândirea sa şi

3 Scrisă pe data de 5 martie 2014, zi de
miercuri.

243

să ne rugăm lui cu bucurie, cu inimă
largă, cu încredere filială.

în 66. 1, Sfântul Ierarh Caesarius
vorbeşte despre „sufletul care a fost ucis
de sabia păcatului" 389 . Pentru că păcatul
e o omorâre a sufletului. Si oricare ar fi

y

păcatul nostru, el este un atentat direct
si dureros la sănătatea noastră

y

duhovnicească.

însă Sfântul Caesarius ne spune că
de moartea păcatului scăpăm „printr-o
credinţă fierbinte şi prin băutura vinde-
cătoare a lacrimilor" 390 . Adică prin
plângerea păcatelor noastre, care se face
pentru noi apă curăţitoare a sufletului şi
a trupului.

în 68. 2 regăsim o sfătuire foarte
iubită si de al ti Sfinţi Părinţi ai Bisericii:

y y y y

„să ne plângem pe noi înşine ca pe nişte
morţi" 391 . Să ne plângem ca şi când am fi
morţi şi îngropaţi şi vedem câtă nevoie
avem de răspuns bun înaintea lui
Dumnezeu. Pentru că numai din pers-
pectiva morţii vedem foarte corect viaţa.
Acum, pentru că numai situaţia de aici o
ştim, ni se pare că viaţa terestră e
veşnică, chiar dacă stim că moartea este

t 7 y

o realitate inexorabilă. Dar când vom
trece, prin moarte, la viaţa veşnică şi
vom vedea standardele veşniciei, atunci

y 7

ne vom da seama cât de prost ne-am
trăit viaţa, cât de indiferent, cât de lax...

389 FC 31, p. 316.

390 Ibidem.

391 Idem, p. 323.

244

De aceea şi Părintele nostru ne
pune să vedem viaţa de acum... cu o
privire de dincolo de moarte. Pentru că
numai acea privire e autentică, e
adevărată... în comparaţie cu beţia visă-
toare de acum. Iar plânsul pocăinţei,
strigătul dureros al pocăinţei, e o trezire
la realitate.

în 69. 1, autorul ne spune că regii şi
împăraţii i-au persecutat pe creştini
tocmai pentru că ei au distrus idolii din
iubire pentru Hristos 392 . însă „toţi oame-
nii răi şi perverşi/ stricaţi, care i-au
persecutat pe creştini, au fost dis-
truşi" 393 .

y

De cine au fost distruşi/ nimiciţi?
De Dumnezeu, prin îngerii şi Sfinţii Lui
sau prin diverşi oameni păcătoşi, care i-
au omorât din îngăduinţa lui Dumne-
zeu. De aceea ne spune Sfântul Pavel, în
Evr. 10, 31: „înfricoşător [este] a cădea
întru mâinile Dumnezeului Celui viu"
[GNT] .

Tot în 69. 1, Sfântul Caesarius de
Arles ne prezintă Biserica în dinamismul
luptei ei cu Diavolul. Pentru că Biserica
luptă împotriva tuturor formelor demo-
nice de manifestare 394 .

în 69. 2, el ne spune că Satana e
numit de Scriptură leu datorită furiei
sale si balaur datorită vicleniei sale 395 . Si,

y y 7

la începutul Bisericii, Satana s-a luptat

392 Idem, p. 324.

393 Idem, p. 325.

394 Ibidem.

395 Ibidem.

245

ca un leu cu Biserica, de aceea atât de
mulţi Sfinţi Mucenici, pe când, mai apoi,
când Biserica a primit libertate de
manifestare, el a început să se lupte în
mod viclean/ pervers/ parşiv cu Bise-
rica 39 . Prin multe subterfugii. Prin
nenumărate ispite şi necazuri.

Răstignirea lui Hristos a fost
preînchipuită în Şarpele de aramă 397 . De
aceea, Părintele nostru ne invită să
privim la Hristos Cel răstignit şi înviat
pentru noi, dacă suntem muşcaţi de
viclenia Satanei 398 . Pentru că Hristos
Dumnezeu este „viaţa noastră" 399 .

în 69. 5, Sfântul Caesarius vorbeşte
despre existenţa Bisericii în realitatea
brutală a vieţii sociale. El ne spune că
„Biserica trăieşte în mijlocul încercărilor,
crescând prin ele, întărindu-se prin ele şi
izbutind în ele" 400 , în mijlocul lor.
Pentru că nu suntem niciodată singuri,
ci întotdeauna sprijiniţi de Dumnezeu în
fiecare clipă a vieţii noastre.

în 70. 1, autorul nostru vorbeşte
despre „pătrunzătoarea judecată a lui
Dumnezeu", care îi desparte pe cei
Drepţi de cei răi 401 , pe când în 70. 3, el
vorbeşte despre durerile suferite acum ca
despre îndreptările noastre 402 . în 71. 1,

396 Ibidem.

397 Idem, p. 326.

398 Ibidem.

399 Ibidem.

400 Idem, p. 328-329.

401 Idem, p. 330.

402 Idem, p. 333.

246

adevărata bogăţie a omului, care este în
Biserică, e desemnată a fi bogăţia în
Dumnezeu 403 . Adică o viaţă sfântă. Pe
când în 73. 1, el îi mustră pe cei care
plecau de la Sfânta Liturghie 404 . Pe cei
care nu stăteau toată slujba, ci plecau în
timpul ei. Lucru care se întâmplă şi azi...

în 77. 1-2, Sfântul Caesarius
aminteşte de plecarea genunchilor în
timpul rugăciunii de pocăinţă 405 . Pe
când în 77. 4, el spune că Biserica este „o
fântână vie sau un râu duhovnicesc" 406 ,
pentru cei care trăiesc evlavios, cu
adevărat ortodox.

în predica a 79-a, el le vorbeşte
despre un caz de posesie satanică, pe
care îl văzuseră cu toţii în Biserică, în

y 7

duminica precedentă 407 . Fapt pentru
care le spune că s-au înfricoşat foarte
mult, în timpul Sfintei Liturghii, când 1-
au văzut pe cel demonizat cum se
manifestă 408 . însă le spune că se tem de
demonii care intră în trupul altora, dar
nu se tem de demonii care le intră în
inimă 409 . Iar lucrurile se petrec la fel şi
azi! Ne temem de demonizarea fizică dar
nu si de cea sufletească. Când demo-

y

nizarea reală e împătimirea greţoasă cu
patimi de tot felul.

403 Idem, p. 335.

404 Idem, p. 432.

405 Idem, p. 355-356.

406 Idem, p. 357.

407 Idem, p. 363.

408 Ibidem.

409 Idem, p. 364.

247

De aceea, iubiţii mei, în acest
dumnezeiesc post e timpul să ne privim
foarte profund neputinţele şi păcatele!

Să le recunoaştem, în fata lui

y 7 y

Dumnezeu, pe fiecare dintre ele şi să
cerem vindecarea noastră de ele.

Căci Dumnezeu, în multa Sa iubire
faţă de noi, tocmai acest lucru aşteaptă:
ca să ne vindecăm de ceea ce ne strică
frumuseţea interioară.

Dumnezeu să ne întărească în
fiecare clipă şi în toate zilele vieţii
noastre, ca să ducem lupta cea bună a
dreptei-credinţe, în toată evlavia şi
curăţia. Amin!

y

248

Prima predică la comentariul
hrisostomic la Romani

Iubiţii mei 410 ,

y 7

prin predica de astăzi începem să
studiem teologia comentariului Sfântului
Ioan Gură de Aur la Epistola către
Romani a Sfântului Apostol Pavel,
urmând ediţia: Comentariile sau

y

Explicarea Epistolei către Romani a celui
întru sfinţi Părintelui nostru Ioan

Scrisă în ziua de 6 martie 2014.

249

Chrisostom, Arhiepiscopul Constantino-
polei, traducere din limba elină, ediţia de
Oxonia, 1849, de Archim. Theodosie
Athanasiu, Egumenul M-rei Precista
Mare din Roman, Bucureşti, Ed.
Atelierele grafice Socec & Co., Societate
anonimă, Bucureşti, 1906, 503 p.

Comentariul e format din 33 de
omilii. Adică 33 de predici pentru 16
capitole ale Epistolei către Romani.

Şi voi urmări ediţia românească din
1906 în paralel cu PG 60, unde e textul ei
în latină şi greacă. PG 60, col. 391-682.
însă ediţia de faţă prezintă numai 32 de
predici.

Aşa că trecem de la teologia
Sfântului Caesarius de Arles 411 la cea a
Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarhul
Constantinopolului 412 , pentru a vedea,
tot mai mult, cât de organică şi de
profundă e învăţătura patristică a
Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur începe
prima omilie la Epistola către Romani cu
precizarea că ea nu e prima epistolă a
Sfântului Pavel.

înainta ei scrisese I si II Corinteni si

y y

I Tesaloniceni 413 . Şi conform Rom. 1, n, el
a scris Epistola către Romani fără să fi

411 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/tag/sfantul-
ierarh-caesarius-de-arles/.

412 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Ioan_Gur%C4%83.
de_Aur.

413 Ed. Athanasiu, p. 4-5.

250

fost vreodată la Roma 414 , dar în Roma a
scris Epistolele către Filipeni şi Evrei, II
Timotei si Filimon 415 .

y

însă a doua omilie, în PG 60, e
numită 1 a si nu a 2-a, tocmai de aceea

y 7

nu sunt numărate 33, ca în ediţia
românească, ci 32 de omilii. Eu voi
număra omiliile după ediţia românească,
aşa că voi vorbi despre teologia celei de-
ci doua omilii, prin care se începe
comentariul propriu-zis la epistola
Sfântului Pavel.

Sfântul Pavel şi-a semnat fiecare
epistolă cu numele său, pentru că le
trimitea departe dar nu şi pe cea către
Evrei, pentru că aceia îl urau 416 . Iar în
greacă, numele său, e IIauA,o<; 417 . Şi
Sfântul Ioan insistă pe faptul că
Dumnezeu z-a schimbat numele din
Sauloc în IlauXcx; 418 şi că el e foarte
recunoscător fată de Dumnezeu în

y

modul în care scrie 419 .

în Rom. 1, 5-6, Sfântul Pavel
vorbeşte despre universalitatea mântui-
rii 420 , spunându-ne tuturor că niciun
neam de pe faţa pământului nu e
impropriu mântuirii.

Toate neamurile sunt chemate la
credinţa în Hristos si la intrarea în

y y

414 Idem, p. 5.

415 Idem, p. 5-6.

416 Idem, p. 9.

417 PG 60, col. 395.

418 Ibidem.

419 Ed. Athanasiu, p. 10, 14.

420 Idem, p. 16.

2 5 1

Biserică prin Dumnezeiescul Botez,
pentru că toţi credincioşii suntem
chemaţi la sfinţenie 421 .

în omilia a 3-a, Sfântul Ioan ne
povăţuieşte să îi mulţumim lui
Dumnezeu pentru toate, indiferent de
situaţia, bună sau rea, în care ne
aflăm 422 . Căci şi Dumnezeiescul Apostol
Pavel se ruga necontenit pentru întreaga
lume 423 şi niciodată nu arunca vina pe
Dumnezeu pentru cele trăite de el 424 .

Tot aici, Sfântul Ioan compară
laşitatea lui Platon 425 cu cutezanţa

t t

Sfântului Pavel, cel care a propovăduit în
toată lumea locuită [râGav zr\v olkou-
|ievr|v] 426 . Pentru că în limba greacă r\
o'iKOU|jevr| înseamnă pământ locuit sau
umanitatea sau, în acel context, în care
trăia Sfântul Pavel, populaţia/ teritoriul
Imperiului Roman 427 .

Numai că astăzi, Biserica trebuie să
se adreseze, cu adevărat, tuturor naţiilor
pământului şi pentru asta trebuie ca
oamenii lui Dumnezeu, care simt voca-
ţia propovăduirii, să propovăduiască ori-
unde merg şi prin orice canale media.

Iar cum lumea onlineului e lumea
tuturor naţiunilor pământului, a propo-

421 Idem, p. 17.

422 Idem, p. 20.

423 Idem, p. 22.

424 Idem, p. 28.

425 A se vedea:

http : / / r o . wikipedia . org/ wiki/Platon .

426 Ed. Athanasiu, p. 30/ PG 60, col. 407.

427 A se vedea:

http : //r o .wikipedia . org/ wiki/Imperiul_Roman .

252

vădui în oniine, în mod asumat,
înseamnă a vorbi pentru toată lumea.

Sfântul Ioan subliniază faptul că
Sfântul Pavel nu se ruşina să propovă-
duiască Evanghelia lui Hristos 428 , pentru
că Crucea Domnului este pentru noi
„lucrarea negrăitei iubiri de oameni [io
xf\Q ăfyoLTOv cj)LA-av0pa)TTLag epyov]" 429 a lui
Dumnezeu.

Si nici noi nu ne ruşinăm de

y t

Evanghelia lui Hristos, dacă o trăim pe
puterea noastră şi dacă am simţit din
plin creşterea noastră duhovnicească.

Pentru Martin Luther 430 , Rom. 1, 17,
adică fragmentul: „dreptul din credinţă
va fi viu [6 SiKmoc; 4k ttlotgcoq Cipeim, cf.
GNT]", înţeles non-eclesial, a fost un
prilej de mare rătăcire.

De aici a ajuns la concluzia că doar
credinţa contează şi a neglijat total
asceza transfiguratoare.

însă la Sfântul Ioan Gură de Aur,
Rom. 1, 17 se referă la viaţa viitoare 431 . La
ce va face credinţa vie, plină de curăţie,
de sfinţenie şi de fapte bune, din noi.
Motiv pentru care, el ne îndeamnă să
credem cu adevărat în Dumnezeu,
pentru că credinţa este „maica tuturor
bunătăţilor [zr\v tovicov tgov ăyaQtiv
|ir|iepa]" 432 , iar prin ea păstrăm „dogmele

42 Ed. Athanasiu, p. 32.

429 Ibidem/ PG 60, col. 408.

430 A se vedea:

http : / / r o . wikipedia . org/ wiki/Martin_Luther .

431 Ed. Athanasiu, p. 34.

432 Idem, p. 36/ PG 60, col. 410.

253

cele drepte [toc 6p0a doy\iaxa]" şi „viaţa
[iov piov]" 433 .

Căci credinţa ortodoxă, iubiţii mei,
e fundamentul dinamic al vieţii ortodoxe!

Ea cere de la noi o întrupare
autentică, personală şi nu o mimare
exterioară.

Credinţa e una cu noi, cu cele mai
adânci dorinţe si tresăriri ale vieţii

y y y

noastre, dacă harul credinţei s-a coborât
până în străfundurile fiinţei noastre.

De aceea, noi nu vorbim despre
credinţă ca despre o sumă de adevăruri,
care, învăţate pe de rost şi mărturisite,
înseamnă tot ceea ce trebuie să facă un
creştin-ortodox, ci vorbim despre cre-
dinţă ca despre adevărurile lui Dumne-
zeu, sădite în noi de slava Lui, în ritmul
cărora noi trăim si suntem.

y

Vorbim despre o credinţă, o
nădejde şi o dragoste pentru Dumnezeu,
care sunt una cu tot ceea ce suntem noi.

Tocmai de aceea a păcătui împo-
triva lui Dumnezeu înseamnă un act
total al fiinţei noastre, care cere o
pocăinţă deplină, care e tot un act
holistic/ totalizator al fiinţei noastre.

Si mă bucur foarte mult că am

y

început să vorbim despre teologia
Marelui Ioan Gură de Aur, pentru că de
la el avem ce învăţa, avem ce aprofunda,
avem ce îndrepta în noi înşine. El, ală-
turi de Marele Pavel, ne sunt Părinţii
noştri de conştiinţă, sfătuitorii cei mari

433 Ibidem/ Ibidem.

254

ai creştinilor şi trebuie să îi chemăm în
rugăciune şi să le arătăm inima noastră,
pentru ca ei să ne vindece de neştiinţă,
de nelucrare, de indiferentă fată de voia

7 y y

lui Dumnezeu.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel
mare şi Preaînalt, pentru rugăciunile
iubiţilor Tăi, Pavel si Ioan, Părinţii
noştri, dă-ne să înţelegem voia Ta şi să
umblăm întru înnoirea vieţii! Căci a Ta
este slava, cinstea şi închinăciunea, a
Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

255

Predică la Duminica Ortodoxiei
[2014]

Iubiţii mei

434

ziua liturgică de azi, în Triod, se
numeşte duminica „în care se
pomeneşte dreapta credinţă" 435 . însă, în
fapt, pomenim restaurarea în Biserică a
Sfintelor Icoane, din 843, făcută după
prigoana iconoclastă, care a cunoscut
două perioade dureroase: prima: între
730-787 şi a doua: între 813-843 436 .

însă cinstirea Sfintelor Icoane
(iconodulia) este o trăsătură definitorie a
Bisericii lui Hristos, pentru că ea este o

434 p rec li c ă scrisă în ziua de 8 martie 2014, zi de
sâmbătă.

435 Triodul, ed. BOR 2000, p. 204.

436 Cf. http://ro.orthodoxwiki.org/Iconoclasm.

propovăduire picturală a întrupării Sale.
Dacă în Dumnezeiasca Scriptură avem
chipul lui Hristos în cuvinte, în
Dumnezeieştile Icoane avem acelaşi chip
al lui Hristos în imagini. Chipul Lui, al
Maicii Lui, al Sfinţilor îngeri, al Sfinţilor
Lui. ..Sfintele Icoane fiind ferestre către
cei iconizaţi, după cum cuvintele sunt
ferestre către persoanele despre care se
vorbeşte.

Atentatul asupra lui Hristos al
iconoclasmului 437 a fost resimţit tot atât
de dureros de Biserică ca si cel al lui Arie

y

împotriva persoanei Sale. Pentru că
ereticul Arie 438 a spus că Hristos e doar
om, negând dumnezeirea Lui, pe când
iconoclaştii nu au vrut să îl mai vadă ca

y

om, negând întruparea Lui şi dorind ca
chipul Său dumnezeiesc să dispară de pe
faţa pământului. Au dorit o eliminare
vizuală a lui Hristos din istorie.

însă cine poate pretinde că iubeşte
pe cineva, dacă, după moartea lui, arde
orice fotografie sau lucru care i-a apar-
ţinut acestuia? Pentru că iubirea, în
esenţa ei, păstrează amintirile şi lucru-
rile cu multă atenţie şi nu le distruge.

Iubirea nu este iconoclastă, ci doar
ural Doar fanatismul. Doar puţina
aprofundare teologică.. .dă cu toporul în

437 A se vedea:

http://www.greece.org/romiosini/iconoclastic.

html.

438 Idem:

http : //r o . wikipedia . org/ wiki/Arie_din_Alexand

ria.

257

Sfintele Icoane sau astupă cu var frescele
sfinte ale Bisericilor.

De aceea, Biserica, Trupul mistic al
Domnului, a păstrat timp de 2.000 de
ani multe date si lucruri de la Hristos si

y y

de la Sfinţii Lui şi le cinsteşte ca pe
locuri pline de har, binecuvântate.
Pentru că Domnul, Maica Domnului,
Sfinţii Lui au trecut pe acolo... au
suferit. ..au făcut minuni. ..şi acele locuri
şi lucruri de la ei sunt comorile Bisericii.

Iar dacă noi, fiecare dintre noi,
păstrăm cu recunoştinţă şi cu lacrimi de
iubire amintirile de familie, cum să nu
păstrăm şi să nu cinstim, cu evlavie
sfântă, tot ceea ce înseamnă carte,
icoană, obiect liturgic, Sfinte Moaşte,
care sunt sfinţenia Bisericii?

Astfel, când mergem undeva, la o
Biserică veche, când citim cărţi scrise
acum 500, 1.500, 2.000, 3.000 de ani,
când ne închinăm la Sfinte Moaşte de
sute de ani, trebuie să fim recunoscători
lui Dumnezeu pentru această mare
încredinţare şi pentru dragostea celor
care le-au păstrat pentru noi. Pentru că
ele sunt semne ale credinţei si ale

y y

mântuirii celor de dinaintea noastră,
cărora trebuie să le urmăm exemplul.

Anul acesta au fost editate în
română minunile Sfântului Ioan de
Kronstadt 439 . La finalul cărţii găsim o

439 Idem:

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/12/19/aca
tistul-sfantului-ioan-de-kronstadt-2o-decembrie/.

258

minune recentă, din 1992, din Rusia,
unde în mănăstirea închinată Sfântului
Ioan, o Icoană a Maicii Domnului s-a
înnoit în mod minunat. Descrierea e
următoarea: o Icoană a Maicii Domnului
era întunecată, încât nu se putea desluşi
chipul ei.

însă, deodată, „chipul Preacuratei
Fecioare de pe icoana Acoperământului
a început să strălucească. Apoi, treptat,
s-a înnoit de sus în jos, de la chipul
Maicii Domnului până la tălpi. Cei
rânduiţi cu slujirea în altar vedeau cum,
în fiecare zi, câte o părticică din icoană
devenea tot mai strălucitoare, cum
culorile deveneau mai limpezi şi formele
mai conturate, iar micile crăpături s-au
refăcut de la sine. [Imediat după Paşti şi]
până la Cincizecime, aproape întreaga
icoană se înnoise. Dintr-o icoană gri,
întunecată, devenise una de culoarea
cerului. Maica Domnului strălucea cu o
frumuseţe nepământeană" 440 .

Dar această minune nu e unică în
istoria Bisericii! Tot felul de astfel de
minuni copleşitoare s-au petrecut în
timpul persecuţiei iconoclaste şi oricând
Sfintele Icoane au fost necinstite. ..sau
când s-au petrecut mari dureri, războaie
si cataclisme de tot felul.

Pentru că Domnul şi Sfinţii Lui, pe

măsura evlaviei si a credinţei noastre, au

> > >

440 Minunile Sfântului Ioan de Kronstadt, ed.
alcătuită de I. K. Surski, trad. din lb. rusă de
Gheorghiţă Ciocioi, Ed. Sofia, Bucureşti, 2014, p. 233.

259

făcut şi fac minuni mari în viaţa Bisericii
şi a întregii lumi.

Insă cei care se tem ca nu cumva
„să cadă în idolatrie", dacă cinstesc
Sfintele Icoane, nu au Sfinte Icoane în
casă pentru ca să le amintească de
Domnul şi de Sfinţii Lui dar au fotografii
cu ei şi cu copiii lor. Deşi nu-i trece
niciunuia prin cap, că dacă priveşte la
fotografiile copiilor.. .le confundă cu
proprii lui copii.

Pentru că iconoclasmul tocmai asta
a vrut, în definitiv: să înlocuiască pe
Dumnezeu-omul cu centrarea pe omul
păcătos, căzut. Şi când nu mai avem în
centrul nostru chipul lui Hristos şi
cuvintele Lui si Biserica Lui si modul

y y

divino-uman al vieţuirii creştine, adică

y y 7

viaţa in har, trăim secular, trăim la
întâmplare, trăim păgâneşte.

Pentru că Hristosul Bisericii e Cel
care ne ajută să ne transfigurăm întreaga
fiinţă, după cum i-a ajutat pe toţi Sfinţii
Lui. Sfinţii Lui, care sunt acum în
împărăţia Sa, sunt iconizaţi de Biserică
din perspectiva veşniciei, plini de slavă,
pentru ca să ne invite pe toţi să ne
umplem de slava Lui.

Căci dacă nu ne umplem de slava
Lui, privindu-L pe El iconizat şi pe
Sfinţii Lui, ne umplem de patimi, privind
la oameni pătimaşi ca şi noi.

însă viata Bisericii e duhovnicească,

y 7

înseamnă umplere a noastră de har şi
dezgolire continuă de patimi. De aceea,

260

dacă vrem viaţa cu Dumnezeu, trebuie
să ne deparazităm de patimi în mod
iconic, adică devenind tot mai mult
după chipul lui Hristos, Care este
împlinirea noastră, a tuturor.

La cântarea a 8-a a Utreniei de azi,
avem următorul pasaj imnografic: „Cin-
stea şi închinarea icoanei, cu adevărat
aducând-o la acela al cui este chipul, o
cinstim urmând învăţăturile grăitorilor
de Dumnezeu" 441 .

Ea, Icoana, ne vorbeşte despre
faptul că este un pasaj vizual spre
întâlnirea cu persoana iconizată.

Ea nu e niciodată persoana ci chipul
persoanei!

Tocmai de aceea, Sfintele Icoane
aprind dorul nostru 442 după Dumnezeu,
sunt pasaje spre Dumnezeu şi nu ziduri
care se interpun în faţa iubirii noastre
pentru Dumnezeu.

Pentru că nici fotografiile şi
lucrurile celor pe care îi iubim nu sunt
ziduri în faţa iubirii noastre pentru ei
ci... răscoliri şi mai puternice ale iubirii
noastre pentru ei.

Insă, ca să II cinsteşti pe Dumne-
zeu, trebuie să fii plin de dorul pentru El.
Şi dorul pentru El ne învaţă să fim
acrivici/ foarte atenţi cu adevărurile Lui,
tocmai pentru că îl iubim pe El cu
adevărat. Pentru că cine e atent la

441 Triodul, ed. cit., p. 213.

442 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.r0/2014/03/06/p
astorala-sinodala-la-duminica-ortodoxiei-2014/.

26l

adevărurile Lui şi nu amestecă dogmele
ortodoxe cu minciuni, aceluia nu îi plac
nici falsificările iconice ale chipului Său.

Pentru că într-un fel arată chipul
iconic al lui Hristos, păstrat de Biserica
Lui, de Biserica Ortodoxă, şi în alt fel
arată efeminările chipului Său, destruc-
turările chipului Său.

Chipul lui Hristos e acesta:

262

E grav, e ascetic, e transfigurat,
pentru că e Hristos Cel răstignit şi înviat
şi înălţat de-a dreapta Tatălui.

Pe când o mostră de destructurare a
chipului iconic al Domnului e aceasta:

Unde El este doar om, e non-ascetic
şi nu imprimă în noi dorinţa de
transfigurare, adică de curăţire continuă
de patimi şi de umplerea de slava Prea
Sfintei Treimi.

însă noi începem Postul Mare cu
nevoia de a vedea si de a urma celor

y

prezenţi în Sfintele Icoane şi cu acrivia/
exactitatea credinţei ortodoxe, pentru că
Biserica vrea să ne spună că postul are la
bază teologia, că postul e teologic şi are
sens teologic.

Postul înseamnă o tot mai mare
nevoie de Dumnezeu, pentru ca să fim
tot mai mult suflete. ..şi nu trupuri. Iar
când vrei să fii duhovnicesc, adică tot

263

mai mult plin de har şi tot mai puţin
trupesc şi relaxat în mod păcătos, vrei să
fii serios, grav, profund în fiecare alegere
a vieţii tale.

y

De aceea, postul, cu toate
opreliştile lui, ne arată că viaţa nu în-
seamnă nicidecum exces, ci potenţare de
ritm, de trăire, de înţelegere. înseamnă
concentrare a energiei interioare pentru
a face binele şi nu disipare a ei. Iar
contemplarea teologică a Sfintelor Icoa-
ne şi starea în faţa lor e o stare ascetică,
plină de rugăciune, de atenţie, pentru că
ele ne constrâng la a privi esenţialul
vieţii ortodoxe: relaţia plină, reală,
bogată cu Dumnezeu.

Asa că Sfintele Icoane, care se

y 7

înnoiesc în mod minunat sau plâng, care
ne privesc cu dulceaţă duhovnicească sau
în mod aspru, ne sunt pedagogi spre
viata cu Dumnezeu. Iar dacă cuvintele

y

Domnului şi ale Sfinţilor ne bucură sau
ne fac să ne ruşinăm, tot la fel şi
chipurile lor ne fac să ne venim în fire.

De aceea, iubiţii mei, în ziua de azi,
la o săptămână de la începutul Postului
Mare, trebuie să fim convinşi că prin
toată Tradiţia Bisericii nouă ne strălu-

y

ceste harul adevărului^ 3 .

Iar Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne

y y

călăuzesc spre tot adevărul, dacă ne
lăsăm învăţaţi dumnezeieşte de către ei.

y y y

Fiind alături de Patriarhii Bisericii 444 ,

443 Triodul, ed. cit., p. 206.

444 A se vedea:

adunaţi sinodal la Constantinopol, în
aceeaşi iubire şi evlavie pentru dreapta-
credinţă a Bisericii, trebuie să gândim
patristic apartenenţa noastră la Ortodo-
xie, adică după învăţăturile şi exemplele
de viată sfântă ale Sfinţilor Părinţi.

y y y

Pentru că altfel ne secularizăm, ne
depărtăm de viaţa sfântă a Bisericii
pentru trăirea la întâmplare.

Aşa că, iubind viaţa cu Dumnezeu,
adică trăirea în curăţie şi în sfinţenie, să
postim cu pace şi să ne rugăm pentru
unitatea şi mântuirea întregii lumi.

Pentru ca Dumnezeul păcii şi al
iubirii de oameni, să ne facă pe noi una
întru El, în comuniune sfântă cu Tatăl,
cu Fiul si cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul

y 7

nostru treimic, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin!

http://www.teologiepentruazi.ro/2014/03/08/si

naxa-panortodoxa-de-la-istanbul-6-9-martie-2oi4-i/.

Predică la Duminica a 2-a din
Postul Mare [2014]

Iubiţii mei 445 ,

când oamenilor le e cald, uită că
există ger, vânt, durere, cataclisme de
tot felul, pentru că se concentrează pe
nevoia lor de acum. Se unidimensiona-
lizează.

însă, cu cât ne concentrăm mai
mult pe ceva care ne enervează sau pe o
grijă personală... cu atât nu mai vedem ce
trebuie să facem în clipa de faţă. Căci

445 p rec li c ă scrisă în ziua de 15 martie 2014. Zi de
sâmbătă, cu soare şi vânt.

266

pierdem din vedere spectrul larg al
realităţii.

Iar demonii, care ne manipulează
primii... sau demonii lucrând prin
oameni... vor să privim lucrurile numai
dintr-o perspectivă, numai din punctul
de vedere al patimilor noastre şi nu al
realităţii.

Ne vor lipiţi de o idee, de o şicană,
de o suferinţă. ..pentru ca să nu fim liberi.
Liberi interior, duhovniceşte. Pentru a
nu fi... împliniţi.

Pentru că realitatea e vastă, e
complexă, pe când manipularea ne
indică doar un om, doar un subiect, doar
o temă, doar o problemă. Şi când avem
doar o problemă... nu mai vedem miile de
probleme care au legătură cu problema
noastră.

Pentru că problemele unui om sunt
şi problemele unei societăţi, unei lumi,
unei epoci.

în Evanghelia de azi [Mc. 2, 1-12],
vedem, în mod foarte clar, cum
problemele personale fac neîncăpătoare
locurile unde se promite vindecare.
Domnul a intrat în Cafarnaum
[Kacj)apvaou|i] 44 , s-a auzit de acest lucru
(v. i)...şi casa unde era El s-a umplut de
oameni dar şi curtea casei (v. 2).

Veneau, spune Sfântul Marcu,
pentru ca Domnul „să le spună lor

446 A se vedea:

http://es.wikipedia.org/wiki/ Cafar na%C3%B A

m.

267

cuvânt" (v. 2, GNT). Să le vorbească.
Dar, fără doar şi poate, şi pentru ca să-i
vindece.

însă vindecarea reală vine din
ascultarea voii lui Dumnezeu. Pentru că
sufletul se vindecă în acelaşi timp cu
vindecarea trupului. Tocmai pentru că
sufletul se îndreaptă spre Dumnezeu şi
se umple de slava Lui şi trupul, unit în
mod dumnezeieşte cu sufletul, se umple
de slava lui Dumnezeu.

Şi că aşa stau lucrurile, se vede din
realitatea Sfintelor Moaşte ale Sfinţilor,
unde întreg trupul e înduhovnicit,
pentru că întreg sufletul Sfinţilor e plin
de lumina lui Dumnezeu.

Căci Dumnezeu nu sfinţeşte pe om
fragmentar ci în integralitate.

Omul care se îndumnezeieste se

y

îndumnezeieste în mod deplin, pentru
că se uneşte interior, în mod deplin, cu
slava Dumnezeului treimic.

...Veniseră să audă cuvintele lui
Dumnezeu şi să se umple de slava Lui!

Si e o mare binecuvântare să

y

înţelegi faptul, că pe fiecare zi te afli în
faţa lui Dumnezeu şi că împlinirea ta
este slava fetei Sale.

y

Pentru că, dacă nu e El împlinirea
noastră cotidiană... ne lăsăm manipulaţi
de tot felul de „mici probleme", aparent
insurmontabile. De netrecut. De neîn-
vins...

însă nimic nu e de neînvins... când
suntem cu Dumnezeu!

268

Pentru că victoriile reale şi cu
adevărat mântuitoare sunt victoriile
împotriva patimilor noastre, a fricii
noastre, a neputinţei noastre.

Iar dacă pierdem lupta din
înăuntru... nu suntem nimic în afară,
orice poziţie socială am ocupa noi.
Pentru că mântuirea noastră se lucrează
în taina adâncă a persoanei noastre.

Oamenii erau în casă... înaintea
Domnului... dar şi la uşa casei.

Pentru El nimeni nu era.. .în afara
casei. ..în afara relaţiei cu El. ..pentru că El
îi vedea pe toţi. ..şi ne vede pe
toti... deodată. ..stând înaintea Lui.

y

De aceea, când ni se pare că
suntem.. in afara vederii Lui. ..trebuie să
ştim că acest lucru e o blasfemie la
adresa iubirii Sale de oameni.

Pentru că nimeni, absolut ni-
meni. ..nu e în afara. ..ochilor Lui!.. .Pentru
că vederea Lui e peste toţi oamenii, din
toate locurile şi din toate timpurile.
Nimic nu e neştiut la El, nimic nu e
ascuns, nimic nu e tainic pentru ochii
Lui.

Si când ne încumetăm, în mod

y 7

copilăreşte, să spunem binelui rău şi să
fariseizăm adevărul şi să credem, aşa, u-
topic.că vom scăpa, cumva, nepedep-
siţi., .de către El, pentru câte spunem,
facem şi plănuim...o, da, ne înşelăm
amarnici

El ştie intenţiile noastre. Pentru ce
spunem şi facem una sau alta. Lumea ne

judecă în măsura în care e curăţită de
patimi ca să vadă... adevărul nostru
interior. Dacă e la fel de oarbă ca noi. ..nu
vede nimic!

însă Dumnezeu stie motivele ade-

y

văra te... ale fiecărui lucru, gest, cuvânt al
nostru. De aceea suntem îndemnaţi, de

y 7

către Sfinţii lui Dumnezeu, să ne temem
pentru cele ascunse ale noastre. Adică
pentru adevăratele intenţii ale faptelor
noastre.

Din perspectiva oamenilor, unele
gesturi de pocăinţă şi de disperare
umană.. .par de nefăcut. Par lucruri bădă-
rane.

Numai că adevărata bădărănie a
noastră nu e nevoia, nu e boala, nu e
cererea de ajutor. ..ci păcatul. Păcatul e,
cu adevărat, o mizerie incalificabilă, un
lucru abominabil în faţa ochilor prea-
curaţi ai lui Dumnezeu. Pentru că
păcatul înseamnă indiferenţă, cruzime,
egoism, delăsare, deznădejde.

însă nevoia. ..boala.. .durerea.. .nu
sunt niciodată acte bădărane. ..ci neiubiri!

Tocmai de aceea, Domnul nu a
considerat un lucru aiurea faptul că
patru bărbaţi au introdus, prin acoperiş,
pe un paralitic înaintea Lui (v. 3-4).

Nu I s-a părut... un lucru „ca
nelumea".

El nu a găsit nelalocul lui modul în
care oamenii, din iubire şi milă pentru
cel bolnav, au apelat la Sine... şi nici nu a
menajat audienţa. Ci, dimpotrivă, deşi

270

ştia că grammateii/ învăţaţii/ cărturarii,
cugetau în inimile lor împotriva a tot
ceea ce nu le plăcea (v. 6), El îi iartă
păcatele paraliticului (v. 5). ..pentru ca să
îl vindece de boală.

De aceea, e greu să îi explici unui
om nedus la Biserică ce se revarsă în
inima ta. ..după ce te spovedeşti. Căci
dacă te spovedeşti curat, cu toată
conştiinţa, punctual, păcat cu păcat,
păcate de care numai tu te crezi
v/novat.. .se revarsă în tine multă pace,
multă iubire, multă candoare, multă
linişte. Pentru că te împaci cu Dumne-
zeu, care te umple de pacea Lui.

Asa că omul care stie ce înseamnă

y y

să fii vindecat de Dumnezeu, fuge, în
primul rând, la duhovnic şi apoi la
medici Pentru că sufletul e cel care
începe să se vindece primul, prin
Spovedanie şi prin împărtăşirea cu
Domnul.

Dacă de la cap se împute
peştele. ..tot de la suflet se vindecă omul!
Si asa înţelegem de ce oamenii

y y y O

înduhovniciţi nu se uită prea mult la
bolile şi neputinţele trupeşti de tot felul,
ci se uită la împlinirea poruncilor lui
Dumnezeu, la curăţia vieţii lor şi la fapta
cea bună.

Pentru că sănătatea e mai bună
decât toate. ..Numai cu amendamentul:
sănătatea sufletului e mai bună decât
toate. Şi în sănătatea sufletului intră

271

dreapta-credinţă şi dreapta vieţuire
evanghelică.

Căci nu ne ajută cu nimic la
mântuirea noastră o sănătate robustă a
trupului, multă rezistenţă la frig, la cald,
la durere, la boală.. .dacă nu suntem
rezistenţi şi în faţa ispitelor de tot felul.
Dacă nu st im să-I mulţumim lui

y t

Dumnezeu pentru toate şi să avem
recunoştinţă.

însă asta nu înseamnă, totodată, că
trebuie să fim iresponsabili faţă de sănă-
tatea, de timpul şi de averea noastră. Ci
având grijă de toate, cu înţelepciune,
trebuie să precumpănească grija noastră
fată de sănătatea duhovnicească decât

y

fată de sănătatea fizică.

y

Si Domnul ne arată în cazul acestei

y

vindecări, că iertarea dumnezeiască e
începutul a toată sănătatea. Pentru că,
după ce i-a iertat păcatele.. şi nu păcatul
(pentru că multe sunt păcatele noastre),
l-a vindecat si de neputinţa lui fizică (v.

n).

Noi, oamenii, care suntem
concentraţi mai mult pe ce se vede, la
modul grosier.. .decât pe ceea ce văd
numai cei curaţi cu inima, credem că
minunile sunt „imposibile". Pentru că
am fost ideologizaţi cu faptul că lumea
aceasta e numai cât vedem noi că este.

Şi observ asta şi la omul cu puţină
carte dar si la intelectuali: au o

y

perspectivă foarte redusă, empirică,
pozitivistă asupra realităţii.

272

Lumea e cât văd ei că e...cât pipăie
ei realitatea.

însă Dumnezeu, Care nu tine cont
de modul nostru îngust de a vedea
lucrurile, când e vorba să ne mântuiască,
ci e paradoxal în toate, nu face minuni,
mai întâi vizibile, pentru tot gură-cască,
ci tainice...

Vindecarea de păcate, cu tot ceea ce
înseamnă ea, este o bucurie interioară
imensă. E o enormă împlinire şi umplere
de încredere şi de poftă de viaţă.

Iar cine e vindecat interior de vreo
patimă, cine primeşte luminări şi vederi
dumnezeieşti de la Dumnezeul nostru
treimic.nu mai are nevoie de vindecări
exterioare sau de minuni expozitive,
apologetice.

însă oamenii înguşti la vedere...
când l-au văzut ridicându-se de jos, de
pe pat. ..şi că merge, că poate să
meargă... atunci au crezut că s-a produs
cea mai mare minune şi L-au lăudat pe
Dumnezeu (v. 12).

Numai că nu atunci s-a produs
marea minunel

Marea minune s-a produs
atunci... când grammateii considerau că
Domnul blasfemiază. Atunci când nu au
crezut că vindecarea de păcate s-a
produs.

Adică marea minune a avut loc
când doar el, paraliticul, a ştiut-o,
pentru că s-a petrecut în fiinţa lui, ca un
mare dar de la Dumnezeu.

273

Marea minune a fost tainică.. .pe
când minunea pentru orbi, minunea
apologetică şi pedagogică în acelaşi timp,
a fost valorizată mai mult decât cea
profundă.

Fără doar şi poate, orice minune a
lui Dumnezeu e o imensă binecuvântare
si iubire. însă adevăratele minuni sunt
cele pe care El le lucrează în noi în mod
mistic/ tainic/ profund şi în urma cărora
noi ne schimbăm radical viaţa.

Căci sensul minunii e să ne lege de
Dumnezeu, să începem o relaţie vie şi
veşnică cu El.

Da, omul care a intrat prin acope-
riş. ..a ieşit pe uşă în mod sănătos!

Pentru că omul care a intrat prin
acoperiş, plin de înfrigurare, de nevoie
presantă.. .L-a întâlnit pe Cel care ştie,
vede, ajută nevoile oamenilor.

Dar dacă ar fi intrat în viaţa
noastră. ..acest om, ce i-am fi
făcut?!.. .Cum l-am fi ajutat noi, pe săr-
manul om?!!...

Ce facem noi, de fapt.. .când nu
facem nimic pentru alţii?

Şi dacă nu facem nimic pentru alţii,
de ce ne mai credem drepţi, milostivi,
săritori, cu inimă largă, demni şi
umani. ..dacă tot nu facem nimic pentru
ei?

Postul Mare e un timp al
întrebărilor fără menajamente...

274

Toată viaţa ortodoxă e plină de
întrebări dureroase... Pentru că nu ce
faci. ..ci ce zese din ceea ce faci contează.

Ce ajungi după ce scrii, posteşti, te
rogi, munceşti o viaţă de om?

Ce ajungi, în mod real, înaintea lui
Dumnezeu si nu a oamenilor, în urma

y 7

tuturor lucrurilor pe care le faci?...

De aceea, iubiţii mei, vindecarea
reală e adevărata comoară a noastră! Iar
vindecarea reală e vindecarea duhovni-
cească. E sănătatea credinţei şi a faptelor
noastre.

Fără dreaptă credinţă în noi, fără
fapte bune, fără virtuţi, fără harisme
dumnezeieşti, fără harul lui Dumnezeu

y 7

în primul rând, părem vii... dar suntem
morţi sufleteşte.

y y

Iar despre morţi... nimeni nu vrea să
ştie. ..ci doar despre cei vii întru Domnul.

Astfel, dacă postim, dacă ne ne-
voim, dacă ne înfrumuseţăm interior,
lăsaţi să se vadă asta! Lăsaţi să se vadă
rezultatele vieţii noastre ortodoxe!

Adică nu ceea ce facem. ..ci ceea ce
ajungem, prin viaţa Bisericii, emană din
noi. ..şi unde mergem suntem rodul asce-
zei, al teologiei şi al iubirii Bisericii.

Dumnezeu să ne umple pe toţi de
marea Sa milă si bunătate, să ne întă-

y 7

rească în toate vitregiile vieţii noastre, în
toate ispitele şi încercările şi să ne
dăruiască tuturor, ca să ne bucurăm, aici
şi în veci, întru împărăţia Sa, împreună
cu Prea Curata Stăpână, cu toţii Sfinţii şi

275

cu toate Puterile cereşti, acum şi în vecii
vecilor. Amin!

Predică la Duminica a 3-a din
Postul Mare [2014]

Iubiţii mei 447 ,

y 7

tot cel care posteşte experiază,
deopotrivă, Crucea dar şi învierea
Domnului.

Trăieşte durerea dar si bucuria Lui.

y y

Pentru că, pe de o parte, orice
nevoinţă, durere, tristeţe, constrângere
sufletească şi trupească, voită de către
noi, e o moarte pentru Dumnezeu dar,
pe de altă parte, e o înviere întru El.

Iar noi trebuie să murim pentru
păcat, pentru orice păcat, în fiecare
clipă. ..pentru ca să înviem, duhovniceş-
te, prin harul Său, la viaţa cu El. Şi cum
altfel să murim pentru păcat decât prin a

447 Scrisă în ziua de 22 martie 2014, zi de
sâmbătă călduroasă.

277

nu-l mai face. Prin a urî păcatul în
oricare înfăţişare desfiguratoare a lui. Iar
dacă totuşi îl facem, constrânşi fiind de

y 7 y

obişnuinţa păcătoasă, să nu-l conside-
răm ceva „bun" ci rana, căderea, durerea
noastră.

De aceea, la mijlocul Postului
Mare, Crucea Domnului este centrul
nostru de unificare interioară, pentru că
nevoinţa duhovnicească e cea care ne
face un singur trup, în care sufletul şi
trupul nostru sunt în armonie şi nu în
luptă.

O cântare a zilei vorbeşte despre
luminarea noastră prin post 448 . O alta ne
spune că trebuie să ne curăţim prin post
şi prin lacrimi 449 . Pe când alta vorbeşte
despre „luminatele fulgerele ale harului",
care strălucesc din Crucea Domnului, în
inimile celor care o cinstesc 450 .

Si ca să simţi lumina dumnezeiască

y y

a Sfintei Cruci trebuie să fii luminat de
Dumnezeu prin harul Său. Şi nu te poţi
lumina interior, dacă nu te-ai curăţit de
patimi, prin post şi prin lacrimi, prin
rugăciune şi prin milostivire.

Căci ceea ce noi pierdem în mod
abisal... prin orice păcat pe care îl
facem.. .e tocmai puterea de a vedea
duhovniceşte pe Dumnezeu şi pe oameni
şi întreaga creaţie. Pierdem, prin orice
păcat nepocăit, prin orice delăsare a

448 Triodul, ed. BOR 2000, p. 310.

449 Ibidem.

450 Idem, p. 312.

278

noastră sufletească, capacitatea de a
vedea frumos şi profund lumea.

Da, putem vedea lumea şi dacă
păcătuim în mod notoriu. Zilnic, fără
părere de rău. îi putem vedea pe
oameni. ..cele ce se petrec în jurul
nostru... şi dacă păcătuim fără mustrări
de conştiinţă.

y y

Numai că, noi, oamenii păcătoşi,
oamenii nepocăiţi, oamenii nesfinţiţi,
necurăţiţi, vedem totul foarte miop.
Vedem totul la suprafaţă.

îi vedem pe oameni. ..dar nu îi
înţelegem. Pentru că nu putem privi
înăuntru lor.

Vedem lucrurile ca pe nişte posesii
fată de care ne manifestăm discreţionar,

y y 7

fără să le dăm importanţă... îi „remar-
căm" pe oameni în funcţie de interesele
noastre meschine, credem că ne putem
„ascunde" sub cuvinte, sub legi, sub
haine, în spatele a tot felul de prietenii
nesustenabile veşnic...

însă doar cine se răstigneşte zilnic,
înviază zilnic.

Numai cine se curăteste continuu
de patimi. ..vede profund lucrurile, tră-
ieşte în ritmul sărbătorilor, în ritmul

y 7

bunătăţii. ..e om milos, frumos, bun...

Şi trebuie să mă credeţi pe
cuvânt. ..când vă mărturisesc cât de
frumoasă e lumea, atunci când o vezi
profund, în harul lui Dumnezeu...

Ce taină, ce frumuseţe paradoxală,
ce minune e omul, lumea, viaţa, când o

279

priveşti cu ochii lui Dumnezeu, cu
sfinţenie, cu curăţie dumnezeiască.

Dar pentru a fi curat... trebuie să
mori pentru păcat. Adică să te dezlipeşti
interior, în sufletul şi în trupul tău, de
alipirea pătimaşă faţă de materie, faţă de
bani, fată de oameni, fată de tot felul de

7 y 7 y

tabieturi.

Pentru că spre această moarte
sfântă şi profundă a noastră, faţă de
păcat, ne duce postul de faţă.

Pentru că el este o reînvăţare a
noastră cu simplitatea, cu bucuria, cu
curăţia.

y

Pentru că el ne învaţă cu puţina
mâncare şi odihnă, cu faptul de-a fi
mereu atenţi, cu grija faţă de detalii, cu
pocăinţa, cu gândul la moarte, cu
contemplarea celor pe care Domnul le-a
făcut pentru noi.

Pentru că el ne face să ne simţim
limitele... dar şi nevoia profundă de co-
muniune şi de iubire.

Pe scurt, postul ne învaţă durerea
bucuroasă a vieţii ortodoxe. Aceea că, în
neputinţele noastre cele multe nu
suntem singuri, pentru că El ne trimite
harul Său, care ne întăreşte pe noi.

Şi experiem, din plin, în durerea şi
în osteneala noastră, viata lui Dumne-

7 y

zeu, cea care ne întăreşte pe noi
continuu si ne face bucuroşi si blânzi si

y y y y

frumoşi întru El.

y

Adesea i-am văzut pe oameni
poticnindu-se în a înţelege viaţa

28o

ortodoxă... tocmai pentru că nu înţeleg
cum se armonizează contrariile în viata

y

noastră.

Adică, cum se îmbină durerea cu
bucuria, iertarea aproapelui cu iertarea
lui Dumnezeu, ascultarea smerită cu
îndrăzneala sfântă, nedreptatea care ţi se
face cu bunătatea pe care o ai faţă de cel
care te îndurerează zilnic, calamitatea
personală cu împlinirea lăuntrică.

Dar, în interiorul nostru, lucrurile
sunt trăite în cea mai mare normalitate.
Pentru că iertăm şi noi altora, pentru că
si noi greşim fată de Dumnezeu si

y O y y y

oameni, durerile trăite sunt curăţitoare
de patimi şi atunci când suntem umiliţi
şi acceptăm acest lucru ca pe un
medicament dumnezeiesc, ne umplem
de multă slavă dumnezeiască, de multă
lumină şi candoare, tocmai când oameni
cred că ne-au terminat, ne-au distrus...

De ce toate aceste lucruri para-
doxale în viaţa cu Dumnezeu? Pentru că
Domnul ne-a adus bucuria prin Crucel

Bucuria învierii Lui înseamnă
biruinţa a tot păcatul pe Cruce, biruinţa
morţii si a diavolului si ridicarea din Iad

y y y

a celor Drepţi.

Adică bucuria vine prin nevoinţă,
prin durerea acceptată, prin curăţirea de
patimi, pentru că bucuria vine de la
Dumnezeu, atunci când renunţăm la
noi, la modul nostru îngust de a vedea
lucrurile, pentru a ne umple de infinita
bunătate a lui Dumnezeu.

28l

Da, în aparenţă, eşti bucuros când
ai ce mânca, când ai prieteni, când ai
soţie, când ai familie, când nu esti al

y 7 7 y

nimănui...

însă bucuria reală şi nu aparentă e
bucuria când ai toate lucrurile. ..când te
bucuri de toate lucrurile, tocmai pentru
că îl ai pe Dumnezeu în centrul vieţii
tale.

Pentru că lucrurile şi oamenii se
împlinesc numai în Dumnezeu, Dumne-
zeu e centrul existentei lor si fără El nu

y y

există bucurii reale şi împlinire reală.
Există doar o aspiraţie continuă după
mai mult, după mai bun, după mai fru-
mos. ..dar niciodată satisfăcută.

însă omul doreşte întotdeauna mai

y

mult... pentru că e după chipul lui
Dumnezeu. îl doreşte pe Cel care 1-a
făcut pe el.

Tocmai de aceea, dacă Dumnezeu
nu e în centrul existenţei noastre ci la
periferia ei, noi nu avem nimic stabil,
nimic frumos, nimic sfânt în viaţa
noastră.

Viata ortodoxă e viata sfinţeniei, e

y y y 7

viata eclesială, e viata Dumnezeului

y 7 y

treimic. Ea nu e niciodată rigidă ci
încăpătoare. Ea e o armonizare a
contrariilor şi o copleşitoare perspectivă
paradoxală asupra existenţei.

Ca ortodox, eu sunt cel în care
Dumnezeu coboară slava Sa pentru a mă
îndumnezei, adică pentru a mă pregăti

282

pentru existenţa veşnică, transfigurată,
cu Dumnezeu.

De aceea, orice lucru pe care îl
trăiesc este o binecuvântare de la
Dumnezeu si o luminare continuă, o

y 7

adâncire a modului în care eu văd
lumea. Iar pentru că Dumnezeu mă lu-
minează cu slava Sa, tocmai de aceea pot
să înţeleg, să muncesc, să mă bucur, să
fiu împlinit, chiar şi atunci când împli-
nirea umană pare „departe" de mine.

Pentru că împlinirea mea e
împlinire ontologică, e împlinire cu
Dumnezeu în primul rând şi nu socialăl
Pentru că destinul lumii e unul
ontologico-transfigurator şi nu seculari-
zant.

Pentru că aşteptăm, cu toţii,
învierea morţilor si viata veacului ce va

7 y 7

să vină, adică o ontologie transfigurată şi
nu o istorie nesfârşită, în care lumea şi
omul se degradează la infinit.

Noi aşteptăm Paştiul final, nes-
fârşit, adică marea trecere/ intrare a
lumii şi a istoriei în veşnicie, pentru ca
toate să se umple de slava lui
Dumnezeu.

Aşa se explică de ce noi, ortodocşii,
deşi suntem oameni sociali, nu punem
societatea mai presus de împlinirea
personală a omului. Pentru că adevărata
împlinire a omului nu e socială ci
ontologică, este interioară.

Iar în cazul Sfântului în viaţă, a
omului care împarte din roadele

283

mântuirii lui, în Biserică, şi celorlalţi,
prin sfaturi, prin minuni, prin vindecări,
vedem, în mod cuprinzător, faptul că
împlinirea noastră este interioară.

Pentru că el ne împarte cuvânt,
vindecare, frumuseţe din relaţia lui
interioară cu Dumnezeu, pentru că s-a
vindecat pe sine prin crucificarea
continuă a vieţii ortodoxe.

y

Aşadar, ridicarea Crucii pe care am
facut-o astăzi, în Biserică, reprezintă
verticalitatea dureroasă şi sfântă a vieţii
ortodoxe.

Noi, fiecare dintre noi, suntem un
crucificat pentru Dumnezeu, care ne
umplem de bucuria Lui, tocmai pentru
că încercăm să trăim la înălţimea rigorii
voii Lui.

Si ori de câte ori ne închinăm si ne

y y

întărim prin harul lui Dumnezeu, ori de
câte ori sărutăm Crucea Domnului cu
mare evlavie, ne umplem de harul lui
Dumnezeu, Cel care e tăria şi bucuria
noastră în faţa păcatului şi a răutăţii
demonilor.

Pentru că răutatea păcatului e mare
dar este imensă, incomprehensibilă bu-
nătatea lui Dumnezeu, pe care o trăim
în umila noastră existentă de zi cu zi.

y

Omul nou e omul duhovnicesc.
Toată bogăţia lui e înăuntru. Şi toată
bogăţia lui e toată virtutea şi fapta cea
bună.

De aceea, să nu socotim niciodată
că am făcut prea mult pentru mântuirea

284

noastră sau pentru Dumnezeu, pentru
că nimic nu se compară cu măreţia
slavei Sale şi cu imensa şi copleşitoarea
Lui iubire de oameni.

Să ne nevoim duhovniceste conţi-

y

nuu, iubiţii mei, oricât ne -ar fi de greu!
Greul nostru e ştiut de Dumnezeu si e

j y

răsplătit, la modul copleşitor, de către
El.

Nu suntem singuri, nu suntem ai
nimănui, nu suntem puţini, nu suntem
fără perspectivă !

Suntem cei pentru care a murit şi a
înviat Hristos Dumnezeu, Cel împreună
slăvit şi închinat împreună cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt.

Suntem cei pe care îi păzeşte
Domnul Dumnezeu, pentru rugăciunile
Prea Curatei Maicii Sale si ale tuturor

y

Sfinţilor îngeri şi ale tuturor Sfinţilor
Sai.

Căci casa noastră e sus, în
împărăţia lui Dumnezeu şi răsplata
noastră e veşnică.

De aceea, Domnul să vă întărească
întru toate, să vă bucure, să vă
îmbărbăteze, să vă umple de slava Sa,
pentru ca să fim, cu toţii, moştenitorii
împărăţiei Sale. Amin!

285

Iubiţii mei 451 ,

acest praznic dumnezeiesc, care
este o izbucnire de bucurie dumne-
zeiască la mijlocul Postului Mare, ne
arată că bucuria dumnezeiască nu este
lipsită de dramatism.

Pentru că, la fel ca în cazul
praznicului învierii, bucuria imensă,

451 Predică scrisă în seara zilei de 23 martie 2014
şi editată luni, 24 martie 2014. O zi călduroasă şi
senină. ..în ciuda prognozei meteo, care vorbea despre
ploaie şi vânt.

286

dumnezeiască, e bucuria care ne vine
din Crucea Domnului şi nu o bucurie
oarecare. Ci o bucurie crucificată, o
bucurie ca victorie deplină împotriva
morţii... dar numai pentru că moartea e
trăită şi depăşită dumnezeieşte în per-
soana lui Hristos Dumnezeu.

La fel şi acum: a doua zi după
înălţarea Crucii în mijlocul Bisericii,
pentru ca să ne întărim întru răbdare în
postul nostru... prăznuim singura veste
mare, imensă, adusă umanităţii şi
anume că Fecioara va purta în pântece şi
îl va naşte ca Prunc, pe Domnul şi Dum-
nezeul ei si al nostru.

Mineiul pe martie, la ziua a 25-a, are
o slujbă teologică fastuoasă. Nici nu se
putea altfel... atâta timp cât e vorba
despre începutul mântuirii noastre.

Şi slujba de azi pune în prim-plan
faptul că evenimentul capital al bunei -
vestiri este aflarea „sfatului celui mai
dinainte de veci" al Prea Sfintei
Treimi 452 .

în cadrul căruia, Arhanghelul
Gavriil e doar mesagerul/ purtătorul de
mesaj către Maica Domnului, fiindcă, în
mod principal, acest lucru a fost dorit de
Dumnezeul treimic mai înainte de veci.

însă Maica lui Dumnezeu nu este o
persoană predestinată, de care El s-a
folosit în mod instrumental, pentru ca să
ne mântuiască, ci singura Fecioară a
lumii, care s-a păstrat curată, în relaţie

Mineiul pe martie, ed. BOR 1893, p. 194.

287

continuă cu Dumnezeu, pentru că L-a
iubit pe El mai presus de orice.

Si asta înseamnă că Fecioara a

y

conlucrat cu Dumnezeu pentru mân-
tuirea lumii. A conlucrat în mod
continuu si voit, cu cea mai mare

y 7

dragoste şi nu a fost o mamă-surogat,
forţată să ia parte la planul lui
Dumnezeu.

Dumnezeu nu forţează pe nimeni ca
să se mântuiască!

Pentru că mântuirea e relaţie vie cu
Dumnezeu, e iubire, e entuziasm curat,
sfânt, dumnezeiesc.

Si de aceea nici noi nu trebuie să

y

uităm acest lucru (faptul că mântuirea e
alegere liberă şi iubitoare), atunci când
dorim mântuirea oamenilor.

De aceea, când Fecioara Preacurată
acceptă naşterea Fiului lui Dumnezeu
din ea, ea acceptă voia lui Dumnezeu cu
ea şi cu noi, ca singura persoană găsită
vrednică de Dumnezeu.

însă putem noi înţelege ce înseam-
nă „singura vrednică de Dumnezeu"?

Căci de aici vine marea noastră
iubire pentru Maica Domnului: pentru
că ea este singura Maică a Stăpânului,
singura întru care El a binevoit să
locuiască si din care S-a îmbrăcat cu

y

trup.

Cum ar fi putut Dumnezeu să
forţeze pe cineva, pentru ca să îl nască
cu trup? Şi ce fel de „mântuire" ar fi fost

288

aceea, care s-ar fi făcut cu de-a sila, fără
voia omului?

însă mântuirea noastră s-a făcut cu
mare iubire si din mare iubire. Dintr-o

y

iubire indescriptibilă. Pentru că s-a
întâlnit iubirea liberă si entuziastă a lui

y

Dumnezeu cu iubirea liberă şi dogo-
ritoare a Maicii noastre pentru Dumne-
zeu.

Toată întruparea Cuvântului dum-
nezeiesc s-a făcut în cea mai mare
iubire, curăţie şi frumuseţe dumne-
zeiască, pentru că Maica a fost locaş
curat al Stăpânului ei prin toată virtutea
şi contemplarea ei dumnezeiască.

Tot misoginismul a fost călcat în
picioare de către Maica lui Dumnezeu şi
căderea strămoasei Eva a fost vindecată,

y 7

femeia putând fi, datorită ei, şi fecioară
si soţie si mamă. Căci dacă Fecioara a

y 7 y

luat în pântece şi L-a născut pe Fiul Cel
fără de ani, ea a arătat că femeia poate
avea o relaţie reală cu Dumnezeu, ca şi
bărbatul, pentru că bărbatul şi femeia
sunt chemaţi la îndumnezeire, indiferent
de modul în care aleg să trăiască în
Biserică.

Pentru că si mireanul cât si

y y

monahul sunt chemaţi la îndumnezeire
şi nu au standarde diferite de împlinire
ortodoxă.

Căci, da, vieţuim diferit, în
societate sau în mănăstire, dar de la noi
se cere acelaşi lucru în definitiv: sfinţirea
noastrăl

289

Pentru că toţi trebuie să ne biruim
firea pătimaşă în mod duhovniceşte, să
ne-o curăţim, să ne-o înfrumuseţăm,

y 7 y 7

pentru ca să fim minuni frumoase ale lui
Dumnezeu, pline de toată virtutea şi
teologia şi harul lui Dumnezeu.

Prea Curata Stăpână acceptă
minunea cea prea mare a întrupării Cu-
vântului. O doreşte si întru ea se

y y

lucrează această minune a minunilor.

Şi odată cu Maica lui Dumnezeu
intrăm şi noi în viaţa paradoxală a lui
Dumnezeu, unde El alege să Se
smerească pe Sine pentru ca să vindece
căderea noastră.

Lucru din care ar trebui să
înţelegem şi noi faptul, că nu ne putem
ridica niciodată pe culmi duhovniceşti
de trăire mistică, până nu ne pogorâm
continuu în cea mai mare smerenie si

y

căutare a milei lui Dumnezeu.

Acolo, în adâncul vederii de sine şi
al chemării continue a slavei lui
Dumnezeu, se lucrează curăţirea şi
sfinţirea noastră, care e o conlucrare
smerită cu Dumnezeu, care se realizează
clipă de clipă. Căci harul lui Dumnezeu
e fundamentul mântuirii noastre, însă
dacă alegem să trăim în har şi să facem
continuu cele ale lui Dumnezeu.

Fiul S-a întrupat din Fecioară „fără
schimbare" 453 , ne spune o cântare a zilei.
Căci El S-a făcut om, Si-a asumat

7 y

umanitatea în persoana Sa, fără ca prin

Idem, p. 198.

290

aceasta să nu mai fie Fiul Tatălui. El a
rămas şi este Fiul Tatălui, deşi S-a făcut
om, Dumnezeu şi om. însă S-a făcut om
pentru noi şi pentru mântuirea noastră.

Căci lucrarea soteriologică/ mân-
tuitoare a lui Hristos pentru noi începe
acum, la zămislirea Sa, cea mai presus de
fire, din Fecioară. Acum începe lucrarea
de mântuire a omului, pe care Hristos a
împlinit-o în mod desăvârşit în persoana
Sa şi ale cărei consecinţe le trăim bucu-
ros în viaţa noastră eclesială.

Pentru că drumul mântuirii noastre
e drumul umanităţii Sale spre îndumne-
zeire şi, cu ajutorul Lui, noi ne împărtă-
şim acum din puterea dumnezeiască a
transfigurării umanităţii Sale.

Astfel, fiecare greutate şi bucurie a
vieţii noastre le trăim prin harul
Dumnezeului treimic, întru care vieţuim
şi ne împlinim duhovniceşte. Căci viaţa
reală e viaţa duhovnicească, e viaţa trăită
în harul lui Dumnezeu şi nu la întâm-
plare.

Viaţa la întâmplare, viaţa seculară,
viaţa trupească este viaţa non-eclesială.
Biserica trăieşte în ritmul veşniciei,

y y 7

trăieşte în şi cu Dumnezeu, pentru că
trăieşte pe calea sfinţeniei continue.

Dar dacă iesi din Biserică, dacă

j 7

trăieşti împotriva firii tale, a firii pe care
Dumnezeu a creat-o, viata ta este o viată

7 y y

fără împlinire dumnezeiască, fără stabili-
tate, fără frumuseţe.

291

De aceea, postul dumnezeiesc în
care suntem e o marcă a vieţii
duhovniceşti, a vieţii în care nevoile

y 7 y

reale şi sfinte ale sufletului au primatul
şi nu patimile.

Căci nu în abţinerile de tot felul
constă esenţa postului ci în ceea ce
primim în urma lor.

Postul e pozitivitate maximă,
pentru că dăm puţin efort, puţină
nevoinţă şi primim mult har.

Harul, curăţia, bucuria, tinereţea
duhovnicească a sufletului, luminarea
minţii, întărirea duhovnicească a trupu-
lui sunt esenţa postului şi fără ele
nimeni nu posteşte cu adevărat.

De aceea, prăznuim dumnezeieşte,
ne bucurăm dumnezeieşte în această zi,

y 7

chiar dacă postim (având dezlegare
numai la peşte, vin şi untdelemn),
pentru că trăim din plin esenţa postului:
bucuria întru harul lui Dumnezeu.

Iar noi ne putem bucura şi în
neputinţe şi în prigoniri şi în boli şi în
sărăcie şi în post şi în necazuri de tot
felul, pentru că ne bucurăm în harul lui
Dumnezeu si nu în cele materiale si nu

y y

pentru succese efemere şi nu pentru cele
care se văd.

Ne bucurăm tainic/ mistic, aşa cum
tot mistic a trăit Prea Curata Stăpână
bucuria zămislirii Fiului lui Dumnezeu
în ea şi cum L-a purtat până la naştere.

Şi noi îl purtăm pe Hristos în sufle-
tele şi în trupurile noastre, dimpreună

292

cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, prin harul
Lor, pentru că purtăm Treimea în noi, în
mod tainic, prin harul Ei.

Noi trăim cu Dumnezeu înăuntru
nostru, ca într-o biserică sfântă, pentru
că Dumnezeu îsi coboară slava Sa în noi

y

si ne sfinţeşte desăvârşit.

y y y y

De aceea, gesturile care nu pornesc
dinăuntrul nostru, de acolo, de unde
locuim împreună cu Dumnezeu, deşi par
„ortodoxe", nu sunt. Pentru că sunt
lucruri exterioare, care nu ne umplu de
bucurie şi de har.

Dar ortodocşii care au, ca si Maica
Domnului, toată comoara lor înăuntru si

7 y

se manifestă exterior potrivit mişcării lor
de către harul dumnezeiesc, sunt orto-
docşi şi înăuntru şi în afara lor, pentru
că sunt bucuroşi cu adevărat.

De aceea, câţi nu suntem duhov-

7 y

niceşti, să ne străduim să fim, pentru ca
bucuria noastră să fie deplină!

Iar câţi am trăit din plin revărsările
cele mari, de har şi de milă dumne-
zeiască în noi, să ne schimbăm continuu
cu schimbare dumnezeiască, pentru că
primăvara împărăţiei este aproape, Cel
Preafrumos va veni si ne va lua cu El

y

întru slava Lui.

La mulţi ani, surorilor si maicilor,

y 7 y 7

pentru că aceasta este ziua dumnea-
voastră!

E ziua în care Maica lui Dumnezeu
a ales bine şi s-a făcut model/ exemplu/
paradigmă pentru orice om.

293

Pentru că ea ne învaţă să îl alegem
pe Dumnezeu, să îl dorim pe El mai
presus de toate, pentru că El este
bucuria şi împlinirea noastră.

La mulţi ani, multă bucurie si

y 7 y

întărire în toate, de la Domnul si

7 y

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul
Tatălui Cel mai dinainte de veci, care
întru Duhul Sfânt S-a făcut om pentru
noi şi pentru mântuirea noastră! Amin.

294

Predică la Duminica a 4-a din
Postul Mare [2014]

Iubiţii mei 454 ,

prăznuim duminica a 4-a a Postului
Mare, dedicată Sfântului Ioan Scăra-
rul 455 , chiar în ziua de pomenire a
Sfântului Ioan Scărarul: 30 martie.

Iar, pe de altă parte, vorbim adesea
despre viaţa duhovnicească ca despre o

454 p rec li c ă scrisă în ziua de 29 martie 2014. Zi
de sâmbătă.

455 A se vedea:

http : / / orthodoxwiki.org/John_Climacus .

295

scară către cer... pe care ne închipuim că
o urcăm treaptă de treaptă, cu fiecare
virtute împlinită, deşi scara duhovni-
cească înseamnă o urcare, în acelaşi
timp, prin împlinirea tuturor virtuţilor.
Pentru că virtuţile nu se lucrează

y

gradat. ..ci toate în acelaşi timp.

Pentru că, dacă citim Scara
Sfântului Ioan, tradusă de Părintele
Dumitru Stăniloae şi introdusă în
Filocalia românească, voi. 9, vedem că
cele 31 de cuvinte/ capitole, tematizează
realităţi duhovniceşti interioare, care
trebuie trăite în acelaşi timp... şi nu la o
distantă unele de altele.

y

Aşa că e o imagine eronată aceea în
care o virtute te duce la o altă virtute si

y

ele sunt privite ca treptele unei scări, ci
virtuţile sunt ca o plasă, cu ramificaţii
între ele, care, toate la un loc şi în acelaşi
timp, ne fac să urcăm duhovniceşte.

Pentru că creşterea duhovnicească
e interioară, e organică şi e plurivalentă.

Acest lucru îl înţelegem imediat
dacă vedem care sunt virtuţile pe care le
tematizează Sfântul Ioan Scărarul în
Scara dumnezeiescului urcuş 456 .

în prima cuvântare, Sfântul Ioan
vorbeşte despre retragerea din lume 457 .
Iar după ce monahul se retrage din cele

45 Voi cita: Sfântul Ioan Scărarul, Scara
dumnezeiescului urcuş, trad., introd. şi note de Pr.
Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia românească,
voi. 9, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980, p. 41-462.

în mod prescurtat: FR 9, p.

457 FR 9 ,p.4 7 .

296

ale lumii are nevoie de un Povăţuitor
duhovnicesc 458 . Căci e nevoie ca oste-
neala ascezei si amărăciunea ei să fie

y

condusă duhovniceste de către cineva 459 .

y

Cu ce să începem viaţa evlavioasă?
Sfântul Ioan ne învaţă să ne axăm pe 3
lucruri: nerăutate, post, neprihănire 460 .
Dar e nevoie si de frică si de iubire de

y J y

Dumnezeu 461 . Căci virtuţile trebuie lu-
crate, încă de la început, „cu osteneală şi
cu durere" 462 . Numai că viaţa noastră
ascetică nu e lăsată să se dezvolte în
pace, pentru că demonii, foarte curând,
îsi vor arăta răutatea în aceea ce ne

y

priveşte. Iar cei care se luptă duhovni-
ceste cu demonii, stiu că demonii sunt

t 7 y

„cu adevărat răi, cumpliţi, vicleni,
meşteri în uneltiri, puternici, neador-
miţi" 463 .

y

în al doilea cuvânt, Sfântul Ioan
vorbeşte despre despătimire 4 4 . Lucru
care înseamnă că trebuie să ne luptăm
cu toate patimile în acelaşi timp, după
cum ne nevoim să ne însuşim toate
virtuţile în acelaşi timp. Şi această luptă
şi nevoinţă continuă pentru bine este
epuizantă... extrem de epuizantă...

Numai cine n-o trăieşte... crede că
viaţa ortodoxă e floare la ureche...

458 Idem, p. 48-49.

459 Idem, p. 50.

460 Idem, p. 51.

461 Idem, p. 53.

462 Idem, p. 54.

463 Idem, p. 58.

464 Idem, p. 60.

297

Stilul Sfântului Ioan e aforistic,
fragmentar, apoftegmatic. Aşa că el nu
tratează lucrurile sistematic ci atinge
diverse laturi ale unei virtuţi sau ale unei

y

realităţi duhovniceşti.

y y

în II. 4, Sfântul Ioan Scărarul ne
atenţionează că există si o „smerenie

y y 77

prefăcută", falsă 465 , pe când, în al 3-lea
cuvânt, el vorbeşte despre înstrăinare 466
ca despre o „viaţă ascunsă" 467 .

Trebuie să fugim „de locurile
căderilor" în păcat 468 , să ne străpungem
inima 469 cu conştientizarea păcatelor
personale, dracii slavei deşarte ne fac să
părem „profeţi" în visele pe care le avem
noaptea 470 , pentru ca în al 4-lea cuvânt
să vorbească despre ascultare. După
cum se vede până acum... virtuţile se cer
toate la un loc. ..şi nu făcute pe rând.

Vorbind despre ascultare, Dumne-
zeiescul Ioan o defineşte drept „omo-
rârea mădularelor printr-o cugetare
vie" 471 , duhovnicească, plină de har.

Adică omorârea aplecării spre păcat
printr-o conştientizare continuă a ei.
Pentru că, printr-o continuă rugăciune şi
priveghere, Dumnezeu ne luminează
asupra realităţilor interioare care ne
populează.

465 Idem, p. 61.

466 Idem, p. 66.

467 Idem, p. 67.

468 Idem, p. 69.

469 Idem, p. 72.

470 Idem, p. 76.

471 Idem, p. 78.

298

Nu trebuie să-i judecăm şi să-i
osândim pe alţii 472 . Rugăciunea trebuie
împreunată cu lacrimile. ..iar ascultarea e
o mucenicie 473 . Si el ne oferă si unele

y y

fragmente din vieţile Sfinţilor, pentru ca
faptele să confirme cuvintele.

în al 5-lea cuvânt, autorul nostru se
referă la pocăinţă 474 . Pe care el ne-o
mărturiseşte ca pe o împrospătare a
Botezului nostru 475 . Pocăinţa e legată de
smerenie şi de răbdare 476 .

în al 6-lea cuvânt, Sfântul Ioan se
referă la pomenirea morţii 477 , care ne
despătimeşte de toată zidirea 478 . în al 7-
lea s-a referit la plânsul care ne
bucură 479 . Iar plânsul care ne bucură e
„plânsul după Dumnezeu", care este „o
tristeţe a sufletului, o simţire a inimii

y 7 y

îndurerate, care caută pururea, nebu-
neşte, pe Cel după care însetează" 480 .

în 9. 1, virtuţile sunt văzute ca o
scară 481 .. .dar virtuţile se leagă unele de
altele, în mod organic. Adică nu
presupun lipsa uneia dintre ele.

Ţinerea de minte a răului o ştergem
prin rugăciunea lui Iisus 482 . în cuvântul

472 Idem, p. 81.

473 Idem, p. 82.

474 Idem, p. 135.

475 Idem, p. 136.

476 Ibidem.

477 Idem, p. 156.

478 Idem, p. 157.

479 Idem, p. 164.

480 Ibidem.

481 Idem, p. 195.

482 Idem, p. 197.

299

al îi-lea este elogiată tăcerea 483 . în al 16-
lea: neagonisirea 484 . în al 19-lea: prive-
gherea trupească 485 .

în 20. 2, „frica laşă" e văzută de
Sfântul Ioan ca avându-si rădăcina în

y

slava deşartă 486 .

în al 22-lea, mândria e caracterizată
ca fiind „fără minte" 487 si din ea se naşte

77 y y

hula, teoretizată în cap. al 23-lea al
cărţii 488 .

Pentru că Sfântul Ioan nu se ocupă
numai de virtuţi ci şi de patimi în
această carte, patimile fiind tocmai cele
care ne parazitează viaţa duhovnicească.

Blândeţea, simplitatea şi nerăutatea
sunt tematizate în cuvântul al 24-lea 489 .
Smerita cugetare în cuvântul al 25-lea 490 .
în al 26-lea se ocupă cu deosebirea
gândurilor 491 , virtute capitală în vieţuirea
duhovnicească si în conducerea duhov-

y

nicească. Pentru că nu poţi conduce pe
altul, dacă nu te-ai condus pe tine însuţi
printre laţurile morţii.

Tot la fel de importantă e şi dreapta
socoteală/ alegere 492 . în al 28-lea cuvânt,
Sfântul Ioan vorbeşte despre rugăciune
ca despre „sfinţita maică a tuturor

4 3 Idem, p. 204.

484 Idem, p. 249.

485 Idem, p. 260.

486 Idem, p. 264.

487 Idem, p. 278.

488 Idem, p. 286.

489 Idem, p. 290.

490 Idem, p. 296.

491 Idem, p. 317.

492 Idem, p. 347.

virtuţilor" 493 . în al 29-lea despre nepăti-
mire, care este învierea sufletului înainte
de învierea cea de obşte 494 .

în al 30-lea: despre credinţă,
nădejde şi dragoste 495 . Pentru ca ultimul
cuvânt să fie pentru Stareţ, Duhovnic
sau Părinte duhovnicesc 496 . Adică pentru
cel care îi conduce duhovniceşte pe
oameni.

Aşadar, virtuţile sunt tematizate de
Sfântul Ioan ca o plasă cu multe rami-
ficaţii, pentru că creşterea duhovni-
cească e una organică.

De aceea si noi, în toată viata

y ' y

noastră, nu ne rugăm sau nu citim sau
nu facem vreun lucru bun doar într-un
anumit moment ci facem tot timpul ceea
ce e bine si frumos în fata lui Dumnezeu

y y

si a oamenilor.

y

Binele trebuie să fie făcut continuu
în noi si făcut cu toată fiinţa noastră.

y J t

Pentru că numai astfel ne clădeşte
duhovniceşte din adâncul nostru spre în
afară.

Aşadar, iubiţii mei, încrezându-ne
în Cel care ne călăuzeşte pe noi, întru
puterea Duhului, spre Tatăl, să ne lăsăm
conduşi de Domnul nostru Iisus Hristos

y

spre tot binele şi adevărul şi spre toată
frumuseţea duhovnicească.

y

Să aflăm mereu lucrurile de taină
ale teologiei dumnezeieşti!

493 Idem, p. 403.

494 Idem, p. 418.

495 Idem, p. 424.

496 Idem, p. 433.

30i

Să ne luptăm mereu pentru a face
binele şi pentru a ne curăţi de patimii

Să dăm în fiecare clipă mărturia cea
bună tot celui care ne-o cere, pentru ca
Dumnezeu să Se preaslăvească întru noi!

Multă pace şi binecuvântare în tot
ceea ce faceţi! Amin.

y

302

Predică la Duminica a 5-a din
Postul Mare [2015]

Iubiţii mei

497

pomenind-o astăzi pe Sfânta Măria
Egipteanca 498 , pomenim o desfrânată
transfigurată!

Pe care Maica Domnului, în mod
minunat, o convinge să se nevoiască spre
iertarea păcatelor ei. ..nu 3 zile, nu 5
ani. ..ci 47 de ani în pustie.

497 Scrisă în seara zilei de 4 aprilie 2014. O zi de
vineri, senină...

498 A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-01-
cv_maria_egipteanca.html.

303

Căci nu vreun propovăduitor al
Bisericii, episcop sau preot a convertit -
o...nu vreun creştin cu atenţie si iubire

y y y

de oameni a convertit-o la dreapta-
credintă... ci însăşi Maica Domnului, care

y y 7

i-a vorbit printr-o icoană a ei.
Si asta e dramatici...

y

E înfiorător...

Pentru că, dacă Biserica nu are vocz
care să te convingă spre mântuire, dacă
nu are propovăduitori dumnezeieşti şi
nici ortodocşi atenţi, iubitori de oameni,
care se pătrund de dramele oameni-
lor.. .atunci oamenii nu au nicio şansă la
mântuire.

Ci doar în mod excepţional, dacă
înţeleg ei, bând până la fund cupa
fărădelegilor, că asta nu e viaţă. ..că nu
aşa e viaţa... ci cer, cu disperare, mântui-
rea de la Dumnezeu... şi o primesc în dar
de la EL

însă mântuirea ar trebui să vină
prin auzire şi prin vedere.

Lumea ortodoxă ar trebui să fie
plină de oameni Sfinţi, de oameni în faţa
cărora să-ţi vină să te pleci până la
pământ. ..pentru că lumea ortodoxă e
poporul Bisericii, e poporul umplut de
harul Treimii si el ar trebui să fie viu,

y 7

prea viu, plin de har şi nu asfixiat de
indiferentă!

y

Iar dacă Dumnezeieştii Părinţi au

y y

găsit de cuviinţă ca Sfânta Măria Egip-
teanca să fie emblema duminicii a 5-a
din Postul Mare, au făcut asta tocmai

304

pentru a ne arăta că imposibilul,
dimpreună cu Dumnezeu, e minunat, e
extraordinar.

De ce nu dăm nicio şansă
oamenilor decăzuţi?

y

Pentru că ne credem „sfinţi". Nişte

77 y y

„sfinţi" lamentabili...

Avem o părere prostesc-de-bună
despre noi... pentru că am uitat că noi
suntem ceea ce suntem prin harul lui
Dumnezeu şi nu pentru că „am fi
meritat", cu ceva anume, Sfântul Botez şi
intrarea noastră în Biserică.

Şi pentru că nu conştientizăm mai
deloc marele har al mântuirii noastre,
primit în dar de la Dumnezeu, tocmai de
aceea tratăm cu o nefirească indife-
rentă... mântuirea oamenilor.

y

însă, pentru mântuirea oameni-
lor.. .pentru ca oamenii să se mântu-
iască.. .Dumnezeul treimic lucrează din
veci la acest lucru!

Lucrarea lui Dumnezeu e binele
veşnic al umanităţii. Pentru că Dumne-
zeu se gândeşte la binele nostru real,
abisal, continuu, veşnic. .şi utilizează
toate metodele Lui pentru ca să ne
scoată la lumină, la cunoaşterea slavei
Sale.

Tocmai de aceea, Dumnezeu nu
priveşte pe nimeni ca pe un rebutl

Nu priveşte niciun om ca pe un
rebut. ..după cum nu gândeşte nicio
floare. ..niciun fir de iarbă, nicio armonie

30 5

cromatică. ..nicio lege a vieţii noastre ca
fiind „în plus".

Ci toate ale Lui sunt bune.. .spre
binele nostru... spre adevăratul nostru
bine... chiar dacă noi înţelegem mai mult
sau mai puţin miop lucrurile care ţin de
persoana noastră şi de lumea din jurul
nostru.

De ce Sfânta Măria Egipteanca
acum, azi... şi de ce e numită ea Cuvi-
oasă, când nu a fost niciodată monahie?

Pentru ca să ne spună că nimic nu e
imposibil, că din orice iad te poţi ridica
până la cea mai mare sfinţenie şi că
femeia e tot la fel de ascetică ca şi
bărbatul. E cinstită o femeie, singura
femeie pomenită în Postul Mare, în vreo
duminică, pentru ca să ne bată obrazul,
nouă, bărbaţilor, asupra a ce înseamnă
ascultare de Dumnezeu. Dar, pe de altă
parte, ea este Cuvioasă, e adevărata
Monahie, pentru că e monahie după
viaţă şi nu după haină.

Iar Dumnezeu, din fericire, nu se
uită la hainele noastre. ..si nici la ce viată

y y

avem acum, azi, ci se uită la potenţialul
nostru. La resursele noastre interioare,
neconstientizate de noi si scoate miere

y y

din piatră.

Si El izvorăşte izvor de har acolo, în

y y 7

inima plină de desfrânare şi de ură, de
invidie si de laşitate, de nesimţire si de

y y 7 y y

bădărănie, dacă omul crede în
El. ..pentru ca să ne facă pe toţi să gân-
dim paradoxal. Să gândim că omul

devine ceea ce vrea... şi că, dimpreună cu
Dumnezeu, omul devine o fiinţă îndum-
nezeită, incomparabil de frumoasă.

însă, pe zi ce trece înţeleg tot mai
mult, că sunt puţini creştinii-ortodocşi
înviaţi duhovniceste de Dumnezeu
însuşi. Suntem mulţi botezaţi ortodox,

y y y 7

suntem mulţi care credem că înţelegem
lucrurile. ..dar suntem departe de
Dumnezeu în mod real, pentru că slava
Lui nu locuieşte în noi.

Şi de aceea mulţi îşi închipuie că
„cred", că au „o viaţă creştină", pentru că
au imaginaţii despre Dumnezeu.. .dar nu
întâlniri reale cu El. Căci dacă s-ar fi
întâlnit, măcar odată, cu El, ar fi fost
profund schimbaţi, ar fi fost umpluţi de
sfinţenie, de frumuseţe, de gânduri lu-
minoase. ..care nu se pot găsi de la sine în
oameni.

în aceasta constă trăsătura ortodo-
xului adevărat: că e un om schimbat de
Dumnezeu!

Şi nimeni nu poate plagia schim-
barea lui Dumnezeu, pentru că nici nu
înţelege în ce constă...

însă schimbarea Celui Preaînalt din
om constă în umplerea omului de
gânduri si de simţiri si de înfiorări

O y y y

dumnezeieşti... prin care începi să
trăieşti, să gândeşti, să acţionezi potrivit
mişcărilor harice ale lui Dumnezeu din
tine. ..şi nu după voia ta.

Şi de aceea o vedem pe Sfânta
Măria Egipteanca acţionând într-un mod

307

cu totul surprinzător... contrar vieţii de
mai înainte... intrând în Biserică. ..mer-
gând în pustiu... umplându-se de evla-
vie... luptându- se cu patimile şi apoi
trăind dumnezeieşte, fiind plină de mult
har... tocmai pentru că se lăsa condusă de
Dumnezeu.

O astfel de viaţă harismatică,
condusă de Dumnezeu pas cu pas, însă
nu este o excepţie ci e viaţa ortodoxă
cotidiană din Biserică. Oricare dintre noi
am putea trăi la fel, pe măsura noastră,
dacă ne-am lăsa purtaţi de Dumnezeu,
învăţaţi de El, ce să facem în fiecare

y y 7

clipă.

Si Dumnezeu ne-ar învăţa uluitor

y y

de multe lucruri... dacă L-am credita ca
Ştiutor al binelui nostru. însă, dacă nu ne
încredem în El, tocmai de aceea.. .nu ne
credem buni de conlucrarea cu Dumne-
zeu, adică de mântuirea noastră.

Ne credem buni de Iad, ne credem
proşti, ne credem neimportanţi, ne cre-
dem rataţi, cu totul rataţi. ..şi de aceea
nu ne dăm şansa mântuirii, care e îm-
plinirea noastră reală.

Căci dacă ne-am crede proprii lui
Dumnezeu, proprii relaţiei cu El, aşa
cum El doreşte si vrea să fim... am trăi

t y J

întru sfinţenie, am considera păcatul
drept cea mai mare dramă şi urâţire a
noastră. ..şi ne-am spăla zilnic de păcat
ca de cea mai mare necurătie a noastră.

y

Iar Sfânta Măria e pusă în faţa
noastră ca exemplu, ca: se poate, drept:

încercaţi şi voi!, pentru că viaţa sfântă e
viata ortodoxă, e viata bisericească si nu

> ' y y

o lucrare excepţională a omului.

însă omul trupesc/ secular/ neîn-
duhovnicit priveşte sfinţenia ca pe o
excepţie şi viaţa la întâmplare ca pe
normalitatea omului... tocmai pentru că
el nu iubeşte să se îmbisericească, să se
transfigureze. Nu doreşte să fie mădular
mistic al lui Hristos, nu vrea să se umple
de slava Prea Sfintei Treimi, pentru că
nu se crede important pentru cineva
dintre oameni... darămite pentru Dum-
nezeu.

însă Dumnezeu vrea să ne credem
importanţi pentru El! Cei mai impor-
tanţi!

y

Vrea să ne intre bine în cap faptul
că El S-a întrupat pentru noi şi pentru
mântuirea noastră si că Biserica si lumea

y y

şi existenţa şi veşnicia sunt făcute pentru
noi, pentru ca noi, dimpreună cu îngerii
Lui, să fim plini de slava, de prezenţa lui
Dumnezeu pentru veşnicie.

El vrea să ne ducă la Crucea Lui şi
la Mormântul Lui si la învierea

y

Lui... pentru ca să ne arate că Viaţa calcă
moartea în picioare, că toate se umplu de
lumina Lui, de singura lumină necreată
şi veşnică, de slava Lui, pentru ca toate
să se transfigureze.

Altfel, ce ar fi viaţa noastră, decât
viaţă de râmă, dacă după moarte nu ar
veni viaţă, viaţă veşnică?

309

Dacă nu trăim veşnic, de ce să mai
trăim?

Şi cum să trăim, pentru veşnicie, ca
nişte urâţi si ca nişte trişti si nu ca

y t y y t y

oameni plini de har, de frumuseţe, de
iubire, de sfinţenie?

7 y

De aceea, duminica de azi e o
duminică frumoasă, biruitoare, pentru
că e despre o femeie plină de frumuseţe.
Atât de plină de frumuseţe, încât unii
teologi, chiar şi ortodocşi (vai lor!) au
socotit că e „ireală". ..că „personajul" nu
există, că e „o ficţiune"... asta tocmai
pentru ca să nu încerce şi ei sfinţenia...

Dar dacă vrem să încercăm sfin-
ţenia. ..dacă trăim în ritmurile ei transfi-

y

guratoare, atunci mergem să îl
întâmpinăm pe Domnul cu stâlpări în
mâini... şi mergem împreună cu El la
suferinţă... la Mormânt... la ieşirea Lui

y y

întru slavă din Iad. ..pentru ca să trăim
din plin şi să le confirmăm şi altora că
Dumnezeul nostru e Dumnezeul viilor şi
nu al morţilor, că e un Dumnezeu
copleşitor şi dezarmant, a Cărui slavă
cutremură întreaga creaţie cu frumuseţe
veşnică.

y

Si când frumuseţea te cutremură si

y y y

nu urâţenia... atunci stii slava lui Dumne-

y y

zeu, îl cunoşti pe Dumnezeul Cel viu,
Care e viata noastră si te bucuri dim-

7 y

preună cu El, atât în durerile cât şi în
fericirile tale.

310

Iubiţi confraţi, Sfânta Măria
Egipteanca e dovada că nu avem dreptul
să ne îndoim de mila lui Dumnezeu!

Oricât am fi greşit. ..orice am fi
făcut. ..e nădejde de mântuire pentru noi!

E nădejde de mântuire dacă ne
pocăim... dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să
ne cutremure cu mila Lui, cu iertarea
Lui, cu frumuseţea Lui.

Şi dacă ne place viaţa, dacă ne
place viaţa plină... atunci viaţa plină e
viaţa evlavioasă, e viaţa cu Dumnezeu,
care e plină de surprize incredibil de
frumoase si de sfinte.

y

Dumnezeu să ne lumineze asupra a
ceea ce suntem noi si ceilalţi, să ne

y y 7

întărească în postul nostru, să ne
încurajeze în necazurile noastre, să ne
bucure în aşteptările noastre!

Pentru că El, viaţa şi nădejdea
noastră, e mereu cu noi şi nu e nimeni
împotriva noastră! Amin.

3ii

Predică la pomenirea Sfântului
Ierarh Calinic de la Cernica [11 apri-
lie 2014]

Iubiţii mei 499 ,

astăzi seară, slujind Acatistul
Sfântului Ierarh Calinic, l-am simţit pe el
prezenţi L-am simţit în mine şi în afara
mea, acoperindu-mă şi întărindu-mă,

499 Scrisă în seara zilei de 10 aprilie 2014. Zi de
joi, înnorată şi ploioasă.

312

învăluindu-mă cu prezenţa sa duhovni-
cească, care avea aceeaşi amprentă
personală, pe care am simţit-o când i-am
sărutat Sfintele Moaşte si i-am văzut

y y

Sfintele sale Icoane.

Pentru că el vine să ne încredinţeze,
pe toţi cei care ne rugăm lui cu
încredere fiască, de faptul că e cu noi, că
ne ascultă, că ne acoperă, că ne
îndrumă, că ne călăuzeşte pe calea
mântuirii.

De aceea, e fericit cel care poate
spune că „noi ne simţim bine sub cârja
păstoriei tale"! E vorba de stihul al 6-lea,
de la Icosul al 8-lea, al Acatistului său.

Pentru că te simţi bine sub

y

cârmuirea unui arhiereu, când îl simţi

7 y

un Părinte real, iubitor, înţelept, frumos
duh ovniceşte... când îl simţi un sprijin în
viata ta.. .si nu un om indiferent fată de

y y J y

tine.

Căci indiferenta ucide si nu dă

y y

viatăl

313

însă Sfântul Calinic e tot mai atent
acum faţă de noi, ca membru al împără-
ţiei lui Dumnezeu, pentru că ştie, din
destul, cât poate ajutorul, cât poate
sprijinul duhovnicesc, cât poate rugă-
ciunea păstorească faţă de cei credin-
cioşi. Fată de cei care caută, caută si iar

y y 7 y

caută alinare, sprijin, întărire în viaţa
lor.

Mult timp m-a urmărit privirea lui
scrutătoare, adâncă. ..care îmi vedea
sufletul... din această frescă... făcută în
timpul vieţii sale.

Ştiam amănunte din viata sa,

y y 7

severitatea sa, chinurile sale, harismele
sale. ..însă ochii lui mă urmăreau. Mă
urmăreau adesea...

Până când, de la un moment dat,
severitatea lui a devenit în mine tot mai
dulce. ..el tot mai umbritor... dulce

3H

umbritor... pentru că galbenul Sfintelor
sale Moaşte mi 1-a făcut tot mai dorit.

y

Şi am ajuns să îl simt tot mai
aproape de Icoana de faţă:

Pentru că în împărăţia lui
Dumnezeu Sfinţii tot cresc în bunătate si

y y

delicateţe şi ne umplu, tot mai mult, de
starea lor reală de acum.. .de starea lor de
suflete aflate în slava lui Dumnezeu.

însă e nevoie, mare nevoie... să simţi
contactul direct cu Sfinţii. Să le vezi

y

chipurile iconizate, să le săruţi Sfintele
Moaşte, să le cunoşti viata, să îi simţi în

y 7 y y 7 y

rugăciune, să îi cunoşti în vedere dum-
nezeiască.

Pentru că atunci ei nu mai sunt
doar nume. ..simple nume din calen-
dar.. .sau oameni din trecut. ..ci oameni de
acum. ..oameni cu care tu ai intimitate, ai
prietenie. ..care te vizitează şi te întăresc.

315

Aşa stând lucrurile, Biserica nu e o
parte în cer şi o altă parte pe pământ. ..şi
între împărăţie şi aici e o prăpastie... ci în
experienţa ortodoxă cotidiană, Biserica e
deopotrivă în cer şi pe pământ, pentru că
împărăţia lui Dumnezeu se întrepă-
trunde cu istoria si cu viata noastră.

y y

De ce? Pentru că Biserica pregă-
teşte lumea şi întregul cosmos pentru ca
istoria să intre în veşnicie.

Biserica pregăteşte întreaga creaţie
pentru comuniunea veşnică cu Creatorul
ei, cu Dumnezeul treimic. Sau Dumne-
zeul treimic, prin Biserica Sa, ne învaţă
pe toţi că sensul vieţii noastre e transfi-
gurarea duhovnicească.

Iar transfigurarea duhovnicească nu
e o simplă metaforă ci o realitate ontolo-
gică.

Pentru că trupul Sfântului Ierarh
Calinic nu a ajuns aşa cum e acum,
frumos şi duhovnicesc, plin de har şi de
sfinţenie. ..după moarte.

Nu, nu după moarte s-a transfor-
mat în această stare!

Ci din timpul vieţii sale pământeşti,
atât sufletul cât şi trupul său, umplându-
se de har.. .au devenit astfel de frumuseţi
dumnezeieşti.

Astăzi, el a venit la mine cu sufletul
său îndumnezeiţi

A venit si s-a unit cu sufletul si cu

y y

trupul meu în rugăciune.

3 i6

M-a iradiat cu slava sa dumneze-
iască, cu slava Dumnezeului treimic, de
care el este plin.

Dar altădată eu am mers la trupul
lui îndumnezeit si m-am închinat
lui. ..dar şi acolo am simţit aceeaşi pre-
zenţă personală, modul său personal. ..şi
raportarea sa personală faţă de mine.

Pentru că unirea sufletului său, prin
har, cu trupul său, e reală - deşi sufletul
său e în împărăţia lui Dumnezeu iar
trupul său e în Biserica Mănăstirii
Cernica - şi este experimentată de toţi
cei care vin şi se închină Sfintelor sale
Moaşte.

y

Asa că fată de el si fată de toti

y y y y y

Sfinţii, fiecare dintre noi putem să ne
apropiem.. .şi să îi cunoaştem în mod
personal.

Si nu într-un mod inconştient sau

y t

făcând cine stie ce exerciţii fizice ne

y t J

apropiem de el... ci rugându-ne lui şi
chemându-1 pe el în viaţa noastră.

Simplu şi la obiect!

Dacă i ne adresăm lui în mod
direct, cu multă sinceritate, din toată
inima. ..vă asigur că Sfântul Ierarh
Calinic, precum şi oricare alt Sfânt al
Bisericii Ortodoxe, vă va răspunde în
mod minunat. îsi va arăta. ..si îsi vor arăta

y y y

prezenţa în viaţa dumneavoastră.

De aceea, nu există Sfinţi „mai
folositori" şi „mai puţin folositori" ci
doar o indiferenţă crasă, a noastră, faţă

317

de majoritatea Sfinţilor şi o evlavie doar
pentru unii. Cel mai adesea foarte puţini.
însă cine iubeşte putini Sfinţi. ..si

y JT y y y

puţin, cu zgârcenie... tocmai de aceea nici
nu se bucură de mari experienţe în com-
pania Sfinţilor.

Şi asta nu pentru că Sfinţii nu sunt
darnici. ..ci pentru că noi nu dorim să
vedem cât sunt ei de darnici.

De-a lungul timpului am citit şi am
stat de vorbă cu oameni care l-au
cunoscut în mod personal pe Sfântul
Ierarh Calinic. Adică oameni care l-au
văzut în vedenie, care au fost tămăduiţi
de el, din care el a scos demoni, pe care
el i-a tămăduit şi povăţuit.

Si mi-am dat seama că toată

y

această prietenie faţă de el, comuniune
cu el au avut-o...în mod principal pentru
că i-au văzut Sfintele sale Moaşte. ..şi
acestea i-au îndemnat să i se roage.

Adică am înţeles cât de important e
să vezi, să simţi, să stai lângă. ..ceva care
le-a aparţinut Sfinţilor, adică lângă
trupul, hainele, cărţile lor.. .şi să mergi în
locurile unde ei, Sfinţii, au trăit. ..pentru
ca să te umpli de dorul de a fi în comu-
niune cu ei.

Astfel înţelegem ura demonilor şi a
oamenilor necredincioşi pe Sfintele
Moaşte. Pentru că ele nu sunt numai

y

mărturii ale sfinţeniei lor ci si canale de

J f y

har şi cărţi de împrietenire cu Sfinţii.

Şi cine îţi urăşte trupul, îţi urăşte şi
sufletul.

însă cine te iubeşte, cine te
doreşte. ..te vrea cu totul, cu toată istoria
ta, cu tot ceea ce eşti şi ai făcut tu,
pentru că cine te iubeşte. ..vede ce ai
devenit tu prin tot ceea ce ai făcut în
viata ta.

y

însă cine te iubeşte.. .te vrea si
înduhovnicit.

Te vrea viu pentru veşnicie.

Şi nu poţi fi vzu...dacă nu eşti Sfânt.

Aşa că cine nu ne vrea Sfinţi ci ra-
taţi, pramatii, scursuri ale societăţii. ..nu
ne vrea după cum ne vrea Dumnezeu şi
după cum ne vor Sfinţii Lui. Pentru că
Maica Domnului, toti Sfinţii si toate

7 y y y

Puterile cereşti ne vor plini de slava lui
Dumnezeu, de care şi ei sunt plini.

însă, dacă Sfântul Ierarh Calinic 500
arăta astfel şi pe când era cu noi, în
istorie. ..iar contemporanii lui nu l-au
văzut astfel... atunci nu l-au văzut deloc.
Nu l-au văzut aşa cum îl vedea
Dumnezeu...

Iar Dumnezeu îl vedea ca pe robul
Său, îl umplea de daruri şi de harisme,
de multă înţelepciune dumnezeiască,
adică de teologie practică, îndumnezei-
toare. însă şi Calinic, Monahul şi apoi
Ierarhul, stia ce lucrează Dumnezeu în

7 t

el! Nu era îndumnezeit cu forţa ci prin
împreună-voirea şi lucrarea lui cu
Dumnezeu.

500 A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/ Sf%C3%A2ntul_C
alinic de la Cernica.

319

De aceea, mântuirea noastră e
conştientă, e personală, e interioară, se
lucrează continuu în noi, e umplere
continuă de har şi de înţelepciune, e
dobândire de noi si noi virtuţi si harisme

y y y

şi nu un vacuum spiritual.

Mântuirea noastră e taina
împreunei-locuiri cu Dumnezeu, a purtă-
rii slavei lui Dumnezeu în noi înşine si a

y y

continuei noastre învăţări de către
Dumnezeu.

Tocmai de aceea Calinic avea
vedenii, a auzit glas ceresc, care 1-a
anunţat că nu va muri din cauza otrăvii

y

ci va ajunge ierarh şi i s-a vestit ziua
morţii.

y

El stia cine estel Ce taină se

y

lucrează în el! Ce făcea Dumnezeu în el
pe fiecare zi! Adică taina învierii noastre.

Şi pe noi, pe fiecare dintre noi,
Dumnezeiescul Calinic, Părintele nostru,
ne poate învăţa, de asemenea, cât de
frumoasă e libertatea duhovnicească, cât
de scumpă e curăţirea de patimi, ce mare
har e rugăciunea continuă, ce mare bine-
facere e postul duhovnicesc, ce măreţie
fără seamăn e viaţa sfântă, ortodoxă,
viata bisericească.

y

El ne poate fi Prieten, Părinte,
Ierarh cu adevărat.

Pentru că numai de la Ierarhii Sfinţi
poţi învăţa ce înseamnă Ierarhul adevă-
rat si de la realii Părinţi duhovniceşti

y j j

poţi învăţa ce înseamnă delicata şi reala
relaţie duhovnicească şi de la Mamele

320

duhovniceşti poţi învăţa reala şi dumne-
zeiasca delicateţe si sfială si genero-

y y y O

zitate, care ar trebui să emane din noi.

Pentru că ceea ce convinge pe
cineva.. .e ce emană din tine.

Ce emană din tine când nu spui
nimic...

Iar dacă oamenii, la Biserică sau la
muncă, pe stradă sau unde ne mai
întâlnesc... văd că noi, „oamenii
Bisericii", avem feţe rele, răutăcioase,
perverse, hoaţe, lipsite de evlavie. ..nu
vor crede niciun cuvânt din ce le spunem
noi...

De aceea suntem/arzsez în ochii lor.

De aceea ne vorbesc de rău.

Pentru că simt cine suntem noi cu
adevărat... iar cine suntem sunteml

Astfel, dacă vrem să fim frumoşi cu
adevărat. ..trebuie să spălăm paharul pe
dinăuntru şi nu pe dinafară!

Trebuie să ne facem curăţenie
continuu în noi. ..dacă vrem să emane
din noi har si nu falsitate.

y

Iar dacă e har... dacă e har si

y

credinţă dreaptă şi fapte evlavioase în
noi. ..şi grijă la detalii în relaţiile cu
oamenii... atunci Dumnezeu e cu noi.. .si

y

El face în noi adevărata curăţire,

y 7

adevărata sfinţire, adevărata înfrumuse-

y 7

tare a fiinţei noastre.

y y

Care nu se diminuează în timp. ..ci
creste tot mai mult...

y

De aceea, toti câţi cunoaştem viata
Sfântului Calinic, viaţa lui de pe

321

pământ. ..să ne dorim să îl cunoaştem şi
aşa cum este acuml

Pentru că este incomparabil mai
frumos si mai sfânt si mai delicat cu noi

y y

ca atunci când trăia pe pământ.

Dumnezeul nostru treimic, pentru
rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic,
Părintele nostru, să ne dea tuturor
pătrundere duhovnicească şi bucurie în
tot ceea ce facem. Amin!

Predică la Intrarea Domnului
în Ierusalim [2014]

Iubiţii mei 501 ,

y 7

după ce Sfântul Lazăr, prietenul
Domnului, a ieşit din mormânt, după 4
zile de moarte... Domnul intră în
Ierusalim... pentru ca să moarăl Să moară
pentru noi şi pentru mântuirea noastră.

De unde rezultă că mântuirea o
primim ca urmare a faptelor lui Hristos
pentru noi şi nu printr-un efort pur-
uman de salvare personală.

El intră în Ierusalim... pentru ca să
fie Mântuitorul nostru. Si dacă intră... El

y

vine să ne îmbrăţişeze pe noi, pe
toţi... pentru că doreşte mântuirea
noastră, a tuturor.

însă dinamismul acestei sărbători e
format din două lucruri smerite: din

501 Scrisă în ziua de 12 aprilie 2014. Sâmbăta
Sfântului Lazăr. Timp noros.

323

mânzul asinei, pe care Domnul urcă şi
care ne închipuie pe noi, oamenii
credincioşi 502 , care ascultăm, de Dom-
nul, care ne supunem Lui, care îl lăsăm
pe El să Se odihnească în noi. ..şi din
„pruncii cei fără de răutate" 503 , care L-au
lăudat pe Hristos „cu dumnezeiască
cuviinţă"... în timp ce „iudeii Te -au hulit
cu fărădelege" 504 , Doamne!

Puiul de măgar... şi puii de om sunt
împreună cu Cel blând şi nevinovat, Care
vine spre patimă/ suferinţă/ moarte de
bunăvoie. Pentru că e nevoie de inimă
curată, nepervertită, frumoasă, ca să te
bucuri. E nevoie de harul lui Dumnezeu
în noi ca să ne bucurăm în mod real, în
mod simplu, în mod cuviincios.

însă noi, cei de azi, care nu mai
stim să ne bucurăm în mod real...e
pentru că nu vrem să ne curăţim de
patimi.

Pentru că „Preasfântul Duh", spune
Sinaxarul zilei, „le-a mişcat inimile spre
lauda şi slava lui Hristos" 505 . Harul dum-
nezeiesc i-a mişcat pe pruncii evreilor şi
pe unii dintre părinţii lor... ca să îl laude
pe Hristosul Cel smerit, Cel care venea
pe mânzul asinei ca să împlinească pro-
feţia Sfântului Zaharia [Zah. 9, 9]. Au
venit înaintea Lui cu ramuri verzi...
pentru că aşa erau primiţi împăraţii
vremii în cetate.

502 Triodul, ed. BOR 2000, p. 536.

503 Idem, p. 528.

504 Idem, p. 532.

505 Idem, p. 536.

324

Iar la Zah. 9, 9 era vorba despre
împăratul Ierusalimului. Despre împăra-
tul păcii.

Au venit simţind dumnezeirea Lui.

însă şi acest eveniment hristologic,
care are de-a face cu persoana lui
Hristos, fusese profeţit în Ps. 8, 3, LXX.
Pentru că a primit laude „din gura
pruncilor şi a celor care sug".

Tocmai de aceea, mesajul Bisericii
pentru noi, în acest praznic luminos, e
acela de a fi frumoşi şi verzz ca ramurile
de salcie pe care le avem în mâini şi nu
indiferenţi faţă de Dumnezeu şi de
semenii noştri.

y

Pentru că relaţia noastră cu

y

Dumnezeu se măsoară prin ceea ce
facem pentru semenii noştri. Prin ra-
portarea noastră faţă de ei.

Căci e nevoie şi de grija faţă de
prunci si de atenţia fată de tineri si de

L y y y y

responsabilitatea faţă de oamenii maturi
şi de delicateţea faţă de oamenii senec-
tuţii.

E nevoie de o delicată şi profundă
vedere a lucrurilor în fiecare cli-
pă... pentru că fiecare detaliu al vieţii
noastre contează.. .şi, mai ales, rezonează
în alţii.

y

De aceea, ca să ştii cum să ajuţi şi
pe cine să ajuţi... şi pe cine să întâm-
pini... trebuie să fii mereu îmbrăcat în har
şi în fapte bune.

Lucru pe care ni-1 va aminti, de mai
multe ori în săptămâna care vine, lumi-

3^5

nânda de la Denii. ..Pentru că trebuie să
avem îmbrăcăminte, îmbrăcăminte de
har, slava lui Dumnezeu în noi, pentru
ca să ştim să îi vedem pe oameni... şi
pentru ca să îl întâmpinăm pe Dumne-
zeu în fiecare clipă a vieţii noastre.

Da, suntem comparaţi astăzi cu
blândeţea mânzului de măgar, cu
răbdarea lui, cu ascultarea lui... dar si cu

7 y

bucuria pruncilor, care au vorbit dum-
nezeieşte despre Fiul lui Dumnezeu
întrupat. Care L-au simţit şi L-au slăvit
cu adevărat!

Pentru că ni se cere şi nouă să fim
autentici în faptele noastre.

Ni se cere să fim Sfinţi şi să nu
părem „sfinţi"!

Ni se cere bunătate si iertare,

y 7

amabilitate şi delicateţe, pace şi curăţie
dumnezeiască.

Ni se cere să fim atenţi la detalii, la
detaliile relaţiilor dintre noi, pentru că
astfel împlinim voia lui Dumnezeu cu
noi.

Căci trebuie ca împlinirea noastră
duhovnicească să se reverse, în mod
frumos, si în ceilalţi.

7 y y

Dacă avem ceva în plus, dacă
putem ajuta, dacă îi putem dinamiza pe
oameni, să nu ne dăm înapoi!

Pentru că fiecare lucru pe care îl
facem în harul lui Dumnezeu e un lucru
prin care Dumnezeu sădeşte în oameni
dorinţa de bine.

326

Iar dacă în noi au sădit alţii

y

exemplul bun, frumuseţea, gingăşia,
libertatea duhovnicească, să facem
acelaşi lucru cu toti care ne văd si ne

y y y

cunosc.

Dumnezeu să îi primească întru
împărăţia Sa pe toţi cei adormiţi ai
noştri iar pe noi să ne umple de pace şi
de bucurie dumnezeiască. Amin!

Predică despre frică [16 aprilie
2014]

Iubiţii mei 50 ,

y 7

în ultima cântare a Deniei de azi,
de Miercuri, Domnul ne spune: „O,
prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de
Mine vreo frică" 507 ...

De unde înţelegem că frica... frica
păcătoasă.. .ne desparte de Domnul (şi
simţim asta în mod brutal în interiorul

y

nostru) oricând credem că există cineva
sau ceva mai important decât El.

Frica de-a fi singur... firi ca de-a fi
sărac. .frica de a fi neiubit. ..frica de a nu
fi alungat... frica de a nu fi omorât. ..frica
de a nu muri în cele mai mari
chinuri... frica de a nu muri de o boală
cumplită. ..frica de moarte. ..frica de Iad...

Toate fricile noastre reale sau cele
induse în noi de către demoni vor să ne

Miercurea Mare. Seara.
Triodul, ed. BOR 2000, p. 590.

328

facă. ..să ne simţim singuri, fără scăpare,
fără linişte.

y

De fapt, demonii se năpustesc
asupra noastră cu frică, cu frici de tot
felul, cu griji şi emoţii panicarde. ..tocmai
când noi simţim cât de bună si de blândă

y y

e pacea lui Dumnezeu.. .Iar oamenii
învechiţi în rele, care nu sunt atenţi la

y 7 f

sufletele oamenilor, detectează imediat
pe omul măsurat în toate, pe omul
cuvios, pe omul senin. ..şi nu îi suportă
liniştea.

De aceea, pacea dumnezeiască din
sufletul nostru costă mult...e o rană grea
pentru demoni şi pentru păcătoşii noto-
rii. ..pentru că ne este invidiată.

Căci cel mai invidiat lucru e cel pe
care nu îl ai... si nici nu îl meriţi.

y t

însă Domnul ne-a atenţionat în

y

această seară. ..că orice frică păcătoasă e
o cădere din credinţă.

E o cădere din relaţia cu EL.

Când ne gândim la noi în
detrimentul nostru, în detrimentul
mântuirii noastre... atunci ne salvăm
viaţa din frică... dar cădem din relaţia cu
Dumnezeu.

Ne e frică... tocmai pentru că nu
avem o dragoste şi o încredere reală în
Dumnezeu.

Ne e frică tocmai pentru că păcatul
e însingurarea noastră.

Nu, nu ne e frică de faptul de a
muri. ..ci de ce urmează după. Chiar dacă
ne e frică să ne mărturisim această frică.

329

îmi aduc aminte de dovezile de
curaj pe care le cer adolescenţii unii de
la alţii... Si generaţia mea a cunoscut

y y O y

această „preocupare"... şi am văzut că şi
generaţiile de acum o cunosc. Iar ca să
fii declarat curajos.. .trebuie să sfidezi
pericolul.

Dar pericolul de-abia acum începe!
Pentru că întrebarea e aceasta: unde
ştim că se opreşte frica? Când începi să
faci păcat după păcat... şi păcatul pare să
îţi dea „putere"... unde ştii că se termină
„puterea ta de a păcătui"?

De aici si teribilismul celor care

y

curvesc, se îmbată, se droghează, fură,
omoară.. .Pentru că ei cred că nu se ter-
mină niciodată „puterea de a păcătui".
Ba da, se termină!

Si când înşelarea numită „atot-

y y 77

puternicie" umană se termină. ..începe
frica, o frică delirantă, agasantă. ..care se
manifestă şi ca panică. ..şi ca gol
sufletesc. Ca neiubire profundă.

Domnul le-a spus Ucenicilor să nu
se teamă. ..şi ei s-au temut. Dar şi nouă
ne spune să nu ne fie teamă. ..şi ne tot
temem.. .şi ne facem frici puerile.

Frici care înseamnă multă necre-
dinţă.

Pentru că prin ele noi spunem de
fapt: „Dumnezeu n-are grijă de noi!
Dumnezeu nu ne vede! El nu ne ajută
acum... când nouă ne e greu!".

însă El tocmai acum.. .când nouă ne
e foarte greu... şi când simţim că „El nu

330

ne ajută", ne ajută! Pentru că ajutorul
Lui e paradoxal, e durabil, e pentru
veşnicie şi nu pentru o clipă.

Noi am vrea ca fiecare zi să fie
numai lapte şi miere. ..fară dureri, fără
transpiraţie. ..fară nervi. ..fară ziduri.

însă toate aceste ziduri, enervări,
schingiuiri interioare fac parte din
schimbarea noastră, din primenirea
noastră interioară, din înfrumuseţarea
noastră.

Da, în viaţa duhovnicească, fricile
sunt momente de creştere duhovni-
cească!

A înţelege frica, fricile, obsesiile,
ispitele de tot felul, necazurile de tot
felul înseamnă a decripta creşterea du-
hovnicească. A afla cum putem creşte în
har, în sfinţenie.

Toate fricile si durerile si căderile

y y

noastre devin sfinţenie dacă sunt purtate
cu mulţumire în faţa lui Dumnezeu.
Dacă ele sunt înţelese drept clipe de
mare binecuvântare, de înfrumuseţare
interioară.

însă trebuie să le spunem fricilor pe
nume. ..şi să le înţelegem substratul. Să
înţelegem ce se află în spatele lor.

Frica de sărăcie.. .înseamnă frica de
a nu suferi. înseamnă frica de a nu ne
pierde tabieturile. Frica de a nu ne
pierde plăcerile.

La fel, frica de moarte înseamnă să
nu ne pierdem „confortul de aici". însă
dacă aici avem „confort", dacă conside-

33i

răm că aici poate fi „mai bine" decât în
împărăţia lui Dumnezeu, arătăm că
suntem trupeşti şi că liniştea noastră e
doar aparentă.

Frica rea, în concluzie, cea care ne
desparte de Dumnezeu.. .e cea care ne
centrează pe noi. E cea care e o alipire
faţă de „binele" nostru aparent.

Pe când frica bună. ..are de-a face cu
evlavia, cu credinţa, cu iubirea de
Dumnezeu. Pentru că e grija de a nu-L
întrista pe Cel care ne iubeşte.

Frica bună e o grijă iubitoare. Frica
rea e un egoism singularizant.

Si dacă ne e frică... si vrem să

y J y

scăpăm de frică. ..atunci trebuie să cre-
dem în Dumnezeu, Cel care a învins
orice frică în om prin întruparea Sa şi
prin toată opera Lui răscumpărătoare.

Astăzi am auzit că Iuda, vicleanul şi
înşelătorul, L-a vândut pe Mirul vieţii.

Mâine vom rosti cele 12 Evanghelii,
îl vom vedea răstignit pe Lemn pe
Mirele Bisericii.

Vineri îl vom prohodi pe Cel viu.

Sâmbătă vom aştepta lumină sfântă
de la El. Pe care o vom aştepta să
coboare în Mormântul Lui, Cel dătător
de viată.

y

Pentru ca duminică, la miez de
noapte, să împânzim lumina primită de
la El în mod minunat, dar care e mate-
rială, având în lăuntrul nostru lumina
Lui cea necreată, care e adevărata
lumină a învierii Lui.

332

Căci atunci când vom spune că
toate s-au umplut de lumină, ne vom
referi la faptul că lumina dumnezeiască
necreată a Prea Sfintei Treimi inundă
toate.

Cea care vine sâmbătă în mormânt,
lumina care coboară sâmbătă la Ierusa-
lim aprinde lumânările şi candelele. ..şi e
o icoană a celei nemateriale.

însă cea nematerială, lumina Prea
Sfintei Treimi, e cea în care ne-am
îmbrăcat la Botez şi prin care am devenit
mădulare mistice/ tainice ale lui Hristos.

Iar dacă suntem asa, dacă suntem

y 7

mădulare îndumnezeite ale lui Hristos...
de unde frica aceasta păcătoasă, care ne
desparte de Dumnezeu?!

Pentru că frica de Dumnezeu e
plină de înţelepciune, de curăţie, de
delicateţe.

y

Frica de Dumnezeu nu e panică ci
pace. Ea produce împăcare a conştiinţei
şi a inimii, a întregii noastre fiinţe.

De aceea, Domnul ne vrea cu El. Ne
ara frica. Fara frici păcătoase,
copilăreşti, pentru că noi suntem.. .ai Lui.
Şi Dumnezeu poartă de grijă celor care
sunt ai Lui.

Aşadar, să fim ai Lui... mergând cu
El la Patima cea de bună voie. ..pentru ca
să vedem si slăvită Lui înviere!

y

Să o vedem în noi şi în toţi oameni!

Să vedem învierea noastră din
păcat, din metehne rele, din obiceiuri
păcătoase.

333

Căci a Lui e slava, puterea şi
închinăciunea, a Tatălui si a Fiului si a
Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin!

334

Predică la praznicul învierii
Domnului [2014]

Iubiţii mei 50 ,

Săptămâna Mare a acestui an s-a
ritmat, în mod dumnezeieşte, cu vremea
de-afară.

50 Scrisă în ziua de 19 aprilie 2014, în Sâmbăta

Mare.

335

N-am mai văzut de mult acest
lucru...

A fost ploaie, vânt, frig, cer înnorat,
întunecat. ..când Domnul a fost vândut,
când Domnul a pătimit, când Domnul a
fost îngropat... dar soarele a apărut în
dimineaţa Sâmbetei Mari... ca prevestire
a învierii Lui cea de a treia zi.

Şi când vremea se schimbă după
praznicele Bisericii e semn că şi noi ne-
am schimbat, în mod profund, în lăun-
trul nostru.

Şi e o mare binecuvântare să te
schimbi dumnezeieşte. Să te înnoieşti
haric...

E o mare bucurie să surprinzi
printr-o noutate frumoasă.

Adică prin noutatea de a nu mai fi
rău, de a nu mai fi infatuat, de a nu mai
fi obraznic, de a nu mai fi libertin...

Să te desparţi de cineva într-o
zi. ..care te cunoaşte într-un anume
fel. ..şi apoi, într-o altă zi, cu harul lui
Dumnezeu, să te întâlnească şi să te
vadă schimbat. Şi să se bucure pentru
tine.

Pentru că bucuria reală e bucuria
pentru cei care se schimbă, se schimbă
continuu. Pentru cei care sunt tot mai
frumoşi duhovniceşte, tot mai spornici
în ceea ce fac, tot mai. ..oameni...

După ploaie şi vânt a apărut
soarelei

336

Lumina soarelui ne bucură. ..mai
ales când suntem privaţi de ea zile la
rând.

însă lumina soarelui e lumină
naturală, creată. E lumina unui astru
ceresc. Ea ajută la vedere, la creşterea
vegetaţiei, la viaţa normală... La viaţa în
societate.

însă lumina soarelui nu este...
lumina învierii lui Hristos!

Soarele e un simbol palid al
Creatorului său, al Dumnezeului
treimic.

Pentru că soarele ne luminează cu
lumină creată, pe când Dumnezeul
treimic ne umple de lumina Sa necreată.

Iar lumina necreată a lui
Dumnezeu se vede în mod extatic/
mistic/ dumnezeieşte/ mai presus de
fire, pentru că noi suntem creaţi iar
lumina Lui e necreată si veşnică.

Lumina Prea Sfintei Treimi e
lumina învierii Domnului!

Pentru că Hristos Cel răstignit şi
înviat, a înviat fiind plin de slavă
dumnezeiască, de lumina Sa dumne-
zeiască. Umanitatea lui Hristos a fost
transfigurată de lumina dumnezeiască a
dumnezeirii Sale şi de aceea trupul Lui
înviat s-a arătat plin de lumină şi
depăşind timpul şi spaţiul, trecând prin
uşile încuiate şi apărând, deodată, acolo
unde El dorea.

337

Şi când vorbim despre har, vorbim
despre lumina necreată a Dumnezeului
treimic.

Şi când vorbim despre lumina Lui
necreată, vorbim despre harul Lui cel
sfinţitor şi îndumnezeitor, prin care noi
ne-am botezat, ne-am miruns, pe care îl
simţim când ne împărtăşim, când ne
spovedim, când suntem hirotoniţi, când
suntem cununaţi, când suntem unsi cu

y 7 y

ulei sfânt la Sfântul Maslu, când ne
rugăm pentru cei adormiţi, când sfinţim
apa, când sfinţim şi binecuvântăm orice
lucru în Biserică si în lume.

y

Toată sfinţenia Bisericii constă în

y

harul Prea Sfintei Treimi.

Si harul lui Dumnezeu cel necreat

y

poate fi văzut şi simţit duhovniceşte pe
măsură ce noi ne curăţim de patimi.
Pentru că îl vedem si îl simţim cu duhul

y y

nostru, în interiorul nostru, căci el ne
deschide în interiorul nostru împărăţia
lui Dumnezeu.

Tocmai din acest motiv, isihaştii
ortodocşi se scufundă în lăuntrul lor,
prin rugăciune continuă şi prin asceză
curăţitoare de patimi, pentru ca să simtă
şi să vadă slava/ lumina/ harul necreat al
Prea Sfintei Treimi.

Să vadă adică lumina lui Hristos,
lumina care izvora din umanitatea lui
Hristos Cel înviat. ..să vadă sfinţenia
Bisericii, adică legătura sfântă şi intimă
şi dumnezeiască a lui Dumnezeu cu
oamenii.

338

De aceea, mulţi dintre nevoitorii
ortodocşi pun accentul pe pelerinajul
lăuntric spre Dumnezeu şi nu pe cel
exterior. Pentru că pelerinajul lăuntric
spre Dumnezeu e totuna cu curăţirea
noastră de patimi pentru a fi umpluţi, în
mod tainic/ mistic, de slava lui
Dumnezeu, cea care depăşeşte orice
înţelegere.

Aşadar avem o lumină a soarelui şi
a lumânării şi a becului care sunt create,
sunt materiale şi avem, mai presus de
tot ce e material şi din lumea aceasta,
lumina necreată a lui Dumnezeu, lumina
Sa cea imaterială/ cea nezidită/ cea
necreată, care e veşnică si care izvorăşte

7 t y t

din fiinţa Treimii si care ne curăteste, ne

y y ii 7

luminează şi ne îndumnezeieşte pe toţi
cei raţionali. Adică pe îngeri şi pe
oameni.

De ceva vreme şi noi, românii, am
auzit tot mai mult despre minunea
imensă care se petrece în Mormântul
Domnului 509 , la Ierusalim, în Biserica
învierii Domnului, când Patriarhul
Ierusalimului 510 intră şi se roagă în
Mormântul Domnului. Nu numai că am
auzit. ..dai am si văzut acea lumină
sfântă (o filă video din 2013 511 ), care

509 A se vedea:

http://ziarullumina.ro/documentar/cum-se-
pogoara-lumina-sfanta-la-mormantul-domnului.

510 Idem:

http : / /r o . wikipe dia . or g/ wiki /Te ofil_al_I II -
lea_al_Ierusalimului .

511 Idem:

339

coboară de la Dumnezeu, care nu arde la
început, deşi aprinde lumânările tuturor
dar care, mai apoi, se comportă ca o
lumină creată. Ca o lumină pe care am fi
aprins-o cu chibritul.

E corect să numim lumina care
coboară, în mod minunat, în Mormântul
Domnului — şi pe care şi noi, românii,
am primit-o în această noapte, adusă de
delegaţia patriarhală trimisă la
Ierusalim 512 — drept lumină sfântă. însă
nu trebuie să confundăm această lumină
minunată cu lumina necreată a Prea
Sfintei Treimi.

Pentru că lumina aceasta minunată
e doar o confirmare a faptului că Biserica
lui Hristos e Biserica Ortodoxă. Si că

y

Pastiul adevărat e cel vestit, în mod
minunat, de către Dumnezeu, prin

https://www.youtube.com/watch ?v=DdV904Lc

XOU.

512 Idem: http://basilica.ro/stiri/lumina-sfanta-
de-la-ierusalim-va-fi-adusa-in-romania-de-sfintele-
pasti_i6235 .html .

340

coborârea acestei lumini cereşti în
Mormântul Domnului si nu oriunde.

y

Insă, ca şi mana cerească, cu care
Dumnezeu a hrănit poporul lui Israil în
pustiu şi lumina aceasta sfântă, care
coboară în Mormântul Domnului, desi

7 y

coboară dumnezeieşte la noi, ea e creată,
pentru că se comportă ca atare. Ea se
poate stinge, ea se poate împărţi în mod
material şi vizibil, cu toate că se pogoară
dumnezeieşte la noi.

De aceea, minunea aceasta a
Ortodoxiei, care confirmă adevărata
Biserică si adevărata credinţă, trebuie să
ne facă să fim tot mai ascetici, tot mai
doritori să ne curăţim de patimi, pentru
ca să vedem adevărata lumină a lui
Dumnezeu, pe cea necreată, faţă de care
lumina care coboară în Mormântul
Domnului e doar un simbol palid al ei.

De ce ne reconfirmă mereu
Dumnezeu că ne aflăm în adevărata
Biserică a lui Hristos? Pentru că ştie
slăbiciunea noastră. Ştie că avem nevoie
de dovezi peste dovezi. Vrea ca şi cei
foarte slabi în credinţă... să aibă dovezi
palpabile. Vrea să nu spună nimeni că nu
a ştiut care e adevărata Biserică.

De aceea, El ne trimite foc din cer,
lumină cerească, ca si altor Sfinţi ai Lui,

7 y y 7

în vechime, pentru ca să căutăm adevă-
ratul foc curăţitor, adevărata lumină
dumnezeiască, adevărata înfrumuseţare
a firii noastre: slava Lui cea necreată.

34i

Aşa că acum, când avem în mâinile
noastre şi peste tot în Biserici, lumină
din lumina care a coborât azi în
Mormântul Lui, trebuie să ne uităm la
această lumină şi să o dorim pe cea care
este simbolizată de această lumină.

Căci lumina aceasta ne trimite la
adevărata lumină a lui Hristos, la cea
necreată, care e în noi de la Sfântul
Botez şi întru care trebuie să creştem pe
fiecare zi.

Aşadar, iubiţii mei, vă spun din
nou: Hristos a înviaţi

Dar El a înviat umplând toate nu de
lumina soarelui... nu de lumina minunată
venită azi la Ierusalim... ci de lumina Sa
necreată si veşnică. Pentru că toată

y j

creaţia Lui stă în lumina Sa necreată si

y y

veşnică şi e pătrunsă continuu de ea.

De aceea, împreună cu Sfinţii lui
Dumnezeu şi cu toţi îngerii Lui şi, mai
ales, cu Maica lui Dumnezeu, care cu
toţii sunt în lumina Lui necreată, să
începem de azi şi noi bucuria învierii
Lui, praznicul acesta prea mare, având
în noi lumina Lui si în mâinile noastre

y

lumina materială, coborâtă în mod
minunat din cer, astăzi, pentru a ne
umple de bucurie mare!

Căci a Preacuratei si Preasfintei

y

Treimi este slava, cinstea şi închină-
ciunea, a Tatălui si a Fiului si a Sfântului

7 y y

Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin! La mulţi ani şi multă sănătate şi
bucurie tuturor!

342

Predică la pomenirea Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe [23 aprilie
2014]

Iubiţii mei 513 ,

de când suntem mici, nouă,
oamenilor, ne place biruinţal Ne place să

513 Scrisă în ziua de 22 aprilie 2014. Marţea

Mare.

343

învingem, să fim biruit ori... pentru că ne
place ca binele să învingă.

Şi dacă vrem ca binele să învingă,
nu facem altceva decât să dăm glas firii
noastre zidite de Dumnezeu, Care este
adevăratul Bine. Pentru că atunci când
înţelegem ce vrem, luminaţi fiind de
harul credinţei, înţelegem că vrem ca
voia lui Dumnezeu să se facă în cer şi pe
pământ. Adică în toată creaţia Sa.

Iar astăzi, când îl pomenim pe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtă-
torul de biruinţă... înţelegem si mai bine

> y O y

de ce ne place să învingă binele: pentru
că ne place ca oamenii să îşi ducă până
la capăt ţelurile sfinte. Să se împlinească
în iubirea lor pentru Dumnezeu.

Cine este însă Sfântul Gheorghe [în
greacă: Gheorghios iar în latină: Geor-
gius 514 ] astăzi pomenit?

Este fiu de Sfinţi Mucenici 515 . Sfinţii
Mucenici Gherontius şi Polihronia sunt
părinţii săi şi sunt pomeniţi mâine, pe 24
aprilie.

Tatăl său era conducător în armata
romană a lui Diocletianus 516 , împăratul
persecutor al creştinilor... şi Sfântul
Gheorghe asistă la martirizarea lui, pe
atunci având doar 10 ani...

514 A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/ Saint_Ge or ge .

515 Idem:

http://www.johnsanidopoulos.com/2012/04/sai
nts-ger ontius-and-poly chr onia .html .

516 Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Diocletian.

344

îşi vede tatăl omorât pentru că nu
s-a închinat idolilor.. .dar şi cum sufletul
lui a fost luat de îngeri plini de lumină
dumnezeiască. Mama lui îl întăreşte în

y

credinţă, spunându-i că tatăl său a
devenit apărătorul şi rugătorul lor
înaintea lui Dumnezeu si atunci când el

y

a crescut şi a fost închis pentru acelaşi
motiv, pentru că nu s-a închinat la idoli,
Sfânta Polihronia, mama lui, mărturi-
sindu-şi credinţa în Dumnezeu, e mar-
tirizată de Diocletianus în faţa copilului
ei, a Sfântului Gheorghe.

Cum a fost martirizată mama
Sfântului? A fost bătut si arsă cu

y

lumânări. Toti trei au fost martirizaţi din

y y

porunca aceluiaşi împărat roman: Dio-
cletianus.

Potrivit sursei de aici 517 , Sfântul
Mare Mucenic Gheorghe, astăzi pome-
nit, s-a născut în anul 280 d. Hr. si a fost

7 y

martirizat pe 23 aprilie 303. Adică a trăit
în secolele III-IV d. Hr.

Părinţii săi Sfinţi au fost ambii de
naţionalitate greacă. Sfântul Mucenic
Gherontius s-a născut în Cappadocia iar
Sfânta Muceniţă Polihronia în Lydda,
astăzi Lod, în Israel 518 . Localitatea unde
se află si mormântul 519 Sfântului Mare

y

Mucenic Gheorghios/ Gheorghe.

517 Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/ Saint_Ge or ge .

518 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Lod.

519 Idem:

http : / / en . wikipe dia . or g/ wiki / Chur ch_of_Saint
George,_Lod.

345

însă Sfântul Gheorghe s-a născut în
Lydda, în Palestina şi a fost martirizat în
Nicomidia, adică în oraşul Izmit 520 , din
Turcia de azi.

De ce? Pentru că diavolul i-a vorbit
lui Diocletianus din idolul Apollon 521 şi i-
a spus că creştinii îi secătuiesc pute-
rile 522 . Şi împăratul păgân a pornit la
nimicirea creştinilor... pentru ca idolii lui,
adică demonii aflaţi în idoli, să-z vor-
bească.

Din ediţia românească citată, aflăm
că Sfântul Gheorghe a trăit în Palestina,
adică la Lydda, după martirizarea tatălui
său, împreună cu mama sa. Apoi a intrat
în armata romană. Şi 1-a înfruntat pe
Diocletianus în mod deschis, spunându-i
că „Adevărul este însuşi Hristos, Cel
prigonit de voi" 523 .

A fost întemniţat şi bătut la tălpi,
iar pe pieptul lui au aşezat o piatră mare.
După care a fost tras pe roată, carnea lui
fiind sfâşiată şi Sfântul Gheorghe nu a
scos...niciun suspin. Un înger al Domnu-
lui însă vine şi îl încurajează... şi îl
vindecă, arătându-1 sănătos.

Iar când vorbim despre mucenicie,
despre chinurile suferite pentru credinţă,
a fi biruitor nu înseamnă a fi scăpat de

520 Idem:

http : / / en.wikipedia.org/ wiki/%C4%Bozmit .

521 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Apollo.

522 Idem:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-23-
sf_gheorghe.html.

523 Ibidem.

346

moarte, ci a învinge moartea în tine
însuţi, cu harul lui Dumnezeu, prin care
biruiesti cu adevărat si te odihneşti întru
împărăţia lui Dumnezeu.

Adică asistăm, în cazul Sfinţilor, la
o biruinţă paradoxală: la o biruinţă prin
suferinţă, prin suportarea suferinţei până
la capăt, întăriţi fiind de Dumnezeu,
prin care se vindecă de patimile şi de
păcatele lor... şi devin întăritori ai noştri
în lupta cu păcatul.

Văzându-1 Diocleţian pe Sfântul
Gheorghe cel vindecat de înger nu 1-a
mai recunoscut. înfăţişarea sa era

y y

transfigurată, era plină de har. Cu toate
acestea, Diocletianus a rămas în nebunia
lui si nu 1-a schimbat această imensă

y

minune. Ba, mai mult, pe doi dintre
apropiaţii săi, pe Anatolie şi Protoleon,
care au slăvit pe Dumnezeu pentru
această vindecare minunată a Sfântului
Gheorghe, i-a martirizat prin tăierea
capetelor.

Mulţi au crezut în Hristos datorită
vindecării Sfântului Gheorghe. Dar şi
soţia împăratului Diocletianus, împără-
teasa Alexandra, a crezut în Dumnezeu
şi este pomenită pe 21 aprilie 524 . Sfântul
Mare Mucenic Gheorghe a fost aruncat
într-o groapă cu var nestins 525 . Unde a

524 A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-21-
sf_alexandra .html .

525 Idem:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-23-
sf_gheorghe.html.

347

stat 3 zile. Căci de aceea e „Mare
Mucenic": pentru că a pătimit multe
chinuri. A fost martirizat după mari şi
înfiorătoare chinuri.

Diocletianus îl acuză că e vrăjitor.
însă Sfântul Gheorghe îi spune că e
satanizat si de aceea nu vede că acestea

y

sunt minunile cele prea mari ale lui
Dumnezeu.

E încălţat cu încălţăminte de fier,
cu piroane în ele şi pus să alerge prin
celulă. Şi el se ruga. ..în timp ce era
ironizat de Diocletianus. însă noap-
tea. ..Sfântul Gheorghios a fost vindecat,
în mod minunat, de rănile cumplite de
la picioare.

Văzându-1 din nou vindecat
...împăratul porunceşte să îl bată peste
gât şi peste trup cu vine de bou, până
când îl umplu de sânge.

Bea băutura de la vrăjit or... şi nu
păţeşte nimic. Mai bea o altă cupă de
otravă. ..şi e scăpat de la moarte de harul
lui Dumnezeu.

îl catehizează pe Diocletianus în
văzul tuturor. Şi pentru că e pus să
confirme puterea lui Dumnezeu şi să
învieze un mort, Sfântul Gheorghe se
roagă lui Dumnezeu pentru ca această
minune să fie convertitoare pentru
mulţi:

„Dumnezeul veacurilor, Dum-
nezeul milelor, Dumnezeul tuturor
Puterilor şi Atotputernice, Cel ce

34 8

nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc
spre Tine, Doamne Iisuse Hristoa-
se, auzi-mă pe mine smeritul robul
Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit
pe Sfinţii Tăi Apostoli în tot locul,
la toate muncile şi semnele, dă
neamului acestuia viclean semnul
cerut şi înviază mortul, care zace în
mormânt, spre înfruntarea celor ce
se leapădă de Tine şi spre slava Ta
şi a Tatălui Tău şi a Preasfântului
Duh. Astfel, Stăpâne, arată celor ce
stau înainte, că Tu eşti Unul
Dumnezeu peste tot pământul, ca
să Te cunoască pe Tine Domnul Cel
Atotputernic şi cum că toate se
supun voinţei Tale şi a Ta este slava
în veci. Amin!" 526 .

însă când înviază mortul... vrăjitorul
Atanasie devine creştin şi lumea se
umple de bucurie.

Numai că Diocletianus a reacţionat
la minune, aşa cum au reacţionat şi
evreii, atunci când au văzut mormântul
gol al Domnului: a muşamalizat minu-
nea.

Fostului vrăjitor şi celui înviat din
morţi. .. Diocletianus le-a tăiat capetele şi
astfel i-a martirizat. Pe când, pe
Gheorghe, 1-a întemniţat din nou.. .ca să
nu-l mai vadă lumea. Mulţi cred în
Dumnezeu datorită lui Gheorghe, îi

526 Ibidem.

349

mituiesc pe temniceri... şi merg în
temniţă la el ca să fie învăţaţi si

y t f y

tămăduiţi de către el.

Sfântul Gheorghe înviază boul lui
Glicherie. Şi pentru că Glicherie
mărturiseşte că e creştin, desi el nu era

y t 7 y

botezat, a fost martirizat pentru asta. I
s-a tăiat capul.

Domnul i Se arată în vis Sfântului
Gheorghe şi îi spune:

„Nu te teme, ci îndrăzneşte!
Căci, iată, împreună cu Mine te vei
învrednici a împărăţi. Deci, nu
slăbi, că degrabă venind la Mine,
cele gătite ţie le vei primi!" 527 .

înainte să moară, Sfântul Gheorghe
îi cere unei slugi a sa să îl înmormânteze
în Lydda, în casa părintească. Şi, după
cum vedem până azi, sluga şi -a împlinit
misiunea. Pentru că mormântul său e
până azi în Lydda.

Sfântul Gheorghe a fost dus în
capiştea lui Apollon, ca să „i se închine"
demonului.

„Sfântul, apropiindu-se de zeul
Apollon şi întinzând mâna către el, a
întrebat pe cel neînsufleţit, ca pe un viu,
zicând: „Tu voieşti să primeşti jertfa de
la mine ca un Dumnezeu?". Sfântul,
zicând aceasta, şi -a făcut semnul Crucii,
iar diavolul care locuia în idol a răspuns
nişte cuvinte ca acestea: „Nu sunt

527 Ibidem.

350

Dumnezeu; şi niciunul asemenea mie nu
este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela
pe care tu îl propovăduieşti! Noi ne-am
depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui şi
înşelăm pe oamenii cei stăpâniţi de
zavistie". Atunci Sfântul a zis către el:
„Dar cum îndrăzniţi voi să staţi aici,
venind eu, slujitorul adevăratului Dum-
nezeu?". Zicând Sfântul acestea, un
sunet şi glas de plângere ieşea de la idoli,
apoi deodată căzând toţi la pământ s-au
sfărâmat" 528 .

Pentru că demonii ştiau cine
sunt.. .dar, în acelaşi timp, le plăcea şi le
place să ne înşele continuu.

Sfânta împărăteasă Alexandra, soţia
lui Diocletianus, vine şi cade la picioa-
rele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
şi îl mărturiseşte pe Hristos în faţa
tuturor. Iar Diocletianus îşi condamnă
soţia la aceeaşi moarte cu a lui

y y

Gheorghe: tăierea cu sabia.

însă în drum spre martirizarea ei,
Sfânta Muceniţă Alexandra şi-a dat
duhul în mâinile Domnului.

Iar Sfântul Gheorghe a fost
martirizat prin tăierea capului cu sabia,
după ce s-a rugat în acest fel:

„Bine eşti cuvântat, Doamne,
Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe
vrăjmaşii mei, ci ai izbăvit sufletul
meu ca pe o pasăre din cursa
vânătorilor! Auzi-mă şi acum,

528 Ibidem.

35i

Stăpâne, şi stai înaintea robului
Tău în ceasul acesta de la sfârşit şi
izbăveşte sufletul meu de meş-
teşugirile duhului celui din văzduh,
al vrăjmaşului celui mare şi de
duhurile cele necurate.

Şi să nu le socoteşti păcatul
celor ce au greşit înaintea mea, în
neputinţa lor, ci iertare şi dragoste
arată-le lor, ca şi aceia, cunoscân-
du-Te, să câştige parte din împă-
răţia Ta, împreună cu aleşii Tăi.

Primeşte şi sufletul meu,
împreună cu cei ce bine Ţi-au
plăcut în veac, trecând cu vederea
toate greşelile mele cele cu ştiinţă
şi cu neştiinţă.

Adu-ţi aminte, Stăpâne, de
cei ce cheamă numele Tău Cel cu
mare cuviinţă, că binecuvântat şi
preamărit eşti în veci. Amin!" 529 .

De aceea, Sfântul Gheorghe, Părin-
tele nostru, a învins prin rugăciune, a
învins prin răbdare, a învins prin iertare,
a învins prin dragostea de Dumnezeu.

Şi a învins pe când avea 23 de anii...

A fost martirizat la vârsta de 23 de
ani. ..în ziua de 23 aprilie 303.

Pentru că nu vârsta învinge... ci
credinţa curată si viata curată învins.

Aşa că, în Săptămâna Luminată, în
săptămâna plină de har şi de bucurie a

529 Ibidem.

352

învierii Domnului, pomenirea Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe e, deopotrivă,
un izvor de bucurie si de întărire în fata

y y

păcatului, a persecuţiilor şi a nedrep-
tăţilor de tot felul.

y

Pentru că viata celor ai lui

y

Dumnezeu e călăuzită de El si nu de

y

interese de tot felul.

De aceea, dacă vrem să fim ai lui
Dumnezeu, atunci să ne lăsăm călăuziţi
de Dumnezeul nostru treimic, de Tatăl,
de Fiul şi de Sfântul Duh Dumnezeu,
acum si în vecii vecilor. Amin!

y

353

Predică la 9 ani de la adormirea
Fericitului Ilie văzătorul de Dumne-
zeu

Iubiţii mei 53 °,

săptămâna aceasta am fost cu
doamna preoteasă la mormântul
Fericitului Ilie văzătorul de Dumne-
zeu 531 , astăzi pomenit, ca să ne rugăm

530 Predică scrisă în ziua de 30 aprilie 2014. Zi de
miercuri, cer înnorat, a plouat de două ori în mod
torenţial.

531 A se vedea:

354

lui. Să fim aproape de mormântul său şi
de Sfintele sale Moaşte. ..si să ne

y y

bucurăm pascal. Să fim împreună]

Am aprins candela pe care i-am
adus-o, am făcut puţină slujbă.. .şi apoi
am îngenuncheat şi m-am rugat cu
palmele pe mormânt...

Cum el este îngropat peste soţia sa,
peste doamna Florica...eu mă rugam la
picioarele sale. ..la distanţa de o jumătate
de metru de el.

Şi în niciun minut de când am
început să mă rog... am fost invadat
deodată de un mare har, care m-a făcut
să mă simt curăţit de păcate. M-am
simţit deodată uşor, simplu şi bucuros în
mine însumi, fără dureri si mâhniri în

7 y

sufletul meu... conştient de faptul că a
fost atingerea lui, binecuvântarea lui du-
hovnicească, care m-a făcut să
simt. ..cum arată acum, el, Sfântul pe
lângă care eu am ucenicit.

Şi mi-a dat darul acesta, iradierea
lui duhovnicească... pentru ca să simt în
ea, deopotrivă, pe el, cel din vechime, pe
care îl cunosc. .şi pe el cel de acum, care
e incomparabil de frumos şi de sfânt. Iar
acum, când scriu, s-a petrecut o nouă
atingere duhovnicească, interioară, a
prezenţei lui de fiinţa mea, pentru ca să
mi-o fixeze în mine pe cea de atunci.

De ce vorbesc despre aceste lucruri
mistice atât de deschis? Pentru ca să

http://www.teologiepentruazi.r0/2012/05/29/d

espre-omul-imparatiei/.

355

evidenţiez faptul că oamenii nu sunt
doar ceea ce se vede din ei... sau nu sunt
doar ceea ce spun şi fac ei. ..ci şi ceea ce
emană din ei.

Iar ceea ce emană din noi, cu
adevărat, e ceea ce suntem noi înşine în
mod continuu.

ROI) MANIE

i ■ r,

j

! j /.

ROMÂNIA

CMTt
OlOtHTIIt

Carte ot identitate
kiuTRw 009359
«-11908035^3227 * m4U

MOCANJ

hje

STAN

^ETRAjîTS'T

loc Min»<llao « n M *»e#H»»1» , 9

Un. Tutu M3or«l€*ax£ Teleorman

OMM*ll'A*MM'M*« -V~

KHumn

CAPD

5». 1*..

n

rtn. Tutu HâgtrtAfe Jud. Teleorman

fUv Tutu KăgireU; 05.TL99-03J382059
IDR0MHOCANU«I LI £«««««««<««
TR009359<61 321 908033M5908031 1 3432278

Dacă simţi ftaru/ lui Dumnezeu în
cineva... sau, dimpotrivă, simţi patimile
din om într-un mod copleşitor şi
enervant, simţi cine este acel om. Ce face
el tot timpul.

Pentru că, într-un anumit moment,
fiecare dintre noi putem greşi, putem
avea o zi plină de ispite... şi starea
noastră sufletească să nu fie prea bună.
Dar un om duhovnicesc, care toată ziua
scrie, se roagă, cugetă, slujeşte, se
nevoieşte...dacăe întrebat despre ceea ce
face toată ziua. ..şi dacă începem cu el o
discuţie despre cele de taină ale vieţii
ortodoxe... în rugăciune şi bucurie
duhovnicească. ..atunci înţelegem îm-

356

preună cine e cel din faţa noastră. ..şi cine
suntem noi. ..şi ce facem fiecare în toate
zilele.

Pentru că Fericitul Ilie, pe mine şi
pe doamna preoteasă, ne-a învăţat să nu
avem viata noastră mistică.. .la vedere. Să

y

nu o discutăm cu oricine... Ci numai când
trebuie să folosim pe cineva. ..să intrăm
în amănuntele mântuitoare ale credinţei
noastre.

Adică am învăţat de la el să nu
facem., .paradă de ceea ce ştim şi
suntem... să nu părem „speciali" cu
oricine. ..ci să avem întâlniri banale cu
oamenii, să vorbim vrute si nevrute cu

7 y

ei... si numai dacă e cazul să avem

y

întâlniri speciale, de profunzime cu ei...

Pentru că el, cu oricine ar fi vorbit,
se comporta. ..după cum simţea că doreş-
te cel din faţa lui. Vorbea după gradul de
sinceritate, de pregătire intelectuală,
după experienţa şi inteligenţa celui din
faţa lui. Tocmai de aceea, foarte puţini
oameni au putut intui... cine este el.

însă în momentul când înţelegea că
cineva e trimis la el de către Dumnezeu
sau, mai bine zis, când Dumnezeu zz
descoperea că eşti omul Lui, că vii şi
întrebi fără vicleşug, pentru mântuirea
ta... si că tie trebuie să îti vorbească

y y j

deschis. ..Fericitul Ilie era dezarmant prin
mulţimea confesiunilor sale mistice,
prin mulţimea de detalii experienţiale pe
care ţi le oferea. ..deşi acelea, la momen-
tul de atunci, te depăşeau cu mult.

357

însă el ţi le spunea pe toate, şi pe
cele de care aveai nevoie şi pe cele care
te depăşeau cu mult, pentru ca tu să
ai. ..orizont de aşteptare. Pentru ca tu să
înţelegi că zarea duhovnicească spre care
tu te îndrepţi cere multe eforturi, multă
asceză, multă străduinţă... dar că ea e o

7 y

realitate. Că la ea vei ajunge, cu voia lui
Dumnezeu, la un moment dat şi că ea
arată aşa şi aşa. Cu detalii clare...

Aceste amănunte punctuale, ale
unui om care fusese pe-acolo...şi depă-
şise acele stări duhovniceşti, ne dădeau

j y 7

aripi în rugăciunea, asceza şi studiul
nostru.

Nu mergeam orbeşte. ..ci cu paşi

clarii

Iar claritatea, în viata duhovni-

7 y

ceaşcă, alături de bucuria şi împlinirea
duhovnicească sunt trei mari virtuţi ale
uceniciei.

Pentru că te laşi condus de Dumne-
zeu, prin Părintele tău duhovnicesc, spre
stări duhovniceşti clare şi împlinitoare,
aşa cum, în toată Tradiţia Bisericii, s-a
trăit predarea experienţei duhovniceşti şi
asumarea ei existenţială.

Pentru că credinţa ortodoxă, în

y 7

toată istoria Bisericii, s-a predat ca
învăţătură şi ca putere harică de la
Părinte la ucenic... şi în ucenic se impri-
mau atât harul Părintelui cât si cuvintele

y

sale teologice şi faptele sale de credinţă.

Tocmai pentru că acum nu mai
avem, decât foarte rar, membri ai

358

ierarhiei bisericeşti, monahi si mireni

y 7 y

care să fie realmente plini de teologie şi
de har... mărturia mea poate părea
„romanţată".

însă Dumnezeiescul Ilie face parte
din aceşti Părinţi duhovniceşti rari ai

y t 7

Ortodoxiei, care, deşi nehirotonit, fiind
mirean şi soţ şi tată.. .a ajuns la o
sfinţenie uluitoare şi a fost un autentic
Părinte duhovnicesc al secolului al XX-
lea. Adică unul în stare să predea
teologie, pentru că a trăit-o mistic,
extatic, în revelaţiile sale dumnezeieşti şi
în viaţa sa ascetică.

Pe zi ce trece înţeleg şi mai mult de
ce şi-a tăinuit viaţa sa plină de sfinţenie:
pentru că pierdem mult timp în lucruri
care nu ne plac. ..şi nici nu ne folosesc.

în comparaţie cu Dumnezeiescul
Ilie, eu, ucenicul său, am fost luminat de
Dumnezeu tocmai spre lucrul contrar: să
îmi asum o viaţă publică de propovă-
duire şi de slujire teologică. Fără ca prin
asta să mă dezic de modul isihast de
vieţuire si de liniştire interioară si de

y y y y

aprofundarea teologică de fiecare zi,
care mă leagă de Părintele meu.

Pentru că nevoile reale duhovniceşti
şi teologice ale oamenilor sunt ample şi
trebuie să ne nevoim să răspundem la
unele dintre ele.

Şi trebuie să conştientizez pe cât
mai mulţi asupra faptului, că numai
elaborările teologice profunde şi continue
îi schimbă fundamental pe oameni,

359

pentru că ele arată că avem la bază o
relaţie reală cu Dumnezeu si nu scriem
şi nici nu propovăduim pentru avantaje
obscure sau pentru slavă deşartă...

Pe 4 mai 2014 se împlinesc 9 ani de
la naşterea sa în împărăţia lui Dumne-
zeu.. .iar prezenţa lui cu noi ne împlineşte
pe fiecare zi. Nu am trăit sentimentul
hiatului la adormirea sa.. .şi nici după
aceea, pentru că el ne este Părinte
duhovnicesc şi acum, când, fiind în slava
lui Dumnezeu, nu ne uită în nicio zi. ..ci
caută să ne bucure continuu...

Bucurie căreia nu îi intuiam puterea
si nici delicateţea. ..si din nicio citire a

y y y

mea tradiţională. ..nu înţelesesem, mai

y y 7

înainte ca să o trăiesc, cum arată să fii
povăţuit, şi după moartea sa, de Părinte-
le duhovnicesc care te-a născut pentru
simţirea si vederea lui Dumnezeu.

y y

înainte să adoarmă aveam această
grijă, preocupare... Mă gândeam ce voz
face, la cine voi apela când el nu va mai
fi. ..ca să îl întreb în probleme punctuale
de viaţă, de teologie, de alegere...

însă înainte de îngroparea sa. ..şi
după... şi cu trecerea anilor şi mai
mult. ..am înţeles, într-un mod cople-
şitor, ce înseamnă ca moartea să nu

y 7

distrugă... relaţia şi nici dragostea dintre
Părinte şi ucenic. Pentru că el, mai
presus de aşteptările mele, îmi arată ce
să fac, mă luminează într-o alegere sau
alta, ne bucură şi ne întăreşte mai presus
de cuvinte...

Aşa că azi, în ziua pomenirii sale,
mă rog pentru el şi mă bucur împreună
cu el, cu acest om viu, care îmi înviază
duhovniceste si viata mea.

y y y

Iar dacă veti dori să îi citiţi

y y

acatistul 532 şi cărţile 533 , vă asigur de
faptul că îl veti simţi viu si în viata
dumneavoastră, pentru că el se bucură
să aibă cât mai mulţi prieteni.

Pentru că doreşte să vă facă pe toţi
prieteni, cu adevărat, cu Dumnezeul
treimic de la Care vine tot darul şi toată
dăruirea bună a harismelor dumneze-
ieşti. Şi vrea să vă facă prietenii lui
Dumnezeu prin rugăciune continuă, prin
citiri teologice şi duhovniceşti, printr-o
curată şi echilibrată viaţă morală, plină
de o suplă şi profundă simţire şi trăire a
vieţii ortodoxe.

y

Iubiţii mei, Hristos a înviat si a

y 7 y

umplut Biserica de oceanul Sfinţilor Lui!

De aceea, împreună cu toţi Sfinţii,
să ne nevoim şi noi duhovniceste,
pentru ca să facem din viaţa noastră un
rai de frumuseţe dumnezeiască.

La mulţi ani si multă binecuvântare

y y

tuturor! Amin!

532 Idem:

http://www.teologiepentruazi.r0/2009/05/04/a
catistul-fericitului-ilie-vazatorul-de-dumnezeu-4-
mai/.

533 Idem:

http://www.teologiepentruazi.r0/2012/05/29/d
espre-omul-imparatiei/.

Iubiţii mei,

Hristos a înviat!

Anul trecut m-am referit la
Evanghelia zilei 534 . ..şi am subliniat faptul
că Biserica lui Dumnezeu îi vede pe cei
doi împăraţi creştini, astăzi pomeniţi, ca

534 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/05/20/pr
edica-la-sfintii-mari-imparati-si-intocmai-cu-
apostolii-constantin-si-masa-sa-elena-2013/.

362

pe nişte păstori ai lumii. Ca pe nişte
administratori autentici ai lumii creştine.

y

Ca pe exemple vii de iubire copleşitoare
pentru Dumnezeu.

Pentru că în timpul vieţii lor şi
după moartea lor, Sfinţii împăraţi
Constantin şi Elena au avut şi au grijă de
Biserica lui Dumnezeu si de credinţa ei

y y

mântuitoare. Au grijă... pentru că şi-au
pus sufletul lor [In. 10, 11], toată viaţa lor,
pentru Biserică.

Dar dacă Evanghelia zilei pune în
evidenţă asumarea deplină a credinţei
ortodoxe de către cei doi împăraţi, Apos-
tolul zilei [F. Ap. 26, 1, 12-20] ne vor-
beşte despre cum ajungi. .. ortodox auten-
tic. Pentru că ne vorbeşte despre conver-
tirea extatică a Sfântului Apostol Pavel,
despre convertirea lui survenită în urma
unei vederi extatice, în care, văzându-L
pe Hristos Cel plin de slavă.. .a înţeles
cine este adevăratul Stăpân al lumii şi
pentru ce trebuie să trăieşti şi să mori.

Sfântul Pavel îi povesteşte regelui
Agrippa propria sa convertire. Ii arată ce
stă la baza predicii sale neînfricate.

Şi îi spune cum a văzut „o lumină
din cer, mai presus de strălucirea
soarelui" [F. Ap. 26, 13, GNT], adică slava
dumnezeiască a lui Hristos şi pe Hristos
Domnul în lumina Sa, Care i-a spus: „Eu
sunt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti!" [F.
Ap. 26, 15, Ibidem]. Pentru că Domnul a
venit la el, în slava Lui, pentru ca să îl

363

arate pe Pavel, din prigonitor, Apostol al
Lui.

Si Domnul, în aceeaşi vedere

y 7 y

extatică, 1-a prohirisit/ 1-a rânduit pe
Sfântul Pavel u-rnipeiriv [slujitor] şi
l^apiupa [martor] al Său, promiţându-i şi
alte vederi extatice [F. Ap. 26, 16]. Şi 1-a
trimis la neamuri [v. 17], la neamurile
păgâne, pentru ca să le deschidă ochii şi
să-i întoarcă de la întuneric întru lumină
şi de la stăpânirea Satanei la Dumnezeu
[v. 18].

De aceea, motivaţia propovăduirii
lui Pavel este dumnezeiască, pentru că el
a fost trimis de Domnul ca să-i întoarcă
pe oameni la adevăr. Nu şi-a luat de unul
singur această misiune. ..ci a primit-o de
la Cel care i S-a arătat. ..si 1-a convins

y

prin slava Lui.

Si tocmai din acest motiv a fost ales

y

acest text apostolic astăzi, pentru că şi
Sfântul Constantin a fost ales de Dom-
nul, tot prin vederi extatice, ca să biruie
cu puterea Crucii Sale.

Aşa că, pentru a ajunge ortodox
autentic şi pentru ca să poţi să îţi asumi,
pe deplin, credinţa ortodoxă, să o faci
una cu viata ta, trebuie ca Dumnezeul

y 7

întru Care tu te-ai botezat în pruncie să
ti Se reveleze în slava Sa.

E nevoie aşadar de confirmări exta-
tice ale legăturii noastre cu Dumnezeu.
Pentru că numai astfel noi înţelegem
cum trebuie să trăim pe calea ascultării
de Dumnezeu. Şi numai Dumnezeu ne

364

poate confirma că noi ne curăţim cu
adevărat de patimi şi că noi trăim
ortodox, dacă binevoieşte să ne umple de
slava Lui.

Mai pe scurt, ce s-a petrecut cu
Sfântul Constantin cel Mare, când a
văzut în mod extatic Crucea Domnului
şi mesajul că va învinge prin puterea
ei... şi ce s-a petrecut cu Sfântul Pavel, în
drum spre Damasc, când L-a văzut el pe
Domnul în slava Lui... trebuie să se
petreacă, într-un anume fel, după cum
Dumnezeu binevoieşte, şi cu noi. Cu
fiecare dintre noi. Si noi trebuie să fim

y

chemaţi, ca Părinţii noştri, la reala

t 7 y y 7

relaţie cu El: prin vedere şi simţire a
slavei Lui.

Pentru că o reală convertire de la
viaţa la întâmplare la viaţa cu Dumne-
zeu înseamnă o reală conducere a
noastră de către Dumnezeu prin vederi
şi luminări dumnezeieşti.

Tocmai de aceea, măreţia lucrărilor
întreprinse de către Sfinţii împăraţi
Constantin şi Elena a avut la bază reala
experienţă a comuniunii cu Dumnezeu.
Nu a fost un moft, nu a fost o mişcare
politică alegerea lor de a se converti la
dreapta credinţă a Bisericii, ci ea s-a
făcut pe baza unei încredinţări extatice.

Iar acolo unde există o reală si

y

autentică chemare a lui Dumnezeu, pe
care omul o ascultă în smerenie si în

y

frică de Dumnezeu, faptele de iubire
pentru Dumnezeu sunt copleşitoare.

36 5

Aşadar, iubiţii mei, credinţa

y 7 y 7 y

ortodoxă nu este o ideologie ci trăirea în
slava lui Dumnezeul

Acolo unde e tot adevărul lui
Dumnezeu e si toată slava Lui. Si cei

y y

care trăim ortodox, în Biserica lui
Dumnezeu, trăim în slava Lui si în tot

7 y

adevărul Lui, alături de toţi Sfinţii Lui
din toate veacurile.

Ideologia este o frântură de adevăr
împotmolită într-un interes anume. Şi
când interesul se foloseşte de adevăr,
atunci îl şi falsifică.

însă credinţa ortodoxă reprezintă
tot adevărul revelaţiei dumnezeieşti pe
care Biserica 1-a păstrat tradiţional.

De aceea, noi nu avem niciun
motiv să renunţăm la adevărul deplin
pentru frânturi de adevăr, pentru că a
renunţa la ceva din adevăr înseamnă a
renunţa la deplina viaţă cu Dumnezeu.

Tocmai de aceea grija imensă a
Sfinţilor pentru a nu fi falsificat vreun
adevăr al Bisericii, pentru că odată cu
falsificarea unui adevăr ne îndepărtăm
de totala experienţă a vieţii cu Dumne-
zeu, care e plină de tot harul şi adevărul.

însă, pentru ca să înţelegi
importanţa adevărurilor revelate de
Dumnezeu şi cum să le aperi şi pentru ca
să vezi consecinţele falsificării lor,
trebuie să vezi duhovniceşte întreaga
arhitectură a vieţii Bisericii. Si cine ne-ar

y y

putea da să vedem duhovniceşte, în afară
de Dumnezeu, Care ne deschide ochii să

366

vedem slava Lui şi adevărul Bisericii
Sale?

De aceea trebuie să începem cu
începutul: cu reala noastră convertire.
Cu întoarcerea noastră totală spre
Dumnezeu, pentru a fi învăţaţi de către
El ce să facem.

Si când vom fi învăţaţi de

y t t

Dumnezeu ce să facem, atunci vom
putea să spunem ca Sfântul Pavel: „Nu
sunt nebun, preaputernice Fistos, ci
rostesc cuvintele adevărului şi ale înţelep-
ciunii]" [F. Ap. 26,25, GNT].'

Iar dacă iubim adevărul si

y

înţelepciunea lui Dumnezeu atunci ne
lăsăm învăţaţi de Dumnezeu prin
experienţă, prin înţelegere şi prin citire!
Pentru că El ne învaţă în noi înşine

y y

tot adevărul şi toată virtutea, dacă ne
curăţim de patimi mereu şi dacă
împlinim poruncile Lui. El ne deschide
ochii pentru a înţelege voia Lui şi ne
învaţă din experienţa Sfinţilor Lui
mereu. Numai noi să îmbinăm citirea
teologică, cu contemplarea continuă şi
cu experienţa mistică, sub continua
ascultare de voia Lui.

Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu
Apostolii Constantin şi Elena, rugaţi -vă
pentru noi şi pentru luminarea noastră
continuă! Rugaţi-vă pentru mântuirea
noastră, pentru ca să primim puterea
dumnezeiască de a ne învinge patimile
mereu şi astfel să putem răspunde
tuturor cu înţelepciunea credinţei şi a

367

iubirii pentru Dumnezeu şi pentru
aproapele.

Fiti cu noi, acum si mereu! Dati-ne

y 7 y y

înţelepciunea de a ne odihni în binele şi
în frumuseţea lui Dumnezeu.

y

Căci a Lui e slava, cinstea si

7 y

închinăciunea, a Tatălui si a Fiului si a

7 y y

Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin!

Predică la Duminica a 6-a după
Paşti [2014]

Iubiţii mei 535 ,

y 1

Hristos a înviat!

E ultima duminică a praznicului
învierii Domnului. ..si a treia duminică

y

din acest praznic în care Domnul Se
revelează pe Sine în faţa celui pe care îl
vindecă. Pentru că avem Evanghelia de
la In. 9, 1-38, în care, după ce 1-a făcut să
vadă pe un orb din naştere [xvfylbv 4k
yevezf\c] [v. 1], Domnul i S-a revelat celui
vindecat [In. 9, 37].

în GNT, Domnul Se revelează pe
Sine ca „Fiul omului" la In. 9, 35. Pe când

535 Scrisă în ziua de 24 mai 2014. Zi de sâmbătă
călduroasă. Aproape de sfârşitul predicii a avut loc un
cutremur de pământ de 4-5 grade, care mi-a produs o
stare de ameţeală.

369

în MGK, Domnul Se revelează pe Sine ca
„Fiul lui Dumnezeu" [iov Ylov tou 0eou]
[In. 9, 35], aceasta fiind varianta care se
regăseşte în BOR 1988 şi 2001.

Iar revelarea Sa în fata celui

y

vindecat ne arată diferenţa între

y

vindecarea trupească şi vindecarea du-
hovnicească a sufletului, care înseamnă
credinţa în Dumnezeu.

Pentru că te poţi vindeca trupeşte
fără să te vindeci şi sufleteşte. Dar când
te vindeci, deopotrivă, în sufletul şi în
trupul tău, atunci eşti un om nou, înnoit
în adâncul fiinţei tale.

y

Cel vindecat de orbire înţelesese că

y

Cel care 1-a vindecat pe el face voia lui
Dumnezeu şi este de la Dumnezeu [In.
9, 31, 33, GNT]. El nu s-a învoit cu ideea
că Cel care 1-a vindecat pe el este
„păcătos" [In. 9, 24, GNT]. Tocmai de
aceea, evreii l-au scos afară din sinagogă
pe cel vindecat [In. 9, 22, 34, GNT], l-au
excomunicat. ..deşi era unul de-al lor.

însă cel vindecat nu se putea minţi
pe sine în ceea ce priveşte minunea.
Minunea vindecării o purta în trupul
său, pentru că el, cel care nu văzuse
niciodată, acum vedea.

Şi a vedea e un lucru foarte pozitiv.
Numai cine nu are probleme cu ochii,
cine nu are probleme de vedere nu ştie
ce rău e să nu vezi.

însă a vedea cu ochii nu e de ajunşi

Vederea trupească nu e vederea
deplinăl

37Q

Pentru că trebuie să vezi atât cu
ochii trupului cât şi cu cei ai sufletului.
Trebuie să vezi, deopotrivă, trupeşte şi
duhovniceste. Si vederea duhovnicească

y y

începe odată cu faptul de a crede în
Dumnezeu, în Cel care este „Lumina
lumii [<I>(0<; tou koo|j,ou]" [In. 9, 5, GNT].

De ce avem această Evanghelie
tocmai acum, la sfârşitul praznicului
învierii Domnului? Pentru că Hristos
este Lumina lumii tocmai prin aceea că
ne dă să vedem prin slava Lui, prin
lumina Lui necreată şi veşnică.

Pentru că ceea ce ne converteşte pe
noi la credinţa în Dumnezeu, ceea ce ne
certifică nouă existenţa lui Dumnezeu e
tocmai atingerea slavei Lui de noi. De
sufletul şi trupul nostru.

Căci atunci când ne deschidem spre
credinţă, când suntem doritori să
credem, adică să îl aflăm pe Cel care ne-
a creat pe noi, atunci slava lui
Dumnezeu ne inundă şi ne încredinţează
nu numai despre existenţa Lui ci şi des-
pre rostul existenţei noastre.

Pentru că atunci când slava Lui ne
face să credem, când prezenţa Lui dum-
nezeiască ne inundă, înţelegem că nu
mai putem fi altceva decât slujitorii Lui,
decât ascultătorii poruncilor Lui.

Pentru că atunci când credem în
Dumnezeu...// vedem, pe măsura
noastră, pe Cel în Care credem.

De aceea avem nevoie de exemplul
evanghelic al acestui vindecat, al acestui

37i

fost orb din naştere: pentru că credinţa
este vedere şi urmare a Celui care ne-a
vindecat pe noi de patimi. Credinţa
înseamnă să vezi cine esti si ce trebuie să

t y

faci. Credinţa înseamnă o vedere si o

y y

conştientizare continuă de sine în harul
lui Dumnezeu, Care ne luminează pe noi
şi ne umple de tot adevărul Său.

Din acest motiv, nu putem numi
credinţă... rămânerea pe loc, stagnarea,
lipsa de entuziasm, nefericirea.

Pentru că credinţa adevărată,
credinţa plină de har, credinţa plină de
simţirea şi vederea lui Dumnezeu e plină
de entuziasm, e plină de noutate, e plină
de doruri vii, e avidă de experienţe în-
dumnezeitoare.

Căci în ciuda tuturor minima-
lizărilor şi a râsetelor la adresa noastră,
faptul că acum suntem oameni ai
credinţei înseamnă că avem experienţa
vederii şi a simţirii lui Dumnezeu şi nu
mai suntem orbi din naştere.

Pentru că orbul din naştere e omul
care nu are nicio experienţă şi bucurie a
credinţei. Nicio certitudine. Nicio usă

y y

spre veşnicie.

Orbul spiritual, cel orbit de patimi-
le lui, nu cunoaşte cât de mare si de fru-

7 y y

moaşă este eliberarea duhovnicească pe
care ti-o aduce credinţa în Dumnezeu.

y y

Pentru că el nu cunoaşte decât plictisul
interior, decât repetiţia, decât lipsa de
sens.

372

Dar când Dumnezeu ţi Se arată pe
Sine în viaţa ta, când El îţi descoperă
slava Lui, când te face să vezi
duhovniceşte, atunci înţelegi că cea mai
mare boală nu e durerea trupului ci
moartea sufletească. Adică necredinţa,
deznădejdea, lipsa de bucurie reală.

St iu însă că mulţi nu cred în

y y

Dumnezeu tocmai pentru că au văzut
cât de indolenţi şi de perverşi sunt
oamenii care propovăduiesc credinţa.

Ştiu, de asemenea, că mulţi s-au
smintit în credinţa lor, n-au mai avut
curaj sau au fost foarte dezamăgiţi în
entuziasmul lor, atunci când au văzut că
nu sunt ajutaţi de oamenii Bisericii.

Dar ştiu, totodată, că fără aceste
dezamăgiri în credinţă, fără aceste
îndoieli, fară zbuciumul interior foarte
dureros, sfâşietor.. .nu putem să ne clari-
ficăm în credinţa noastră. Pentru că nu
trebuie să credem în Dumnezeu pentru
ca să primim ceva de la El sau din
această lume, pentru ca să ajungem
undeva, pentru ca să fim cineva... ci
trebuie să credem în Dumnezeu pentru
ca să fim vii întru El.

Trebuie să credem în El fară să
punem condiţii.

Pentru că a fi viu în harul lui
Dumnezeu e împlinirea realăl

în comparaţie cu ceea ce credem
noi că e împlinire, că reprezintă succes,
că reprezintă carieră. ..^ fi împlinit la

373

Dumnezeu înseamnă a fi plin de slava
Lui, a fi plin de lumina Lui.

De aceea terminăm praznicul
învierii Lui punând accentul tot pe
vedere. Pentru că în Postul Mare ne
rugam Domnului să ne dea să vedem
slăvită Lui înviere, învierea Lui plină de
lumină dumnezeiască. ..am văzut-o...şi
acum, pregătindu-ne pentru înălţarea
Lui, ne pregătim tot pentru vedere
duhovnicească, pentru că Cel care Se
înalţă de la noi. ..este mereu cu noi. ..şi va
fi cu noi pururea.

Cel vindecat, crezând în Domnul, I
s-a închinat Lui [In. 9, 38, GNT]. Pentru
că credinţa naşte evlavia. Simţirea Lui,

y y y 7

comuniunea cu El naşte adevărata

y

raportare la El.

Tocmai de aceea e falsă evlavia care
nu se naşte dintr-o curată şi profundă
cunoaşte a Lui. Pentru că reala cunoas-

y j

tere a Lui, cunoaşterea duhovnicească
naşte adevărata închinare în faţa Lui.

De aceea, când nu îl simţim pe El,
când nu facem totul în faţa Lui, când nu
trăim şi nu acţionăm pentru ca să ne
umplem de slava Lui. ..facem lucrurile
mecanic, pentru că „aşa se fac", pentru
că „aşa am pomenit".

Şi de aici ritualismul liturgic fără
evlavie, studiile teologice fără schimbări
duhovniceşti interioare, legalismul care
omoară simpla şi reala raportare la
Dumnezeu... pentru că prezentăm viaţa
Bisericii şi viaţa cu Dumnezeu nu în

374

firescul lor... ci în nefirescul lor, în
cutume lipsite de prezenţa şi de bucuria
lui Dumnezeu.

Iar evreii care l-au exclus pe cel
vindecat din sinagoga lor.. .au exclus, de
fapt, bucuria. Bucuria pentru vindecarea
cuiva.

Şi tot la fel facem şi noi: excludem
bucuria, excludem simplitatea, exclu-
dem entuziasmul... atunci când propu-
nem o credinţă ideologizată, golită de
experienţă duhovnicească, golită de
vederea Lui, golită de simţirea slavei Lui.

Pentru că oprim drumul oamenilor
spre întâlnirea reală cu Dumne-
zeu... tocmai când credem că îi „educăm"
pe oameni, că „îi facem mai buni".

însă nu putem să îi facem pe
oameni mai buni.. .fără întâlnirea lor
reală cu Dumnezeu! Numai El îi poate
face pe oameni mai buni. ..dacă noi îi
ajutăm să ajungă cu adevărat la relaţia
reală cu El.

Aşadar, Domnul a venit „întru
judecată" [In. 9, 39, GNT] în această
lume, „pentru ca cei care nu văd să vadă
şi cei care văd să fie orbi" [Ibidem]. Şi cei
care cred că văd, fără să creadă în El,
sunt orbi.. .sunt orbii pe care îi vedem la
tot pasul, care se afundă în toate păcate-
le depersonalizante...şi nu realizează
înjosirea la care se pretează.

De aceea, atâta timp cât vedem ce e
bine şi ce e rău, cu harul Domnului, să-I

375

mulţumim Lui, Celui care este vederea
noastră!

Să nu iubim păcatul şi să nu-1
lăsăm să rodească în noi!

Să ştergem mereu, prin Spoveda-
nie, tot ceea ce ne întunecă, tot ceea ce
ne întristează, tot ceea ce ne ruşinează!

Pentru că numai astfel putem să
rămânem în lumina Lui, în nădejdea Lui,
în mila Lui. Amin!

376

Predică la înălţarea Domnului
[2014]

Iubiţii mei 53 ,
Hristos S-a înălţat!

7

53 Scrisă în ziua de 28 mai 2014, zi de miercuri.
Călduroasă.

377

Hristos S-a înălţat de-a dreapta
Tatălui, cu umanitatea Sa înviată, plină
de slavă dumnezeiască, pentru „ca să
trimită lumii pe Mângâietorul" 537 .

Şi pentru ca să nu avem impresia că
înălţarea Lui e dochetă/ aparentă, slujba
praznicului de astăzi ne vorbeşte despre
uimirea plină de cutremurare a Puterilor
cereşti văzându-L pe Domnul, Cel plin
de slavă, înălţându-Se cu trupul mai
presus de ceruri.

Domnul S-a înălţat de pe Muntele
Măslinilor, la 40 de zile după învierea Sa
din morţi, sub privirile Ucenicilor Săi. ..şi
piatra de pe care S-a înălţat e cinstită cu
evlavie 538 până astăzi.

De aceea, înălţarea Lui la ceruri
întru slavă arată ce traiectorie trebuie să
avem şi noi: spre împărăţia lui

537 Penticostar, ed. BOR 1999, p. 245.

538 Imaginea e preluată de aici:
http://www.turistik.ro/capela-inaltarea-

domnului-ierusalim-r4420 .

378

Dumnezeu. Dar şi cum trebuie să fim
noi: oameni ai evlaviei, plini de slava lui
Dumnezeu si de toate virtuţile sfinte-

y y y

niei.

Pentru că adevărata înălţare a
omului e cea duhovnicească, cea prin
sfinţenie şi nu prin adulare de sine. Căci
Dumnezeu e Cel care ne înalţă pe noi la
înteleqeri si vederi dumnezeieşti si la

y U y y y

curăţirea de patimi şi la o viaţă dumne-
zeiască veşnică cu El.

Aşa stând lucrurile, înţelegem de ce
viaţa ascetico-misticăa Bisericii are con-
secinţe ontologice veşnice. Pentru că
viata cu Dumnezeu în Biserică si dim-

y y

preună cu semenii noştri ne pregăteşte
pentru comuniunea veşnică cu Dumne-
zeu si cu Sfinţii Săi.

y y

Iar comuniunea veşnică cu Dumne-

y

zeu e descrisă de o cântare a zilei ca
„bucurie nemărginită" 539 . Pentru că
Maica lui Dumnezeu şi Sfinţii Apostoli,
la înălţarea lui la cer, au fost umpluţi de
El cu bucurie dumnezeiască negrăită 540 .

Pentru că în adâncul lor ei au
crezut în Domnul şi s-au închinat Lui,
aşteptând împlinirea făgăduinţei Sale.
Adică pogorârea harului Duhului Sfânt
în ei, prin care toţi membrii Bisericii să
simtă lucrarea Prea Sfintei Treimi cum îi
curăţ este si îi luminează si îi îndumne-

y y y y

zeieşte în mod prea frumos. însă
Domnul S-a înălţat cu trupul în Treime,

539 Penticostar, ed. BOR 1999, p. 246.

540 Ibidem.

379

cu trupul primit din Prea Curata Sa
Maică, de unde, după dumnezeirea Lui,
El nu S-a despărţit nicio clipă de Tatăl şi
de Duhul Sfânt 541 . S-a înălţat la Tatăl si

y y

la Duhul Sfânt, pentru ca să spună celor
ce îl iubesc pe El: „Eu sunt cu voi şi
nimeni împotriva voastră!" 542 .

Pentru că El este cu noi în mod
duhovniceste, e în noi si cu noi,
întărindu-ne în toate bucuriile şi
durerile noastre.

Ne întăreşte şi ne luminează
duhovniceste.

y

Dar ne întăreşte pe măsură ce noi
ne smerim sufletele şi trupurile noastre
si dorim ca să se facă voia Lui în noi. Si

y y

El ne luminează pe măsură ce noi ne
simţim neştiutori si neluminaţi fără

y y y y

luminarea Lui.

Pentru că Domnul intră în viaţa
noastră numai dacă noi îl căutăm cu
dragoste, numai dacă noi îi dăm voie să
ne ajute şi să ne înfrumuseţeze dumne-
zeieşte. Şi a ne înfrumuseţa dumne-
zeieşte înseamnă a ne curăţi de tot
păcatul, de toată neştiinţa, de toată
obişnuinţa păcătoasă, de toată răutatea.

Şi când spunem că ne simţim
înălţaţi sufleteşte sau bucuraţi haric nu

7 7 y 7

facem altceva decât să exprimăm
adevărul că harul lui Dumnezeu e
adevărata noastră elevaţie. însă, când nu

7 7

vrem să fim luminaţi de Dumnezeu,

541 Idem, p. 254.

542 Ibidem.

atunci ne întunecă demonii cu păcate, cu
perversiuni şi cu obiceiuri rele.

împotmolirea într-un viciu înseam-
nă o continuă afundare în mizerie
morală. însă ieşirea noastră din patimi şi
sporirea în virtuţi dumnezeieşti înseam-
nă o continuă luminare si înălţare du-

y j

hovnicească a persoanei noastre.

Adică nu lucrăm cu metafore aici ci
cu realităţi interioarei

Când nu mai minţim, când nu mai
desfrânăm, când nu mai furăm, când
ieşim din diverse erezii si gânduri si

y y O y

obiceiuri proaste. ..se produc schimbări
duhovniceşti profunde şi pline de har în
adâncul nostru.

Noi suntem mereu alţii dacă ne

y

lăsăm schimbaţi prin împlinirea porun-
cilor lui Dumnezeu.

Noi suntem mereu alţii dacă ne

y

lăsăm conduşi de iubirea de Dumnezeu
şi de aproapele nostru.

Pentru că Dumnezeu ne învaţă, pas
cu pas, ce trebuie să facem cu noi. ..şi cu
cei de lângă noi. Şi astfel nu ne mai
manifestăm fixist, după anumite reguli
prestabilite. ..ci ne lăsăm conduşi de
luminarea lui Dumnezeu, care depăşeşte
mereu dorinţa noastră de a face binele.

y

Pentru că El doreşte mereu să facem un

y

bine şi mai mare şi mai profund şi mai
complex.

Troparul praznicului ne spune că
Domnul i-a încredinţat pe Sfinţii
Apostoli, prin binecuvântarea Sa, că El

381

este Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul
lumii 543 .

înălţarea Lui a fost o încredinţare si

y y j

mai puternică a dumnezeirii Lui.

Şi prin aceasta, Cel care S-a
întrupat în mod tainic şi S-a făcut om, i-
a încredinţat si ne încredinţează si pe
noi, că S-a înălţat la ceruri ca un
atotputernic, pentru că în mâna Lui stau
toate ale noastre.

Pentru că S-a înălţat Cel care a
plecat cerurile şi S-a făcut om.

S-a înălţat Cel smerit, S-a înălţat
Cel înviat, S-a înălţat Cel care nu ne-a
părăsit, S-a înălţat Cel care ne iubeşte cu
iubire inexprimabilă.

Si de aceea înălţarea e dumne-

y y

zeiască, e plină de sfinţenie, e duhovni-
cească, pentru că numai cei curaţi cu
sufletul şi cu trupul lor sunt atraşi spre
ceruri. Păcatul ne atrage spre pământ, pe
când sfinţenia ne transfigurează uma-
nitatea. Iar dacă trăim în sfinţenia Lui,
dacă ne bucurăm împreună cu El în
toată ziua şi în tot ceasul, atunci ştim
cine e bucuria si înălţarea noastră.

y y

Aşadar, iubiţii mei, prăznuind
Înălţarea Lui, prăznuim şi înălţarea
noastră dimpreună cu El!

Pentru că înălţarea noastră din

y

păcat la slava Lui o facem prin puterea
Sa şi prin El noi ne bucurăm pururea.

De aceea, câţi suntem cu Domnul,
ne bucurăm dimpreună cu Tatăl şi cu

Idem, p. 245.

382

Duhul Sfânt, ne bucurăm veşnic, pentru
că bucuria comuniunii cu Dumnezeul
nostru treimic nu are sfârşit.

y

Nu se termină totul odată cu
moartea noastră!

Nu moartea ne defineşte ci viata cu

y j

EU

Iar viata cu Domnul e o smerită si

y y

bucuroasă şi continuă înviere spre viaţa
veşnică.

Nu, nu suntem orfanii Nu suntem
singurii Nu suntem ai nimănuil

Noi suntem ai lui Dumnezeu şi aici,
pe pământ, suntem în trecere... într-o
prea rapidă trecere. ..pentru ca să ne
odihnim pururea întru El.

De aceea, să ne trăim zilele vieţii

7 y

noastre cu demnitate si cu bucurie

y

dumnezeiască, mulţumind în toate Prea
Sfintei Treimi pentru cele pe care le
trăim şi le înţelegem!

Pentru că El, Făcătorul şi Mântui-
torul nostru, ne va judeca pe toţi după
faptele noastre, cu milă şi cu iubire de
oameni.

La mulţi ani si multă bucurie în tot

y y

ceea ce faceţi! Amin!

y

3§3

Predică la Duminica a 7-a după
Paşti [2014]

Iubiţii mei

y

Hristos S-a înălţat!

Iar în această duminică, situată
între înălţarea Domnului şi Pogorârea
Sfântului Duh, prăznuim pomenirea
Sfinţilor Părinţi, a celor 318, de la Sinodul
I Ecumenic 545 . Adică prăznuim victoria
lor împotriva lui Arie 546 şi a adepţilor săi,
care negau dumnezeirea Domnului.

Pentru că, împotriva lui Arie, care
îl considera pe Fiul ca „primă creatură" a
Tatălui, Sfinţii Părinţi ai Bisericii L-au

7 y y

mărturisit în 325 d. Hr. ca deofiinţă şi
egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. însă,
totodată, noi arătăm de ruşine în această

544 Scrisă pe 31 mai 2014, zi de sâmbătă.

545 A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_I_Ecumeni

c.

546 Idem:

http : //r o . wikipedia . org/ wiki/Arie_din_Alexand

ria.

3§4

sfântă zi orice teologie şi filosofie care
nu s-au născut în Biserică şi care se luptă
cu Biserica.

Pentru că Biserica păstrează şi
apără Revelaţia dumnezeiască a Prea
Sfintei Treimi. Ea apără Tradiţia şi
Scriptura, dogmele şi canoanele ei,
întregul ei cult şi mod de viaţă în care
străluceşte lucrarea Dumnezeului trei-
mic.

Iar negarea şi minimalizarea
persoanelor Prea Sfintei Treimi, din
păcate, sunt un loc comun în viaţa şi în
scrisul multor gânditori. Pentru că ei
gândesc despre Dumnezeu şi se
raportează la El din afara teologiei
tradiţionale a Bisericii. Şi de aceea spun
enormităţi fără mustrări de conştiinţă.

y y y

Numai că noi, fiii smeriţi ai
Bisericii, având ca îndreptar al vieţii şi al
cugetării noastre pe Sfinţii lui
Dumnezeu, apelând zilnic la ei, la teolo-
gia lor, putem să vedem şi să mărturisim
diverse derapaje teologice de la teologia
Bisericii Ortodoxe.

Derapaje teologice existente atât în
diverse cărţi, reviste, articole cât si în

y 7 7 y

modul în care se raportează diverşi
oameni la Dumnezeu.

Spre exemplu, există teologi şi
filosofi care combină teologia ortodoxă a
Sfinţilor Părinţi cu diverse afirmaţii

y y y

filosofice păgâne sau eretice pentru a
vorbi despre Dumnezeu, Biserică, om,
mântuire etc.

385

Au o îndrăzneală demonică în
demersul lor „explicativ", pentru că
ajung să afirme lucruri pe care nu le-a
afirmat niciun Sfânt al Bisericii mai
înainte de ei.

Inventarea de „revelaţii şi dogme"
sau traducerea şi înţelegerea tenden-
ţioasă a cărţilor patristice sunt negate de
prăznuirea de azi, care ne învaţă să
păstrăm şi să mărturisim adevărul
teologic şi experienţial care s-a crezut şi
s-a cinstit pretutindeni şi oricând în
Biserică.

Pentru că a vedea astfel lucrurile
înseamnă a vedea Biserica drept un
întreg, care a traversat istoria în mod
organic şi providenţial.

De aceea, dacă cineva crede că
Biserica lui Dumnezeu este o instituţie

y

care e condusă „doar de oameni" şi pe
care Dumnezeu „a lăsat-o de izbelişte",
trebuie să ştie că gândeşte arian. Adică
hulitor la adresa lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeul treimic e
fundamentul şi viaţa Bisericii şi fără El
noi nu putem face nimic. Tot harul şi
toată sfinţenia Bisericii coboară de la

y

Dumnezeu prin Sfintele Taine şi prin
Sfintele Slujbe ale Bisericii şi orice
încercare de a minimaliza acest lucru, în
favoarea factorului uman, înseamnă a
gândi antropocentric.

Viata ortodoxă însă este

y

teocentrică. îl are pe Dumnezeu în cen-
trul ei, pentru că Dumnezeu este izvorul

386

existenţei şi al vieţii noastre. De aceea,
orice minimalizare a învăţăturii şi a
vieţii Bisericii, orice desconsiderare a
teologiei şi a experienţei ortodoxe este o
negare a lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu nu numai că
există dar ne-a dezvăluit si modul comu-

y

nional în care există si ce cere de la noi.

y

De aceea, modul de vieţuire ortodoxă e
revelat de Dumnezeu pentru că el e
conform cu modul teologic pe care
Dumnezeu ni 1-a dezvăluit.

Pentru noi, teologia şi viaţa sunt un
tot unitar şi credinţa pe care o trăim şi o
mărturisim se vede în viata noastră.

y

Din acest motiv, a vindeca sufletul
înseamnă a vindeca şi trupul. Pentru că
Domnul, luând trup şi facându-Se om ca
noi, ne-a arătat că păcatul nu ţine, în
mod constitutiv, de faptul de a avea trup
ci de faptul de a alege rău.

A alege să gândeşti şi să faci lucruri
pe care Dumnezeu nu ţi le-a cerut
înseamnă a alege să ieşi din relaţia cu El.
De aceea, orice păcat este o ieşire din
relaţia cu El, ca şi orice gând eretic şi
păcătos. A te pocăi pentru ele înseamnă
a reveni la relaţia cu Dumnezeu, trăind
si mărturisind adevărul Lui.

y

Spre exemplu, nu putem mărturisi
despre Dumnezeu decât că e Treime de
persoane. Nu putem spune că Dumne-
zeu e în 4 sau într-o infinitate de
persoane ci doar în trei. Şi nici nu putem
să ne imaginăm ce înseamnă persoană

3§7

pentru Dumnezeu şi ce înseamnă
comuniune pentru persoanele dumne-
zeieşti. Pentru că noi mărturisim despre
Dumnezeu doar ceea ce El ne-a revelat si

y

despre care Sfinţii Bisericii au teolo-
ghisit. Ne-au vorbit pe larg în tratatele
lor teologice.

Fiul lui Dumnezeu, Unul din
Treime, S-a întrupat din Prea Curata
Fecioară Măria, fără să strice fecioria ei,
şi S-a făcut om. Aşa mărturiseşte
Ortodoxia!

Nu S-a întrupat decât o dată şi doar
din Fecioara Măria. Şi trupul pe care El
1-a luat e pământesc şi nu ceresc.

Şi, la fel, orice dogmă şi practică
liturgică a Bisericii au la bază o mărturie
clară şi concisă, pe baza căreia trebuie
înţelese şi trăite lucrurile. Fapt pentru
care creştinul ortodox e omul plin de
certitudini, pentru că învăţăturile reve-
late ale Bisericii îl încredinţează despre
adevărul lui Dumnezeu.

Lumea e creată de Dumnezeu. Are
un început în bunătatea lui Dumnezeu.
Omul e creat de Dumnezeu cu suflet si

y

trup, cu scopul de a se îndumnezei în
relaţia cu Dumnezeu. Si orice încredin-

y y

tare revelatională, adică venită din
partea lui Dumnezeu, produce stabili-
tate şi coerenţă interioară în persoana
noastră.

Si asa trebuie să vedem toată

y y

hotărârile dogmatice ale Bisericii: ca pe

388

nişte statorniciri ale noastre în adevărul
revelat al lui Dumnezeu.

Pentru că adevărul dumnezeiesc
are coerentă interioară si nu e un adevăr

7 y

amestecat cu minciună, cu incon-
gruenţe. El, adevărul dumnezeiesc reve-
lat, trebuie mărturisit deplin şi trăit cu
bucurie dumnezeiască, pentru că este
voza lui Dumnezeu cu noi. Şi el poate fi
trăit doar aici, în singura Sa Biserică, în
unica Sa Biserică, alături de toti Sfinţii
Lui din toate secolele, pentru ca prin ei
şi prin noi să strălucească aceeaşi slavă
veşnică a lui Dumnezeu.

y

Pentru că Hristosul Tatălui, Cel ce
S-a întrupat pentru noi şi pentru mân-
tuirea noastră, S-a înălţat de-a dreapta
Tatălui cu trupul Său îndumnezeit, plin
de slavă... şi nu cu un trup pătimaş şi
corupt.

Si de aceea si Biserica vorbeşte

y y y

astăzi despre Hristosul Bisericii, despre
adevăratul Hristos, adică despre Cel plin
de slavă, pentru ca să arate că teologia
trebuie întrupată, că teologia trebuie să
ne îndumnezeiască.

Teologia ortodoxă nu se poate
autonomiza, pentru că nici Biserica nu
se poate autonomiza. Teologia ortodoxă
se înţelege, se scrie şi se trăieşte în
relaţie reală, vie, continuă cu Dumne-
zeu, pentru că întreaga Biserică este în
relaţie vie, continuă, autentică cu
Dumnezeu. Biserica, teologia şi viaţa ei

3§9

nu pot fi de sine ci numai în relaţie cu
Dumnezeu.

De aceea, teologia şi viaţa Bisericii
sunt simţire si vedere si comuniune

t y y

neîntreruptă cu Dumnezeu.

Trăim, scriem, iubim, ne îndumne-
zeim în Biserică si sub ochii lui

y

Dumnezeu. Tocmai de aceea nu putem
„reinventa" Biserica sau teologia sau
viaţa ei ascetico-mistico-liturgică, pen-
tru că fiecare dintre noi suntem născuţi
şi modelaţi de Dumnezeu în Biserică.

Schimbarea, pentru un ortodox, e o
schimbare interioară, e o transfigurare a
persoanei sale şi nu o schimbare
exterioară. Noi ne schimbăm rugându-
ne, postind, citind, cugetând la revelaţia
Bisericii, trăind în ritmul poruncilor Sale
şi privind, fiind plini de slava lui
Dumnezeu, lumea şi pe oameni.

Dar pentru a mărturisi pe Hristos
ca Dumnezeu si om trebuie să ne

y

umplem de slava Lui în tot sufletul şi
trupul nostru. Căci consecinţa transfigu-
rării umanităţii Sale a fost aceasta: de a

y

ne îndumnezei şi noi prin slava Lui.

Iar dacă suntem plini de slava Lui,
de slava Treimii, atunci înţelegem de ce
au apărat Sfinţii Părinţi dumnezeirea
Fiului: pentru că, fără ea, noi nu ne
putem mântui şi îndumnezei. Numai Fiul
lui Dumnezeu întrupat putea face toate
cele ale mântuirii noastre.

Aşadar, iubiţii mei, dacă vrem să
trăim ortodox trebuie să învăţăm, mai

390

întâi de toate, în ce crede Ortodoxia. Şi
pentru a şti credinţa ortodoxă trebuie să
citim multă teologie, multe cărţi
patristice şi pe care trebuie să încercăm
să le trăim în viata noastră.

y

Pentru că numai astfel lucrurile au
sens. Numai astfel teologia ne împli-
neşte, pentru că ne umple de adevărul şi
de harul lui Dumnezeu şi de toată
virtutea.

Doamne, Iisus Hristoase, Dumne-
zeul nostru, Cel care i-ai învăţat pe
Sfinţii Tai sa Te cinstească dupa cuviinţa
si să Ti Se închine în har si adevăr,

y y y '

învaţă-ne şi pe noi delicateţea dumne-
zeiască a înţelegerii Tale şi iubirea cu
care să Te iubim si să Te ascultăm

y

pururea.

învaţă-ne, Iubite Doamne, curata şi
sfânta Ta teologie, pentru ca să ne
umplem, trăind-o pe ea, de slava şi
iubirea Ta de oameni.

Că Tu eşti pacea, bucuria şi
frumuseţea vieţii noastre, împreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin!

39i

Predică la Duminica Cincize-
cimii [2014]

Iubiţii mei 547 ,

y 7

Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt i-
a umplut pe Sfinţii Apostoli de harul
dumnezeiesc si i-a făcut Biserică a

y

Treimii! I-a făcut pe cei mulţi una întru
Hristos, prin Duhul Sfânt, facându-i fii ai
Tatălui ceresc. De aceea, cei care au fost
umpluţi de harul Treimii au devenit
Biserica Lui până azi şi a rămâne în
Biserica Lui înseamnă a rămâne în
aceeaşi credinţă si experienţă cu a

f y y 1 y

Apostolilor Lui.

Predică din ziua de 6 iunie 2014, zi de vineri.

392

Tocmai de aceea, astăzi, la 50 de
zile după învierea Domnului, prăznuim
„strălucirea harului Duhului Sfânt" 548 în
Sfinţii Apostoli... dar şi în fiecare dintre
noi, botezaţi, ca şi Apostolii, prin acelaşi
har dumnezeiesc necreat al Treimii.
Prăznuim identitatea experienţei noastre
duhovniceşti cu cea a Sfinţilor Apostoli.

Fapt pentru care retrăim acum şi în
fiecare zi Botezul nostru sau întâlnirea
continuă cu Dumnezeu în Biserică, în
viaţa de zi cu zi, în noi înşine.

Troparul praznicului ne vorbeşte
despre trimiterea Duhului Sfânt în
Apostoli, trimitere care a avut drept
consecinţă înţelepţirea lor, a pesca-
rilor 549 . I-a umplut de harul Treimii (asta
înseamnă „trimiterea Duhului Sfânt") şi
harul i-a făcut înţelepţi. I-a făcut teologi.
I-a făcut pescari/ vânători de oameni.
Adică convertitori la reala viată cu

y

Dumnezeu.

De unde înţelegem că viaţa
ortodoxă/ viaţa eclesială/ bisericească
înseamnă a sta în aceeaşi credinţă

y t

apostolică dar şi în aceeaşi experienţă
apostolică. Iar credinţa şi experienţa
apostolică s-au transmis şi se transmit în
aceeaşi Biserică a lui Hristos, de peste
2.000 de ani. ..si e viata noastră!

y j

Pentru că şi pentru Sfinţii Apostoli
credinţa şi viaţa, experienţa bisericească
era totuna cu viaţa lor, cu modul cum

Penticostar, ed. BOR 1999, p. 313.
Idem, p. 314.

393

trăiau ei ca oameni ai credinţei, ca
mărturisitori ai uceniciei lor faţă de
Domnul.

Şi când prăznuim azi evenimentul
fondator al Bisericii, adică pogorârea şi
rămânerea harului dumnezeiesc în
oameni, trebuie să înţelegem că Biserica
nu există decât ca eveniment personal
îndumnezeitor, adică prin transformarea
fiecăruia dintre noi în oameni vii, duhov-
niceşti, plini de dreapta credinţă şi de
har şi de virtuţi dumnezeieşti.

Numai când fiecare dintre noi ne
umplem de har, când fiecare ne curăţim
de patimi pe fiecare zi, când luptăm
ascetic cu noi înşine, cu mişcările

y 7 y

păcatului din noi, putem vorbi despre o
comuniune reală între noi, între noi cei
schimbaţi, cei vii duhovniceşte şi despre
o conştientă şi responsabilă viaţă eclesi-
ală.

Adică, pe de o parte, noi trebuie să
fim mereu alţii şi, pe de altă parte,
întreaga comunitate liturgică trebuie să
fie alta.

Degeaba sunt doi-trei inşi într-o
Biserică alţii, duhovniceşti, dacă majori-
tatea e secularizată la minte si la

y

obiceiuri. Şi drama, drama reală, e
tocmai aceasta: că adevăraţii oameni ai

y

Bisericii sunt marginalizaţi, tocmai
pentru că viaţa duhovnicească devine tot
mai neînţeleasă în Biserică din cauza
nepracticării ei.

394

Pentru că oamenii Bisericii, cei vii,
cei duhovniceşti, cei care îsi trăiesc cu

y 7 y

trezvie/ cu discernământ duhovnicesc
viaţa, sunt altfel decât lumea. Ei gân-
desc, simt, doresc, văd viaţa şi lumea în
parametrii experienţei vii cu Dumnezeu.
Şi pentru că Dumnezeu e o prezenţă
cotidiană în viaţa lor şi nu un nume gol,
tocmai de aceea trăiesc, vorbesc, iubesc,
lucrează, gândesc, se pocăiesc, aşteaptă
toate de la Dumnezeu, fiind înştiinţaţi şi
învăţaţi mereu, prin mişcările harului
dumnezeiesc în ei înşişi, despre cum să
procedeze.

Prima paremie a praznicului e din
Num. 11. Când Domnul S-a coborât în
nor şi a luat din duhul lui Moisis şi a pus
peste cei 70 de bătrâni. ..şi când „S-a
odihnit Duhul peste ei", cei 70 au
început să prorocească [Num. u, 25,
LXX].

„A luat din duhul lui Moisis" e
totuna cu a spune: le-a dat şi lor acelaşi
har dumnezeiesc ca şi lui Moisis. Tocmai
de aceea, când s-a odihnit Duhul Sfânt
peste ei, adică atunci când au fost
umpluţi de har, ei au început să
prorocească.

La Cincizecime, cf. F. Ap. 2, 4, când
Sfinţii Apostoli „s-au umplut toţi de
Duhul Sfânt [adică de acelaşi har dum-
nezeiesc de care se umpluseră şi Moisis
şi bătrânii poporului din Num. 11]... au
început să vorbească în alte limbi [kxkpaic,
yluoooLiQ, GNT]".

395

Dar nu în limbi necunoscute celor
prezenţi... pentru că oameni de diverse
etnii, prezentate în F. Ap. 2, 9-11, îi
auzeau vorbind în limbile lor [F. Ap. 9,
n}.

Şi nu vorbeau lucruri la întâmplare
în alte limbi ci vorbeau despre „măreţiile
lui Dumnezeu [ra \ieyoLlem tou 0eou]" [F.
Ap. 2, 11, GNT], adică despre descoperiri
dumnezeieşti pe care le trăiseră sau le
trăiau atunci.

A doua paremie e din cartea
Sfântului Ioil. Unde se vorbeşte în mod
profetic/ la viitor, despre cum Domnul
va vărsa din Duhul Său peste tot trupul
[Ioil 3, 1, LXX], adică peste toţi cei care
vor crede în Domnul şi vor aştepta
venirea harului Duhului Sfânt, întru
conştienţă, în ei înşişi. Drept consecinţe
ale primirii harului vor fi darul profeţiei,
vedenii în timpul visului şi vedenii în
stare de trezie 550 .

însă a lua şi a vărsa pe Duhul
înseamnă unul şi acelaşi lucru:
Dumnezeu dăruie harul Său celor cre-
dincioşi.

y

A treia paremie a zilei e de la
Sfântul Iezechiil, din cap. 36. Unde ni se
revelează faptul că Domnul ne va da
„inimă nouă [KapSuxv KmvT]v] şi duh nou
[TTveu|ia Kmvov]" [Iez. 36, 26, LXX]. Când
ne va înnoi duhovniceste? Când va da

y

Duhul Său în noi [Iez. 36, 27, LXX]. Şi a
dat Duhul Său în noi acum, la Cincize-

550 Ibidem.

396

cime...şi ne dă harul Său în fiecare zi
tuturor celor care ne întoarcem la
dreapta credinţă şi primim să ne bote-
zăm ortodox.. .dar si tuturor celor care,

y 7

ortodocşi fiind, ne întoarcem de la o

y 7

viaţă rea la o viaţă bună, în Hristos,
adică la trăirea în harul Său.

Este evident faptul, din ceea ce
găsim în întreaga Scriptură şi în Vieţile
Sfinţilor, că primirea harului dumne-
zeiesc înseamnă primirea reală a slavei
Lui, care ne schimbă în mod radical.

Venirea harului în noi prin vedere
dumnezeiască sau prin luminare dum-
nezeiască sau prin primirea Sfintelor
Taine sau prin atingerea de Sfintele
Moaşte sau prin rugăciune... e reală şi
transfiguratoare. Nu numai că primim
harul Său dar el se si odihneşte în noi si

y j y

ne odihneşte pe noi în mod negrăit, dacă
avem o viaţă curată, atentă, evlavioasă,
împlinitoare a poruncilor Sale.

Tocmai de aceea primirea harului
înseamnă şi rămânerea lui în noi. Nu e o
venire pentru trei secunde. ..ci o venire
pentru a rămâne în noi. Şi până nu
învăţăm evlavia si ascultarea de

y y

Dumnezeu.. .şi până nu ne decidem
pentru a trăi toată viaţa şi toată veşnicia
cu Dumnezeu, harul dumnezeiesc tot
vine şi tot se retrage din noi... pentru că
are nevoie ca noi să alegem viaţa cu
Dumnezeu.

Iar când am ales şi am rămas în
viaţa cu Dumnezeu... el, harul lui

397

Dumnezeu, tronează în noi şi ne
odihneşte si ne învaţă lucruri mari, dum-

t y t 7

nezeieşti, nesperate pentru noi. Pentru
că el e milostivirea lui Dumnezeu cobo-
râtă în noi, e nădejdea şi confirmarea
nădejdii noastre, e bucuria şi frumuseţea
noastră, e răbdarea si biruinţa noastră

7 y j

împotriva patimilor şi a demonilor.

Si cine e învăţat de Dumnezeu,

y f 7

prin harul Său, din el însuşi, acela e
prieten cu toţi Sfinţii Lui. Pentru că Cel
ce ne uneşte şi ne face una e Dumnezeul
treimic, Care ne învaţă iubirea şi jertfel-
nicia şi responsabilitatea unora faţă de
alţii.

y

însă, cine nu cunoaşte harul

7 t

Său.. .consideră manifestare egolatră pre-
zenta harului în noi înşine. Pentru că cel

y y

care vorbeşte din experienţă despre pre-
zenţa şi lucrarea harului lui Dumnezeu
în oameni se raportează la experienţa lui
si nu la cărţi. Si oamenii îl consideră un

y y y

om mândru pe cel înduhovnicit tocmai
pentru că „le ştie pe toate"... Adică nu e
manipulabil în materie de teologie şi
experienţă. Pentru că el cunoaşte şi din
sine cele ale harului si nu doar din

y

cărţile teologice.

Pentru că aşa spune şi o cântare a
Utreniei de azi: „focul Mângâietorului S-
a pogorât de-a dreptul pe pământ, în
chip de limbi, şi [i-]a luminat pe Ucenici,
facându-i cunoscători ai tainelor ce-
reşti" 551 .

Idem, p. 317.

39 8

Coborârea harului în Apostoli a
produs în ei cunoaşterea teologică iar
vorbirea în limbi a fost numai mijlocul
propovăduirii acestei cunoaşteri sfinte.

Pentru că teologia dumnezeiască,
amprentată de harul dumnezeiesc,
trebuie propovăduită întregii umanităţi.

De aceea, iubiţii mei, nu trebuie să
ne credem ortodocşi fără simţirea şi
prezenţa harului dumnezeiesc în noi.
Tot la fel, fără o cunoaştere teologică
profundă şi detaliată a credinţei orto-
doxe şi fără virtuţi dumnezeieşti reale în
fiinţa noastră.

y

Pentru că numele de ortodox, fără
teologia şi viaţa ortodoxă, nu ne ajută la
nimic. Trebuie să fim ceea ce spunem că
suntem. Si noi, cu toţii, cei botezaţi în

y 7 y 7 y

Biserica Ortodoxă suntem ortodocşi.. .dar
nişte ortodocşi care trebuie să devenim

y y

cu adevărat ortodocşi.

y

Iar a deveni cu adevărat ortodox
înseamnă a ajunge Sfânt. Pentru că am
fost şi suntem umpluţi de har prin toate
ale Bisericii pentru a deveni Sfinţi şi nu
pentru a mima sfinţenia.

însă, din păcate, ortodocşii mai
mult mimează sau fariseizează sfinţenia
şi nevoia de sfinţenie, când, de fapt, ei
sunt până în gât într-o viaţă lumească şi
indiferentă.

Aici, azi, la Cincizecime însă, s-au
împărţit apelel Cei cu adevărat credin-
cioşi nu au fost cei care au rămas în
afara propovăduirii lui Hristos, ci cei

399

care au crezut în El şi au aşteptat
făgăduinţa Lui. Şi făgăduinţa Lui a fost
aceea că le va da pe Mângâietorul, pe
Duhul Sfânt, adică va coborî în ei harul
dumnezeiesc, harul Dumnezeului trei-
mic.

Şi cei care „erau cu toţii împreună
[r\oav TTavieg 6|j,oîj]" [F. Ap. 2, 1, GNT],
adică „ca la 120" de oameni [F. Ap. 1, 15,
GNT], printre ei fiind şi Maica Domnu-
lui [F. Ap. 1, 14, GNT], au primit harul
dumnezeiesc la Cincizecime. Şi Biserica
lui Hristos, Biserica Ortodoxă, aceasta a
fost la început: formată din aproximativ
120 de oameni. ..si ea e vie si neschimbată

y y

până azi.

De aceea, nouă nu ne trebuie
pseudo-biserici, nu ne trebuie pseudo-
teologii, nu ne trebuie un melanj între
teologie şi filosofie, nu ne trebuie o
teologie a violenţei sau a libertinajului,
adică una care „să fundamenteze" vio-
lenţa religioasă, „diversitatea" sexuală,
exploatarea nemiloasă a resurselor
naturale, ura de rasă şi de clasă, extre-
mismul, exterminarea...

Pentru noi, teologia coboară din
cer, e revelaţie şi experienţă mistică, e
cea care fundamentează viaţa sfântă şi
evlavioasă a ortodocşilor.

y

De aceea, noi milităm pentru
dialog, pentru întrajutorare, pentru
vederea reală a nevoilor şi a aspiraţiilor
oamenilor, pentru familie, pentru asce-
ză, pentru viaţa cu Dumnezeu.

4-00

Viaţa ortodoxă e o viaţă teologică
sfântă. E o viaţă în care Dumnezeu este
părtaş cu noi la fiecare lucru pe care îl
facem. El stie toate intenţiile noastre, tot

y y 7

izvorul gândurilor şi al faptelor noastre,
motivaţiile reale si consecinţele reale ale

y y y

faptelor noastre.

De aceea nu avem de cine să ne
ascundem, pentru că El ştie toate de mai
înainte. însă cu El noi trăim, prin El ne
ridicăm din ispite şi păcate, prin El
învingem.

Nu învingem prin noi niciodată, ci
numai prin EU Tocmai de aceea victoriile
noastre sunt duhovniceşti si nu concu-

7 y

rentiale. Noi nu ne luăm la întrecere cu
nimeni ci ne clădim duhovniceşte prin
tot ceea ce facem.

Si când ne clădim duhovniceşte

y y

împreună cu Dumnezeu, rămânem cu El
pentru veşnicie.

Să rămânem aşadar cu El, cu Cel
care ne umple pe noi de toată viaţa Sa
dumnezeiască! Să rămânem cu Dumne-
zeul nostru treimic de la Care vine toată
schimbarea profundă, reală, veşnică a
omului! Că a Lui e slava, cinstea si

7 y

închinăciunea, a Tatălui, a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin!

Predică în lunea Prea Sfintei
Treimi [9 iunie 2014]

Iubiţii mei 552 ,

a vorbi despre Dumnezeul treimic
înseamnă a vorbi despre Făcătorul
nostru şi al întregii făpturi. A vorbi
despre Dumnezeu înseamnă a crede în
tot ceea ce El ne-a revelat despre Sine. Şi
El ne-a revelat despre Sine că este un
Dumnezeu în trei persoane, Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh şi că persoanele dumneze-

Scrisă în ziua de 7 iunie 2014, zi de sâmbătă.

4-02

ieşti sunt deofiinţă şi egale, neavând
început, deşi Tatăl naşte pe Fiul şi
purcede pe Duhul Sfânt din veci.

Şi putem vorbi despre Dumnezeu
numai când suntem plini de slava Lui.
Tocmai de aceea accentul special pus de
Biserica Ortodoxă Română, în această zi,
pe cinstirea Prea Sfintei Treimi. Pentru
că poţi vorbi despre Dumnezeul treimic
numai după ce eşti plin de slava Lui. Iar
ieri, de Cincizecime, accentul a căzut pe
harul Sfântului Duh care s-a coborât în
Sfinţii Apostoli.

Pentru că aşa cum spuneam şi anul
trecut 553 şi după cum găsim şi în
sinaxarul grecesc 554 , în lunea Cinci-
zecimii, potrivit Penticostarului, „prăz-
nuim pe însuşi Preasfântul de viaţă
Făcătorul şi întru tot puternicul Duh,
Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o
cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl
şi cu Fiul" 555 .

Adică, conform Penticostarului, a
cărţii de cult folosită în această perioadă
a anului liturgic, după pogorârea Duhu-
lui (prăznuită ieri, duminică), astăzi
prăznuim pe Cel care S-a pogorât în noi
în ziua Cincizecimii. Si Penticostarul are

y

dreptate când face acest lucru, pentru că,

553 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/06/23/pr
edica-in-lunea-prea-sfintei-treimi-24-iunie-20i3/.

554 Idem:

http : / / ww w. sy naxar ion .gr/gr/m/6/d/9/ sxsaintli
st.aspx.

555 Penticostar, ed. BOR 1999, p. 343.

403

potrivit unui principiu liturgic ortodox,
a doua zi, după un mare praznic, sunt
pomeniţi cei care au contribuit, în mod
marcant, în cadrul praznicului.

Spre exemplu, pe 26 decembrie,
avem Soborul Maicii Domnului, pentru
că Maica Domnului a fost în prim-planul
praznicului Naşterii Domnului, din 25
decembrie. Ea a contribuit în mod fun-
damental la praznic. La fel, după Botezul
Domnului, din ziua de 6 ianuarie, avem,
pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Proroc
Ioan Botezătorul, pentru că el L-a
botezat pe Domnul.

însă în calendarul nostru ortodox
pe 2014, în loc de Sfântul Duh astăzi e
trecută prăznuirea Sfintei Treimi, pentru
că ieri am prăznuit pogorârea Sfântului
Duh.

Avem Biserici cu hramul Sfânta
Treime, toată lumea stie că lunea
Cincizecimii sau a Rusaliilor e închinată
Prea Sfintei Treimi dar slujba din Pen-
ticostar nu indică această prăznuire.
Adică, mai pe scurt, conform Penticos-
tarului, noi nu prăznuim azi pe Prea
Sfânta Treime ci pe Sfântul Duh, Unul
din Treime.

De ce însă, din punct de vedere
teologic, eu mă bucur de acest accent
românesc? Pentru că prin el se înţelege
faptul că harul Sfântului Duh, pe care 1-
au primit Apostolii şi pe care l-am primit
şi noi la Botez, nu e numai al Duhului
Sfânt ci al întregii Prea Sfintei Treimi.

404

Dacă nu înţelegem acest lucru,
atunci punem pe seama Sfântului Duh
toată mântuirea noastră, ne raportăm
numai la El, făcând abstracţie de
celelalte două persoane dumnezeieşti. Şi
putem vedea acest accent rusesc foarte
nefast, de unilateralizare a persoanei
Sfântului Duh în detrimentul Prea
Sfintei Treimi chiar şi în operele unor
mari Sfinţi recenţi.

Spre exemplu, dacă citiţi tra-
ducerea Părintelui Ică jr. la opera
Sfântului Siluan Athonitul 556 , atunci veţi
observa că Sfântul Siluan repetă 557 ,
întruna, că a primit pe Duhul Sfânt, că
Duhul Sfânt ne învaţă să îl cunoaştem pe
Domnul, că toate ale lui Dumnezeu se
cunosc prin Sfântul Duh etc. Dar, prin
Sfântul Duh, el nu înţelegea persoana
Sfântului Duh ci harul Sfântului Duh,
care nu e doar al Sfântului Duh ci al
întregii Treimi. Şi acest lucru trebuie
bine precizat.

De aceea, eu mă bucur că astăzi, în
spaţiul românesc, se accentuează ra-
portarea la Dumnezeul treimic pentru că
asta ne scapă de o perspectivă pnevmato-
centrică exclusivistă.

Adevărata raportare la har e o
consecinţă directă a adevăratei raportări

55 A se vedea:

http://edituradeisis.ro/opencart/index.php7rou
te=product/product&keyword=Siluan&product_id=8o
557 Idem:

https://archive.org/details/siluan_athonitul_int
re_iadul_deznadejdii_si_iadul_smereniei.

405

la Dumnezeul treimic. Dacă harul nu e
văzut ca harul veşnic şi necreat al
Treimii ci doar ca har al Fiului sau al
Sfântului Duh, atunci ieşim din adânca
înrădăcinare tradiţională în credinţa si
mărturisirea că harul mântuitor si în-

y

dumnezeitor e al Prea Sfintei Treimi, e
comun persoanelor dumnezeieşti.

Şi dacă pornim de aici în înţele-
gerea revelaţiei dumnezeieşti, atunci
înţelegem că orice vedenie s-a văzut şi
orice minune s-a făcut prin harul Trei-
mii.

Că, pe Tabor, Domnul nu le-a
arătat Apostolilor Lui o slavă a Lui
separată de cea a Tatălui şi a Duhului
Sfânt ci le-a arătat lor aceeaşi si comuna

t y

slavă a Treimii. Tot la fel, Hristos înviat
din morţi e plin de slava Treimii, pentru
că slava Lui e comună cu cea a Tatălui şi
a Duhului Sfânt.

De aceea, acum, în lunea prazni-
cului Cincizecimii, e bine să se
sublinieze faptul că Sfântul Duh nu ne
dă un har numai al Lui sau că Sfântul
Duh nu e singurul care dăruie har ci
harul Sfântului Duh e harul Treimii, pe
care îl primim de la Tatăl, prin Fiul,
întru Sfântul Duh.

Şi asta ne scapă de pnev-
matocentrism şi, deopotrivă, de hristo-
centrism, adică de maximalizarea
Sfântului Duh sau a lui Hristos în detri-
mentul Treimii.

De aceea, iubiţii mei, vă îndemn să
gândiţi întotdeauna triadocentricl Adică
să gândiţi toată creaţia si viata Bisericii

O y y y y

si mântuirea voastră ca având la bază

y

lucrarea Prea Sfintei Treimi.

Pentru că Prea Sfânta Treime a
creat lumea.

Prea Sfânta Treime a întemeiat
Biserica la Cincizecime.

Prea Sfânta Treime ne ajută, pe
fiecare dintre noi, să ne curăţim de
patimi, ne luminează dumnezeieşte şi ne
îndumnezeieste.

y

De aceea, toate Puterile cereşti si

7 y y

întreaga făptură recunosc în Dumnezeul
treimic pe Făcătorul lor, pentru că
amprenta Făcătorului lor e vizibilă în ei.
Iar conştientizarea raţionalităţii

7 y y

creaţiei, care e amprenta lui Dumnezeu
în creaţia Sa, a deschis un spaţiu imens
pentru ştiinţă şi tehnologie, pentru că
fiecare formă de viaţă sau de existenţă
are propria ei configuraţie internă. Şi e
nevoie să o cunoşti, să o explorezi, să te
uimeşti în fata ei.

y y

Căci Dumnezeul treimic, Dumne-
zeul întregii existenţe a creat toate ca pe
nişte minuni profunde. Nici piatra, nici
aerul, nici focul, nici apa, nici pământul,
nici energia, nici omul nu sunt existenţe
uşor de explicat. Ele sunt profunde, sunt
adânci, sunt minunate.

Prăznuind pe Dumnezeul nostru
treimic, în mod apăsat, în ziua de astăzi,
nu vrem să spunem că trebuie să fim

407

indiferenţi faţă de El în toate zilele anu-
lui liturgic, ci prin aceasta mărturisim că
El este Izvorul întregii existenţe. Căci
trebuie să ştim că El e începutul,
cuprinsul şi împlinirea oricărei existenţe.
Atâta timp cât comuniunea cu El e
veşnică, pentru că vom trăi veşnic
împreună cu El, cu Dumnezeul iubirii
noastre.

Da, trebuie să ne bucurăm în harul
Dumnezeului nostru treimic!

Şi oricând auzim spunându-se
Dumnezeu să ştim că se spune Prea
Sfânta Treime. Pentru că Dumnezeul
nostru nu e monopersonal ci tripersonal.

Şi când se spune Dumnezeu, se
spune Dumnezeul treimic care e iubire
veşnică. Pentru că persoanele dumne-
zeieşti ale Treimii sunt veşnice si aflate

y y y

în comuniune veşnică, datorită deo-

y 7

fiintimii Lor, într-o iubire veşnică una

y 7 y

faţă de alta.

Şi pe Dumnezeul treimic trebuie să
îl lăudăm şi Lui trebuie să I ne
închinăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh Dumnezeu, pentru că de la El e
toată viata si frumuseţea si mântuirea

y y y y

noastră. Amin!

Predică la Duminica întâi după
Rusalii [2014]

Iubiţii mei 55 ,

y 7

de aici încolo duminicile se numără
în funcţie de Cincizecime sau de Rusalii.

y

Şi prima după Cincizecime este Dumi-
nica Tuturor Sfinţilor, cea de astăzi, în
care îi pomenim pe toţi cei care s-au
umplut de slava Dumnezeului treimic,

Scrisă în ziua de 14 iunie 2014, zi de sâmbătă.

409

pentru că au bine-plăcut Lui. Sau îi
pomenim pe toţi Sfinţii Bisericii
Ortodoxe, de oricând şi de pretutindeni,
cunoscuţi si necunoscuţi de noi, care au

y y y 7

trăit în mod sfânt.

Şi prin aceasta, Biserica recunoaşte
că Sfinţii lui Dumnezeu sunt mult mai

y

mulţi decât cei pe care îi ştim şi îi cin-
stim noi dar că ei nu pot fi decât ai Bise-
ricii, care s-a întemeiat la Cincizecime.
Pentru că azi îi cinstim şi pe cei care „au
rămas neştiuţi de nimeni, cu toate că au
multă slavă înaintea lui Dumnezeu" 559
dar ei fac parte din „Biserică, împlinind
lumea cea de sus şi încurajându-ne şi pe
noi a ne sârgui să ducem, cu toată râvna,
aceeaşi luptă, care este deosebită şi de
mai multe feluri, potrivit cu puterea
fiecăruia" 560 .

Şi când vorbeşte despre luptă,
Sinaxarul zilei se referă la asceza perso-
nală, la lupta cu noi înşine, cu patimile
noastre, pentru ca să ne sfinţim viaţa. Iar
sfinţenia este după puterea fiecăruia,
pentru că are grade nesfârşite. Şi fiecare
are un anume grad de sfinţenie pentru că
sfinţenia e personală.

Tocmai de aceea, a ne sfinţi viaţa
înseamnă a ne lupta cu patimile din noi
înşine, pe măsura noastră şi potrivit
cadrului existenţial pe care îl avem. însă
oricine am fi noi şi oriunde am fi,
creşterea în sfinţenie începe odată cu

559 Penticostar, ed. BOR 1999, p. 372.

560 Ibidem.

Botezul nostru ortodox şi cu lupta
noastră cu păcatele şi cu sădirea de
virtuţi în noi înşine.

y y

Şi fiecare reuşeşte, împreună cu
Dumnezeu, să aibă o anumită stare
duhovnicească interioară. Pentru că la
baza ei este prezenţa şi simţirea harului
dumnezeiesc în fiinţa noastră.

Astfel, Ortodoxia vorbind despre
Botez, Mirungere şi Euharistie, primite
la îmbisericirea noastră, ca despre
punctul de început al sfinţeniei, care e un
început sacramental, ne arată că toţi
ortodocşii au o bază obiectivă comună a
mântuirii si a sfinţirii lor.

y y

Dumnezeul treimic atunci sădeşte

y

în noi harul Său, în mod gratuit şi
mântuitor, ca o consecinţă a iconomiei

7 y

mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu
întrupat, iar mântuirea şi sfinţirea
noastră sunt realităţile comuniunii şi ale
conlucrării noastre continue cu Dumne-
zeu.

De aceea, tot ceea ce facem cu
Dumnezeu facem pentru totdeauna... şi
El nu cere de la noi mai mult decât am
făcut dimpreună cu El.

Dar ceea ce am făcut dimpreună cu
El sunt realităţi obiective.

Pentru că mântuirea si sfinţenia nu

y y

sunt realităţi pur subiective, care pot fi
puse sub semnul întrebării, ci realităţi
trăite împreună cu Dumnezeu. Prezenţa
lui Dumnezeu în viaţa noastră, prin ha-
rul Său, asigură obiectivitatea mântuirii

4ii

si a sfinţeniei noastre, sfinţenie care e o

y y 7 y

realitate neperisabilă în împărăţia lui
Dumnezeu.

Motiv pentru care, astăzi, când îi
pomenim pe toţi Sfinţii, îi pomenim şi
pe cei pe care noi nu îi cunoaştem dar
care sunt vii la Dumnezeu si cu

y

Dumnezeu. Pentru că sfinţenia, după
cum am spus, e ceea ce a făcut fiecare
Sfânt dimpreună cu Dumnezeu, e
consecinţa vieţii în credinţă a fiecărui
Sfânt în parte.

Aşadar, astăzi, în mod eclesial,
recunoaştem că Dumnezeu îi cunoaşte

y t

pe Sfinţii Lui, că niciunul dintre ei nu e
neştiut de El, pentru că sfinţenia e con-
lucrarea Sfinţilor cu Dumnezeu, în mod
iubitor si recunoscător.

y

Şi prin asta Biserica se smereşte în
fata lui Dumnezeu, îsi asumă necunoas-
terea profundă a oamenilor.. .pe care îi
cunoaşte, cu adevărat, numai Dumne-
zeu.

însă cum numărul Sfinţilor

y

cunoscuţi e imens şi noi ştim, după
nume şi viaţă şi fapte pe foarte mulţi
dintre Sfinţii lui Dumnezeu, cutremu-

y 7

rărea noastră plină de bucurie e mare,
când gândim că numărul celor neştiuţi, a
Sfinţilor Lui neştiuţi de noi, este, poate,
tot atât de mare.

Puterile cereşti, cărora nu le stim

y 7 y

numărul, fac parte din Biserica Treimii.

Sfinţii Noului şi Vechiului Testa-
ment, alături de toţi cei pe care Biserica

412

Ortodoxă i-a cinstit şi mai apoi i-a
canonizat în mod festiv, timp de 2.000
de ani, fac parte din Biserica Treimii.

La numărul lor se adaugă Sfinţii
ortodocşi neştiuţi de noi, care au trăit în

y t j 7

toată lumea în ultimele două mii de ani.
Toti aceştia sunt membrii Bisericii

y y

lui Dumnezeu, membrii împărăţiei Sale
celei veşnice, alături de toti cei care se
vor mântui şi sfinţi până la Judecata
Domnului.

De aceea, azi noi nu-i pomenim pe
cei pe care alte confesiuni, rupte de
trupul Bisericii lui Hristos, îi socotesc
drept „sfinţi" ai lor.

Noi avem Sfinţi comuni cu romano-

y

catolicii până la 1054. Toţi cei care au
trăit după 1054 în Apus şi pe care ei i-au
canonizat nu fac parte dintre Sfinţii
Bisericii Ortodoxe. La fel „sfinţii" arme-
nilor, monofiziţilor, copţilor. Odată ce s-
au rupt de Biserica Ortodoxă şi şi-au
canonizat „sfinţii" lor, ei nu sunt recu-
noscuţi printre Sfinţii Bisericii Ortodoxe.

La fel, pe toţi Sfinţii Vechiului
Testament, noi îi cinstim deopotrivă cu
evreii. Insă nu mai cinstim niciun
„drept" sau „sfânt" evreu, de după întru-
parea Domnului, care a rămas în
credinţa mozaică si nu s-a convertit la

y y

Ortodoxie. La fel, nu cinstim ca „sfinţi"
sau „eroi" ai credinţei pe cei pe care
anglicanii, protestanţii, neoprotestanţii
îi respectă şi îi cinstesc ca părinţi ai lor.

413

Şi am precizat toate aceste lucruri,
pentru ca să se înţeleagă foarte bine un
lucru: că credinţa ortodoxă nu poate fi
despărţită de viaţa eclesială.

Romano- catolicii, armenii, mono-
fiziţii, copţii, protestanţii, neopro-
testantii au oameni valoroşi în trecutul

y y

şi în prezentul lor, foarte erudiţi, cu vieţi
ascetice... însă nu putem să-i acceptăm în
cultul nostru, pentru că unitatea
Bisericii Ortodoxe e dată de unitatea
credinţei ortodoxe.

Sfinţii Bisericii Ortodoxe sunt
monumente de viată si de trăire

y y

ortodoxă. Credinţa ortodoxă e cea care

y

ne defineşte viata si modul în care

J 7 y y

gândim relaţiile cu Dumnezeu şi cu
oamenii. însă credinţa ortodoxă e

y

credinţa pe care Domnul ne-a predat-o,
prin Sfinţii Săi Apostoli, în Biserică, în
Biserica zidită de sus, de la Dumnezeu,
prin harul Său, în ziua Cincizecimii.

Noi nu am schimbat Biserica şi nici
nu credem că cineva poate să schimbe
Biserica lui Hristos. Noi trăim în această
Biserică a lui Hristos de peste 2.000 de
ani şi zz cinstim pe toţi Sfinţii pe care
Biserica lui Hristos îi cinsteşte.

y

De aceea, cei care conştientizează

7 y

că nu se află în Biserica lui Hristos, în
Biserica Ortodoxă, în singura Biserică a
lui Dumnezeu, trebuie să se înfricoşeze
şi să se umilească cu cugetul şi să intre,
din punct de vedere sacramental, în
Biserica Lui.

4 i4

Dar şi cei care sunt ortodocşi, şi
conştientizează faptul că nu cred şi nu
trăiesc potrivit credinţei lor, să se
înfricoşeze şi să se umilească cu cugetul,
pentru că talantul pe care ni 1-a dat
Domnul, talantul credinţei, îl vrea lucrat
de către noi.

Şi când vorbim despre ceea ce ne
aşteaptă pe noi dincolo. ..după moartea
noastră. ..trebuie să ştim că împărăţia lui
Dumnezeu e formată din toţi Sfinţii Lui
şi că fiecare dintre ei, pe măsura sa, se
bucură de vederea slavei lui Dumnezeu.

De aceea, acum, aici, în această
viaţă, noi nu ne putem pregăti decât
pentru comuniune. Pentru comuniunea
cu Dumnezeu si cu toti Sfinţii Lui.

y y y

Nu ne putem pregăti decât pentru
a avea acelaşi cuget şi aceeaşi aşteptare
cu toti Sfinţii Lui.

y y

Căci acesta e motivul pentru care
noi avem cărţi de teologie şi mărturii
despre vieţile Sfinţilor: pentru ca să ştim
ce vrea Dumnezeu de la noi şi cum arată
cei care L-au ascultat, L-au crezut şi L-
au urmat pe Dumnezeu în viaţa lor şi
sunt cu El în veşnicie.

y

Aşadar, iubiţii mei, mersul la

y 7 y 7

Biserică şi viaţa Bisericii sunt pentru ca
să ne formeze ritmul interior pentru
comuniunea cu Dumnezeu şi cu Sfinţii
Lui.

Pe fiecare zi trebuie să învăţăm tot

y

mai mult şi mai suplu despre Dumnezeu
şi despre Sfinţii Lui pentru că trebuie să

415

fim pe fiecare zi alţii: tot mai buni, tot
mai smeriţi, tot mai cuprinzători, tot
mai iubitori, tot mai jertfelnici.

Pentru că viata cu Dumnezeu e cea

y

care ne schimbă continuu si ne face

y

mereu alţii.

Să fim alţii, iubiţii mei!

t 7 y

Să nu ne comportăm ca cei care ne
vor răul, ca cei care cred că a face rău
înseamnă a face un lucru „vrednic" de
demnitatea de om.

Omul se împlineşte însă numai
prin dreapta credinţă şi prin dreapta
vieţuire cu Dumnezeu!

t

Omul se împlineşte numai când se
umple, ca toţi Sfinţii, de slava lui
Dumnezeu si de tot binele si de toată

y y

virtutea.

Iar binele nostru e binele pe care îl
facem împreună cu Dumnezeu şi prin
harul Său. Binele e cel care ne sfinţeşte,
pentru că Dumnezeu Se sălăşluieşte
întru noi prin slava Sa.

Să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru,
pe Dumnezeul treimic, pe Dumnezeul
tuturor Sfinţilor! Pe Dumnezeul care ne

y

umple de har pe măsura credinţei întru
El.

Să îl lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe
Sfântul Duh Dumnezeu, pe Dumnezeul
nostru, Care e viu din veci şi până în
veci. Căci a Lui e slava, cinstea şi
închinăciunea, în vecii vecilor. Amin!

Predică la Duminica a 2-a după
Rusalii [2014]

Iubiţii mei 5 \

y 7

în ultimii ani, în calendarele
noastre, Sfinţii români au fost scrisi cu

' y y

albastru. Sărbătorile cu roşu si Sfinţii

y y y

români cu albastru.

Numai că sub titulatura Sfinţii
români sunt subliniaţi cu albastru Sfinţii

y y

5 1 Scrisă în ziua de 20 iunie 2014. Zi de vineri,
înnorată.

417

canonizaţi de către Biserica Ortodoxă
Română 562 , care nu sunt cu toţii
români.. .sau care au Sfintele Moaşte, de
mult timp, pe pământ românesc.

De aceea, noi o considerăm
româncă pe Sfânta Filoteea [Filofteia]
deşi ea vine din Bulgaria. Ca şi Sfântul
Dimitrie Basarabov, care e tot bulgar.
Sau pe Sfântul Paisie de la Neamţ îl
considerăm român, pentru că s-a nevoit
la noi, deşi el e ucrainean 563 . Ca şi
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului 564 .

Sau îi considerăm români pe Sfinţii
primelor veacuri, pe care îi numim şi
protoromâni 565 , ca spre exemplu pe
Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion 566 ,
Sfântul Mucenic Emilian de la Durosto-
rum 56y sau Sfântul Mucenic Dasie 568 ,
deşi nu ştim prea multe despre neamul
lor. Şi procedăm astfel, pentru că noi

5 2 A se vedea:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Sinaxar_al_Sfin%C8
%9Bilor_Rom%C3%A2ni .

563 Idem: http://sfintiromani.mmb.ro/7sf-9.

564 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Vasile_de_la_Poian
a_M%C4%83rului.

565 Idem:

http : //r o . wikipedia . org/ wiki/Limba_pr otor om
%C3%A2n%C4%83.

566 Idem:

http://sfintiromani.ro/ro/pagina/233/iulie_epic
tet_si_astion_viata.html .

567 Idem:

http : / / sfintir omani .r o / r o/pagina/ 104/ sfinti_iuli
e.html.

568 Idem:

http : //sfintir omani .r o /r o/pagina/ 135 / sfinti_noi
embrie.html.

4i8

considerăm Biserica românească drept
una apostolică, Sfântul Apostol Andrei,
cel întâi chemat, fiind numit „Ocrotito-
rul României", pentru că este Apostolul
neamului românesc.

De aceea, toti Sfinţii Bisericii, care

7 y y 7

s-au născut aici sau au venit si au trăit si

y y

au adormit aici sunt consideraţi Sfinţi
români, chiar dacă ei nu sunt români.
Pentru că românitatea se înţelege nu
numai ca naştere directă din români ci şi
ca înrudire duhovnicească cu românii.
Iar dacă Sfânta Filoteea a vrut să vină,
după martirizarea sa, la Curtea de Argeş
sau Sfântul Vasile din Poltava a venit si a

y

trăit isihast la Poiana Mărului, ei s-au
românizat, s-au înfrăţit duhovniceste cu

7 y y

românii şi i-au ajutat şi îi ajută pe
români cu dragoste părintească.

Sfinţii Mucenici Zoticos, Attalos,
Camasis şi Filippos 569 au nume greceşti.
Cripta lor a fost descoperită în 1971 şi noi
îi pomenim pe 4 iunie. Nu ştim de ce
neam sunt. ..dar pentru că i-am găsit pe
pământ românesc îi cinstim ca pe unii
de-ai noştri.

Sfântul Nifon al II-lea al
Constantinopolului 570 e şi el grec. A fost
Arhiepiscop al Tesalonicului, Patriarh al
Constantinopolului dar şi Mitropolitul

569 Idem:

http : / / sfintiromani.ro/ r o /pagina /i76/iunie_mar
tirii_de%20_la_niculitel_viata.html.

570 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Nifon_II_al_Consta
ntinopolului.

4 i9

Ţării Româneşti. Deşi a fost alungat, în
mod nedrept, din Ţara Românească şi s-
a întors la Athos, noi îl pomenim ca pe
un Sfânt român... pentru că şi-a pus
amprenta şi asupra noastră.

Pe de altă parte, avem şi Sfinţi
români... născuţi din neamul românesc si

t y

pe pământ românesc. Sfântul Gheorghe
de la Cernica 571 e din Sălistea Sibiului,

y 7

Sfântul Grigorie Dascălul 572 s-a născut la
Bucureşti în 1765, Sfântul Daniil
Sihastrul 573 e dintr-un sat din apropierea
Rădăuţilor, Sfântul Dosoftei al Moldo-
vei 574 s-a născut la Suceava în 1624,
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul 575 s-a
născut pe 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni
din judeţul Botoşani.

Sfântul Calinic de la Cernica 576 e
bucurestean. S-a născut la Bucureşti în 7

y y 1

octombrie 1787. în sursa de aici 577 , la

571 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/ Gheorghe_de_la_C

ernica.

572 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/ Grigorie_Dasc%C4
%8 3 lul.

573 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Daniil_Sihastrul .

574 Idem:

http : I lv o . orthodoxwiki.org/Dosoftei_al_Moldo

vei.

575 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevi

tul.

576 Idem:

http : I lv o . orthodoxwiki.org/ Calinic_de_la_Cern

ica.

577 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Iosif_cel_Nou.

viaţa Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş,
se spune că Sfântul Iosif, deşi „născut în
1568 în oraşul Raguza din Dalmaţia 578 ,
pe malul Mării Adriatice" a fost „v/ah de
origine ca şi Sfinţii Nicodim cel Sfinţit
de la Tismana 579 , Dimitrie cel Nou
Basarabov 580 , Cuvioasa Paraschiva de la
Iaşi 581 şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la
Curtea de Argeş" 582 . Şi dacă vlahii de
peste tot.. .sunt cu toţii consideraţi
români, atunci aria românităţii se
extinde cu mult faţă de graniţele
României actuale.

Da, numărul Sfinţilor români
canonizaţi e foarte mic în comparaţie cu
numărul Sfinţilor români cunoscuţi cu
numelel Alături de cei cunoscuţi,
canonizaţi sau nu, sunt Sfinţii români

y 7 y

necunoscuţi, care nici ei nu sunt puţini.

Şi de la Sfinţii români, pe care
Biserica noastră z-a canonizat, adică le-a
recunoscut sfinţenia vieţii, noi avem de
învăţat foarte multe lucruri particulare.

Pentru că intimizându-ne/ împri-
etenindu-ne cu ei, prin rugăciune,
putem să fim învăţaţi de către Părinţii

578 Idem:

http://en.wikipedia.org/ wiki/ Dalmaţia .

579 Idem:

http://ro.ortho doxwiki . or g/ Nico dim_cel_Sfin%
C5%A3it_de_la_Tismana .

580 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Dimitrie_cel_Nou_
din_Basarabi.

581 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Paraschiva_de_la_I
a%C5%9Fi.

582 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Filofteia.

421

noştri cei Sfinţi cum să ne comportăm,
în mod propriu ortodox, potrivit specifi-
cului nostru românesc.

Iar românii ortodocşi, în mod

y 7

fundamental, au simţul echilibrului. Sunt

7 y

paşnici în relaţii dar pătrunzători în ceea
ce priveşte dogmele credinţei. Sunt ospi-
talieri si muncitori, smeriţi si realişti în
fata istoriei.

y

De aceea, Sfântul Ştefan cel Mare 583
s-a comportat ca un voievod responsabil,
care a apărat ţara cu arma în mână dar a
şi împodobit-o cu focare de viaţă orto-
doxă, adică cu Mănăstiri şi Biserici.
Sfântul Constantin Brâncoveanu 584 si-a

y

acceptat martiriul cu demnitate. Sfintele
sale Moaşte au fost scoase din mor-

y

mânt 585 luna trecută şi puse spre închi-

586

1- 585
nare'

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de

y

la Brazi 587 a fost martirizat de către tătari
prin tăierea capului. Sfântul Sfinţit
Mucenic Antim Ivireanul 588 , românizat

583 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/%C5%9Etefan_cel_
Mare_%C5%9Fi_Sf%C3%A2nt.

584 Idem:

http : / /r o . or tho doxwiki . or g/ Constantin_Br %C^
%A2ncoveanu.

585 Idem:

http://ziarullumina.ro/foto/eveniment/ne-
vom-inchina-moastelor-sfantului-martir-constantin-
brancoveanu.

586 Idem: http://www.sfantulgheorghenou.ro/.

587 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Teodosie_al_Moldo

vei.

588 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki.org/Antim_Ivireanul .

422

şi el prin iubirea sa faţă de neamul
nostru, a fost ucis de turci. Sfântul
Ierarh Andrei Şaguna 589 s-a născut în
Ungaria dar din părinţi aromâni. Sfântul
Bretanion al Tomisului 590 a participat la
Sinodul I Ecumenic 591 . Sfântul Onufrie de
la Vorona 592 s-a născut în Rusia si s-a

y

nevoit în secolul al 18-lea în Moldova.

Sfântul Chiriac de la Bisericani 593 se
nevoieşte 60 de ani într-o peşteră. „Vara
şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol,
în rugăciune curată, biruind, cu puterea
lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele
diavolului" 594 . Din 13 iunie 1641 Sfintele
Moaşte ale Sfintei Parascheva 595 sunt la

y

Iaşi. Sfântul Simeon de la Pângăraţi 596
era un isihast. A avut harisma vindecă-
rilor şi pe cea a înainte-vederii şi a ador-
mit în anul 1476.

Sfântul Varlaam al Moldovei 597 a
tipărit prima carte românească din Mol-

589 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Andrei_%C5%9Eag

una.

590 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki .org/Bretanion_al_Tomi

sului.

591 Idem:

http://ro.ortho doxwiki . or g/ Sino dul_I_E cumeni

c.

592 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki . org/ Onufrie_de_la_Vor

ona.

593 Idem: http://sfîntiromani.mmb.ro/?sf=i6.

594 Ibidem.

595 A se vedea:

http : / / sfintir omani .mmb .r o / ?sf=io .

596 Idem: http://sfintiromani.mmb.ro/7sf-23.

597 Idem: http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=i4.

423

dova. Sfânta Teodora de la Sihla 598 a trăit
în pustnicie viaţă isihastă. „Rugându-se
neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea
cea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar
trupul i se ridica de la pământ, asemenea
Sfintei Măria Egipteanca 599 " 600 .

Sfântul Visarion Mărturisitorul 601
suferă pentru că se opune catolicizării în
forţă a Transilvaniei. Sfântul Ioan Româ-
nul 02 este spânzurat de turci pe 12 mai
1662. în zi de vineri, înaintea praz-
nicului înălţarea Domnului. Era ado-
lescent. Avea 17-18 ani. Sfânta Muceniţă
Filoteea 603 a fost martirizată de tatăl ei la
vârsta de 12 ani. Motivul: pentru că. a dat
de mâncare la săraci. Sfântul Mucenic
Sava de la Buzău 604 a fost înecat.

Prima canonizare 605 făcută în Bise-
rica Ortodoxă Română a fost cea din
ziua de 28 februarie 1950. Iar pe 20 iunie
1992, când s-a stabilit sinodal Duminica
Sfinţilor Români 606 , s-a precizat că în

598 Idem: http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=i3.

599 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Maria_Egipteanca .

600 Idem: http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=i3.

601 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki .org/ Visarion_M%C4%8
3rturisitorul.

602 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki .org/Ioan_Valahul .

603 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Filofiteia.

604 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki .org/Sava_de_la_Buz%C
4%83U.

605 Idem:

http://basilica.ro/stiri/sfintii_canonizati_de_ca
tre_biserica_ortodoxa_romana.html.

606 Idem:

424

această duminică trebuie „să se numere
cu Sfinţii şi să se cinstească după pravilă
cu slujbă specială şi cu acatist toţi Sfinţii
din neamul românesc, ştiuţi şi neşti-
uţi" 607 . Lucru care atestă faptul că aceas-
tă duminică a fost gândită ca o prelun-
gire a Duminicii Tuturor Sfinţilor dar cu
specific românesc.

Pentru că în duminica anterioară i-
am cinstit pe toţi Sfinţii cunoscuţi şi
necunoscuţi de noi, oamenii, dar care
sunt Sfinţi la Dumnezeu. Iar astăzi îi
cinstim pe toţi Sfinţii români cunoscuţi
şi necunoscuţi de către noi, adică şi pe
cei care nu sunt specificaţi cu albastru în
calendarul nostru... dar sunt Sfinţi ro-

y

mâni, născuţi pe acest pământ.

Şi prin aceasta noi ne exprimăm,
deopotrivă, neştiinţa şi recunoştinţa în
faţa lui Dumnezeu. Admitem că nu îi
cunoaştem pe toţi Sfinţii neamului ro-
mânesc dar că suntem recunoscători
pentru cei pe care îi cunoaştem şi care ne
ajută în viaţa noastră eclesială. Iar cei
care ne ajută pe noi sunt întotdeauna cu
noi. Iar noi trebuie să strigăm mereu
către Sfinţii români, către Părinţii care

y 7 y

ne-au precedat pe noi, pentru ca să ne
înveţe să ne legăm de ei în mod viu, ca
harul lor să treacă si la noi.

y

Rugaţi-vă pentru noi, Sfinţilor ro-
mâni, necunoscuţi şi cunoscuţi, pentru

http : //ro . orthodoxwiki . org/Duminica_Sfin%C8
%9Bilor_Rom%C3%A2ni .
6o7 Ibidem.

425

ca să ne facem vrednici de împărăţia lui
Dumnezeu! Luminaţi-ne în toate zilele
vieţii noastre. Călăuziţi-ne spre tot
adevărul şi spre toată pacea duhov-
nicească. Pentru că dorim să fim împre-
ună cu voi pentru toţi vecii.

Nu ne lăsaţi în greutăţile, în ispitele
şi în căderile noastre! Nu ne lăsaţi
singuri! Fiţi cu noi în toate zilele, pentru
ca să lăudăm pe Dumnezeul mântuirii
noastre, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul
Duh, acum şi în vecii vecilor. Amin!

426

Predică la naşterea Sfântului
Ioan Botezătorul [24 iunie 2014]

Iubiţii mei 0 ,

când se prăznuieşte naşterea cuiva
se aduce, de fapt, laudă Dătătorului
vieţii, adică Dumnezeului nostru trei-
mic. Pentru că de la El e viata si exis-

y y

tenţa întregii creaţii.

Iar astăzi, când prăznuim naşterea
ultimului Profet al Domnului, care a
împlinit cu fapta profeţia lui şi L-a văzut
şi L-a botezat pe Cel prezis, pomenirea
naşterii lui minunate înseamnă a-L

y

° Scrisă în ziua de 23 iunie 2014, zi de luni.
Foarte călduroasă.

427

lăuda pe Dumnezeu, pe Cel care a
binevoit să vestească naşterea lui, a
Sfântului Ioan Botezătorul 609 , prin Ar-
hanghelul Gavriil 610 .

Dar nu numai atât! Ci Dumnezeu i-
a dat să nască celei sterpe la bătrâneţe,
Sfintei Elisabeta 11 şi a dezlegat muţenia
Sfântului Ierarh Zaharia 612 , atunci când
Sfântul Ioan şi-a primit numele [cf. Lc. 1,
64].

Căci părinţii Sfântului Ioan, Sfinţii
Elisabeta şi Zaharia, l-au născut pe
acesta la bătrâneţi cuvioase. Şi l-au
născut în satul Orini [Ein-Karem 613 de
azi], cu 6 luni înainte de naşterea Dom-
nului [cf. Lc. 1, 36]. Şi după ce i s-a
deschis gura în mod minunat, Sfântul
Zaharia a profeţit despre Sfântul Ioan şi
despre Domnul [Lc. 1, 68-79].

Şi tatăl său, prin harul lui
Dumnezeu, 1-a numit pe Ioan: „Profet al
Celui Preaînalt" [Lc. 1, 76, GNT] iar pe
Domnul L-a numit: „Răsăritul dintru
înălţime [Avaxokr\ ui|/ou<;]" [Lc. 1, 78,
GNT]. în ediţia BOR 1988, sintagma:
„Răsăritul dintru înălţime" apare ca:

609 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2011/08/28/ca
pul-sfantului-ioan-botezatorul/.

610 Idem:

http://ro.ortho doxwiki . or g/Gavr iil_%2 8 Ar hang
helul%29.

611 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Elisabeta.

612 Idem:

http : //r o . orthodoxwiki.org/Dreptul_Zaharia .

613 Idem:

http : // en.wikipedia.org/ wiki/Ein_Kar em .

428

„Răsăritul cel de Sus", fapt pentru care o
avem astfel şi în troparul Naşterii
Domnului 614 .

Cel care răsare dintru înălţime,

t 7

dintru înălţimea necuprinsă şi neajunsă
a Treimii Celei Preasfinte, adică Fiul lui
Dumnezeu care Se face om, vine să ne
aducă bucuria si sfinţenia Lui. Vine să ne

y y

aducă adevărata odihnă a lui Dumnezeu.
Odihnirea Lui în noi înşine.

Iar Sfântul Ioan vesteşte venirea
Lui, adică „primăvara cea dumneze-
iască", pentru că era „prietenul cel adevă-
rat al Mirelui" 615 .

Şi ca prieten al Mirelui, el îl sprijină
pe Domnul până la martirizarea sa 616 .

Trăieşte o viaţă plină de greutăţi,
de asceză, de suferinţă... Pentru că a fost

7 y

chemat la o lucrare mare, dumnezeiască,
aceea de a fi înaintemergătorul şi Bote-
zătorul Domnului.

Şi când spunem înaintemergător al
Său, spunem că a fost „Predicatorul
pocăinţei" 617 . Care i-a îndemnat pe
oameni la mărturisirea păcatelor şi la
pocăinţă pentru a-L înţelege pe Hristos.

614 Idem:

http : / /r o . orthodoxwiki .org/Tropar ele ,_condace
le_%C8%99i_irmoasele_Praznicelor_%C3%8Emp%C4
%83r%C4%83te%C8%99ti#La_Na.C8.99terea_Domnu
lui.

615 Mineiul pe iunie, ed. BOR 1894, p. 223.

616 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2012/08/28/pr
edica-la-taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul-

29-aUgUSt-2012/.

617 Mineiul pe iunie, ed. BOR 1894, p. 225.

429

Căci el a fost cel care a direcţionat
toate privirile spre Domnul. Pentru că L-
a vestit mai întâi ca pe Cel care va
boteza „în Duhul Sfânt şi foc" [Lc. 3, 16,
GNT] dar, când i s-a descoperit cine
este, Ioan L-a prezentat pe Domnul
drept „Mielul lui Dumnezeu, Cel care
ridică păcatul lumii" [In. 1, 29, GNT].

Aşadar, de ce prăznuim astăzi
naşterea Sfântului Ioan Botezătorul?
Pentru ca să îl lăudăm pe Dumnezeul
nostru, Cel care a binevoit această naşte-
re minunată. Ca doi soţi, în vârstă, să
zămislească la bătrâneţe. ..când, toată
viaţa, soţia a fost stearpă.

Prăznuim voia lui Dumnezeu cu
oamenii.

Prăznuim dorinţa lui Dumnezeu de

y

a ne bucura prin Sfinţii Lui.

Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul
a fost şi este o bucurie duhovnicească
pentru întreaga lume.

Pentru că el îi ajută pe creştinii
ortodocşi să trăiască cuvios în această
lume, prin împlinirea poruncilor lui
Dumnezeu.

Insă naşterea unui copil, ne spune
acest praznic, nu este o bucurie în sine.
Ci e o bucurie care ne transcende, pentru
că la baza ei stă prezenţa lui Dumnezeu.

Cei care au o mentalitate seculară
văd zămislirea doar ca pe un proces fizio-
logic între un spermatozoid şi un ovul,
care nu are transcendenţă. Cu alte
cuvinte, oamenii, pentru că vor şi pot,

430

nasc alţi oameni. Sau nu îi nasc. Iar viaţa
umană e văzută doar sub aspectul ei
biologic.

însă un creştin ortodox e

y

încredinţat de faptul că, în mod conco-
mitent cu procesele fiziologice interne
ale conceperii şi dezvoltării fătului, care
sunt tot voia lui Dumnezeu cu omul,
Dumnezeu e prezent şi lucrează la înte-
meierea fiinţei noastre. Pentru că El

y

creează sufletul fiecărui om în parte şi
binecuvintează zămislirea omului.

Căci El e Cel mai prezent şi activ în
zămislirea noastră, pentru că El e copăr-
taş cu părinţii noştri la zămislirea
noastră.

Din această perspectivă privind
lucrurile, copiii noştri nu sunt doar
„rezultatul" dorinţei noastre ci rezultatul
colaborării noastre cu Dumnezeu. Pe ei
îi avem în comun cu Dumnezeu si

y

trebuie să îi creştem împreună cu El.
Pentru că numai El ne poate învăţa cum
să îi creştem trupeşte şi duhovniceşte, în
mod armonios, pregătindu-i pentru îm-
părăţia Lui.

Acolo unde viaţa e doar biologie,
fără fundamentul ei duhovnicesc, copilul
e văzut ca „un succes" al părinţilor sau al
mamei necăsătorite, dacă mama doreşte

7 y

să fie fertilizată in vitro l8 . însă pentru
un creştin ortodox, copilul e un dar de la

A se vedea:

http : //r o . wikipedia . org/ wiki/Fertilizar e_in_vitr

o.

43i

Dumnezeu şi rodul iubirii binecuvântate
dintre cei doi soţi, pentru că Dumnezeu
e văzut ca primordial în zămislirea şi
naşterea sa.

y

De aceea, Sfântul Zaharia vorbeşte
despre copilul său, abia născut, în
termenii recunoştinţei fată de Dumne-

y 7 y

zeu. După cum făcuseră toţi Sfinţii de
dinaintea lui. Pentru că toţi văzuseră în
viaţă un dar de la Dumnezeu, Dătătorul
vieţii şi nu „o invenţie" a oamenilor, deşi
oamenii sunt cei care fac dragoste.

Numai că oamenii lucrează, dim-
preună cu Dumnezeu, la trupul noului
prunc, pe când Dumnezeu e Cel care îi
dă suflet şi identitate şi ajută ca sufletul
să personalizeze trupul copilului şi
acesta să se dezvolte potrivit informaţiei
genetice a părinţilor. De aici şi multi-
plele boli şi neputinţe fiziologice ale
copiilor: pentru că informaţia noastră
genetică este atinsă de boală. Şi boala e
consecinţa păcatelor noastre.

Sufletul copilului, fiind creat de
Dumnezeu la zămislirea sa, învaţă
mişcările păcatului din pântecele mamei
sale. Sufletul şi trupul nostru, deopotrivă
unice, au un început odată cu zămislirea
noastră. Numai că sufletul e spiritual şi
nemuritor si e creaţia lui Dumnezeu dar

y y

el e unic, pentru că nu a mai fost al altui
om, însă şi trupul e unic, pentru că nu a
mai fost al altui om dar provine din două
trupuri ale unor oameni pătimaşi.

432

Părinţii contribuie, în mod nefast,
atât la bolile noastre trupeşti cât şi la
cele sufleteşti. Pe cele trupeşti le moşte-
nim chiar dacă vrem si chiar dacă nu

y

vrem noi, pentru că ele sunt în trupul
nostru. Pe cele sufleteşti însă, adică

y 7

patimile, le învăţăm prin acceptarea lor
în noi.

Le simţim, le vedem, sunt aerul
nostru din uterul mamei noastre... si tot

y

ceea ce înseamnă poftă, violenţă, dorinţă
de posesiune, slavă deşartă, închipuire
de sine, se învaţă din jur şi din alegerile
noastre rele făcute în interiorul nostru.

De aceea, pentru noi sunt atât de
importante zămislirea, naşterea şi viaţa
trăite sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Pentru că un om sănătos trupeşte şi
duhovniceşte e un om care poate şi ştie
să nască şi să crească un copil. Căci
numai cine se lasă învăţat de Dumnezeu
ştie să preţuiască şi să cinstească daru-
rile lui Dumnezeu.

Aşadar, să îi mulţumim lui
Dumnezeu pentru toţi copiii lumii şi să
îl rugăm pe El să îi ducă pe toţi la dreap-
ta credinţă a Bisericii!

Pentru că toţi copiii au nevoie de
credinţa ortodoxă si de viata ortodoxă

y y y

pentru a se mântui.

Avem nevoie cu toţii de harul si de

y y

ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciu-
nile Născătoarei de Dumnezeu si ale tu-

y

turor Sfinţilor şi îngerilor Lui.

433

Iar viaţa de pocăinţă şi de asceză a
Sfântului Ioan Botezătorul ne poate fi
tuturor o mărturie clară asupra faptului,
că viaţa curată, simplă, plină de teologie
si de har e viata adevărată a omului.

y t

Să ne bucurăm, aşadar, întru harul
Dumnezeului nostru treimic si să îl

y

lăudăm pe El în toate zilele vieţii
noastre! Să ne bucurăm de mântuirea
Lui! Că a Lui e slava, cinstea şi închină-
ciunea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

434

Predică la Duminica a 3-a după
Rusalii [2014]

© Camelia Jurca 619

Iubiţii mei

620

din Evanghelia de azi [Mt. 6, 22-33]
îmi place foarte mult finalul ei. Ultimul
verset, al 33-lea. Pentru că el explică atât
viaţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,

619 Sfânta Icoană e preluată de aici:

http:// cameliaicons.blogspot.ro/ 2011/ 06/ sfinţii -
apostoli-petru-si-pavel.html.

620 Scrisă în ziua de 28 iunie 2014, zi de
sâmbătă.

435

astăzi pomeniţi, dar şi viaţa oricărui
creştin ortodox, care se lasă condus de
Dumnezeu.

îmi place versetul în care Domnul
nostru ne spune: „Căutaţi mai întâi
împărăţia [lui Dumnezeu] şi dreptatea
Lui şi toate acestea se vor adăuga
[irpoaTeG^oeroa] vouă" [GNT]. Ce se vor
adăuga aici, acum, la găsirea împărăţiei
lui Dumnezeu şi la trăirea dreptăţii Lui?
Se vor adăuga în viaţa noastră lucrurile
materiale şi sufleteşti: hrana, îmbrăcă-
mintea, locuinţa, relaţiile cu oamenii,
locul de muncă... însă toate acestea în
măsura în care ne sunt folositoare. în
măsura în care ne ajută să ne mântuim.

Pentru că atunci când căutăm îm-
părăţia lui Dumnezeu în noi înşine,
adică simţirea harului lui Dumnezeu în
fiinţa noastră şi trăim dreptatea lui
Dumnezeu în fiinţa noastră prin împlini-
rea poruncilor Sale, atunci suntem
învăţaţi de Dumnezeu spre ce să ne în-
dreptăm, cu cine să ne asociem şi cu
cine să facem treabă.

Fundamentarea noastră pe relaţia
cu Dumnezeu înseamnă găsirea împără-
ţiei Lui şi trăirea dreptăţii Sale. Pentru
că nu ne putem simţi ai lui Dumnezeu,
dacă El nu îsi varsă slava Sa în noi

y

înşine.

y

Dar dacă suntem cu El în orice
clipă, adică slava Lui e în noi înşine,
atunci privim toate din perspectiva Lui.
Şi când El ne trimite undeva, noi

436

mergem acolo. Dar unde vedem că
lucrurile ne stau împotrivă, pentru că
simţim că El nu doreşte să facem ceva

y j

anume, atunci a iesi din acel demers

7 t

înseamnă iarăşi a împlini voia lui
Dumnezeu.

Şi îmi place foarte mult acest verset
pentru că el explică, pe de o parte, vieţile
şi pătimirile Sfinţilor Lui iar, pe de altă
parte, e un angajament al lui Dumnezeu
în viaţa noastră, dacă noi ascultăm
poruncile Lui.

Pentru că Dumnezeu Se angajează
să ne rezolve toate problemele noastre
de ordin material, sentimental, relaţio-
nal, dacă noi îl avem pe El drept primă şi
ultimă iubire, dacă ne trezim din somn
dimineaţa, dacă trăim toată ziua si dacă

y 7 y

ne culcăm noaptea cu dorul Lui, fiind
plini de grija de a-I sluji Lui şi oameni-
lor.

Iar dacă citim vieţile Sfinţilor, de la
începutul Bisericii sau mai recenţi, vom
vedea că Dumnezeu le-a împlinit
dorinţele lor de tot felul, tocmai pentru
că ei s-au dăruit cu totul lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Petru 621 , fratele
Sfântului Apostol Andrei, e chemat de la
pescuit la propovăduirea Evangheliei
mântuirii. Propovăduire pe care Domnul
o consideră pescuire, atâta timp cât
Sfinţii Apostoli sunt numiţi „pescari de

A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-
sf_ap_petru.html.

437

oameni" [Mt. 4, 19, GNT]. Şi
propovăduirea adevărului dumnezeiesc
este pescuire raţională şi duhovnicească,
pentru că omul trebuie convins raţional
si duhovniceste de adevărul revelat al lui

y j

Dumnezeu. Căci numai un om plin de
har şi de adevăr te poate convinge să
trăieşti o viaţă ortodoxă, o viaţă dumne-
zeiască.

Căci atunci când Sfântul Apostol
Pavel 622 îl vede pe Hristos Cel plin de
slavă [F. Ap. 9, 3-6], în drum spre
Damasc, Care îl face Apostol din perse-
cutor al Bisericii, el se încredinţează prin
vedere dumnezeiască despre faptul că
Hristos e Domnul, că e Fiul lui Dumne-
zeu întrupat. Şi când se încredinţează
asupra persoanei Lui, Pavel devine
ascultător, adică om credincios voii Lui.

Căci credinţa nu este urmare oarbă
a oricărui om care vorbeşte despre
Dumnezeu. Ci credinţa este, mai întâi de
toate, încredinţare duhovnicească despre
existenţa şi viaţa lui Dumnezeu, experi-
enţă care este mereu îmbogăţită de către
Dumnezeu prin luminări şi vederi dum-
nezeieşti si e îmbogăţită si de citirile

y y O y 9

noastre teologice şi de viaţa noastră în
Biserică.

De aceea, noi trebuie să creştem în
credinţă, în încredinţarea noastră asupra
voii lui Dumnezeu, ascultându-L pe El şi

622 Idem:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-
sf_ap_pavel.html.

43 8

împlinind voia Sa. Pentru că numai
astfel dreptatea lui Dumnezeu devine
viaţa noastră duhovnicească şi împărăţia
Lui e trăită de noi în toată fiinţa noastră,

y 7

ca bogăţie de har şi de înţelegere, de
milă si de sfinţenie.

y y

Sfântul Petru se leapădă de Domnul
[Mt. 26, 69-75] dar se întoarce la El cu
durere şi cu iubire multă [Mt. 26, 75; In.
21, 15-17]. Şi el este primit din nou între
Apostolii Lui, încât, după nici două luni
de pocăinţă, îl găsim în ziua Cincize-
cimii plin de har, alături de toţi ceilalţi
credincioşi ai Domnului, şi predica lui
înmulţeşte Biserica cu mii de oameni [F.
Ap. 2, 14-42].

Sfântul Pavel nu uită niciodată că a
fost prigonitor al Bisericii [I Cor. 15, 9],
după cum nici Sfântul Petru nu uită că s-
a lepădat de Domnul! însă conştiinţa
păcătoşeniei lor a coexistat cu bogăţia
imensă de har din fiinţa lor şi cu faptele
lor pline de sfinţenie. Nu au avut doar o
simplă „părere de rău" pentru păcatele
lor ci o continuă pocăinţă şi durere
pentru ele, pocăinţă şi durere care i-au
umplut de mult har şi de multe vederi
dumnezeieşti si de multe harisme sfinte.

y y

Deopotrivă, cei doi Apostoli ai
Domnului, astăzi pomeniţi, au muncit
cu cuvântul, cu fapta şi cu slujirea lor şi
au întemeiat Biserici în multe locuri şi
le-au înfrumuseţat cu viaţa şi propovă-
duirea lor, fiind lumini îndumnezeitoare
pentru toţi.

439

Tocmai de aceea şi prăznuirea
noastră din această zi e o prăznuire
bucuroasă, deşi Sfântul Petru a fost
răstignit cu capul în jos iar Sfântului
Pavel i s-a tăiat capul cu sabia.

însă noi ne bucurăm la pomenirea
lor de peste an nu pentru că ei au murit
în mod dramatic ci pentru că viaţa şi
moartea lor au fost o intrare în
împărăţia lui Dumnezeu, unde se
bucură şi se veselesc toţi cei care au trăit
dumnezeieşte pe pământ.

Amândoi au fost martirizaţi la

y

Roma şi de aceea au fost îngropaţi
împreună şi sunt pomeniţi împreună. Iar
dacă Sfântul Petru a fost chemat la
apostolat pe când Domnul era în trup,
pe pământ, Sfântul Apostol Pavel a fost
chemat pe când Domnul intrase în slava
Lui, lucru foarte important pentru noi.

Căci acum, oricare dintre noi, nu
mai putem să îl vedem pe Hristos în
viaţa noastră decât ca Pavel, Apostolul
neamurilor. Adică în mod extatic. Numai
dacă, curăţindu-ne sufletul şi trupul,
prin împlinirea poruncilor Sale, ne
umplem de vederea şi de slava Lui.

Pentru că aceasta e încredinţarea pe
care trebuie să o trăim fiecare în parte:
vederea lui Dumnezeu prin slava Lui, ca
vederea slavei Lui să fie certitudinea
certitudinilor din viata noastră.

y

Iar Pavel si Petru, Părinţii noştri cei

y 7 y y

iubiţi, au fost plini de certitudinea slavei
lui Dumnezeu. Ei vorbeau cu putere, cu

44Q

curaj sfânt, cu dragoste multă pentru
Dumnezeu şi cu grijă pentru mântuirea
oamenilor, pentru că vorbeau din intimi-
tatea relaţiei lor cu Dumnezeu. Pentru

y

ei, Dumnezeu era o realitate cotidiană,
pentru că ei erau plini de slava şi de
adevărul lui Dumnezeu.

Dar pentru ca Dumnezeu să fie
primul în viaţa noastră, să aibă întâieta-
tea faţă de toate din viaţa noastră,
trebuie ca împărăţia şi dreptatea Lui să
fie în noi. Şi când Dumnezeu e în noi şi
cu noi, nimeni nu este, în mod real,
împotriva noastră, chiar dacă noi ne
sfârşim viata în mod dramatic.

y y

Pentru că a fi cu Dumnezeu nu
înseamnă a ne fi cu totul bine în viaţa
aceasta.

A fi cu Dumnezeu nu înseamnă că
suntem iubiţi de toţi, că suntem respec-
taţi de toţi, că toţi ne sunt prieteni.

Ci a fi cu Dumnezeu înseamnă a
trăi în slava Lui şi, la moartea noastră, să
intrăm deplin în împărăţia lui Dumne-
zeu, în slava căreia am trăit încă de aici.

Tocmai de aceea spune
Dumnezeiescul Pavel: „ocărâţi [fiind]
binecuvântăm, prigoniţi [fiind] răbdăm,
bârfiţi [fiind] ne rugăm. Am ajuns ca
gunoiul lumii [TTepiKa0ap|j,on;a tou koo|j,ou],
ca murdăria [irepu|rn|ia] tuturor până
acum" [I Cor. 4, 12-13, GNT]. Căci a fi cu
El nu înseamnă a fi scutiţi de nedreptăţi,
de mojicii şi de ispite de tot felul, care se
petrec tocmai pentru că trăim drept în

44i

faţa Lui, ci a fi întăriţi cu slava Lui în
toate necazurile noastre, semn al pre-
zentei Lui în viata noastră.

De aceea, lucrul absolut important
pe care Domnul ni-1 spune în Evanghelia
de azi e acela că prezenţa lui Dumnezeu,
prin slava Lui, în noi înşine înseamnă
lucrul de căpătâi/ fundamental în viaţa
noastră. Nicio grijă a lumii nu poate fi
mai importantă decât această grijă fun-
damentală a creştinului ortodox: aceea
de a trăi în slava lui Dumnezeu, împli-
nind poruncile Sale.

Căci dacă am avea de toate şi am fi
iubiţi de către toti, dar am simţi că nu

y y 7 y

mai e în noi slava Lui, atunci am fi cu
adevărat goi de tot binele. Pentru că, în
această situaţie, grijile secundare ale
acestei vieţi au înlocuit grija principală:
căutarea şi găsirea împărăţiei lui Dum-
nezeu şi trăirea în dreptatea Lui.

Dar dacă slava împărăţiei lui
Dumnezeu şi evlavia şi tot adevărul
abundă în viaţa noastră, atunci proble-
mele de tot felul ale vieţii noastre
istorice sunt secundare. E semn că ne-am
descentrat din teamă, din frică, din grijă.
Nu mai trăim sub impulsurile fricii
pentru viaţa noastră. Ci trăim în pacea şi
în bucuria lui Dumnezeu, în pacea
minţii şi a inimii, pentru că Dumnezeu
S-a pogorât la noi şi Şi-a făcut locaş la
noi şi suntem cu El în toate zilele vieţii
noastre.

442

După postul acesta de două
săptămâni din luna cireşelor intrăm în
luna lui cuptor, în luna iulie, pentru a
trăi, sub vipia soarelui, tot ortodox.
Adică privind la Dumnezeul treimic,
Care ne umple pe noi de puterea
împărăţiei lui Dumnezeu [I Cor. 4, 20,
GNT] şi de tot adevărul.

La mulţi ani tuturor si multă

y y

împlinire duhovnicească în tot ceea ce
faceţi! Amin.

Predica Duminicii a 4-a după
Rusalii [2014]

Iubiţii mei 23 ,

y 7

Evanghelia de azi subliniază
valoarea cuvântului [Mt. 8, 5-13]. A
cuvântului lui Dumnezeu în viata

y

noastră. Pentru că atunci când
Dumnezeu a spus ceva, nu mai e loc
pentru îndoială. Pentru necredinţă. Ci
cuvântul Lui trebuie crezut, ascultat,
împlinit.

Iar cine ascultă cuvântul lui
Dumnezeu şi pe cel al Sfinţilor Lui, acela
are cuvânt. Pe cuvântul aceluia poţi
conta. E om de încredere, pentru că se
încrede în Dumnezeu.

Scrisă în ziua de 4 iulie 2014, zi de vineri.

444

însă cine promite fară acoperire,
cine vorbeşte ca să se afle în treabă, cine
promite marea cu sarea şi nu face nimic
e un om al părerii de sine, e un om
leneş, e un om fară cuvânt, fară conşti-
inţă.

y

Iar lui Dumnezeu i-a plăcut
credinţa ecatontarhosului/ a sutaşului,
pentru că el i-a cerut Domnului: Zi
numai cu cuvântul [\lovov elne A-oyco]!
[Mt. 8, 8, GNT]. Centurionul roman s-a
încrezut în porunca lui Dumnezeu care
dă viaţă. Şi a primit de la Domnul şi
Stăpânul întregii făpturi vindecarea
slugii sale (v. 13).

Tocmai de aceea, în ucenicia
duhovnicească e nevoie de încredere în
Părintele duhovnicesc. Toată creşterea

y

noastră în cunoaştere si în sfinţenie se

y y y

face pe încredere.

Dacă crezi că Dumnezeu îl lumi-
nează pe Părintele tău asupra a ceea ce
îţi trebuie, atunci ascultarea de Dumne-
zeu şi de Părintele tău este un tot unitar.

La fel, în familie, a te lăsa condus
de tată sau de mamă, de bunic sau de
bunică, de frate sau de soră, de cel
despre care ştii că te poate îndrepta spre
bine, înseamnă a te lăsa ajutat să trăieşti
înţelept.

Iar ascultarea nu exclude propria
conştiinţă şi propriul discernământ,
propria noastră experienţă, ci acceptă
faptul că plusul de experienţă al altora e
benefic nouă.

445

în Apostolul zilei [Rom. 6, 18-23],
Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre
ce înseamnă a fi rob dreptăţii [irj
SiKmoouvri] (v. 18). Căci dreptatea lui
Dumnezeu înseamnă toată porunca lui
Dumnezeu pe care noi trebuie să o
împlinim în viaţa noastră.

De aceea, dacă a fi rob păcatului
înseamnă a face tot păcatul, cu
nesimţire, cu aroganţă, fără evlavie şi
frică de Dumnezeu, a fi rob dreptăţii
înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu împli-
nind toată dreptatea Sa. Toată voia Sa cu
noi. Toată iubirea Lui fată de noi.

y

Dumnezeiescul Pavel insistă pe
păcate, pe cele care fac mădularele
noastre „roabe ale necurătiei si fară-

77 y y

delegii" [v. 19, GNT], pentru ca să ne
arate că aceasta era viaţa noastră fără
Dumnezeu.

Dar acum, când suntem credincioşi
Lui, când ascultăm de El, trebuie să ne
facem continuu mădularele noastre, ale
sufletului şi ale trupului nostru, „roabe
ale dreptăţii" [Ibidem] dumnezeieşti.
Adică pline de har, pline de ascultare,
pline de sfinţenie.

Lucru pe care ni-1 spune în v. 22,
unde foloseşte expresia: „aveţi roadă
voastră întru sfinţenie [dq olyiolo\iov]" .
Pentru că numai când trăim o viaţă
sfântă avem, de fapt, roade duhovni-
ceşti, sfinte. Iar sfârşitul sau împlinirea
[xkkoc] vieţii sfinte este viaţa veşnică
[Ccot]v alcoviov] [Ibidem].

446

Căci, conchide, Sfântul Pavel,
„plăţile [ra 6i[/Govia] păcatului sunt moar-
tea, dar harisma [io xapia|ja] lui Dumne-
zeu este viata veşnică în Hristos Iisus,

t t 7

Domnul nostru" [Rom. 6, 23, GNT].

Şi după cum observăm, fiecare
păcat este plătit cu moartea...

Cu fiecare păcat nu cumpărăm
decât moarte...

Pe când toate faptele bune pe care
le facem, pentru că sunt făcute cu har,
adică cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt o
singură harismă, pentru că toate ne
umplu de sfinţenie.

Şi când suntem plini de har, de
sfinţenia lui Dumnezeu, atunci trăim

7 7

viata veşnică a lui Dumnezeu. O trăim

7 7

de pe acum. Suntem plini de ea. De
aceea moartea noastră e trecere de la
viată la viată. Pentru că si acum suntem

7 7 7

plini de viaţa lui Dumnezeu, pe care, în
veşnicie, o vom avea deplin şi veşnic.

Şi când Pavel spune că trăim viaţa
sfântă „în Hristos Iisus, Domnul nostru"
se referă la iconomia mântuirii Lui.
Pentru că prin tot ceea ce a făcut
Domnul pentru noi ne umplem de viaţa
sfântă.

însă Sfântul Pavel nu vede viata

7

sfântă doar în relaţie cu Hristos. Pentru

7

că Hristos nu e niciodată fără Tatăl şi
fără Duhul Sfânt. Viaţa sfântă e
triadologică pentru că ne umplem de
harul Prea Sfintei Treimi. Dar când se
referă la Hristos, Sfântul Pavel se referă

447

la întreaga Treime şi noi trebuie să ştim
foarte bine acest lucru.

Ca să fii credibil trebuie să ai
cuvânt.

Mărturia adevărată e dată de
oameni care sunt plini de curăţie şi de
sfinţenie.

y

în prietenie, în ucenicie sau în
căsătorie. ..relaţiile sunt bazate pe
încredere.

însă unde iubirea se viciază, unde
iubirea se amestecă cu invidie, cu părere
de sine, cu interese meschine, încre-
derea piere. ..şi oamenii rămân singuri şi
distanţi. Pentru că ceea ce ne-a unit a

y

fost tocmai binele reciproc văzut în noi.

De aceea, Domnul vorbeşte despre
credinţă ca despre venirea cu încredere la
Dumnezeu. Pentru că „mulţi vor veni de
la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă
cu Avraam şi Isaac şi Iacov în împărăţia
Cerurilor" [Mt. 8, ii,GNT].

Vor veni... pentru că se vor încrede
în Dumnezeu. Se vor încrede în porun-
cile Lui şi în Biserica Lui şi în slujitorii
Lui. Căci în împărăţia lui Dumnezeu
sunt slujitorii lui Dumnezeu, sunt cei
care s-au încrezut în El, în toate făgă-
duinţele Lui.

y

Astfel, eu nu îmi pot închipui
creştin ortodox fără draqoste fată de toti

y U y y

Sfinţii Lui. Fată de toate adevărurile lui

y y

Dumnezeu. Faţă de toată istoria Sfintei
Biserici.

44 8

Nu-mi pot închipui ortodocşi care
neagă Scriptura, care neagă Tradiţia
Bisericii, care neagă Tainele Bisericii,
care se trezesc, peste noapte, după 2.000
de ani de viată eclesială, că vor lucruri cu

y 7

totul împotriva vieţii şi a credinţei
Bisericii.

Tocmai de aceea şi Domnul ne
spune, că în timp ce unii vin cu încredere
în Biserică, pentru viaţa cu Dumnezeu,
pentru viaţa sfântă cu Dumnezeu şi nu
pentru altceva.. .şi nu se îndoiesc de
nimic din Biserică, cei care sunt ai
Bisericii, prin Botez, trăiesc indiferent
faţă de viaţa Bisericii. De aceea, ei, „fiii
împărăţiei, vor fi aruncaţi întru întune-
ricul cel mai din afară", „acolo unde va fi
plânsul şi scrâşnirea dinţilor" [v. 12,
GNT], adică chinurile veşnice ale Iadului.

Si acest cuvânt al Domnului ne

y

vizează pe toţi. Pentru că toţi, prin
Botez, suntem fiii împărăţiei lui Dumne-
zeu. Toţi am fost puşi pe drumul
mântuirii. Dar nu e de ajuns faptul că
am devenit creştini sau că, o anume
perioadă din viaţa noastră, am trăit
frumos, evlavios. ..dacă ne sfârşim viata

7 y y

în păcate multe şi grele. Dacă sfârşim
rău...

Tocmai de aceea, după cuvintele
Sfântului Pavel, viaţa întru sfinţenie
înseamnă viaţa bună, bisericească, viaţa
cu Dumnezeu.

Aşadar, iubiţii mei, viaţa cu
Dumnezeu e o realitate în noi sau nu!

449

Acolo unde sunt doar vorbele
fariseice şi nu şi faptele credinţei, nu e
nici slava lui Dumnezeu în noi. Dar în
cine se odihneşte slava lui Dumnezeu, în
cine voieşte Dumnezeu, sunt şi faptele şi
cuvintele vieţii ortodoxe, ale vieţii sfinte,
ale vieţii duhovniceşti.

y y

Să trăim cu bucurie şi cu pace şi
întru sfinţenie zilele vieţii noastre!

Să nu ne uităm, în primul rând, la
ce spun oamenii despre noi şi la ce vor
oamenii de la noi, ci la ceea ce vrea
Dumnezeu de la noi. La ce face
Dumnezeu în noi. La ce vrea El să facem
noi.

Pentru că astfel vom vedea cât de
vii si de sfinte si de îndumnezeitoare

y y

sunt cuvintele şi faptele şi făgăduinţele
lui Dumnezeu cu noi. Amin!

45Q

Predică la Duminica a 5-a după
Rusalii [2014]

Sfânta Mare Mucenită Eufimia,

y 7

hotarul Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV

y y

Ecumenic.

© Psa. Constantina 624 .

Iubiţii mei 625 ,

pentru că această duminică este
închinată Sfinţilor Părinţi care au parti-

624 Fresca supra e preluată de aici:
http://lessonsfromamonastery.wordpress.com/

2013/ 03/ 27/ elder-paisios-thoughts-on-anti-
chalcedonians-and-their-supporters/.

625 Scrisă în ziua de 12 iulie 2014. Zi de sâmbătă.

45i

cipat la Sinodul al IV-lea Ecumenic 2 , de
la Halchidon 627 / Calcedon, din 451 d.
Hr., de aceea vom discuta acum despre
hotărârea dogmatică a acestui Sfânt şi
Mare Sinod Ecumenic.

Numită în limba greacă: 'Opoc
morecog [hotarul credinţei] iar în latină:
Definitio fidei [definiţia credinţei], în
ambele limbi exprimându-se faptul că
avem de-a face cu stabilirea limitelor
între care putem gândi şi trăi ortodox.
Pentru că hotărârile dogmatice ale
Bisericii ne trasează limitele în cadrul
cărora putem să gândim şi să trăim
ortodox.

Sau, şi mai pe înţeles, a crede
ortodox înseamnă a crede după cum se
spune aici. Pentru că a gândi contrar cu
această hotărâre dogmatică înseamnă a
gândi neortodox/ non-eclesial.

în ediţia Bologna 1972, Conciliorum
Oecumenicorum Decreta, pe care o voi
folosi, hotărârea dogmatică ecumenică e
între p. 83-87, în greacă şi în latină. Pe
coloane paralele.

Şi ea începe cu mărturisirea că este
o definiţie a credinţei hotărâtă de un

y y

Sinod Sfânt [ayia], Mare [\i^ciX\\] şi
Ecumenic [olKou|ievLKT]] 28 . Şi când se
spune icumenicl ecumenic, se înţelege că

A se vedea:

http://ro.ortho doxwiki . or g/ Sino dul_I V_E cume

nic.

627 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Calcedon.

628 Conciliorum Oecumenicorum Decreta, ed.
Bologna 1972, p. 83.

452

au participat la el episcopi din întreaga
Biserică. Pentru că icumeni [oiKO\)\ikvr\]
înseamnă întreaga umanitate în limba
greacă. Iar, în aceeaşi limbă, icheo
[o'iKeco] înseamnă a locui iar ichia [olicia]
înseamnă casă.

Pentru că pământul în întregime e
o singură casă, o singură locuinţă a
umanităţii. Iar Biserica, prin definiţia ei,
este icumenică/ ecumenică, pentru că
trebuie să încorporeze întreaga umanita-
te.

Când se spune mare se are în
vedere importanţa hotărârilor dogmatice
care s-au luat. însă nici numărul partici-
panţilor nu este de neglijat. Căci au
participat la Sinod 600 de episcopi, după
mărturia Sfântului Papă Leo I cel
Mare 629 .

Iar când se spune că e sfânt se
referă la sfinţenia hotărârilor dogmatice
stabilite aici. Pentru că sfântă şi dreaptă
si mântuitoare este credinţa ortodoxă a

y y

Bisericii.

Si acest Sinod Ecumenic s-a strâns

y

„prin harul lui Dumnezeu [koliol ©eou
Xapiv]" şi prin „decretul [Geamăna] "
împăraţilor Valentinianos şi Marchian,
în Halchidon/ Calcedon, care era metro-
pola eparhiei Bitiniei, în Biserica Sfintei
Muceniţe Evfimias [Eu^Tpiag]/ Eufi-
mia 5 .

629 Idem, p. 75.
A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Leo_I.

630 Idem, p. 83.

453

Se aminteşte textul de la In. 14, 27:
„Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las
vouă", pentru ca să se afirme că nu
trebuie să fim în dezacord în ceea ce
priveşte „dogmele evlaviei [idlg b6y\iao\,
zf\Q euoepeLag]" ci trebuie să propovăduim
cu toţii adevărul 631 .

y

Ereziile sunt văzute aici ca CiCavicov
[neghine] semănate de cele rău/ de
diavol în Biserică dar şi ca pestilentiam
[ciumă] a oilor raţionale ale Bisericii 632 .
Tocmai de aceea Biserica demască
ereziile, adică învăţăturile neconforme cu
adevărul dumnezeiesc revelat al Bise-
ricii. Pentru că ereziile vin si amestecă

y

adevărul Bisericii cu minciuni, cu
fantezii proprii, cu închipuiri de sine.

De aceea, hotărârea dogmatică
sinodală pe care o discutăm acum con-
sideră ereziile xa xf\c, T\kâvr\c, S6y|-ion;a
[dogme rătăcite]" 633 , adică învăţături
care s-au îndepărtat de dreapta învăţă-
tură a Bisericii.

Simbolul credinţei niceo-constanti-
nopolitan 634 , stabilit dogmatic de către
cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I
Ecumenic şi de către cei 150 de Sfinţi
Părinţi de la Sinodul II Ecumenic, a fost
reînnoit acum 635 .

631 Ibidem.

632 Ibidem.

633 Ibidem.

634 A se vedea:

http : / / r o . wikipedia . org/ wiki/Simbolul_niceean
o-constantinopolitan .

635 Conciliorum Oecumenicorum Decreta, ed.
Bologna 1972, p. 83.

454

Adică a fost reconfirmat ca autentic
de către acest Sinod Ecumenic. Sinodul
al IV-lea Ecumenic păstrează şi cele
stabilite la Efes, adică la Sinodul al III-
lea Ecumenic 636 .

Se rostesc Simbolurile de la Niceea
[325] şi Constantinopol [381] şi se
mărturiseşte faptul că Simbolul ecu-
menic al Bisericii, cel definitivat la
Sinodul al II-lea Ecumenic, „învaţă în
mod desăvârşit [eKSiSaaKei 10 zeleiov]"
despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, adică
despre Dumnezeul treimic al Bisericii şi
despre „întruparea Domnului [tou Ku-
piou zr\v evav0pcoTTr|OLv]" 637 .

Până aici, întregul discurs al
orosului a avut în vedere confirmarea
celor trei Sinoade Ecumenice anterioare.

Si el a stabilit că au fost doar trei
Sinoade Ecumenice anterioare şi nu mai
multe.

De aici încolo se are în vedere
propria problematică a Sinodului al IV-
lea Ecumenic.

De ce s-a întrunit acest al IV-lea
Sinod Ecumenic?

Pentru că au apărut noi erezii
care au atacat „taina iconomiei Domnu-
lui [tou Kupiou o'iKOVOijIac; |j,uaTr|piov]" şi
au negat faptul că Prea Curata Fecioară
Măria este Născătoare de Dumnezeu
[©eoiOKog] dar au ajuns să spună şi că
„firea dumnezeiască a Unuia-născut este

636 Idem, p. 84.

637 Ibidem.

455

pătimitoare [i\aQr\zr\v tou MovoYevoug zr\v
QeioLV (Jduolv]" 638 .

De aceea, aici, la Halchidon,
Biserica adunată sinodal a dat un
răspuns împotriva oricărei maşinaţiuni
[machinationem] care se luptă cu adevă-
rul 639 .

Iar răspunsul Sinodului al IV-lea
Ecumenic e următorul:

1. nu există o doime de fii [uicov
SuaSa] 640 ci un singur Fiu al lui Dumne-
zeu, Care S-a întrupat pentru noi;

2. dumnezeirea Fiului Unul-născut
nu a pătimit 641 ;

3. în Hristos, cele două firi ale Sale
nu s-au amestecat sau contopit 42 ;

4. „chipul robului" asumat de
Domnul, adică trupul Domnului, nu a
fost ceresc sau din altă substanţă 643 ;

5. şi îi anatematizează pe aceia care
susţin că înainte de unirea firilor în
Hristos erau două firi în Hristos iar după
unire a rămas doar una 644 .

Şi de aici urmează un pasaj
concentrat al orosului, care e cel mai
cunoscut printre teologii români, pentru
că a fost popularizat în România datorită
următorului articol al Părintelui Pro-
fesor Dumitru Stăniloae 45 : Definiţia

638 Ibidem.

639 Idem, p. 84-85.

640 Idem, p. 85.

641 Idem, p. 86.

642 Ibidem.

643 Ibidem.

644 Ibidem.

645 A se vedea:

456

dogmatică de la Calcedon, în rev.
Ortodoxia, III, 1951, nr. 2-3, p. 295-340.

Şi pasajul pe care îl vom prezenta
imediat este o concluzie a dezbaterilor
sinodale de la Sinodul IV Ecumenic:

„Astfel, urmând Sfinţilor
Părinţi, am învăţat cu toţii să mărtu-
risim, într-un glas [ou|i(j)G)VG)g], pe
unul şi acelaşi Fiu, pe Domnul
nostru Iisus Hristos, pe Acelaşi
desăvârşit [leleiov] în dumnezeire şi
pe Acelaşi desăvârşit [leleiov] în
umanitate, pe Acelaşi Dumnezeu cu
adevărat [0e6v aAx|0G)<;] şi om cu
adevărat [avGpcoTTOV aAx|0G)<;], cu
suflet raţional [ck i[njxf|<; A-oyiKfîc] şi
trup [ocoiiaioc], pe Acelaşi deofiinţă
[6|ioouoLov] cu Tatăl după dumne-
zeire şi deofiinţă cu noi după umani-
tate, prin toate asemenea nouă afară
de păcat [xcoplg oq-iapiLag], pe Acelaşi
mai înainte de veci [irpo alcovcov]
născut din Tatăl după dumnezeire,
iar în zilele din urmă [eo^aicov icov
rpepcov], pentru noi şi pentru a
noastră mântuire, din Măria Fecioa-
ra, Născătoarea de Dumnezeu [ck
Mapiag Tfjc; IlapGevou Tfjc; ©eoiOKOu],
după umanitate, pe unul şi acelaşi
Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut,
cunoscut în două firi [kv Suo (jDuoeoiv
YVG)piC6|jevov], în mod neamestecat

http://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-
acad-dr-dumitru-staniloae/.

457

[douYXUTwg], neschimbat [(rupeiruug],
neîmpărţit [âfiiaipeuug], nedespărţit
[dxcopLoiax;], deosebirea firilor ne-
fiind nicidecum desfiinţată prin
unirea [lor la nivelul ipostasului/ a
persoanei lui Dumnezeu Cuvântul
n.n.], ci mai degrabă [păstrându-se
n.n.] însuşirea fiecărei firi şi con-
curgând [ouvipexouor|(;/ concurren-
te] [ambele firi n.n.] într-o persoană
[de, sv TTpoocoTTOv] şi într-un ipostas
[\iiolv uTOGiaoLv], nu întru două
persoane împărţit sau divizat, ci
[mărturisindu-L n.n.] pe unul şi
acelaşi Fiu, Unul-născut, Dumnezeu
Cuvântul, Domnul Iisus Hristos,
precum Profeţii [au vestit n.n.]
despre El de la început şi [precum]
Iisus Hristos ne-a învăţat [despre
n.n.] Sine şi [precum n.n.] ne-a
predanisit [rapaSeScoKe] Simbolul Pă-
rinţilor noştri" 646 .

Un text fluviu, fără punct, de aceea
si eu l-am tradus astfel. Pentru ca să
vedem puterea de a gândi a celor din
trecut. ..care diferă cu mult de aceea a
celor de acum. Pentru că acum, când ai
fraze mari şi grele. ..îi pierzi pe drum pe
ascultători...

Finalul orosului sinodal nu mai are
de-a face cu atacul la persoana lui
Hristos şi la persoana Maicii Domnului

4 Conciliorum Oecumenicorum Decreta, ed.
Bologna 1972, p. 86-87.

458

ci cu Simbolul Bisericii. Cu Crezul nostru
ortodox, pe care noi îl rostim la Botez şi
la Dumnezeiasca Liturghie.

Despre acest Simbol/ Crez al
nostru, hotărârea dogmatică a Sinodului
al IV-lea Ecumenic spune că este ne-
schimbabil.

Si de aceea, oricine mărturiseşte alt

y 7 y

Simbol în afara acestuia, dacă este
episcop sau cleric [adică preot sau
diacon], trebuie să fie îndepărtat din
Preoţie iar dacă este monah sau laic
[mirean], trebuie să fie dat anatemei 647 .

Astfel înţelegem de ce Sfântul Fotie
cel Mare a reacţionat categoric atunci
când a văzut că, în partea apuseană a
Bisericii, oamenii schimbaseră Crezul si

7 y

susţineau erezia lui Filioque 4 . A se
vedea Traduceri patristice (voi 2), p. 277-

325 649 -

Pentru că evlavia adevărată,
născută dintr-o conştiinţă ortodoxă
autentică, nu poate să accepte călcările
în picioare ale hotărârilor dogmatice şi
canonice ale Bisericii. Pentru că astfel se
calcă în picioare revelaţia dumnezeiască
care stă la baza lor.

Şi ortodocşii nu suportă ameste-
carea adevărului cu minciuni, cu presu-
puneri, cu ambiguităţi. Tocmai de aceea,

647 Idem, p. 87.

648 A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Filioque.

649 Idem:

http://www.teologiepentruazi.ro/2010/10/06/tr
aduceri-patristice-vol-2/.

459

ei se depărtează de tot ceea ce nu
rimează, în mod profund, cu credinţa şi
viata ortodoxe.

y

Aşadar, iubiţii mei, Sfinţii Părinţi

y 7 y 7 y y

de la Sinodul IV Ecumenic, ne învaţă că

7 y

Dumnezeul nostru este Dumnezeul
treimic si că Fiul lui Dumnezeu S-a

y

întrupat pentru noi şi pentru mântuirea
noastră din Prea Curata Fecioară Măria,
Născătoarea de Dumnezeu, asumându-
Şi umanitatea în persoana Sa dumne-
zeiască preexistentă.

Că, în persoana lui Hristos, firea Sa
dumnezeiască s-a unit cu firea ome-
nească asumată din Maica Sa fără ca
acestea să se amestece. Şi prin asta se
neagă erezia monofizită 5 °, care spunea,
că după întrupare, există doar o singură
fire în Hristos si nu două. însă Sfinţii

y y

noştri Părinţi ne învaţă că noi nu vorbim

y y y

nici despre doi Hristoşi, ca erezia nesto-
riană 651 , pentru că mărturisim că firile în
Hristos nu sunt despărţite.

De aceea, noi mărturisim că Fiul lui
Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei, adică
este Dumnezeu adevărat si om adevărat

y

şi că El este Domnul şi Stăpânul nostru,
Unul din Treime. Iar noi îl slăvim pe El,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pe
Dumnezeul nostru treimic, acum si

7 y

pururea şi în vecii vecilor. Amin!

650 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Monofizitism.

651 Idem:

http://ro.orthodoxwiki.org/Nestorianism.

Evanghelia duminicii de faţă [Mt. 9,
1-8] se suprapune peste praznicul de
astăzi, cel al Sfântului Proroc Ilie
Tesviteanul. Iar dacă în Evanghelia zilei
vorbim despre vindecarea unui paralitic
(v. 6), după ce păcatele sale au fost
iertate de Domnul (v. 2), în cazul
Sfântului Profet Iliu din Tesvitis 653 [II
Reg. 1, 3, LXX] avem un Sfânt al
Vechiului Testament care s-a îndum-
nezeit până la asemenea stadiu încât a

52 Predică scrisă în ziua de 18 iulie 2014. Zi de
vineri, înnorată.

653 A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/07/18/pr
edica-la-pomenirea-sfantului-profet-ilie-tesviteanul-
2o-iulie-2oi3/.

fost mutat de Dumnezeu la cer, în mod
dumnezeieşte, cu trupul şi sufletul său,
încă din această viată.

y

însă, deşi pare a nu exista vreo
legătură între ele, între Evanghelia zilei
şi viaţa Sfântului Ilie, legătura există şi
este absolut importantă. Pentru că nu
putem creşte în viaţa de sfinţenie fără
Dumnezeu si fără iertarea Lui.

y

Dumnezeu stă la baza vieţii

y

oricărui Sfânt, pentru că de la El e slava
dumnezeiască care ne curăteste, ne

y y 7

luminează şi ne îndumnezeieşte pe noi.

© Suzana Ilie 654 .

54 Sfânta Icoană e preluată de aici, din blogul
autoarei ei: http://icoanesuzana.blogspot.ro/p/icoane-
pe-lemn.html.

462

în Mineiul pe iulie (ed. 1894),
Sfântul Ilie e prezentat drept Sfântul lui
Dumnezeu care a primit „dar de minuni
cu foc însufleţit" şi pe care Dumnezeu 1-
a făcut „nestricat", pentru ca să nu vadă
moartea până nu va predica sfârşitul
tuturor 655 . Dar si ca „sfeşnic nestins al

y 77 y

Bisericii", care este „aprins cu râvnă
dumnezeiască" 656 . De aceea, el este
„râvnitorul" pentru Dumnezeu 657 şi „vă-
zător de tainele cele negrăite" 658 ale lui
Dumnezeu.

însă în anii de secetă, Sfântul Ilie
este văzut de Biserică drept cel care
mijloceşte pentru noi în faţa lui
Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor
noastre, pentru ca să avem parte de la El
de „ploaie îmbelşugată şi curată" 659 .

Şi astfel înţelegem valenţele prac-
tice ale sfinţeniei.

y

Pentru că viaţa isihastă şi plină de
har a Sfântului Ilie a fost îndumne-
zeitoare pentru el, dar este folositoare, în
mod continuu, şi pentru cei care i se
roagă lui.

Iar ortodoxul necăjit, care nu ştie
prea multă teologie, dar care vede că
seceta a pârjolit totul în jur, i se roagă
Sfântului Ilie ca să ceară de la

655 Mineiul pe iulie, ed. BOR 1894, p. 218.

656 Ibidem.

657 Idem, p. 222.

658 Idem, p. 224.

659 Cf. Rugăciunea către Sfântul Proroc Ilie la
vreme de secetă, în Acatistier, apărut cu binecu-
vântarea PS Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului,

P- 597-

463

Dumnezeu ploaie binecuvântată, şi
astfel se împărtăşeşte din sfinţenia si

L y y y y

rugăciunea Sfântului Ilie pe măsura sa.

însă cel care citeşte multă teologie
şi care doreşte să aprofundeze valenţele
mistice ale vieţii Sfântului Ilie Tesvitea-

y

nul, va găsi în el un mare povăţuitor al
vieţii isihaste şi, în tot ceea ce el a trăit, o
mare conlucrare cu Dumnezeu.

Numele său, în I Reg. 17, 1, LXX,
este: HXiou 6 npo^^iric 6 0eopLir|g [Pro-
fetul Iliu din Tesvitis].

Corbii îl hrănesc la pârâul Horrat [I
Reg. 17, 5-6, LXX] pentru ca să înveţe de
la ei că trebuie să se supună cu totul
Domnului. Căci dacă corbii pot să nu
mănânce carnea şi să o împartă cu un
om, cu atât mai mult un om ascultător
de Dumnezeu trebuie să îşi supună cu
totul patimile din dragoste de Dumne-
zeu.

Sfântul Ilie înmulţeşte faina şi
uleiul pe timp de secetă [I Reg. 17, 16,
LXX] în casa femeii văduve din Sarepta
Sidonului pentru ca să arate că toată
hrana noastră e de la Dumnezeu.

Dacă seceta începe când doreşte
Profetul Ilie [I Reg. 17, 1, LXX] iar ploaia
cade pe pământ la rugăciunea sa [I Reg.
18, 42-45, LXX], atunci aceste lucruri ne
arată că Dumnezeu ascultă rugăciunile
Sfinţilor Lui.

y

Ca să se roage pentru ploaie,
Sfântul Iliu „s-a suit pe Carmilon [dvepr|
6ttl iov Kap|ir|A-ov]" [I Reg. 18, 42, LXX],

464

pe Muntele Cârmei °...şi când s-a rugat,
el „s-a aplecat peste pământ şi şi-a pus
faţa sa în mijlocul genunchilor lui"
[Ibidem]. Şi-a îndoit spatele până şi-a
plecat faţa pe genunchi...

O poziţie de rugăciune foarte
ascetică şi plină de umilinţă...

Pentru că nu ne putem ruga
oricum, în orice poziţie a trupului, ci
numai în acelea pline de umilinţă şi de
evlavie.

în muntele Horib 661 , după 40 de
zile de post şi de călătorie [I Reg. 19, 8,
LXX], Sfântul Iliu are parte de o vedere
extatică [I Reg. 19, 11-12]. în care slava
Domnului i se arată ca vânt mare,
puternic, apoi ca un cutremur, apoi ca
un foc, pe când, în cele din urmă, ca
adiere de vânt lin. Şi cea mai „suportabilă
prezenţă a Sa" 662 a fost cea din urmă:
când Domnul i S-a arătat în adierea de
vânt lini subţire.

Astfel, am enumerat doar câteva
valenţe mistice ale vieţii Sfântului Iliu.
Ale vieţii aceluia care, pe Tabor, va vorbi
cu Domnul, în slava Lui, dimpreună cu
Sfântul Profet Moisis.

A se vedea:

http : / / r o . wikipedia . org/wiki/Muntele_Carmel .

661 Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Horeb.

662 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Teologia
vederii lui Dumnezeu. Studii şi traduceri, Teologie
pentru azi, Bucureşti, 2009, p. 25.

A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/te
ologia-vederii-lui-dumnezeu/.

465

în Evanghelia zilei, cei care nu ştiau
că Domnul are puterea de a ierta
păcatele oamenilor [Mt. 9, 6, GNT],
considerau că El blasfemiază [Mt. 9, 3,
GNT]. Că El spune lucruri potrivnice lui
Dumnezeu.

Tot la fel, cei care astăzi cred că
ierarhii şi preoţii Bisericii nu au puterea,
de la Hristos Dumnezeu, de a ierta
păcatele oamenilor, cred că spunem
„minciuni/ baliverne/ poveşti", pentru că
nu vor să cunoască iertarea lui Dumne-
zeu primită prin dezlegarea preoţească.

însă, fără iertarea păcatelor primită
în Taina Sfintei Spovedanii, nimeni nu
se poate mântui. Nimeni nu se poate
vindeca. Nimeni nu se poate curăţi de
păcatele lui şi nu se poate ridica din
patimile sale la viaţa duhovnicească.

Iar eu, de-a lungul timpului, m-am
spovedit la mai mulţi preoţi duhovnici
şi, de fiecare dată, indiferent de viaţa
preotului sau de contextul în care m-am
spovedit sau de timpul în care m-am
spovedit, am simţit iertarea lui Dumne-
zeu prin mâna preotului care m-a
dezlegat de păcate.

Pentru că Cel care ne iartă păcatele
si ne eliberează de ele si ne vindecă

y y

sufletul si trupul si ne întăreşte în viata

y L J t y

duhovnicească e Hristos Dumnezeu, Cel
care lucrează la restaurarea noastră du-
hovnicească prin lucrarea preotului.

Adică Acela care, în Evanghelia
citită azi, a subliniat faptul că vindecarea

466

sufletului cât şi cea a trupului au un
singur izvor: Dumnezeu [Mt. 9, 5-6,
GNT]. Căci Dumnezeu ne poate dărui
vindecarea integrală, atât a sufletului cât
şi a trupului nostru, dar lucrul cel mai
important este iertarea Lui.

Mila si iertarea Lui sunt mai bune

y

decât sănătatea trupească şi decât viaţa.
Pentru că poţi trăi fără un ochi, cu un
organ bolnav, cu dureri în trup. ..dar
chinurile sufleteşti nu se vindecă cu
medicamente şi nici cu povestiri la
psiholog ci prin iertarea lui Dumnezeu.
Prin umplerea noastră de harul Său.

Iar a trăi aici mult si în mod

y

prosper, dar cu chinuri sufleteşti şi în
patimi multe, nu e un câştig sigur.
Adevăratul câştig, câştigul veşnic, ne-
schimbatul, e acela de a fi cu Dumnezeu,
de a fi plin de iertarea Lui şi de bucuria
Lui.

Domnul vedea gândurile lor [Mt. 9,
4, GNT]. ..după cum le vede şi pe ale
noastre. El ştie ce rele cugetăm noi în
inimile noastre [Ibidem]. El ştie cum ne
implicăm noi cu totul în rele, în
minciuni, în desfrânări, în acte de
vandalism, în crime, în violuri, în acte de
satanism.

De aceea, atunci când venim să ne
spovedim la duhovnic, trebuie să ne
mărturisim păcatele în mod concis. Fără
să batem câmpii. Nu trebuie să dăm
detalii, pe zeci de minute, despre ce am
făcut şi cu cine şi de câte ori... ci să

spunem păcatul, păcatul de care ştim că
suntem vinovaţi, să îl spunem direct şi
asumându-1 ca fiind al nostru. ..doar al
nostru.

Adică să mărturisim, în mod tran-
şant, pentru ce ne simţim vinovaţi în faţa
lui Dumnezeu. Pentru că: am minţit, am

y 7

drăcuit, am furat, am curvit, am
nedreptăţit pe cineva, am... până termi-
năm tot ce avem pe suflet de la ultima
spovedanie.

Căci asta înseamnă a te spovedi: a
spune păcatele pe care le-ai făcut. ..şi
pentru care te pocăieşti şi te vei pocăi în
faţa lui Dumnezeu... şi pe care ţi le
asumi, acum şi pentru totdeauna, ca
fiind ale tale. ..dar de care te va elibera
Dumnezeu. Pentru că, de faţă, alături de
tine şi de duhovnic, e Cel care te
dezleagă de păcate. ..şi Care ştie cum te-
ai implicat, de ce, cât timp. ..în acele
păcate. Aşa că preotul trebuie să ofere
cadrul sufletesc în Taina Spovedaniei în
care omul credincios să vorbească cu
Dumnezeu despre păcatele sale.

Si dacă vom vorbi cu Dumnezeu tot

y

timpul despre păcatele noastre, atunci
vom simţi mereu, când ne spovedim,
iertarea Lui.

Aşadar, iubiţii mei, să ne rugăm
Sfântului Ilie, celui „al cărui Dumnezeu
este Iahve" 663 , este Domnul, ca să ne

663 A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/ Sf%C3%A2ntul_Ili

468

înveţe şi pe noi să-I slujim Domnului.
Căci a-I sluji Dumnezeului treimic,
Tatălui si Fiului si Sfântului Duh,

y y 7

înseamnă a-I împlini poruncile Sale şi a
ne umple de slava Lui, ca şi Sfântul Ilie.

Dumnezeu să ne dăruiască tuturor
zile bune, pline de gânduri sfinte şi de
pocăinţă, acum şi pentru toată viaţa
noastră. Amin!

469

Predică la Duminica a 7-a după
Rusalii [2014]

Iubiţii mei

y

faptul de a comunica/ de a vorbi/ de
a ne destăinui înseamnă a scăpa din
ghearele muţeniei demonice. înseamnă a
iesi din muţenia nevorbirii-de-sine. Pe

y y

mine, Dumnezeu m-a scos din
nevorbirea-de-sine... şi pentru acest lucru
sunt foarte recunoscător. Stiu ce

y

înseamnă să crezi că poţi „să te mântu-
ieşti" de unul singur... ştiu ce înseamnă
să crezi că „îţi e mai bine dacă ignori
problemele altora".

4 Predică scrisă în ziua de 26 iulie 2014, zi de
sâmbătă, foarte călduroasă.

47Q

Am trăit această muţenie. ..şi am
văzut-o şi la alţii. Ştiu ce înseamnă
baricadarea-în-sine. Stiu ce înseamnă să

y

crezi că nimeni-nu-e-mai-presus-de-tine.
Cunosc iluzia „puterii", a „preţiozităţii -
de-sine", iluzia „grandomaniei", iluzia
„veşniciei de-o clipă".

însă văd zilnic iadul necomu-
nicării...

Am văzut şi văd iadul ascunderii -
de-sine în toată durerea lui, pentru că
am văzut ce înseamnă să nu comunici, la
modul real, cu nimeni.

Pentru că reala muţenie e să
vorbeşti întotdeauna despre alţii şi
niciodată, la modul real, despre tine.
Muţenia demonică înseamnă să taci cu

y

privire la realitatea ta interioară.

Şi vedem din Evanghelia de azi [Mt.
9, 27-35] c ă mutul a vorbit numai când
demonul a ieşit din el [Mt. 9, 33, GNT].

Şi până nu îl scoatem din noi pe
demonul care ne pune să tăcem... care ne
învaţă să trecem „neobservaţi" pe lângă
durerile altora... care ne învaţă „să nu
ştim ce să spunem altora"... nu vom fi
oameni normali.

Normalitatea presupune comuni-
care deschisă, cinstită, omenoasă.

Normalitatea umană presupune să
vezi ce se petrece cu tine şi cu toţi. Să
vezi pe unde mergi. Pe ce calci. Cu cine
te intersectezi pe stradă. Ce trebuie să
faci când te întâlneşti cu cineva.

47i

Normalitatea presupune să vezi
profund oamenii pentru că îţi curăţeşti
cele din lăuntru ale tale.

Iar celeritatea în a-i ajuta pe alţii
ţine de graba de a te curăţi pe tine de
patimi.

Cei doi orbi ai Evangheliei de azi au
început să vadă pentru că Domnul S-a
atins [r\}\soLzo] de ochii lor [Mt. 9, 29,
GNT]. Şi lor li s-au deschis ochii [v. 30]
pentru că slava lui Dumnezeu i-a atins.

Tocmai de aceea, nu poţi să te
vezL.şi să-i vezi şi pe alţii. ..dacă nu te
umpli de slava lui Dumnezeu. Dacă nu te
laşi atins de Dumnezeu spre reala-
vedere-de-sine.

Şi de aceea am început predica de
faţă cu muţenia şi nu cu orbirea: pentru
că trebuie să iesi din tăcerea necre-
dinţei.. .pentru ca să ceri vedere. Vedere
reală, duhovnicească, abisală.

Şi numai Dumnezeu te poate face
să vezil Numai El ne dă adevărata vedere
de sine. ..si vederea oamenilor.

y

Dar vederea ţine de gradul nostru
de curăţire de patimi, de gradul nostru
de sfinţenie, de gradul nostru de cunoaş-
tere ontologică.

Pentru că a cunoaşte nu înseamnă
a cunoaşte doar cu mintea. ..ci a cunoaşte

y y

prin toată persoana noastră, prin tot
ceea ce suntem.

A cunoaşte înseamnă a ne îndumne-
zei. Pentru că a cunoaşte înseamnă a
înţelege, plini de uimire sfântă şi de

472

bucurie dumnezeiască, tot procesul
nostru de transfigurare de la nivelul
sufletului şi al trupului nostru.

A cunoaşte înseamnă a conlocui cu
Dumnezeu, pentru că Dumnezeu, prin
slava Lui, S-a sălăşluit întru noi.

De aceea, când Evanghelia de azi
ne vorbeşte despre vorbire şi despre
vedere ne vorbeşte despre însănătoşirea
firii noastre. Despre drumul spre îndum-
nezeirea noastră.

Pentru că cel care se umple de slava
lui Dumnezeu în Biserica Sa, pe fiecare
zi vede mai mult... simte mai
mult. ..înţelege mai mult. ..se pătrunde
mai mult de voia lui Dumnezeu cu oa-
menii şi cu întreaga Sa creaţie.

Adică înduhovnicirea ne sensibili-
zează continuu, ne face să fim o rană
pentru tot ce se petrece în jurul nostru,
ne face tot mai oameni, tot mai
atenţL.tot mai îngăduitori şi iubi-
tori... tot mai blânzi...

Tocmai de aceea, în Apostolul zilei
[Rom. 15, 1-7], Dumnezeiescul Pavel ne
spune că trebuie să purtăm slăbiciunile
[ra aaGevrpara] confraţilor noştri [Rom.
15, 1, GNT]. Adică fiecare dintre noi să
caute să placă aproapelui său „întru
iubire, spre zidire" [Rom. 15, 2, GNT].

însă a plăcea aproapelui tău nu
înseamnă a-l linguşi sau a-i crea o
imagine falsă despre tine ci a-i arăta, în
mod firesc, fără ostentaţie, cine eşti tu în
viaţa de zi cu zi, tu, omul credinţei.

473

Pentru că atunci când stai printre
oameni, oamenii văd cine eşti, ce faci,
cum procedezi într-o situaţie sau alta.. .Şi
exemplul tău bun, convingător, convinge
pe mulţi că a fi integru, muncitor,
iubitor, atent, credincios, loial etc.
înseamnă tot atâtea însuşiri ale unui
creştin ortodox.

y

Prietenia noastră cu oamenii
trebuie să fie întru iubire de Dumnezeu
şi de oameni, pentru ca ei să se zidească
interior. Pentru ca ei să îşi înceapă
relaţia lor cu Dumnezeu si să rămână cu

y y

El.

Viata noastră e numai o reclamă

y

făcută vieţii cu Dumnezeu.

Viata noastră îi învaţă si pe alţii că

y j y U y

a fi cu Dumnezeu înseamnă a avea totul.

De aceea, a-i învăţa pe oameni
evlavia din propria noastră evlavie, a-i
învăţa munca din propria noastră
muncă, a-i învăţa bunătatea din propria
noastră bunătate înseamnă a ne face
privelişti vii ale lucrării lui Dumnezeu în
noi.

Pentru că mulţi au nevoie de

y

exemple vii, reale, pentru ca să creadă în
Dumnezeu si să fie oameni credincioşi.

y y

Slăbiciunea credinţei lor sau credinţa lor

y y

puţină în Dumnezeu are nevoie de
exemple vii, mature pentru ca să le
urmeze.

Astfel că, atunci când suntem
atenţi la ceilalţi, la slăbiciunile
lor.. .facem ce a făcut Domnul cu noi toţi:

474

nu căutăm plăcerea noastră [Rom. 15, 3,
GNT]. Pentru că toate ale noastre
trebuie să fie un pod către Dumnezeu şi
nu un zid.

Şi ne facem poduri către Dumnezeu
pentru alţii, atunci când „gândim unii
pentru alţii după Hristos Iisus" [Rom. 15,
5, GNT]. Când gândim pentru noi ceea
ce gândim pentru toţi. Când nu gândim
egoist, exclusivist, revanşard ci dorim ca
toţi să se mântuiască.

Dar pentru a ajunge să dorim acest
lucru, adică mântuirea tuturor, trebuie
să ne primim unii pe alţii după cum şi
Domnul ne-a primit pe noi [Rom. 15, 7,
GNT]. Unde să ne primim? în lăuntrul
nostru!

Pentru că, dacă ne purtăm unii pe
alţii în noi înşine, întru harul lui

y y 7

Dumnezeu... atunci când ne întâlnim
unii cu alţii. ..stim să ne salutăm, să ne

y y 7

îmbrăţişăm, să ne vorbim.

De aceea, cine nu ştie să comunice
încă nu a învăţat alfabetul vieţii du-
hovniceşti.

y

Iar cine nu vede, nu aude, nu simte,
nu înţelege. ..durerile, necazurile, nefe-
ricirile fiecărui om în parte şi ale întregii
lumi... nu are nimic de-a face cu intimii
lui Hristos Dumnezeu, adică cu viaţa
ortodoxă.

Adevăraţii ortodocşi stiu să

y y y

comunice, ştiu să vadă, ştiu să înţeleagă,
stiu să iubească, stiu să ierte, stiu să
conducă, ştiu să despătimească pe om.

475

Pentru că fac acestea toate dimpreună
cu Dumnezeul treimic, Care ne lumi-
nează, ne călăuzeşte şi ne întăreşte spre
tot lucrul bun, spre toată virtutea şi
sfinţenia.

y

Aşadar, acum, înaintea Postului
Adormirii Maicii Domnului, trebuie să
înţelegem foarte profund faptul că nu ne
putem mântui printr-o bună-părere-
despre-noi-înşine ci mântuirea e relaţie
cu Dumnezeu, e comunicare, e ieşire
continuă spre alţii şi nu tăcere mofluză şi
plină de răutate.

Nu ne mântuieşte buna impresie
despre noi, nu ne mântuieşte răutatea,
nu ne mântuieşte ipocrizia, nu ne
mântuieşte nemilostivirea, nu ne
mântuieşte indiferenţa...

Indiferenta nu rezolvă lucrurile! Ci

y

vieţile oamenilor se ajută cu atenţie, cu
bunătate şi cu înţelegere. Pentru că asta
înseamnă a purta slăbiciunile şi nevoile
şi neînţelegerile altora: a-ţiface timp să
le ajuţi şi să le înţelegi.

De aceea, Dumnezeu îi binecu-
vintează şi îi întăreşte pe cei care au ochi
si urechi si mâini si picioare si bani si

y y y U y y

posesiuni puse în slujba aproapelui!
Dumnezeu îi luminează si îi călăuzeşte

y y

spre lucruri bune pe cei care s-au pus pe
ei înşişi în slujirea slăbiciunilor tuturor.

Căci Lui I se cuvine toată slava,
cinstea si închinăciunea, Tatălui si Fiului

y 7 y

şi Sfântului Duh acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin!

Predică la Duminica a 8-a după
Rusalii [2014]

Iubiţii mei 5 ,

înmulţirea pâinilor şi a peştilor [Mt.
14, 14-22] nu înseamnă, în mod automat,
si înmulţirea recunoştinţei în noi! Pentru

y > j t

că Dumnezeu dăruie, pe fiecare clipă,
multe bucurii, multe binefaceri umani-
tăţii, dar prin asta nu se înmulţeşte, pe
măsura darurilor Lui, si viata noastră

7 y y

duhovnicească.

Căci, pentru a fi mulţumitori, e
nevoie nu doar să mâncăm din ce ne dă
Dumnezeu, ci să ne şi pătrundem de
mila şi de grija lui Dumnezeu cu noi.
Trebuie să ne pătrundem de evlavie în

Scrisă în ziua de 1 august 2014, zi de vineri.

477

faţa acestui Dumnezeu prea-milos şi
prea-bun cu noi, Care ne umple de
daruri nemăsurate. Pentru că, dacă nu
ne sfiim, dacă nu ne umplem de evlavie
dumnezeiască, pe fiecare clipă, pentru
marile binefacerile ale Lui în viata

y

noastră. ..atunci nu recunoaştem măreţia

t y

lucrării Lui în viaţa noastră.

Şi de aceea noi mâncăm, bem, ne
distrăm, ne credem veşnici pe baza
îngăduinţei lui Dumnezeu faţă de noi. ..şi
nu suntem mulţumitori pentru darurile
prea mari ale lui Dumnezeu. Pentru că
nu înţelegem că ele sunt daruri, daruri
ale iubirii Lui şi nu recompensei

Nu răsare iarba pe pământ, nu cade
ploaia, nu răsare soarele, nu ne
vindecăm de boli, nu avem un ban în
buzunar pentru că merităm, ci pentru că
le primim prin grija Lui. Iar când primim
dureri, când avem ispite, când avem ne-
plăceri, ele sunt tot expresii ale grijii Lui
faţă de noi, pentru că noi căutăm viaţa
cu El, care nu e lipsită de dureri.

însă Domnul înmulţeşte cele 5
pâini şi cei doi peşti [Mt. 14, 19, GNT] şi
hrăneşte cu ele o mulţime mare de

y y

oameni, pentru că / s-a făcut milă de
oameni [Mt. 14, 14]. Pentru că El,
Creatorul lor, nu este indiferent faţă de
creaţia Sa.

y

Si cauza tuturor minunilor... e mila

y

Lui faţă de noi, adică implicarea Lui
personală în viaţa noastră. Implicare ce
ne vorbeşte despre faptul că Dumnezeu

47 8

nu e distant faţă de problemele noastre,
fie ele cât de mici. Ci Dumnezeu e atent
la tot ceea ce ne doare pe noi, la tot ceea
ce căutăm noi, la tot ceea ce vrem noi.

Pe Dumnezeu // interesează ceea ce
ne interesează şi pe noi. Dacă noi ne
gândim cum să trecem un examen, cum
să ne găsim loc de muncă, cum să
procedăm într-o anume situaţie. ..şi
Dumnezeu are aceleaşi probleme ca şi
noi. Pentru că El îşi face problemele
noastre problemele Lui pentru ca să ne
ajute întru toate.

Si asa înţelegem de ce Dumnezeu e

y y y O

prezent peste tot şi cu fiecare în parte.
Pentru că El vede atât bunele noastre
intenţii cât şi motivele pentru care noi
facem un lucru bun. Dar si cât ne

y

implicăm în vreun rău anume.

Pentru că 10 inşi pot drăcui în
acelaşi timp, însă implicarea fiecăruia în
acest păcat nu e identică. Nu toţi omoară
din aceeaşi intenţie şi nu toţi fură cu
acelaşi gând. Nu toţi cei care postesc au
înţelegerea duhovnicească a postului şi
nu toti cei care vin la Biserică stiu ce

y y

înseamnă viata duhovnicească. Pentru
mulţi, venitul la Biserică e plecat de
acasă. Căci sunt puţini cei care ştiu de ce
fel de gânduri sunt populaţi. Pentru că
experienţa teologică şi duhovnicească se
câştigă în ani de trudă şi nu în clipe de
răsfoit de cărţi.

y

479

Aşa că împărtăşirea cu Hristos nu
înseamnă, pentru toţi ortodocşii, acelaşi
lucru.

Pentru unii, împărtăşitul e ce îţi dă
popa înainte să mori.. .pentru că nu au
ideea că trebuie să se împărtăşească des
şi să se spovedească des.

Alţii cred că dacă îşi împărtăşesc
copiii în mod des, ei n-au nevoie de
împărtăşire.

Pentru clerici, adesea, împărtăşitul
„face parte din preoţie" şi vin oricum să
se împărtăşească. Pentru că „trebuie să
consume" Sfintele Taine.

Iar cei care se pregătesc pentru
împărtăşirea cu Domnul, într-un mod
aparte dar fără echilibru interior şi
cunoaştere duhovnicească, supradimen-
sionează pregătirea pentru împărtăşit,
trăind-o ca pe un lucru „cu totul special"
şi nu firesc, fapt pentru care o
transformă într-o excepţionalitate rară.

Sunt puţini cei care au intrat într-
un ritm continuu al spovedirii şi al îm-
părtăşirii dese şi care înţeleg împărtă-
şirea cu Domnul ca pe un firesc, ca pe o
cotidianitate, ca pe viaţa deplină a orto-
doxului. Pentru că spovedirea şi îm-
părtăşirea trebuie trăite ca cel mai firesc
lucru al vieţii noastre, integrate în
eforturile noastre ascetice, teologice,
liturgice, în lupta noastră interioară cu
patimile, în tot ceea ce presupune viaţa
ortodoxă.

480

Pentru că atunci când te pregăteşti
pentru spovedirea păcatelor şi pentru
împărtăşirea cu Domnul nu numai
aceste două lucruri trebuie să realizezi
în lăuntrul tău ci un complex de acte, de
trăiri şi de înţelegeri, care te fac nu
numai apt pentru împărtăşire ci te arată
drept un intim al lui Dumnezeu. Pentru
că intimitatea cu Dumnezeu nu este
exterioară ci interioară.

Ce vedem/ înţelegem din minunea
de azi, care e o împărtăşire din mila lui
Dumnezeu şi o prefigurare a Sfintei
Euharistii?

Mai întâi de toate, că pentru a veni
la masa Domnului trebuie să ne lăsăm
vindecaţi de El [Mt. 14, 4].

Pentru că El i-a vindecat pe toţi cei
slabi/ bolnavi ai lor [Mt. 14, 14, GNT]
înainte ca să le poruncească mulţimilor
să şadă pe iarbă [Mt. 14, 19, GNT]. Şi El
ne vindecă şi pe noi prin spovedirea
păcatelor noastre şi prin dorinţa noastră
de a ne ridica din rele pentru a ne aşeza
în cele bune.

Dacă stăm pe iarbă, dacă stăm şi
aşteptăm mila lui Dumnezeu, atunci
vom mânca Viaţa cea veşnică, adică pe
însuşi Domnul.

Căci El, „privind întru cer [olvol-
pAii[/a<; ele; iov oupavov], a binecuvântat
[euA-oyrioev] şi, frângând [Klaoac], a dat
Ucenicilor pâinile, iar Ucenicii mulţimi-
lor" [Mt. 14, 19, GNT].

481

Pentru că toată milostivirea vine de
la Dumnezeu şi tot ceea ce primim de la
El e binecuvântarea Lui. Si binecu-

y

vântarea lui Dumnezeu e pentru toată
mulţimea Bisericii, e pentru toată uma-
nitatea, e pentru toţi şi pentru fiecare în
parte, numai să ne-o dorim.

Tocmai de aceea, viaţa binecu-
vântată e viata care are în centrul ei

y

Tainele Bisericii. Care are în centrul ei
epicleza continuă. Adică continua
chemare şi pogorâre a harului dumne-
zeiesc pentru a binecuvânta şi sfinţi
toate cele ale noastre. Care are în centrul
ei binecuvântarea lui Dumnezeu.

Trebuie să participăm la toată viaţa
Bisericii şi nu numai la Liturghie,
Vecernie, Maslu şi Parastas pentru că
astea „ne plac nouă" mai mult. Orice
slujbă a Bisericii e importantă şi orice
faptă a vieţii ortodoxe nu e de neglijat.
Trebuie să ne intereseze întreaga
teologie a Bisericii, întreaga evlavie a
Bisericii, toate problemele reale ale
Bisericii. Ale Bisericii de acum şi din
trecut. Prezentul si viitorul Bisericii.

y

Pentru că, după noi, nu vine neantul. ..ci
alte si alte generaţii de creştini.

y O y y

Ce se întâmplă dacă nu ne pasă de
toate cele ale Bisericii lui Dumnezeu?
Oricine ne calcă în picioare.

Pentru că, dacă nu avem teologi şi
nici creştini care să apere trecutul
Bisericii, el va fi răstălmăcit de oricine
după cum îi place. Iar dacă nu dăm

482

răspunsuri clare, imediate, tradiţionale,
după voia lui Dumnezeu, la problemele
lumii de azi, Biserica e şi va fi tot mai
minimalizată, pentru că e şi va fi
considerată cu totul anacronică cu clipa
de fată.

y

însă Biserica lui Dumnezeu e
instituţia divino -umană cea mai puţin
anacronică dintre toate instituţiile
posibile pe faţa pământului. Ea nu se
învecheşte niciodată, pentru că
Dumnezeu e singurul neschimbat şi
pururea-tânăr, cu toate că El e din veci şi
pentru veci, iar creştinii ortodocşi sunt
alţii şi mereu alţii, generaţie de gene-
raţie, fiind vii si cei de acum si cei din

y 7 y y

trecut.

Dacă pentru cei din afara Bisericii,
Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul
Augustin al Hipponei sunt doar câteva
rafturi de cărţi, pe care le întorc pe toate
părţile ca să le găsească „defec-
te"... pentru mine, ca ortodox, ei sunt
Sfinţii noştri vii şi prezenţi în viaţa
Bisericii.

Toti Sfinţii Bisericii si toti creştinii

y y y y y

ortodocşi si toti oamenii care au existat

y y y

vreodată pe pământ sau care nu au mai
apucat să trăiască, pentru că au fost
avortaţi... sunt viii Unii sunt în Rai, pe
când alţii sunt în Iad. ..dar niciun suflet,
pe care Dumnezeu 1-a creat şi 1-a pus în
om, nu a fost desfiinţat de Dumnezeu
după moartea omului.

4§3

Aşa că Biserica e plină de vz'L.şi de
morţi-vii.

Viii Bisericii sunt eu, tu, el, ea, noi
toti, cei de acum. De aici si de

y 7 y

pretutindeni ortodocşi. însă morţii-vii ai
Bisericii sunt toti Sfinţii si toti creştinii

y y y y y

ortodocşi adormiţi, care nu sunt morţi

y y 7 j

pentru Dumnezeu şi care nu sunt morţi
nici pentru ei. Pentru că fiecare dintre
cei adormiţi ştiu cine sunt, unde sunt şi
de ce au ajuns acolo, niciunul dintre ei
necontestând judecata lui Dumnezeu cu
ei.

Asa că Biserica e a celor vii si e

y y

mereu nouă si autenticăl

y

însă Biserica e vie în creştinii

y

ortodocşi plini de sfinţenie şi de
responsabilitate pentru viaţa, teologia şi
scopul Bisericii.

Da, toti cei botezaţi ortodox sunt ai
Bisericii dar Biserica e vie si reală în cei

y

care au întrupat în ei înşişi teologia şi
viata Bisericii.

y

De aici diferentele enorme între cei

y

care par ortodocşi şi cei care sunt orto-
docşi. Cei care vin din diverse motive la

y

Biserică, care se roagă în felul lor, care
postesc pentru te miri ce lucru, care
speră de la Dumnezeu cine ştie ce
„binefacere" hilară, îşi închipuie că sunt
şi ei „ortodocşi" precum Sfinţii Bisericii,
însă nu aşa stau lucrurile!

Pentru ca să fii ortodox trebuie să
înveţi să fii ortodox de la Sfinţii Părinţi ai
Bisericii, pe fiecare zi, şi să împlineşti

484

continuu poruncile lui Dumnezeu.
Trebuie să înveţi continuu de la Sfinţii
Bisericii din toate timpurile şi, mai ales,
trebuie să ai prietenie/ intimitate/
interioritate vie cu Dumnezeu, Căruia să
îi vorbeşti si să îti vorbească.

y y y

Fără prezenţa Lui harică în noi nu
ştim să ne rugăm, să postim, să ne
spovedim.

Şi niciodată nu vom fi vrednici de
Dumnezeu, dacă prin împlinirea porun-
cilor lui Dumnezeu şi prin toată viaţa
noastră ortodoxă, nu vom simţi
continuu prezenţa Lui în noi. Dacă slava
Lui nu e în noi... nimic nu facem ortodox.

De aceea, trebuie să ne lăsăm
vindecaţi interior de către Domnul si

7 y

umpluţi de slava Lui, pentru ca să trăim
bine si mulţumitori în fata Lui.

y t y

Căci traiul bun nu e traiul prosper
material ci viata cu Dumnezeu.

A împlini voia lui Dumnezeu şi a fi
plin de slava lui Dumnezeu înseamnă a
avea viaţă bună, harică, duhovnicească.
Iar orice ortodox şi orice om, care nu
împlineşte voia lui Dumnezeu potrivit
Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe, nu

y 7

are o viaţă bună, sfântă, duhovnicească,
chiar dacă dovedeşte foarte multe fapte
excepţionale.

Pentru că viata cu Dumnezeu e
viata bisericească cu El si nu o viată
trăită oricum şi oriunde, cu orice teolo-
gie sau filosofie la baza ei.

4§5

Tocmai de aceea e importantă
apărarea istoriei, a învăţăturii şi a
evlaviei Bisericii. Fără o istorie corectă,
autentică a Bisericii, fără o teologie
curată, sfântă, fără prihană şi fără
întregul cult, asceza, mistica, evlavia
Bisericii nu putem să ne mântuim în
lumea aceasta.

Pentru că tot binele mântuitor îl
găsim în unica şi singura Biserică a lui
Dumnezeu, în Biserica Ortodoxă, a cărei
continuitate harică, teologică şi de expe-
rienţă se vede neîntrerupt până azi.

Da, în democraţie, poţi să inventezi
câte biserici vrei. Poti să te crezi ce vrei.

y

Te poţi propune „mântuitorul" lumii,
unicul „iluminat" al planetei, cel care
„restabileşte" biserica. Statul te poate
„acredita" şi poţi primi subvenţii din
partea lui. Adepţii cultului tău pot fi
numeroşi.

y

însă toate aceste apariţii pseudo-
religioase nici nu înlocuiesc, nici nu
desfiinţează Biserica lui Dumnezeu.
Pentru că nu pot înlocui oamenii ceea ce
Dumnezeu a binecuvântat si doreşte si

y y y

susţine în continuu, adică Biserica Lui,
iar Biserica Lui nu poate fi desfiinţată,
pentru că e formată din El, din Sfinţii
Lui, din îngerii Lui şi din toţi creştinii
ortodocşi.

y

Biserica îşi are fundamentul în cer
şi pe pământ, pentru că El şi oamenii
botezaţi de El sunt Biserica Lui. Tocmai
de aceea nimeni nu poate înlocui sau

486

desfiinţa Biserica lui Dumnezeu, pentru
că El este începutul, cuprinsul şi
împlinirea ei. Iar El este Cel care hră-
neşte si vindecă si întăreşte si luminează

t y y 7 y

Biserica Lui, întărind-o si luminând-o

7 y

prin Sfinţii Lui din fiecare secol.

Aşadar, iubiţii mei, dacă mâncăm la

y 7 y 7

masa Stăpânului şi ne săturăm, să nu
aruncăm în uitare experienţele duhovni-
ceşti pe care le avem! Să le strângem în
coşuri [Mt. 14, 20], pentru ca să facem
coşuri întregi de mărturisiri ale experi-
enţei noastre cu Dumnezeu.

y

Căci a vorbi şi a scrie despre ce ţi-a
făcut de Dumnezeu înseamnă a-Imultu-
mi.

Iar dacă îi mulţumim lui

y

Dumnezeu e semn că El e mereu cu noi,
e mereu în gura şi în inima noastră, e
mereu în doxologia noastră.

Iar postul nostru de acum să fie
plin de mulţumire faţă de Dumnezeu şi
faţă de Maica Domnului şi faţă de toţi
Sfinţii şi îngerii Lui. Pentru că El ne
sprijină prin robii Lui întotdeauna.

Dumnezeu să ne întărească întru
toate si să ne binecuvinteze! Amin.

y

4 8 7

Predică la praznicul Schimbării
la faţă a Domnului [2014]

T 1_ ■ • ODO

Iubiţii mei ,

praznicul de faţă este o definiţie
cuprinzătoare a teologiei ortodoxe!

Pentru că teologia este revelarea lui
Dumnezeu în viaţa noastră pe măsura la
cât putem cuprinde în mod personal. Sau

Scrisă în ziua de 5 august 2014, zi de marţi,
foarte călduroasă.

488

teologia e sinteza firească a vederilor
mistice, a luminărilor dumnezeieşti si a

7 y y

înţelegerilor binecuvântate despre Dum-
nezeu, pe care le primim de la El în viaţa
noastră.

Căci teologia nu e pe măsura la cât
vrem noi să cunoaştem... ci la cât putem,
în mod practic, să cunoaştem despre
Dumnezeu şi despre voia Lui cu creaţia
Sa.

Lucru pe care îl afirmă troparul
zilei 667 , atunci când spune, că cei trei
Sfinţi Apostoli, în muntele Taborului,
atunci când El le-a arătat slava Lui, au
receptat-o „kocGgx; t\6\)volvzo [pe cât au
putut]".

Pentru că fiecare Sfânt Apostol a
văzut slava lui Dumnezeu pe cât a putut.
Pe cât a putut cu sufletul şi cu trupul lui.
Pentru că vederea mistică pe care o vede
duhul nostru ne umple întreaga fiinţă de
slava lui Dumnezeu. Si cea care ne

y

copleşeşte puţinătatea fiinţei noastre e
slava Lui.

De aceea, multul experienţei
extatice e subliniat în descrierea evan-
ghelică prin expresia: „au căzut pe faţa
lor şi s-au înspăimântat foarte" [Mt. 17,
6, GNT] .

Pentru că au văzut slava Lui nu cu
ochii fizici ci cu ochii inimii, cu duhul
sufletului lor. însă trupul nostru parti-
cipă deopotrivă cu sufletul la vederea lui

667 A se vedea:

http://analogion.gr/glt/texts/Aug/06.uni.htm.

4§9

Dumnezeu, de aceea şi el se umple de
slava Lui şi de multă evlavie faţă de
Dumnezeu.

Pentru că ceea ce au văzut Sfinţii

y

Apostoli pe Tabor a fost tocmai umple-
rea întregii umanităţii a Domnului de
slava Lui. De slava comună Prea Sfintei
Treimi. Sufletul şi trupul Domnului s-au
arătat pline de lumină dumnezeiască
pentru că aşa trebuie să ajungem şi noi:
plini de slava Lui.

împlinirea omului este tocmai
această stare ontologică: de a fi locaş al
slavei dumnezeieşti.

y

De aceea, vederile mistice, pe baza
cărora ne umplem de teologie dumne-
zeiască, ne transfigurează întreaga fiinţă,
ne sfinţesc. Pentru că experienţa duhov-
nicească autentică asta face din om: un
prieten al lui Dumnezeu, care creşte
mereu în cunoaştere teologică şi în
sfinţenie, pentru că sfinţenia este expe-
rienţa totală a omului care stă la baza
teologiei noastre.

Căci teologul vorbeşte despre cele
pe care Dumnezeu i le-a descoperit.

El vorbeşte despre ce a fost luminat
de Dumnezeu.

El vorbeşte despre ceea ce Dumne-
zeu l-a încredinţat.

Si fară încredinţarea Lui, fără

y t 7

luminarea Lui, fară descoperirea Lui ne
mişcăm pe terenul neştiinţei.

însă noi ne rugăm, în acelaşi tropar
al praznicului, ca Dumnezeu să ne

490

strălucească [kâ\±i\fov] interior lumina Lui
cea cea veşnică, ca un Dătător de lumină
[OgotoSotoc] ce este, şi să scoată din noi
atât patimile cât şi neştiinţa noastră.

Pentru că patimile noastre sunt
cele care ne-au orbit si ne orbesc

y

continuu.. .şi ne fac improprii vederii lui
Dumnezeu.

însă când El coboară în noi slava
Lui, datorită râvnei noastre continue
pentru a fi cu El, atunci ne eliberează de
patimile noastre şi ne umple de vederea
si de cunoaşterea Lui si de tăria Lui în

y y y

lupta cu patimile şi cu demonii şi cu
toate asperităţile vieţii de aici.

Şi de aceea am spus că praznicul de
astăzi este o definiţie cuprinzătoare a
teologiei: pentru că el ne arată că la baza
teologiei este experienţa vederii lui
Dumnezeu.

Căci teologul nu poate inventa
dogme ci doar le poate primi de la El.

El nu poate spune despre Dumne-
zeu lucruri pe care El nu le-a revelat.

Teologul nu poate să fantazeze
despre trecut, prezent şi viitor şi să îşi
pună propriile elucubraţii pe seama lui
Dumnezeu.

Tocmai de aceea, teologul ortodox
vorbeşte despre cele revelate de Dumne-
zeu în Biserică, pe care le receptează pe
baza Tradiţiei Bisericii şi nu pe baza
unor „descoperiri recente" sau pe baza
afirmaţiilor unor „specialişti".

49i

Pentru că adevărurile descoperite
de Dumnezeu Sfinţilor Lui sunt ade-

y

vărurile pe baza cărora trebuie să se
gândească teologic, sintezele teologice
fiind la bază sintezele experienţelor celor
care s-au sfinţit şi au gândit teologic în
Biserica lui Dumnezeu.

înainte de Moartea şi învierea Lui,
doar Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan
s-au împărtăşit de această experienţă a
vederii slavei Sale. Şi ea le-a fost dată lor
de Domnul pentru ca ei să înţeleagă că
trupul Său înviat, plin de slavă, transfi-
gurat, nu a ajuns aşa „din întâmplare" ci
pentru că a fost asumat în persoana
veşnică a Lui, a Fiului si acolo a fost

y 7 y

transfigurat.

De aceea, când îi citim pe Sfinţi,
trebuie să ştim faptul că experienţa lor
diferă. Pentru că gradul lor de sfinţenie
diferă.

Unora li s-a descoperit mai mult,
altora mai puţin, unii s-au sfinţit într-un
fel, pe când alţii în alt fel... şi de aceea
diferă modul lor de a vedea anumite
lucruri.

Şi pentru că există aceste diferenţe
de experienţă între Sfinţi, atunci când
vrem să înţelegem vieţile şi teologiile lor
trebuie să le gândim sintetic şi nu
disjunctiv.

Trebuie să punem la un loc
afirmaţiile şi experienţele lor şi să nu
desconsiderăm pe niciuna dintre ele.
Pentru că, mai mult sau mai puţin,

492

fiecare afirmaţie teologică a unui Sfânt
îsi are rostul ei si ea are la bază o

y y

experienţă sau o informaţie aflată şi
păstrată tradiţional.

Astfel, ieşim din cercul sinucigaş al
criticismului textual, al părerologiei
infatuate, care presupune că lucrurile
„trebuie să fi stat altfel" în trecut. ..în
comparaţie cu ce spune până azi
Biserica.

însă un teolog ortodox nu îşi poate
permite să se îndoiască de datele
Tradiţiei si nici să le excludă. Pentru că

y y

teologul ortodox apără experienţa şi
teologia Bisericii, apără istoria şi viaţa ei
de mistificări de tot felul.

De aceea, eu sunt consternat când
văd „teologi" ortodocşi care îi desconsi-
deră şi îi neagă pe Sfinţi. Care îi răstăl-
măcesc pe Sfinţi în mod premeditat.
Care, datorită lenei şi a incapacităţii lor
de a înţelege teologia şi viaţa Bisericii,
neagă în masă adevăruri, realităţi
eclesiale, înţelegeri sfinte.

Şi nici nu poţi fi altcumva decât
înmărmurit, terifiat, îngrozit, atunci
când vezi că „teologii" ortodocşi, în loc
să deschidă şantiere vaste de cercetare
teologică, în perimetrul cărora să îi
traducă, să îi comenteze, să îi înţeleagă
pe Sfinţi. ..ei discreditează personalitatea
şi opera lor, pe baza a tot felul de
speculaţii ale eterodocşilor.

însă, dacă ai îndoieli asupra unui
Sfânt, asupra unei dogme, asupra unei

493

realităţi eclesiale şi consideri că toţi
„greşesc" în acea privinţă, atunci ai
probleme grave ca om al credinţei. Adică
ai păcate şi patimi nespovedite şi
nepocăite. Suferi de neştiinţă. Suferi de
orgoliu. Poţi fi înşelat de demoni într-un
anume gând sau faptă.

Si, în loc să devii un vorbitor

y 7

împotriva Bisericii lui Dumnezeu, ar
trebui, mai degrabă, să te vindeci de
boala ta.

Pentru că neştiinţa, erezia,
grandomania, înşelarea demonică sunt
boli ale lenei şi ale răutăţii şi nu expresii
ale „desăvârşirii" umane.

Căci desăvârşirea umană e prezentă
în icoana praznicului de deasupra.
Desăvârşirea omului e înaintarea, în

y 7

mod continuu, în simţirea si vederea

7 y y

slavei lui Dumnezeu, a luminii Sale
necreate si veşnice.

y y

Creşterea în sfinţenie e o creştere în
cunoaştere, în echilibru, în bucurie, în
comuniune, în responsabilitate. Creşte-
rea în sfinţenie e creşterea în comu-
niunea si în vorbirea cu Dumnezeu si

y y

despre Dumnezeu, care bucură şi
împlineşte pe tot omul cuvios.

însă dacă nu esti una cu

y

Dumnezeu, atunci nu te poţi bucura nici
de Sfinţii Lui si nici de Tradiţia si istoria

y y y y

sfântă a Bisericii. Pentru că nu vrei să te
bucuri de fiecare om si de fiecare lucru

y

care are legătură cu revelarea lui
Dumnezeu în viaţa noastră.

494

Moisis [Mcoubfîg] şi Ilias [TLUag] au
fost văzuţi, în mod extatic, de cei trei
Sfinţi Apostoli pe când vorbeau
împreună cu Domnul [Mt. 17, 3, GNT].
Pentru că Sfinţii sunt în lumina lui

y

Dumnezeu şi nu cei care „presupun" că
sunt „sfinţi" sau că sunt „cunoscuţi" de
Dumnezeu, ei fiind nişte ticăloşi.

Citind Vieţile Sfinţilor, întâlnim la
tot pasul vederi mistice ale Sfinţilor şi
vorbiri ale lor cu Domnul şi cu Maica
Domnului şi cu Sfinţii şi îngerii Lui.
Pentru că vederile mistice nu sunt „ceea
ce şi-au imaginat Sfinţii că e prin cer" ci
ceea ce Dumnezeu le-a arătat că este.

De aceea, pentru Biserica lui Dum-
nezeu, vederile mistice sunt funda-
mentele teologiei ortodoxe, pentru că tot
ceea ce ştim despre Dumnezeu ni S-a
revelat prin Sfinţii Lui, începând din
Vechiul Testament, apoi prin Domnul,
în mod desăvârşit, şi prin Sfinţii Bisericii
Lui până azi.

Teologia ortodoxă e formată din ce
le-a spus Dumnezeu, în mod extatic,
Sfinţilor Lui. Sfinţilor Adam, Noe,
Avraam, Ilie, David, Ioan Botezătorul,
Dionisie Areopagitul, Simeon Noul
Teolog, Grigorie Palama etc.

Teologia ortodoxă e formată din ce
a vrut Dumnezeu să ne spună şi ne-a
spus. Iar noi trebuie să rămânem
credincioşi voii Lui şi să propovăduim
tuturor ceea ce El a spus şi cum a spus ce
a spus, fără ca să ne închipuim că

495

aducem „un aport" la teologia ortodoxă
dacă începem să spunem minciuni
înşirate pe aţă.

Aşadar, iubiţii mei, cunoaşterea lui

y 7 y 7 y

Dumnezeu este eclesială, este liturgică,
este ascetică, este mistică, este teologică,
este ontologică.

Noi îl cunoaştem pe Dumnezeu în
Biserica Lui, la slujbe, prin toată asceza
şi experienţa noastră duhovnicească,
prin tot ceea ce citim şi auzim, pentru că
tot ceea ce aflăm despre Dumnezeu ne
schimbă interior.

însă, dacă apropierea de El nu e
reală, dacă ne rugăm, şi îi slujim Lui, şi
ne spovedim şi ne împărtăşim şi ne
nevoim...si în loc să fim mai buni,

y 7

suntem si mai răi, si mai răzbunători si

y 7 y y

mai semeţi si mai curvari si mai

y y y

avari. ..nu e de vină El!

Pentru că neîndreptarea noastră are
la bază tocmai bagatelizarea voii Lui şi a
Bisericii Lui. Neîncrederea profundă în
El.

Căci tocmai pentru că nu credem că
slujba, postul, rugăciunea, asceza, citirea
teologică ne pot schimba, de aceea şi
batem pasul în rele. Ne înrăim tot mai
mult. ..în loc să ne facem tot mai frumoşi
duhovniceste.

y

însă nimeni care crede cu adevărat
în Domnul nu rămâne la fel pe fiecare zi!
Cel care crede Lui şi împlineşte voia Lui
e mereu în schimbare bună, în ascultare

496

de Dumnezeu, în înţelegere a voii Lui, în
cuviosie.

y

Maica lui Dumnezeu, Stăpâna şi
Bucuria noastră, în postul căreia noi
suntem, să ne înveţe să îl iubim si să îl

7 y y

ascultăm pe Dumnezeul nostru treimic,
pe Dumnezeul a toată pacea şi a toată
sfinţenia!

y

Să ne înveţe Maica lui Dumnezeu

y

delicateţea şi bucuria sfântă, curăţia şi
pacea, facerea- de-bine şi cuviinţa.

Căci postul trece, ziua trece, viaţa
trece. ..iar noi suntem ceea ce am devenit
în urma pelerinajului nostru pe pă-
mânt... în căutarea Lui.

Să ne bucurăm acum si veşnic,

y y 7

iubiţii mei, de vederea fetei lui

y 7 y

Dumnezeu, de găsirea Lui şi de
rămânerea cu El, pentru că numai astfel
ne vom împlini cu adevărat. Amin!

497

Predică la Duminica a 9-a după
Rusalii [2014]

Iubiţii mei ,

Evanghelia zilei [Mt. 14, 22-34] e
pentru întărirea noastră în credinţă!
Pentru că atâta timp cât vom fi cu
Domnul, indiferent de ceea ce se va

Scrisă în ziua de 9 august 2014. Zi de
sâmbătă, foarte călduroasă.

49 8

petrece cu noi, de ce furtuni vor fi în
viaţa noastră, noi vom umbla pe
deasupra deznădejdii, a tristeţii, a morţii
sufleteşti. Căci El nu ne lasă să ne

y

afundăm în disperare, în necredinţă, în
apostazie.

Comentând înmulţirea pâinilor, din
acelaşi capitol, Sfântul Ioan Gură de Aur,
Părintele nostru, spunea acelaşi lucru:
„Domnul înmulţeşte pâinile din nişte
pâini existente pentru ca să întărească şi
mai mult credinţa Apostolilor Săi" 669 .

După care El îi sileşte pe Sfinţii Săi
Apostoli să intre în corabie [Mt. 14, 22] şi
El merge ca să Se roage în munte [v. 23],
pentru ca să ne înveţe „să nu urmărim a
fi slăviţi de mulţime si a târî mulţime de
oameni după noi" 70 dar şi faptul că în
loc pustiu şi în singurătate e locul
propriu pentru a vorbi cu Dumnezeu 671 .

Pentru că trebuie nu numai să
învăţăm de la Dumnezeu cele ale Sale şi
să ne bucurăm de binefacerile Sale dar şi
să îi mulţumim pentru tot ceea ce El ne
învaţă şi ne trimite în viaţa noastră. Iar
rugăciunea e si cerere si mulţumire si

O y y > y

preamărire a lui Dumnezeu şi întrebare
si bucurie cu Dumnezeu si întărire în

y y

harul lui Dumnezeu si smerire continuă

y

în fata Lui.

y

9 Sfântul Ioan Gură de Aur. Scrieri. Partea a
IlI-a. Omilii la Matei, trad., introd., indici şi note de
Pr. D.[umitru] Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994,
p. 570.

670 Idem, p. 571.

671 Idem, p. 578.

499

De aceea, pentru a avea putere să
luptăm cu necazurile şi cu ispitele şi să
fim proprii să răspundem la întrebările şi
la cererile adresate nouă, trebuie sâ ne
pregătim interior prin rugăciune şi prin
post, prin cunoaşterea voii lui Dumne-
zeu, prin umplerea de slava Lui şi de
cunoaşterea Lui.

y

Pentru că ridicarea şi căderea
noastră se face în lăuntrul nostru... acolo
unde ne ţinem de voia lui Dumnezeu şi
ieşim din valurile ispitelor sau.. .ne
scufundăm în patimi şi credem că o
astfel de viaţă înseamnă „o fericire"
pentru noi.

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte

y

despre furtuna pornită atunci pe mare
ca despre un fenomen „îngăduit" de
către EI 672 . Pentru ca noaptea, furtuna şi
frica să îi zdruncine interior şi să îi facă
să îl dorească pe El în mijlocul lor 673 . Şi
de aceea, El a îngăduit pericolul acesta
de moarte, pentru ca ei să conştientizeze
cine e salvarea lor. Cine vine să îi scape.

Lucru pe care l-am înţeles şi noi
din plin în momente cheie ale vieţii
noastre. Când era să facem un
accident. ..când a început cutremu-
rul. ..când casa noastră a luat foc. .când
era să cădem în prăpastie. ..atunci am
înţeles că scăparea nu poate veni de la
112 674 ci de la Dumnezeu.

672 Ibidem.

673 Ibidem.

674 A se vedea: http://www.112.ro/.

Pentru că atunci, în punctul nevral-
gic, ne agăţăm cu toată fiinţa noastră de
credinţa în El. ..iar El îşi arată, pe măsura
iubirii noastre, ajutorul Lui.

Cine a trăit mântuirile lui Dumne-
zeu e binecuvântat de El!

Pentru că, ori de câte ori
Dumnezeu ne-a scos din valuri, din
boală, din moarte, din foc, din sărăcie,
din umilinţă, din patimi, ne-a mântuit
din Iad. Ne-a scos din moarte sigură. ..şi
de aceea mântuirile lui Dumnezeu sunt
multe în viaţa celui credincios.

De aceea, noi avem întotdeauna
pentru ce să îi mulţumim lui Dumnezeu.
Şi avem pentru ce ne pocăi şi avem ce
schimba în noi şi avem ce lucra pe
fiecare clipă, pentru că voia lui
Dumnezeu e diversă cu noi. Poruncile
Lui sunt multe dar ele ne unesc interior,
ne fortifică.

Pentru că iubirea de Dumnezeu şi
slujirea Lui se împacă interior cu iubirea
vrăjmaşilor noştri şi cu slujirea
aproapelui.

Iar a fi curaţi sufleteşte si trupeşte

y y y U y

se împacă interior cu a fi înţelepţi şi
prevăzători în viaţa noastră. Postul nu
strică rugăciunea şi rugăciunea nu strică
munca noastră. Pentru că întregul
nostru efort sufletesc şi trupesc e pentru
a ne curăţi de patimi şi pentru a fi proprii
lui Dumnezeu si vieţii în comuniune.

y y

Domnul Se roagă în munte, de unul
singur... dar El vine şi la Apostolii Lui

5 oi

care erau în pericol de moarte. Pentru că
rugăciunea noastră nu exclude grija faţă
de viaţa semenilor noştri, ci rugăciunea
noastră e o grijă continuă faţă de ei ca
fată de noi.

y

Dumnezeu ii iubeşte pe isihaşti, pe
cei care se retrag din toate grijile lumii
pentru a se ruga Lui şi pentru a se umple
de slava Lui.

Dar El îi iubeşte deopotrivă şi pe
cei care se aruncă în valuri pentru ca să
îi salveze pe cei care se îneacă. El îi
iubeşte pe cei care îşi cheltuie banii
pentru a salva viaţa oamenilor. Pe cei
care intră sub dărâmături pentru a
recupera un om. Pe cei care studiază şi
cercetează ştiinţele pentru ca oamenii să
fie mai buni si mai omenosi si mai

y j y

sănătoşi.

Dumnezeu îi iubeşte pe cei care
învaţă adevărul, pe cei care mediatizează
dreptatea, pe cei care sunt exemple bune
de urmat, pe cei care fac lucruri concrete
şi pline de umanitate pentru alţii.

Când comentează Mt. 14, 26,
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părintele
nostru, al tuturor, spune că Drepţii nu
sunt supuşi multă vreme la „crunte
încercări" ci El „le înăspreşte încercările
tocmai când au a scăpa de chinuri şi
necazuri" 75 . Adică atunci când le e mai
greu celor Sfinţi, ei ştiu că e aproape
vremea eliberării lor... de suferinţă.

75 Sfântul Ioan Gură de Aur. Scrieri. Partea a
IlI-a. Omilii la Matei, ed. cit., p. 579.

502

Pentru că suferinţa lor e pedagogică
şi nu exterminatoare. Prin ea, Dumnezeu
vrea să le reveleze anumite lucruri, să îi
înveţe anumite virtuţi, să le aprofundeze
perspectiva lor asupra vieţii.

Când încheie discuţia despre um-
blarea Domnului pe ape, acelaşi Dumne-
zeiesc Exeget al Scripturii spune că
mergerea Domnului pe apă e o minune
mai mare decât înmulţirea pâinilor şi a
peştilor, tocmai de aceea a facut-o la
urmă 676 . Pentru ca să îi întărească şi mai
mult în credinţă pe Sfinţii Apostoli.

Iar când vorbeşte despre scoaterea
Sfântului Petru din valuri, după ce el s-a
temut de valuri [Mt. 14, 30-31], Sfântul
Ioan ne spune că e nevoie întotdeauna
de credinţa noastră 677 . Pentru că, atunci
când „noi nu facem ce trebuie să facem,
nici Dumnezeu nu stă alături de noi" 6y8 .
Ci El aşteaptă ca noi să credem fără
îndoială în El, pentru ca să ne ridice din
valurile ce ne bântuie 679 .

Şi apropo de întărirea noastră în
credinţă...

M-am rugat adesea Sfântului
Constantin Brâncoveanu 680 când Sfintele
sale Moaşte erau în mormânt. Si m-a

y y

întărit de fiecare dată. Când însă m-am
dus prima oară ca să mă închin lui, după
ce Sfintele sale Moaşte au fost puse în

676 Idem, p. 580.

677 Idem, p.581.

678 Ibidem.

679 A se vedea:

http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/rugaciune.htm.

680 Idem: http://www.cotidianul.ro/mii-de-credinciosi-la-moastele-
sfantului-martir-constantin-brancoveanu-238153/.

5 03

raclă, am trăit o experienţă duhov-
nicească unică: o întărire dumnezeiască
în inimă pe care nu o mai experiasem
până atunci. Aveam inima de nebiruit.
Plină de bărbăţie dumnezeiască, de

y 7

încredere neclintită în Dumnezeu, de în-
credinţare. Pentru că am trăit o atingere
harică a lui de mine prin care m-a întărit
în credinţă, în răbdare, în muncă.

Pentru că lucrurile nu rămân
niciodată aşa cum sunt...

Căci planul Lui cu noi, voia Lui cu
noi e imbatabilă. ..si când El doreşte să te

y y

ridice de zeci de ori din moarte pentru
ca să faci voia Lui... atunci nimeni nu
poate să ţi se împotrivească.

Iubiţii mei, nu moartea e problema
noastră ci viaţal în acest post prea-
frumos al Maicii Domnului noi nu
vorbim despre moarte.. .ci despre viaţă.
Despre viaţa cu Dumnezeu care e cea
mai frumoasă şi mai împlinitoare
existenţă, pentru că e netrecătoare.

Moartea nu e sfârşitul vieţii noastre
ci începutul vieţii noastre veşnice.
Tocmai de aceea, noi nu dispreţuim viaţa
aceasta, cu toate ale ei, ci punând-o în
fata veşniciei o vedem în adevărul ei. Nu

y y

o confundăm cu adevărata noastră
bucurie şi împlinire.

Pentru că ceea ce trăim noi aici e
foarte palid pe lângă veşnicia cu
Dumnezeu. Viaţa de acum e o fotografie
ştearsă pe lângă frum useţea indescripti-
bilă a împărăţiei lui Dumnezeu.

5 04

Şi din acest motiv, acum, în
Biserica lui Dumnezeu, noi trăim
începutul tainic al bucuriei şi al
împlinirii noastre duhovniceşti, care însă
va cuprinde şi va transfigura întreaga
creaţie. Trăim începutul revărsării de
lumină dumnezeiască în fiinţa noastră,

y 7

lumină a Preasfintei Treimi care va înnoi
toate şi va împodobi totul.

De aceea, trebuie să fim plini de
credinţă şi nu puţin-credincioşil

Pentru că Cel ce ne întăreşte pe noi
în toată clipa şi în tot ceasul e
Dumnezeul nostru treimic, Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh Dumnezeu şi întru El noi
vom birui toate.

Dumnezeule cel mare şi prea-
minunat, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte,
Cel care ne-ai făcut pe noi după chipul
Tău şi ne-ai umplut pe noi de toată slava
Ta, întăreşte-ne pe noi în toate necazu-
rile, ispitele şi împuţinările noastre de
inimă! Fă-ne tari, zidiţi pe piatra
credinţei şi cu nădejde nebiruită în
dragostea şi în mila Ta cea fără margini.
Căci de la Tine, Dumnezeul mântuirii
noastre, noi aşteptăm toată eliberarea şi
curăţirea de patimi. De la Tine aşteptăm
bucuria cea negrăită şi veşnică. De
aceea, fii cu noi în toate zilele vieţii

7 y

noastre, ca să ne bucurăm întru Tine şi
să Te slăvim pe Tine, Dumnezeul care ne
poartă pe noi peste valurile deznădejdii,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Cuprins

1. Predică la praznicul Naşterii
Domnului [2013] (2-14)

2. Predică la Duminica după
Naşterea Domnului [2013] (15-20)

3. Predică la praznicul tăierii
împrejur a Domnului [1 ianuarie 2014]
(21-27)

4. Predică la Duminica dinaintea
Botezului Domnului [2014] (28-34)

5. Predică la Botezul Domnului
[2014] (35-40)

6. Predică la soborul Sfântului Ioan
Botezătorul [7 ianuarie 2014] (41-45)

7. Predică la Duminica după
Botezul Domnului [2014] (46-53)

8. Predică la pomenirea Sfântului
Antonie cel Mare [17 ianuarie 2014] (54-
64)

9. Predică la Duminica a 29-a după
Rusalii [2014] (65-72)

10. Predică la Duminica a 32-a după
Rusalii [2014] (73-81)

u. Predică la Sfinţii Trei Ierarhi [30
ianuarie 2014] (82-92)

12. Predică la întâmpinarea
Domnului [2014] (93-103)

13. Predică la Duminica a 33-a după
Rusalii [2014] (104-110)

14. Predică despre problemele vieţii
[12 februarie 2014] (111-118)

15. Predică despre pragmatism [13
februarie 2014] (119-126)

16. Predică „despre una, despre
alta" [14 februarie 2014] (127-135)

17. Predică despre conştiinţa de sine
[15 februarie 2014] (136-142)

18. Predică la Duminica a 34-a după
Rusalii [2014] (143-150)

19. Predică despre căutarea
adevărului [17 februarie 2014] (151-159)

20. Predică despre libertate [19
februarie 2014] (160-166)

21. Predica întâi despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (167-
176)

22. Predica a 2-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (177-
187)

23. Predică la Duminica
înfricoşătoarei Judecăţi [2014] (188-195)

24. Predică despre repararea
timpului personal [23 februarie 2014]
(196-201)

25. Predica a 3-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (202-
210)

26. Predica a 4-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (211-
219)

27. Predica a 5-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (220-
226)

28. Predică la Duminica Izgonirii
lui Adam din Rai [2014] (227-235)

29. Predica a 6-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (236-
241)

30. Predica a 7-a despre teologia
Sfântului Ierarh Caesarius de Arles (242-
247)

31. Prima predică la comentariul
hrisostomic la Romani (248-254)

32. Predică la Duminica Ortodoxiei
[2014] (255-264)

33. Predică la Duminica a 2-a din
Postul Mare [2014] (265-275)

34. Predică la Duminica a 3-a din
Postul Mare [2014] (276-284)

35. Predică la Buna-vestire [2014]
(285-293)

36. Predică la Duminica a 4-a din
Postul Mare [2014] (294-301)

37. Predică la Duminica a 5-a din
Postul Mare [2015] (302-310)

38. Predică la pomenirea Sfântului
Ierarh Calinic de la Cernica [11 aprilie
2014] (311-321)

39. Predică la Intrarea Domnului în
Ierusalim [2014] (322-326)

40. Predică despre frică [16 aprilie

2014] (327-333)

41. Predică la praznicul învierii
Domnului [2014] (334-341)

42. Predică la pomenirea Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe [23 aprilie
2014] (342-352)

43. Predică la 9 ani de la adormirea
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
(353-360)

44. Predică la Sfinţii împăraţi
Constantin şi Elena [21 mai 2014] (361-

367)

45- Predică la Duminica a 6-a după
Paşti [2014] (368-375)

46. Predică la înălţarea Domnului
[2014] (376-382)

47. Predică la Duminica a 7-a după
Paşti [2014] (383-390)

48. Predică la Duminica Cincize-
cimii [2014] (391-400)

49. Predică în lunea Prea Sfintei
Treimi [9 iunie 2014] (401-407)

50. Predică la Duminica întâi după
Rusalii [2014] (408-415)

51. Predică la Duminica a 2-a după
Rusalii [2014] (416-425)

52. Predică la naşterea Sfântului
Ioan Botezătorul [24 iunie 2014] (426-

433)

53. Predică la Duminica a 3-a după
Rusalii [2014] (434-442)

54. Predica Duminicii a 4-a după
Rusalii [2014] (443-449)

55. Predică la Duminica a 5-a după
Rusalii [2014] (450-459)

56. Predică la Duminica a 6-a după
Rusalii [2014] (460-468)

57. Predică la Duminica a 7-a după
Rusalii [2014] (469-475)

58. Predică la Duminica a 8-a după
Rusalii [2014] (476-486)

59. Predică la praznicul Schimbării
la faţă a Domnului [2014] (487-496)

60. Predică la Duminica a 9-a după
Rusalii [2014] (497-504)

© Teologie pentru azi | 2014
http :/ /www.teologiepentruazi.ro/

Cartea de fată este o ediţie online
gratuită. Ea reprezintă proprietatea Pr.
Dr. Dorin Octavian Picioruş. Şi nu poate
fi tipărită şi comercializată fără acordul
direct al autorului ei.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

© Teologie pentru azi
Toate drepturile rezervate